Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Gîndul de sîmbătă, 14 martie 2015

Cum i-a dat Codruța Kovesi- Lulutza lui Klaus Iohannis-Imperatorul una cu poșeta peste gură!

Spre deosebire de Dan Tapalagă, Ioana Ene Dogioiu, Dan Turturică, Sorina Matei, care au marea șansă de a vorbi numai cu incoruptibilii generali de la SRI, cei care mănîncă doar coajă de copac și care se biciuie cînd le vine de o muiere, atît de sfinți sunt, noi, ziariștii ăștialalți vorbim cu corupți precum Marian Vanghelie, Elena Udrea, Alina Bica. Nenorocirea e că nu știm că respectivii vor fi mai devreme sau mai tîrziu arestați pentru corupție, deoarece, spre deosebire de Dan Tapalagă, Sorina Matei, Ioana Ene Dogiou, Dan Turturică, noi nu suntem ținuți la curent cu planurile de viitor ale binomului SRI-DNA. De aceea, vorbim cu politicieni, cu oameni de afaceri, cu miniștri, cu premieri, cu președinți, cu șefa DIICOT, fără să ne treacă o clipă prin cap că respectivii sunt deja planificați, acolo în cerurile Binomului SRI-DNA, să fie arestați mai devreme sau mai tîrziu. Din această cauză, spre deosebire de Sorina Matei, Dan Tapalagă, Dan Turturică, Ioana Ene Dogioiu, riscăm ca numele nostru să fie pomenit de cei pe care binomul SRI-DNA i-a programat să fie dați în gît pentru corupție. Citiți tot articolul

Am trăit s-o văd și pe asta! Se arestează unii pe alții!

Am trăit s-o văd și pe asta! Se arestează unii pe alții!

Pe pagina sa de socializare, Rareș Bogdan dă publicității următoarele amănunte despre Scandalul Marian Vanghelie: „…..Marian Dumitru – patronul Hotelului Premier Palace face DENUNT dupa 5 luni de arest preventiv, Dosarul este lucrat de Parchetul Capitalei aflat in subordinea DIRECTA a Parchetului General aflat sub influenta directa a Tripletei Ponta-Ghita-NITU! Dosarul este mutat la DNA din cauza competentei pe Demnitari a Direcției Naționale Anticorupție si a lipsei de competenta a Parchetului Capitalei pe demnitarul de la 5. Ca sa fie lucrurile foarte clare, Dosarul Vanghelie este lucrat de Bogdan Staicu-procurorul șef al Prchetului Capitalei si nu de catre DNA. Direcția doar a preluat Dosarul si a continuat investigatiile.” De joi dimineața, de cînd DNA a descins hollywoodian la Marian Vanghelie, m-am întrebat cum de s-a năpustit DNA asupra celui de care depinde ca Imperatorul Klaus Iohannis să-și aibă în cel mai scurt timp ceea ce el numește, cu o căutătură de Ecaterina Cea Mare, Guvernul Meu. Citiți tot articolul

Gîndul de joi, 12 martie 2015

Traian Băsescu mi-a spus că el n-a știut Rezoluția prin care Codruța Kovesi l-a salvat pe Ion Iliescu în 7 decembrie 2007

Luat cu vorba, marți noaptea, la emisiunea lui Rareș Bogdan, Jocuri de putere, am uitat să spun ceea ce mi-a dat voie Traian Băsescu să spun. Ca toți cei care apar la televizor pentru a da glas prostiilor care le trec prin cap, din cînd în cînd sunt sunat de cîte un politician. De a lungul vieții mele postdecembriste de gazetar, am respectat cu politicienii niște reguli crîncene, pe care le zic și confraților mai tineri, iluzionîndu-se că s-o găsi unul care să fie atent la ele:
  1. Nu mă tutuiesc cu nici un politician, nici măcar cu cei care ar putea să-mi fie copii.
  2. Nu sun niciodată un politician pentru a-i spune ce să facă și ce să dreagă. Dacă mă caută el, nici o problemă. Dacă nu mă caută, nu-l caut eu, pentru a mă da mare consilier, deoarece n-am ambiția altor intelectuali de a conduce un minister sau chiar țara, dînd sfaturi.
Citiți tot articolul

Gîndul de miercuri, 11 martie 2015

Informație sau zvon? DNA  a întocmit de a lungul timpului Dosarul Presa, de 1.600 de pagini, despre corupția din Presă

La vîrsta mea și ca om care l-am văzut pe Ceaușescu ieșind din TAB, n-ar mai trebui să mă mire nimic. Și, totuși, în aceste zile m-a mirat ceva. După anunțul privind redeschiderea Dosarului Mineriadei, am discutat, la emisiunea lui Robert Turcescu de la Nașul Tv, luni seara, documentul descoperit de Nicoleta Savin, care dezvăluia că Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală, prin Rezoluția semnată de Codruța Kovesi la 7 decembrie 2007 (pe vremea Guvernării PNL-PSD!), în Dosarul Mineriadei. Procuror general la vremea respectivă, Codruța Kovesi a dat curs unei plîngeri formulate de Ion Iliescu împotriva deciziei de începere a urmăriri penale formulate de procurorul de caz  Dan Voinea, infirmînd cu de la sine putere soluția de începere a urmării penale. Citiți tot articolul

Gîndul de marți, 10 martie 2015

Ion Iliescu a fost salvat de la urmărirea penală de chiar Codruța Kovesi!

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind redeschiderea Dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, a fost primită cu satisfacție de o parte a presei, definită drept anti-PSD ca o continuare a luptei împotriva FSN. Aceeași presă e însă și o cîntăreață a Laurei Codruța Kovesi, eroina Anticorupției din România. Explicabil de ce descoperirea de senzație privind salvarea lui Ion Iliescu atît de la Dosarul Mineriadei, cît și de la cel al Revoluției a fost trecută cu vederea de o parte a presei noastre, cea care-și zice presă de deontologi și deontoloage. La emisiunea lui Robert Turcescu de la Nașul Tv am discutat pe larg un document descoperit în arhive de Nicoleta Savin și postat pe site-ul Nașul Tv. Potrivit acestui document, Ion Iliescu a fost salvat de la urmărire penală de nimeni alta decît Codruța Kovesi, la vremea respectivă Procuror general al României. Citiți tot articolul

Cum am fost eu în Biroul Oval

7. Casa Albă, ca o contesă dintr-un film porno

Studii din ultimul timp, cărora le-aş zice, de pornologie, asemenea celor de kremlinologie, dezvăluie că filmele porno cu adevărat excitante sînt cele din lumea de odinioară a conteselor. Contesele – se ştie – îşi puneau pe ele straturi-straturi de veşminte, urmînd exemplul cepelor. Ca să beneficiezi de o contesă nudă era nevoie nu numai de o zi întreagă, dezbrăcatul începînd pe la 7, cînd lumea se duce la serviciu, şi sfîrşind pe la miezul nopţii, cînd dau în cîntat cucuvelele, dar şi de un croitor bine pregătit, care să te înveţe meşteşugul umblatului la fiecare din cele o mie şi una de feluri de veşminte. Pornologii spun că aşteptarea încordată, supraomenească, a scoaterii straturilor de veşminte, e mult mai palpitantă decît momentul actului propriu-zis, redus, de cele mai multe ori, la efortul unui exerciţiu de gimnastică la bară fixă. Sub raportul aţîţării, aş putea compara accesul meu la Casa Albă cu dezbrăcarea unei contese. Citiți tot articolul

Un foc pentru trabucul lui Churchill

Pe 24 iulie 1944, Winston Churchill vizitează portul Cherbourg, din Normandia, eliberat pe 30 iunie 1944, după lupte crîncene, în cadrul Debarcării din Normandia. Un docher îi dă un foc pentru trabucul său celebru. Era pe vremea cînd fuamatul era permis în filme și-n fotografii. Citiți tot articolul

Cînd Che Guevara e rentabil în dolari! 8. Turista care a împletit tot timpul un flanel

8. Turista care a împletit tot timpul un flanel

Pentru cele trei călătorii s-au înscris cam aceleaşi persoane. Parlamentari şi accesoriile acestora – neveste, fiice, nepoate, amante – mulţi dintre delegaţi tratînd Conferinţa ca pe o excursie într-un teritoriu exotic al lumii. Am identificat printre membrii grupului un bătrîn şi o jună spălăcită, din Israel, un cuplu între două vîrste, din Islanda, un deputat comunist din Franţa (cu care am avut o discuţie agreabilă despre imperialismul american), o mătuşă din Zambia, o parlamentară din Malta (genul de femeie care ajunge şefă de stat), una din Cipru (partea greacă) şi una din Suedia. Ca în orice grup dintr-o călătorie cu ghid, s-a detaşat imediat din mulţimea anonimă, urcînd spectaculos pe bolta afirmării ca vedetă, Cea care pune întrebări. Acest rol de prim rang în cadrul oricărui grup din străinătate şi l-a asumat reprezentanta Suediei. Cu excepţia mea, toţi ceilalţi îşi luaseră cu ei ecusoanele de participanţi la conferinţă, pe care le purtau spînzurate de gît, mai ceva ca medaliile olimpice la atletism. Nu mi-a fost prea greu, aşadar, să aflu că purtătoarea noastră de întrebări nu era parlamentară, ci funcţionară a Parlamentului suedez. Citiți tot articolul

Eternele diversiuni româneşti

Abia acum realizez că pentru eseul despre Procesul lui C.Z. Codreanu, ar fi trebuit să merg cu iscodirea presei pînă în 31 decembrie 1924. Din lectura oficiosului PNL, Viitorul, îmi dau seama că mi-au scăpat multe lucruri în chestiunea Asasinării Prefectului Constantin Manciu, din 25 octombrie 1924, printre care, la loc de frunte se plasează tulburările studenţeşti din decembrie 1924 pricinuite de aniversarea Ligii creştine a studenţilor. În această perioadă, apar şi sînt votate cele două Proiecte de Legi Mârzescu, zise şi de Asigurare a ordinii publice, în realitate, măsuri antidemocratice, moment posibil în condiţiile unei Opoziţii betege la Guvernul de autoritate PNL Ionel Brătianu. Citiți tot articolul

Cei din Italia

Un sfert din sat era plecat la muncă în Italia. Li se spunea Italieni, pentru a-i deosebide cei care munceau în Ţările Nordice, în Anglia sau în Belgia, cărora li se spunea Cei care muncesc în străinătate. Vara, se întorceau acasă cu maşini second hand, vopsite în culori ţipătoare, ca să se vadă bine numerele de ţară străină cînd ieşeau pe Şoseaua Floreşti-Vidra, gonind ca piloţii de formula 1 şi bubuind din toba de eşapament, prevăzută cu ţevi de Katiuşa, pentru a părea băieţi de bani gata. Citiți tot articolul

Gîndul de luni, 9 martie 2015

Folosirea de către fiecare nou regim a procurorilor compromişi

Așa cum am mai scris, stupefiant în cazul Elenei Udrea rămîne reînvierea Dosarului numit Gala Bute la de la petrecerea evenimentului și după ce, deși era o anchetă la DNA, Elena Udrea n-a fost chemată nici măcar pentru a fi întrebată ce parfum folosește de înnebunește bărbații din imediata apropiere. Brusc, după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, procurorii DNA au  descoperit că vinovata principală era Elena Udrea; și nu numai c-au chemat-o la DNA, dar au și arestat-o preventiv. Aș fi înțeles reînvierea Dosarului Gala Bute dacă în fruntea DNA venea altcineva. Acest altcineva fie purcedea la o revedere a Dosarelor în amorțire sub Președinția lui Traian Băsescu, fie reamintea procurorilor că apropiații fostului președinte nu sunt mai presus de lege. După instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni DNA a continuat să fie condusă de Codruța Kovesi. Adică exact de cea sub șefia căreia Dosarul Gala Bute a fost înmormîntat de viu. Citiți tot articolul

Gîndul de duminică, 8 martie 2015

S-a descoperit ceva nasol în trecutul lui George Scutaru cu prilejul verificărilor pentru numirea ca director la SIE?

Cred c-am reușit să-i plictisesc pe telespectatorii emisiunii realizate de Sabin Orcan la B1 Tv, sîmbătă, 7 martie, seara, insistînd pe nota ce pare a fi definitorie pentru Klaus Iohannis ca președinte: Secretoșenia de tip Iosif Vissarionovici Stalin. După misterul numit demisia lui George Maior, iată un alt mister al unei administrații prezidențiale care refuză minima transparență democratică într-o țară membră a Uniunii Europene: Eliberarea lui George Scutaru din funcția de consilier prezidențial. Eliberarea a fost anunțată de un Comunicat al Administrației prezidențiale pus vineri, 6 martie 2015, pe site-ul Președinției: Decrete semnate de Președintele României, domnul Klaus Iohannis Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 6 martie a.c., următoarele decrete: Citiți tot articolul

Gîndul de sîmbătă, 7 martie 2015

O dezvăluire de excepție din Jurnalul Elenei Udrea: Prezența presei cînd e convocat cineva la DNA se negociază!

Nu știu ce interdicții are Elena Udrea în arest preventiv. Nu-i exclus ca în afară de a spune în gînd propoziția La Înalta Curte de Casație și Justiței se judecă numai minți strălucite, de la Einstein în sus, Elena Udrea să n-aibă voie de la DNA să scrie și să vorbească nimic. Precizez asta, pentru că mi-am asumat puterea de a reda din Jurnal un fragment fără a-i fi cerut aprobarea. Pentru asta, sper că nu va fi condamnată de conducerea Penitenciarului să i se arate în vis, în fiecare noapte, Codruța Kovesi, alintată de amici Lulutza! De ce  o fac? Pentru că aplaudacii DNA, care cuprind pe lîngă ofițeri acoperiți și tîmpiți pur și simplu, susțin pe toate drumurile că prezența presei la convocarea unor politicieni la Sediul DNA își are explicația nu în incredibila manipulare de către DNA, ci în flerul presei românești. Citiți tot articolul

Gîndul de vineri, 6 martie 2015

Ce se urmărește prin ținerea în pușcărie a Elenei Udrea?

Vestea arestului preventiv de 30 de zile pentru Elena Udrea nu m-a surprins. Înclin să cred că nici pe ea. Din Spovedanii, din Jurnal, din Denunț se vede clar că pentru Elena Udrea tot ce i se întîmplă ține de politic şi nu de juridic. Elena Udrea cunoaşte prea bine Mecanismul, de pe vremea lui Traian Băsescu, pentru a crede că-i altceva decît o confruntare politică. Ea ştie prea bine, potrivit Jurnalului, că la Înalta Curte s-a jucat Preşedinția României. Dacă învingea ea, arestați preventiv de către ÎCCJ erau alții. A cîştigat partida adversă. Ea e arestată preventiv. Aşa cum arătam şi la Prime time news, emisiunea Andrei Miron de pe Realitatea Tv, în cazul Elenei Udrea nu problema dosarelor intrigă, ci înverşunarea Sistemului de a o ține în puşcărie cu orice preț. Citiți tot articolul

Gîndul de joi, 5 martie 2015

Un abuz incalificabil: Alina Bica e de trei luni în pușcărie fără a fi judecată!

N-o cunosc pe Alina Bica. N-am văzut-o la vremea șefiei la DIICOT nici măcar la televizor. După arestarea preventivă am întrebat încolo și încoace printre mai tinerii confrați (evident, am ocolit ofițerii acoperiți din presă, deși ar trebui să spun, și ofițeresele acoperite din presă, pe două dintre ele urmărindu-le cum ajung la orgasm cînd aud cuvîntul cătușe). Am aflat astfel că Alina Bica e o personalitate a magistraturii noastre. Spre deosebire de Codruța Kovesi, alintată și Lulutza, care a fost timp de zece ani, din cauza unei rătăciri a lui Traian Băsescu, numai și numai șefă, de mă întreb dacă mai știe cum se face un dosar, fie și pentru un hoț de găini, Alina Bica a lucrat timp de 10 ani în cadrul DIICOT. Mult mai important, ca secretar de stat la Justiție, timp de trei ani,  între ianuarie 2009 și mai 2012, a condus ministerul ca un adjunct al ministrului. E autoarea celor două Coduri istorice ale României postdecembriste. Citiți tot articolul

Gîndul de miercuri, 4 martie 2015

Operațiunea din Diaspora a fost orchestrată de Traian Băsescu?

Într-una din zilele trecute mi s-a întîmplat ceva ciudat. Ieșisem, cum fac de obicei, la ora 11, din Sala de lectură de la BAR, pentru a bea cea de a treia cafea pe ziua respectivă. Locul în care beau cafeaua la BAR, e la dud, care dud nu e un restaurant, ci un copac. Din stradă, de pe Dacia, pot fi văzut, astfel că nu de puține ori inși care trec pe acolo întîmplător, dacă mă recunosc, mă salută. Discutam cu cineva cu care-mi dădusem întîlnire la BAR. Deodată, cum stam noi de vorbă (despre politică, evident), am văzut venind spre noi o tînără, care, scoțînd din buzunarul paltonului un plic, mi l-a dat fără a-mi spune nimic și, tot fără a spune ceva, a plecat, a ieșit pe poarta BAR și și-a continuat drumul. Întors în sală, am deschis și am dat peste această scrisoare pe care  o reproduc mai jos considerînd că lansează o ipoteză interesantă despre subiectul care mă preocupă: Enigmele răsturnării de scor electoral din 16 noiembrie 2014: Citiți tot articolul
1 250 251 252 253 254 299