Șareta trecu în grabă pe lângă gardul năpădit de mușchi ce împrejmuia căsuța Floarei Talion. Oricât de tare mâna șareta baci Toader, în acea dimineață de toamnă, la ora nouă și treisprezece minute, lesne se putea observa că, de… Citiți tot articolul
Raveca luă binoclul de pe măsuța televizorului și-l ținu câteva clipe în mâinile ei cu miros de paprică și salvie. Punându-l la ochi văzu, prin dantelăria corcodușului din curte, coama dealului, crucile cimitirului și turla bisericii lucind în soare.
După… Citiți tot articolul
În timp ce gândurile Esmeraldei se răspândeau de-a lungul și de-a latul cuibarului, Vivi, care ațipise în tot acest timp, cârâi de două ori ridicând juma de pleoapă, apoi lăsând ciocul în paie adormi la loc. Printre scândurile cuibarului adia… Citiți tot articolul
— Când ai de adus pe lume cinșpe pui deodată, menirea de a fi mamă nu e una oarecare.
Oamenii… Hm. Ce știu oamenii… Habar n-au ce înseamnă să stai douăzeci și patru de ore nemișcată, cu apă și hrană… Citiți tot articolul
Drumul dinspre pășune spre casa lui Miheț nu avea mai mult de două cotituri – una, la începutul pădurii Covaciului, alta, după gardul grădinii popii Sterea. După asta, mergând drept, numărând patru case, ajungeai la poarta lui Miheț și a… Citiți tot articolul
Soarele zorilor, aflat încă foarte jos, în spatele pădurii, dealurilor, și caselor, face ca întregul sat să arate precum actul întâi dintr-o piesă de teatru – numai umbre și cer. În casa Cloambă-Miheț toți dorm, sforăie și sâsâie, numai unul… Citiți tot articolul
Rațele, gâsca văduvă și curca ciuguleau departe de treptele bucătăriei atunci când Remus se duse de-a berbeleacul în iarbă, lăsând bidonul de doi litri să…
— … împrăștie în bătătura casei tot laptele destinat doamnei Țăndău!, îmi suflă în ceafă… Citiți tot articolul
Așa cum se întâmplă în romanele de capă și spadă, când în timpul unui duel cavalerul stângaci este biruit de cavalerul dreptaci, tot cam așa se petrecură lucrurile pe treptele ce duc dinspre bucătărie spre curtea de păsări a familiei… Citiți tot articolul
Două păduri cunosc bine copiii din sat — cea de pe dealul cimitirului, zisă și Pădurea salcâmilor, și cea dinspre munte, numită a Covaciului sau Pădurea lui Kovacs.
Primăvara, după ce frunzăria de prin șanțuri nu mai mustește sub zăpadă… Citiți tot articolul
Înainte de electrificare, ora de culcare în Salcâmu Mic era târzie vara și timpurie iarna. Dar fie iarnă, fie vară, nu adormeau toți sătenii deodată, nu, nicidecum. Tot se mai găseau oameni pe uliță care își spuneau unii altora: „Lăudat… Citiți tot articolul
Bărbatul cu ochelari de soare, cu mânecile suflecate la cămașa de culoarea cojii de ou, mai făcu două drumuri între ușa cooperativei și microbuzul alb parcat mai jos de podeț. Cumpărase câțiva baloți de americă și îi ducea pe rând… Citiți tot articolul
Cu gândul la vremuri apuse, Suzi dormita tolănită în umbra înserării. Spinarea ei alb-roșcată, lipită de lemnul cald al grajdului, tresărea la răstimpuri. Își amintea ca prin vis o fântână din Beclean. Acolo, la Beclean, ajunsese cu maică-sa după… Citiți tot articolul
— Dacă lăsau ia la locul ei, în cufărul ăl vechi…
— Ori în lada de zestre…
— Ori în dulapul lu’ buna…
— N-or înțălesu…
— Așe-i… n-or înțălesu.
— Da rejina?
—… Citiți tot articolul
Nu toate felinele au clasă sau eleganță. Oricât de luxos ar fi locul în care au crescut, pisicile sunt în general fără maniere. Cheți nu. Ea chiar are câțiva ani de-acasă, dacă îi numărăm pe cei care au trecut de… Citiți tot articolul
Iar mă-ntorc numa cu tri bilete vândute, ceașca ei de viață, gândea David Feier, încetinind autobuzul în dreptul satului Tri Plopi. Ușa din spate se deschise și o muiere, trăgând pe treapta mașinii doi desagi și o coșarcă, strigă cu… Citiți tot articolul
Ajuns lângă zidul casei, Remus Miheț mai privi odată spre cușca lui Zeicu. Câinele era tot acolo, liniștit, cu botul întins pe labele din față și pleoapele închise. Nu doarme, cugetă, gândi Remus descălțându-se din mers. Punând teneșii la zid,… Citiți tot articolul