Arhiva Afectivă. Scrisoarea recomandată

28/01/2021 | ✎ Sabina Ivașcu

Șareta trecu în grabă pe lângă gardul năpădit de mușchi ce împrejmuia căsuța Floarei Talion. Oricât de tare mâna șareta baci Toader, în acea dimineață de toamnă, la ora nouă și treisprezece minute, lesne se putea observa că, de data asta, nu o ținea pe după umăr pe Raveca, nepoata nașului.

Baci Toader ar fi dat orice ca Honoriu să devină pe loc nu doar înaripat, dar să posede prin moștenire genetică și niscaiva senzori de parcare automată.
De ce oare era baci Toader concentrat pe viteza de deplasare, și lipsit de porniri tandre în acea dimineață? Simplu. Avea falca umflată, nu dormise toată noaptea și se grăbea tare să ajungă la un dentist.
— Ce femeie de treabă! behăiră împreună de pe marginea drumului două capre.

Poreclite surorile Kesler, caprele mestecau frunze de măcriș când trecu șareta ce sălta la toate hârtoapele, cu Raveca strângând la piept coșul cu ouă și arpacaș
— Da, da, e de treabă. Acum haideți acasă, fetițelor, se auzi glasul de o surprinzătoare sonoritate citadină al Floarei.

Floarea Talion, proprietara caprelor, era „domnișoară”.
Fusese vreo cinci ani metodistă, dar și bibliotecară la căminul cultural.
Amabilă și mereu binevoitoare, era cam singuratică de felul ei.
Așteptând răspuns la o recomandată trimisă prin anii șaizeci, acesta veni în cele din urmă – prin aviz poștal – puțin înainte de revoluția din ’89.

Merse Floarea la ghișeul poștal din comuna Salcâmu Mare și primi acolo recomandata, trimisă în 1965, cu mențiunile „retur” și „adresant necunoscut”.
Din anii șaizeci până prin obzeș’ opt, refuzase mai multe oferte de măritiș, mereu așteptând vești de la iubitul ei din Vatra Dornei, pe care îl cunoscuse în tabăra de pionieri de la Ocna Mureșului.
Îl avea într-o singură fotografie, făcută în acea tabără.

În statutul pionierului, la pagina „drepturi și îndatoriri”, Floarea Talion pitise fotografia pe spatele căreia scrisese: „Eu în grup, cu Dimancea, detașamentul doi, clasa a cincea”.
Deși prin sat se spuneau despre ea verzi și uscate, ba că-i dusă cu capul, ba că a îndoctrinat-o instructorul de la utece, ba că i-au fost respinse actele pentru o excursie până „dincolo de Arad”, ea se gospodărea destul de bine și lucra cu sârg, în ture, la sere.

Avea o căscioară cu o ușă și două ferestre, trei pisici, două capre și un radio cu lămpi. Nu știa ce-i aia sărăcie, dar nici bogăție, fiindcă întreaga ei viață ei s-a cernut ca nisipul din sita nici prea fină, nici prea deasă a diverselor împrejurări. Grijile au ocolit-o, bucuriile, la fel. Cât despre boli, ei bine, ce să vezi, bolile nu zăboveau la Floarea.

Gândirea ei ciudată – când înceată, când spontană -, deseori minuna satul. Era în stare Floarea Talion să ia decizii în situații limită, fără să dea greș, de-ai fi zis că a făcut armata dacă nu la geniști, la vânătorii de munte, sigur. Chiar dacă nu avea nici măcar cursul de premilitară din anii optzeci, avea în schimb o perfectă intuiție.

Absolventă a liceului sanitar prin anii șaptezeci, a lucrat o vreme la dispensarul comunal. Apoi s-a făcut bibliotecară. După revoluție s-a desființat dispensarul și de atunci multă vreme n-au mai angajat-o nicăieri, fiindcă afurisita poză de grup în care apărea ea și pionierul Dimancea, mereu îi cădea din poșetă când avea de scris câte o cerere de angajare, fapt compromițător de fiecare dată. Era chemată la interviu mai mult de formă și atunci i se spunea verde în față: „Regretăm, nu avem nevoie de oameni cu origine nesănătoasă, obedienți vechiului regim”.

Floarea Talion își amintea că mai auzise vorba asta pe vremuri, prin cinzeci și opt, când tot despre ea spuneau, cei de la pionieri de data asta, că are origine nesănătoasă. Un văr de la oraș, din neamul Talionilor, nepot de-a lui Mimi, sora mătușii Raveca, a declarat că se trage din neam de chiaburi, doar așa că să vadă reacția celor de la evidența populației. După ce s-a dovedit că vărul respectiv, vrând cu orice preț să fie luat drept malagambist, făcea pe nebunul, s-au lămurit. Totuși, cu destule rețineri, au făcut-o pionieră în anii șaizeci. Dar fiindcă avea note bune, căra la școală maculatură și fier vechi, lua premii la olimpiade pe raion, treptat a devenit un exemplu pentru tinerii din sat. Dar totul s-a dat peste cap când a venit revoluția.

Nu numai că nu mai era dată de exemplu, dar aruncau cu ouă clocite în ușa și ferestrele ei.
Pe gardul casei, foști prieteni ai ei din copilărie, deveniți revoluționari, au scris: „Utemista proastă Floare o cravată roșe are”.

După niște ani de lucrat la sere și-a cumpărat două capre și trăiește nu atât din pensie cât din îngrijit animale betege.
Liceul sanitar i-a fost de mare folos. Iar în Salcâmul Mic, absolvenți de liceu au rămas doar ea, Rafailă Cloambă și una din fetele Stoia.

Celelalte episoade le puteți găsi aici:

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii