Nausica Mircea
Nausica, un nume predestinat
Pe Nausica Mircea am cunoscut-o ca om cu preocupări politice. Invitată la un interviu de domnul Ion Cristoiu, am ghicit-o din prima, dar nu am vrut să o dezamăgesc. De fapt, am ghicit-o de la discuția telefonică avută cu ea înainte de interviu. Prea mult bun simț, prea directă, prea sinceră, prea vulnerabilă. Ideal, în altă lume, ar fi fost numai bună pentru politică. Apoi am rugat-o să scrie fără să știu de pasiunea ei pentru scris.
Nausicaa este un personaj mitologic, o prințesă. În Odiseea lui Homer o găsim pe Nausica. După ce Ulise a naufragiat, a ajuns în fața prințesei gol, murdar și flămând. Nausicaa l-a luat pe Ulise în grija sa, veghind la primenirea lui, dându-i haine și de mâncare.
Pe Nausicaa o găsim în literatura postantică, în muzică și pictură, un personaj cu suflet bun.
Prezentarea pe care și-o face mai jos Nausica Mircea se încheie așa: „…cel mai mult, mi-ar plăcea să pot face mulți oameni fericiți”.
Cora Muntean
Mamă, designer, om al muncii, artistă, visătoare incurabilă (încă visez că o să vină Moș Crăciun), om implicat și dedicat, uneori superficial și naiv.
Am absolvit facultatea de Drept în 1998, dar mereu am visat să fac litere, să scriu, să am o casă cu verandă și să mă pot bucura de natură, de lumină, de soare și de ploaie. Și să scriu tot ce gândesc și trăiesc. Am spus, sunt o visătoare!
Realitatea e cu totul alta sau „viața bate visarea”. Zilnic, am un program care mă scoate din reverie, sunt presată de termene, calitate, execuție, clienți, rutina unei munci în domeniul textil, care ne-a transformat în mici roboței. Nu văd decât tighele greșite, dimensiuni neconforme, câte o ață uitată. Desigur, văd și partea finală, care mă încântă, dar care nu ar fi posibilă fără atenție sporită.
Însă, în liniștea casei, atunci când sunt eu cu mine, fără zumzete și forfotă, fără zgomot de meciuri, Instagram,Tik-Tok etc, scriu. Am caiete întregi cu schițe, desene, texte și astă îmi oferă acea bucurie pe care fiecare dintre noi ar trebui să o trăiască atunci când face ceea ce îi place.
Am terminat un liceu de profil uman, mereu mi-a plăcut să scriu. Prima mea reușită a fost în clasa a treia. Am făcut o compunere, iar învățătorul meu mi-a dat plus10. Nu era așa o notă mare pe vremurile noastre. Pentru mine a fost un semn de încredere în mine. Le scriam prietenelor mele scrisorile amoroase, le făceam copiilor lor compunerile pentru la școală (și luam mereu 10).
Îmi place ceea ce fac. Iubesc să fac haine frumoase, compuneri frumoase și, cel mai mult, mi-ar plăcea să pot face mulți oameni fericiți.
Două americance, nu la Paris, ci la Focșani
Astăzi am să povestesc despre prietenii mei americani. Da! De vreo două luni de zile s-a mutat în orașul nostru, mic și cochet, o familie de americani, veniți cu treburi ...
Noi ne săpăm singuri groapa și ducem economia, cât mai e din ea, de râpă
De o vreme, nu e zi lăsată de la Dumnezeu să nu auzi că se mai retrage un lot de înghețată străină de pe piață. Este o adevărată palmă pe ...
Alegerea de a răspunde răului cu rău sau bine ne aparține
Fiecare om are drumul lui, unic, plin de ocolișuri sau neted, uneori domol, alteori abrupt, uneori marcat de dorința schimbării, alteori lăsat într-o letargie totală. Chiar dacă ne dorim schimbări ...
Toate se prăbușesc, dar noi dănțuim fericiți pe o uliță prăfuită
Fericirea are un singur nume! Și cu siguranță ea se numește România. Deschizi televizorul și te iau cu fiori reci titlurile de breaking news. Pe șosele este carnagiu, a fost ...
Prea puțină mândrie, prea multă prejudecată
Mă angrenez, uneori, în dorințe și lucruri pe care mi le doresc realizabile, nu din orgoliu, ci din năzuința de a aduce bucurie unor oameni, de a vedea zâmbete pe ...
A fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare
Anii trec, zilele se duc, ne găsim, din copii inocenți, maturi măcinați de griji și probleme, ne plimbăm și bântuim pe cărările întortocheate ale vieții, pline de necunoscut, și îmbrăcăm ...
Căminele culturale transforme în unități de cazare pe timp de viituri
O săptămână plină! De certuri peneliste, de elicoptere americane, de ineficiență sau, mai bine zis, amnezia unor structuri MAI, de ziua Franței și, nu în ultimul rând, eliberarea lui Liviu ...
Mulți dintre cei care iau decizii pentru școală, au făcut doar „școala vieții”
Am stat puțin departe de tastatură, tocmai pentru a nu sări ca ciupită de muscă, să scriu despre România educată, despre examenele pe care l-au dat elevii noștri și pentru ...
Suntem foarte stresați, dar și mult prea frustrați
Ne lăsăm purtați de viață pe atât de multe cărări și de cotloane, încât uităm să ne bucurăm de puțin, ne încărcăm de ură și de frustrare, ne împotmolim în ...
Nu-i nicio bucurie să fii Neghiniță
Fiecare dintre noi, în copilărie, atunci când citeam o poveste ne lăsam purtați de imaginație și alunecam în visare dorindu-ne să fim măcar unul dintre personaje. Eu îmi amintesc, cu ...
Să lași loc de „bună ziua”, marea provocare a acestor vremuri
Viața te poartă pe cărări sofisticate, provocatoare, necunoscute și te determină să te adaptezi din mers la situații, stări și trăiri, la momente neprevăzute. Ești mereu într-o permanentă cunoaștere, ești ...
O, biet actor… rolurile mor!
Fiecare om are o poveste, fiecare om are propria lui dorință și visare. Fiecare om este parte a unui destin, a unui rol bine definit și, mai ales, bine jucat ...
