De ce ar trebui ca președintele Iohannis și ministrul Mănescu să prezinte scuze lângă condoleanțe atunci când vorbesc de atentatul de la Kabul: Ambasada României nu se afla în zona securizată a campusul Green Village, ci într-o zonă vulnerabilă, departe de celelalte ambasade

Dacă serviciile secrete românești ar fi
... monitorizat cel puțin relatările publice din Afganistan referitoare la atacul terorist asupra Ambasadei României din Kabul, atunci poate că principalii coordonatori ai politicilor externe - Președinția României și Ministerul Afacerilor Externe - ar fi servit națiunii nu doar condoleanțe pentru familia diplomatului român ucis, dar și scuze: ceea ce oficialii români ocolesc este faptul că mini-Ambasada României la Kabul nu se afla în interiorul zonei fortificate Green Village așa cum relatează oficialii români (preluați fidel de mass-media copy-paste din Divizia Presă), ci într-o zonă învecinată (Qabel Bai), izolată de zona diplomatică și vulnerabilă ca securitate: în timp ce birourile NATO sau ambasadele celorlalte state se află parțial sau total, protejate de un zid de apărare, sediul diplomatic românesc se afla „în afara” zidului. Ambasada Bulgariei, de exemplu, se află la o oră de mers pe jos de cea a României, în aceeași zonă cu ambasadele Canadei sau Statelor Unite, în zona diplomatică Wazir Akbar Khan, pe strada 15. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Cum a rămas Garufa Florăreasa cu un pol minus în gestiune

O lege nescrisă și, tocmai de aceea, imbatabilă, a cafenelei „Tosca’’ prevedea aceea că orice membru activ al confreriei venea încă de la primele ore de program, adică pe la 8 și ceva dimineață, își comanda cafeaua și coniacul aferent, după care aștepta să apară un binevoitor care să îl ajute la descărcarea de gestiune. Aici, la București, le ziceam, unor asemenea oameni cu baierele pungii deschise, binevoitori, dar, peste câțiva ani, jurnalist cu acte în regulă fiind, am aflat că la Timișoara li se spunea mai frumos:donatori. Prin excelență, acela care, în acea vreme romantică a studenției noastre, anii 1965-1971, s-a remarcat ca fiind un brav și statornic practicant al acestei îndeletniciri, a fost George Țărnea, neîntrecutul baladist, romanticul împătimit și fratele meu de bohemă. Care, la orele 8 fix trecute se înființa la masa de lucru din cafine, își comanda cafeaua, coniacul și citronada, după care se apuca de scris. Și, cum există un geniu protector al … toscanezilor, nu se putea ca nota de consumație să nu fie achitată. Dacă nu pe loc, oricum, în termeni rezonabili, adică atunci când luam banii de la revistele la care începusem să colaborăm câțiva dintre cadrele de nădejde al cafe-barului „Tosca”. Puteau,însă,să existe și zile mai puțin norocoase și atunci nu ne rămânea decât să contăm pe înțelegerea frumoaselor ospătărițe - Any mică și Any mare, Silvia și Ica, ca și a celor doi responsabili ai unității, nenea Beca și nenea Papari. Citiți tot articolul

De la regizori la actori gen Cumpănașu. Utilitatea traseismului politic

După ce Ion Cristoiu a anunțat candidatura lui Mircea Diaconu susținut de ALDE și PRO România, mi-am amintit că prin aprilie am auzit de candidatura actorului. Evident că suntem mințiți, luați de proști de către politicienii ALDE și Pro România când ne spun că ei, după ce au auzit de candidatura lui Mircea Diaconu și-au propus să-l susțină, că tot nu aveau pe cine. Scopul unui partid este de a guverna, de a avea cadre prin care să câștige alegerile de toate tipurile. Când aleg o persoană din afara membrilor partidului, reiese că sunt suficient de pregătiți pentru alegeri. După ce Ion Cristoiu a anunțat acum câteva săptămâni că Alexandru Cumpănașu va candida la prezidențiale, celebrul Justițiar s-a grăbit să nege „asemenea aberații”, ca acum să ceară vreo 2 ani la Cotroceni pentru a se bate cu clanurile, cu interlopii: Alexandru Cumpănașu, 31 iulie 2019: „Atât de mult s-au chinuit unii nemernici să spună că voi candida după ce am înființat CNMR în urma cu patru ani… Unii au ținut-o langa că voi candida. Nu am avut niciodată gândul de a candida. Daca mi-aș fi dorit aș fi făcut-o. Dacă voiam să conduc țara (președintele conduce țara???) as fi încercat să candidez. Dar nu vreau. Forța coaliției pe care am înființat-o are o forță mult mai mare decât daca aș fi mâine președintele României. Una peste alta, nu voi candida la nicio funcție, stați liniștiți! Si mai încetați dracului cu propaganda pe subiectul acesta!” Citiți tot articolul

Bocet la căpătâiul copilăriei

Intru clătinându-mă pe ulița copilăriei. Este o zi de vară toridă. „Vara zdrobise totul”... Totul zace în încremenire, în cea mai covârșitoare și asurzitoare muțenie. Satul pare prăvălit într-o nouă eră  de glaciațiune, deși aerul frige usturător. Nicio adiere de frunză, niciun schelălăit de  câine,  niciun țipăt  de om, nimic... Liniștea  apăsătoare a pustiului de după viață. Țărâna  de altădată, groasă și fină ca o pulbere, s-a împrăștiat definitiv, luată de vânturile descompunerii. Mă apropii  de casa din  care am pornit în  descreșterea părelnicei creșteri, mai am câțiva pași... Bulboana emoției  mă înghite lacom. Simt că mă înec. Zvâcnesc dezordonat  și disperat din brațe,  torentul amintirilor mă trage la fund. Nu mai am oxigen, plămânii mi s-au umplut cu cioturi de demult, cu chipuri duse pentru totdeauna. O strig pe mama să mă salveze. Întind  o mână către ea, să mă prindă,  să mă scoată din vâltoarea iscată  dintr-odată cu potrivnică violență. Degeaba, nu-mi răspunde... Poate ma-marea, poate tata-mare, poate... Încerc zadarnic să respir, să supraviețuiesc puhoiului dezlănțuit. Închid ochii, nu am puterea să privesc în oborul cotropit acum  de moarte. Și așa, orb, trec mai departe, cu sufletul zdrelit. În urma mea las sumedenie de picături de sânge, dar nu mă opresc. Îmi este spaimă de golul de dincolo de gard. Îngrozitor! Vine o vreme când întoarcerea în propriul tău trecut înseamnă  numai lacrimi, durere... Sfâșietoare, animalică, nebiruită. Citiți tot articolul

Cum redactează Comisiile pentru controlul serviciilor secrete la dictarea Serviciilor secrete

Foaie verde bob năut, unde-i Hellvig ca să-l mut Respingerea judecătoarei Dana Gârbovan pentru postul de ministru al Justiției de către președintele Klaus Iohannis sugerează că un volatil sistem voit paralel din România este bine-merci la locul său și are un "centru nervos" la Cotroceni. Mai mult, devine evident că în bolnăvicioasa sa teamă față de orice i-ar periclita un nou mandat, Iohannis a ajuns să respingă întregul Guvern Dăncilă, fiindcă se temea de un singur om, căruia nu a avut ce să-i reproșeze: candidatul pentru portofoliul Justiției, Dana Gârbovan, care este și președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR). Ce verdict putea să dea "multilateralistul" Klaus Iohannis, care l-a trimis la o pensie de mii de euro pe (ex) "educatorul" comunist din lagărul Aiud, Augustin Lazăr, pentru cazul magistratului Dana Gârbovan care în apr. 2019, acuza că procurorii din subordinea procurorului general, dar şi asociaţiile de magistrați "rezistenți" (celebrele liste cu danileți, lăncrăjani și pârlogi), clamau "valori europene", dar nu aveau nicio reacţie la dezvăluirile despre implicarea lui Lazăr în aparatul de represiune comunistă? Judecătoarea Gârbovan la Guvern este periculoasă pentru un președinte precum Iohannis (omul scenaritelor din catacombele Palatului Cotroceni, unde stă "de șase" consilierul Sandra Pralong), fiindcă Gârbovan vorbește nonșalant despre lucruri absolut firești de care Iohannis și camarila sa se feresc. În plus, respingerea lui Gârbovan armoniza și cu declarațiile fostului bursier Soros, actual director SRI, Eduard Hellvig, care, în contextul "interesului" acordat de SRI "fiecărei cauze penale până la soluţionarea definitivă” (general SRI Dumitru Dumbravă dixit), venea cu "completări" și vorbea despre prevenirea situațiilor "din trecut", când "judecători și procurori au uitat pe drum că servesc statul român și au avut alte preocupări decât a servi statul român". Includea Hellvig aici magistrații "activiști"? Greu de crezut: mișcarea haștagiștilor "rezist" s-a ridicat după ce Binomul Iohannis- Hellvig și-a început mandatele, s-a făcut mare ca instrument politic pro-Iohannis și nu are dureri de cap: de exemplu, prin lipsa de implicare a Consiliului Suprem de Apărare a Țării și a SRI, nu sunt cunoscute precis nici măcar sursele de finanțare ale "rezist". Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Zamfira, bomba sexy a întrecerii uteciste!

Se înşală amarnic aceia care cred că ,,bombele’’ au erupt în presa noastră după 1990! În realitate, ele s-au aflat la mare preţ şi înainte, numai că sensul termenilor era, oarecum, altul. Îmi aminesc şi azi, cu vie emoţie, aceste turburătoare versuri din repertoriul unei brigăzi artistice de agitaţie: „A inundat hambarul,/Talazul rodniciei,/Ţăranul fredonează/«Cântarea României».” Că, în goana după „subiecte-bombă”, care să rupă grua târgului şi să facă să curgă şiroaie de poncife lăcrimoase, ambiţioşii reporteri-pistol se puteau trezi pe cap cu nişte capcane fâsâite, a aflat-o, pe cont propriu, un coleg din redacţia „Scânteii tineretului”. Întors din deplasare, ne-a aruncat triumfător: „Am un subiect-bombă. Praf v-am făcut! Primă îmi dă Conu'Alecu!” (Conu' Alecu fiind poetul A.I.Zăinescu, redactor şef-adjunct al ziarului, om inteligent şi cu umor subţire.) Văzând câte priviri pline de invidie (bineînţeles, colegială!) cată spre el, ambiţiosul june bombardier ne-a dezăluit în ce constă marea-i găselniţă. Găselniță inspirată din aplicarea prevederilor unui decret prezidenţial prin care tinerii delicvenţi urmau să fie puşi în libertate şi angajaţi în producţie, sarcina re-educării lor revenind organizaţiilor UTC. Aşadar, la filatura de bumbac din oraşul X a venit un asemenea tânăr, care, în ciuda eforturilor educative ale organizaţiei UTC, nu se prea omora cu munca, ceea ce, evident, ridica probleme pe linia muncii politico-educative. Azi așa, mâine așa, până când, într-o zi norocoasă, o colegă din secţia de producţie s-a adresat secretarei UTC pe întreprindere: „Zamfira, nu ai vrea ca, în pauza de masă, să interpretezi, din fluier şi solo voce, melodia cu care te vei prezenta la faza interjudeţeană a Festivalului Naţional „Cântarea României?” Citiți tot articolul

Actori politici sau politica actorilor

Săptămâna încheiată a fost una plină de semnificații politice. De la lăsarea în așteptare a liderilor ALDE de către premierul V. Dăncilă la expirarea termenului dat de Călin Popescu Tăriceanu la acuzațiile mincinoase (a câta oară) ale lui Victor Ponta, la inactivitatea PNL pe orice subiect. La sfârșitul săptămânii am avut Congresul PSD prin care Viorica Dăncilă a devenit oficial candidat la președinția României doar din partea PSD, cât și jocul cu Mircea Diaconu care, de când nu mai este europarlamentar, și-a dat seama că nu poate să nu se implice să ne facă viața mai bună. Așa că va candida și acesta. Iar niște partide de bine ca PRO România sau ALDE, vor sprijini un om de bine, un actor, Mircea Diaconu. De departe, știrea actorilor candidați la președinție ne arată o regie proastă.  Cel mai slab actor dintre politicieni sau cel mai mare actor dintre politicieni, funcție de gusturi, fost ministru al Culturii revine în atenție ca o ciorbă reîncălzită sau ca o strategie gen Victor Ponta. După scenariul prin care a reușit să ajungă europarlamentar (promisiunile din acea campanie mulți le-au uitat) eficiența sa ca europarlamentar a rămas nesemnificativă. De aceea, într-o zi de duminică, la Ateneu, Mircea Diaconu, pe persoană fizică, s-a întâlnit întâmplător cu presa și a anunțat că o sa candideze. Așa, de capul lui. Cei care vor să-l susțină, trebuie doar să semneze. Nu contează doctrina, ideologia sau programul. Ci doar că el o sa schimbe România. Ca ultimul actor-politician care mai poate schimba în bine România! Faptul că președintele, conform Constituției nu poate schimba mare lucru, rămâne un mic detaliu care va fi trecut sub tăcere. Citiți tot articolul

Noi și americanii

În 1925, William Smith Culbertson sosea la București ca ministru plenipotențiar al S.U.A. Între prioritățile sale se numărau situația datoriei României către țara al cărei reprezentant era, facilitarea activității companiei Standard Oil și exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană. De altfel, în primele zile ale mandatului, la 6 august, el se va deplasa la Moreni și la rafinăria de la Ploiești, diplomatul american arătându-se extrem de impresionat de bogăția octanică a terenurilor petrolifere, iar un an mai târziu va consemna în jurnal alt fapt notabil: „Nu pot vizita Roșia Montană, lângă Abrud, unde românii au săpat intens după aur. Toată regiunea, aici, e bogată în aur, dar nu e toată exploatabilă. Roșia Montană, totuși, se pare că merită efortul, din punct de vedere comercial.” Un efort care, iată, n-a încetat nici azi, la capătul unui secol de învârtire în cerc, printre țărușii bătuți în țărâna geto-dacică de puterile mondiale ca nu cumva să ne uităm condiția subalternă... Într-o telegramă din 2 mai 1927 găsim o nouă observație interesantă: „Grupul Brătianu aprobă de asemenea împrumutul și, în timpul vizitei la Florica, din 27 aprilie 1927 (vezi mai sus însemnarea din jurnal), și-a exprimat simpatia pentru investițiile de capital american. Telegrama nr. 871.517385/14 din 4 mai 1927 relatează faptul că orașul București a refuzat în cele din urmă semnarea acordului. Culbertson enumeră următoarele cauze: reticența autorităților române de a da garanții reale de protecție a acțiunilor, posibilitatea unor oferte mai bune; «folosirea de metode americane eficiente pentru îmbunănățiri a stârnit ostilitatea inginerului-șef al capitalei și a altor persoane care ar profita din lucrările de construcții. Citiți tot articolul

Sindromul „România, proasta cu bani a Europei” lovește din nou: azi, cum vrea Popescu Tăriceanu să-ți umple țara cu migranți ilegali

Unde ești, Meleșcan din București
La exact doi ani după ce Theodor Meleșcanu “propunea” preluarea de către România a 1942 “refugiați”, un alt ministru de Externe adus de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, și numit Ramona Mănescu acceptă “propunerea” Comisiei Europene de a prelua migranți ilegali aduși în Europa de un ONG. Dacă SRI-ul ar avea relațiile strânse pe care susține că le are cu serviciile speciale europene, politicienii români ar fi putut afla din timp că serviciile italiene au pus la dispoziția țării lor informații potrivit cărora există transporturi de migranți regizate, în cadrul cărora “salvatorii” (extrași din categoria ONGilor bine finanțate- de ex., prin Fondurile Norvegiene) intră în contact direct cu traficanții libieni de carne vie (“călăuze maritime”), preiau migranții și îi transportă spre Europa anunțând prin presa neo-socialistă (e.g. Associated Press) că sunt “salvați” în Marea Mediterană.
Dacă-i urs, e lemn de vilă, și-i cu SRI idilă, atunci musai că-i Dăncilă
Parte din miniștrii guvernului Viorica Dăncilă execută azi lucruri simple, care nu presupun neapărat inteligență: exportă bușteni în loc de mobilă, finanțează servicii secrete în loc de Cultură și Educație,  împușcă urșii, în loc să le vândă imaginea, și aduc migranți ilegali în țară prin oamenii lui Popescu Tăriceanu, în loc să investigheze cauzele fenomenului și să se ocupe de săracii României. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Multe și felurite au mai fost, la vremea lor, acela bube la dosarul de cadre pentru care, oricât de bun ai fi fost în meseria ta, nu puteai face un pas înainte în ierarhiile administrației și ale politichiei. Asta dacă, bineînțeles, trecusei de primele furci caudine ale pepinierei de cadre! Lucrurile se complicau, încă, mai abitir atunci când era vorba despre cadrele considerate a fi de nădejde și care, dintr-un motiv sau altul, nu menționaseră, în mod expres, la dosarul lor de cadre, cum că aveau rude în străinătate. Cam așa a fost să fie și cu tovarășul Veniamin, un tânăr și zelos activist al unui comitet județean UTC,căruia i s-a descoperit-mai corect spus:i s-a inventat!- cum că ar avea rude tocmai în Statele Unite, motiv pentru care și-ar fi și schimbat numele de familie. Mă aflam, așadar, ca redactor la „Scânteia tineretului”, într-un colectiv de îndrumare și control al CC al UTC care își desfășura activitatea într-un județ al Moldovei. Colectiv condus de secretarul cu propaganda, presa și cultura al „CC-ului mic” (așa cum se zicea în folclorul oral al vremii), tânăr universitar care nu prea le avea cu canoanele și cu dogmele de resort, dar care, cu sau fără voia lui, trebuia să le facă față. Recunosc, gazdele noastre, cadrele și activul de bază de la organizația județeană a UTC, se străduiau să arate că își fac treaba ca la carte (sau ca la… statut!), dar, așa cum se întâmpla și atunci și ca și acuma, unii făceau exces de zel și chiar de servilism. Ceea ce, între noi fie vorba, nu prea ne era pe plac celor din colectivul de îndrumare și control. Unde mai pui că unui anumit activist, șeful sectorului cultură de la județeana UTC, i se cășunase să îl perie cu predilecție pe Pișta, colegul și prietenul nostru Ștefan Goțela. Citiți tot articolul
1 105 106 107 108 109 120