Arhiva Afectivă. Povestea cailor vânduți

01/02/2021 | ✎ Sabina Ivașcu

Remus coborî scara pivniței.
― Ai luat găletușa?― auzi din urmă glasul cumva schimbat al Ravecăi. Întrebarea nevestei nu fusese nici răstită, dar nici iscoditoare. Raveca, printr-o minune, îl întreba cu glasul ei din vremea tinereții.
O jucărie din copilăria Vetuței devenise vasul preferat pentru pus murături în zile de sărbătoare. Pe găletușă erau imprimate două margarete, iar emailul alb, era intact după mai bine de treizeci de ani.

Mai privi odată tavanul bucătăriei prin tăietura chepengului și ajuns jos, orbecăi o clipă până nimeri comutatorul. Gogoșarii, unde-s gogoșarii? Uite, gogonele două borcane, castraveți trei borcane mici, castraveți borcan mare, unde-s gogoșarii? Poate nu mai avem gogoșari?

Din bucătărie răzbăteau vorbe, râsete, și după puțină liniște auzi glasul Rodicăi Bujor. Pe întuneric Remus era bucuros să afle că Vetuța alesese „la frunza de mărăcine”, placa lui preferată. Da cum să-i împlinească voia lui tată-so, Simion, dacă nu găsește gogoșarii? Se pomeni ținând isonul cu muzica da’ mai mult a pagubă. La frunza de mărăcine ooofff ooofff nici o pasăre nu viineeee. Becul chior din tavan pâlpâi de două ori și se stinse. No, bată-l nevoia gogoșar, că tomna acu să stânsă lumina!

Trase aer în piept și oftă, dar nu prea mult, fiindcă imediat pivnița fu inundată de o lumină semănând cu ivirea zorilor. Capacul beciului se închise singur, fără zgomot. Pe cufărul cu nisip, locul preferat al lui Rafailă, ședea, privind spre ferestruică, Valer Miheț, bunu, pe care Remus îl știa doar din fotografii. Arăta ca în poza aceea făcută pe casă, prin 1958, când podul era încă în lucru.
― Șezi, Remus dragă, zise Valer cu un glas cât de poate de obișnuit.

Remus se așeză pe ultima treaptă a beciului.
― Nu acle, șezi aci mai aproape de mine. Ui aci scăunielu theu dhe când erai numa o țîrucă. Io l-am făcut la bancul din șopru, mai țîi minthe?

Remus se apropie fără să se așeze.
― Di ce nu șezi? Doară nu ți-o fi teamă de bunu-to?

La început reci, tâmplele lui Remus zvâcneau, inima-i bătea cu putere și obrajii îi ardeau.
― Au da ce-ț ardhe fața! Oare ț-i cald? Aci în beci îi bine, îi răcoare, cum să-ț hie caldu? Hai numa hai! Șezi! N-api nu-i nici un bai că vorbim și noi oleacă. Pră lumea asta mă băiatule, nu-i bine, cum bine nu prea îi nicări. Totuș, îs locuri, dacă poți înțăleje ce zâc, îs locuri, care trăbă sîmțîte, în altu fel decât poate omu pricepe. Șî este locuri îs și în lumea asta, și în alte părți. Da nu ești tu îndestul de bătrân să-ț dai sama. No ascultă aci: am știut, încă de când s-o spart coperișu de la grindina ceia mare, că tu n-o să-l repari și o să dai bani la altu să facă munca ta. Că nu era vorba numa de scândură, de tablă, de gudroane, de țâgle de tăte helelalte, nu! Era vorba că tată-to, Aronică, fie-iertatu, o vândut bancu din șopru. Știu, l-o vândut pă nimica numai ca să nu i-l ia Faur la tovărașire. Da ce tu nu știi, îi povestea lu Șari. Tu nu știi cui l-aț vândut pă Șari, și nici pă Honoriu. Ascultă aci: on unchi d-a lu Talioanca, cuscră-ta, de faptu, de-a lu mumă-sa, o venit atunci, la tovărașire, pîn 45-46, o vint și o zâs că-i vai ș amar cine nu dă cai, vaci, mânji, ce au oamenii mai bun pân grajduri. L-am luat pă Șari și l-am ascuns la Covaciu. L-am luat pă Honoriu noaptea și l-am dus dincolea de râu. Am pus doi nepoți și vo câteva nepoate, copchii buni, ușori și iuți la mișcări, să-i poarte în care părți or ști, numa să nu cadă în calea poterei. Ieșau copchii la drum și chiuiau, săreau în apă, făceau larmă numa să încurce cotarea poterei. Ei, tovarășii ăia, voiau caii noști ca pă aur ! Mai cu samă pă Honoriu, lipițan de clasa ntâi! Vineam în casă șî cu benoclu hăl niemțăsc mă uitam să văd inde-s copchii, inde-s caii, apoi meream la ei șî șchimbam scunzătorile.

Vara ceia n-am dormit nici care. De cum s-or potolit și ne-or lăsat în pace, ne-am văzt șî noi de trebile noaste. De vecini nu ne temeam, că șî ei făceau la feliu. Care îl ducea capu mai rămânea c-on cal, o vacă, no, nu te lua cu duba. Numa că vara aia o fo gre tare…

No ș-acuma tu ce să faci? N-ai ce face, știu. Da spune-i lu Raveca să facă bine să nu să mai suie în șareta lui baci Toader, că ăsta-i strănepot a ălor de făceau rechiziținări în războiu prim și nepot a lu Faur, care îmbla pân sat să dăm caii la tovărășire. Nu șciu cât are el samă de chestiunile estea, da destul de rău că tomna lui ați găsît cu cale să-l vindeț pă Honoriu.
Remus avea fălcile încleștate.

Valer se ridică de pe cufăr, făcu un pas spre lada unde era cântarul cel vechi cu greutăți de fier și luând un talger i-l întinse lui Remus. Du-i lu Simion că tânjește după oarece acreală. Îs buni, îs puși de bună-ta Iustina, acu-i anu. I-o pus cu miere, hrean șî mărar, îs numa buni.

Becul din tavanul beciului pălpâi o singură dată dar nu se mai stinse. Remus văzu, la lumina aceea chioară, găletușa pusă pe marginea unui raft. Urcând gănditor scara reveni în bucătărie.
Raveca luă găletușa, o puse pe masă excalmând: Ia uitați ce gogoșari faini am pus! Ce zici cuscre?

Remus spera să se întâmple ceva imediat după ce tată-so Simion avea să înghită felia aceea de murătură venită din altă lume. Dar nimic deosebit nu s-a petrecut. În schimb, Raveca, privind cu atenție în găletușă, fu cuprinsă de bănuieli.
― Din beci ai venit, Remus dragule, asta-i cât să poate de clar. Numa ca io nu pun la gogoșari bețe de hrean ci numa jumătăți, și nu pun absălut de feliu mărar, ci numa tarhon.
― Așe am zâs și io cuscră dragă, nu te minuna, zise Leontina Cloambă. Dup-o vrîstă mai zăuităm șî noi.

Remus de pe un scaun privind spre chepengul beciului, spuse:
― Că bine zici, mamă, mai zăuităm.

Celelalte episoade le puteți găsi aici:

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii