Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Arhiva Afectivă. Un binoclu, ca amintire

În timp ce gândurile Esmeraldei se răspândeau de-a lungul și de-a latul cuibarului, Vivi, care ațipise în tot acest timp, cârâi de două ori ridicând juma de pleoapă, apoi lăsând ciocul în paie adormi la loc. Printre scândurile cuibarului adia vântul serii. Frunze răzlețe mai pluteau în văzduhul curții.

Casa întreagă se afla în febra ajunului plecării la oraș.
Fiecare cu altă treabă desigur.
Raveca, la piață, cu verdeață, ouă, și arpacaș.
Remus, la domnul Țăndău junior, căruia i-a promis că-i repară broasca unui geamantan vechi, cărat de la casa din Salcâmu.
Vetuța, la magazinul en gros de la periferie în căutarea altor produse — interesante, dar ieftine, numai bune de pus pe taraba ei din sat (fostă vițel vândut).
Rafailă, la biblioteca orășenească pentru reînnoirea legitimației.
— Tu cu ce te-mbrăci mâine, mamă? întrebă Vetuța pe jumătate ascunsă în coșul cu rufe de călcat.
— Ce coaț tu în coșarca cu învelitori și ștergare? Doar nu vrei sa porți lenjerie de pat? întrebă Raveca.
— Eheei.. exclamă Remus. Dac’ar hi Vetuța v’o cadână, ar mere să îmble c’on șarșaf în cap, ba ar hi chiar interesantă!
— Lasă-mă, tată, că nu de șuguit îmi arde acu. Mai bine spune-mi ce coată ăsta aci?

De sub velnițe și fețe de pernă pregătite pentru călcat Vetuța scoase un binoclu militar din timpul primului război mondial.
Raveca, stând într-un colț al laviței de lângă masă, privi binoclul, apoi mutând-o pe Cheți de pe un umăr pe altul spuse:
— Eu l-am uitat acolo, ieri sau alalătieri. Am scos la albit cămeșa hei veche cu ciupag, care era în cufărul lu buna, care cameșe o mai purtam de Paști. Da nișiodată n’am îmblat în tăt cufărul lu buna, că n’am avut ce cota. No și amu după atâța amar de ani am găst binoclu ăsta, da-l zăuitai pântre rufe.

Cheți coborî de pe umărul Ravecăi, zăbovi două secunde în poala ei, sări sub masă, și prin ușa întredeschisă a bucătăriei se strecură afară.
— P’ormă mi-am amintitu…cum povestea buna ce și cum.

Remus și Vetuța și-au tras mai aproape de masă scaunele.
— Hai că-i faină asta cu primu război. Auzi aci — buna și benoclu!
— Baba și mitraliera, se auzi glasul lui Rafailă din cămară. Une pusărăț siropu’ de mure?
— Iesi afară din cămară, Filă, că s-o gătat siropu’ de mure. Hai, mamă, zi mai departe cum o ajuns buna să țîie on benoclu în cufăru cu cămeși de sărbătoare?
— Asta chiar nu șciu ezact. Da povestea ea că or avut în gazdă on feldbel*, sau cum îi zâcea nămțăște la subofițer, când buna era de vo trișpe ani. Și tătă vremea i-l cerea să vadă cireșile în pom, berzele în cuib pe casă, no, cum îs copchii, era șî ia curioasă.
— Și cât o stat subofițeru aci în gazdă?
— Pân s-or retras niemțîî, credu.

Binoclul trecu din mână în mână, fu adulmecat, măsurat, cântărit din ochi, aburit, șters cu mâneca și pus apoi pe masă ca un fel de musafir al trecutului.
— Bine că n-o lăsat aci v’un pistol sau mai știu io ce chestii pântru care te lua cu duba, se încruntă Vetuța privind fix binoclul.

În curte, Zeicu se plimba de colo-colo făcând lanțul să fâșîie pe sârmă. Cheți ajunse în dreptul lui și mișcă din mustăți. Zeicu o urmă până în umbra dinspre grădină a cuibarului.
— Ce-i? Ceva noutăți?
— Am acum lista aproape întreagă.
— Care listă?
— Cu cei care s-au perindat în casa asta. Știu și de ce avem pe poartă însemnul găleții. Aici au locuit, acum o sută de ani, bărbați care figurau în registrul satului ca pompieri voluntari. Îmi mai lipsesc câțiva din locatarii existenți în anul construcției. Casa a fost ridicată în 1882.
— Cheți, ești fenomenală! Câți ani ai lucrat în departamentul investigații?
— Nici un an. Cercetarea e la pisici moștenire de familie. Ascultă aici — azi am aflat că un subofițer din primul război mondial le-a lăsat „amintire” un binoclu. Raveca l-a găsit într-un cufăr vechi.

Zeicu pufni în râs.
Cheți era nedumerită: Ce găsești tu hazliu în …
— Scuză-mă, dar nu mă pot abține. La magazinul sătesc gestionarul are o ladă cu măști de unică folosință. Cred că le va ține așa, o vreme, „să fie” dar nu știu cui o să le lase „amintire”!
— Cum ai zis? O ladă? Dacă are așa multe, de ce nu le vinde?
— Cheți, oi fi tu deșteaptă, dar nu ești „la zi”. Nu le poate vinde bietul om. I s-a spus că-s „neconforme”.

Cheți scuipă în nisip și spuse: Ce ți-e și cu informațiile astea „parțiale”…
În bucătărie se auzeau lingurile în farfurii. Toți erau la cină. Binoclul din primul război mondial așezat lângă televizor se făcea că nu vede nimic.

* Feldwebel — grad militar de subofițer


Celelalte episoade le puteți găsi aici:


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *