Istoria noastră culturală consemnează prin Eugen Simion un nume de care avea nevoie. Pentru acum şi pentru viitorime. Biografii o puteau deduce prin scanarea atentă a biografiei sale înainte de a începe Citiți tot articolul →

Evenimentele din decembrie 1989 au îndepărtat cortina dincolo de care se zbătuse până atunci în calitatea de cercetător la Institutul de mecanică aplicată al Academiei Citiți tot articolul →

N-ai crede, judecând după modul stăpânit şi calculat ce-i domina comportamentul, că Mihai Drăgănescu ar putea fi din zona prahoveană. Şi poate chiar e adevărat ca ai lui să fi venit încoace de dincolo, de peste munţi... Citiți tot articolul →

Înalt, vânjos, bine legat, Radu Voinea părea făcut să dea expresie autorităţii de necomentat. Era suficient ca faţa să-i fie luată în stăpânire de surâsul ce-l părăsea arareori şi devenea alt om. Citiți tot articolul →

Mi-a rămas în minte imaginea sa la prima întâlnire, cu noi cei din bănci. Venise în ţară la sfârşitul anilor '60, hotărând să rămână acasă. Fiu de ofiţer superior (generalul Constantin Coandă)... Citiți tot articolul →

Anul universitar stă să înceapă. Marele Amfiteatru cunoaşte febra pregătirilor încă de azi. Masa de la Prezidiu a fost dislocată, pe postamentul dezvelit se fac intervenţii pentru a fi montat acolo... Citiți tot articolul →

S-a mai încheiat o zi. La Oriel College, ne-am spus unii alto­ra, britanici şi români, ce gândim. De o parte, noi câţiva europeni de la Carpaţi, avându-l în frunte pe George Macovescu, acum preşedintele Scriitorilor. Citiți tot articolul →

Kissinger - gânditorul, arhitectul diplomatic, constructorul
Abia se mutase, cu servietă cu tot, din clădirea Casei Albe - consilierul pentru securitate naţională acolo este ţinut, lângă Biroul Oval - în cabinetul Departamentului de Stat. Henry Kissinger prelua postul de Secretar... Citiți tot articolul →

Barbu Călinescu: Ținem aproape... Mă simt descoperit în faţa acestei situaţii,aşa cum este ea relatată ca scenă de familie. Adolescentul din acele zile primea din partea tatălui explicaţii în legătură cu fotografia... Citiți tot articolul →

Alvin Toffler: Magicianul Unii grăbiți l-ar fi putut compara cu cititori în stele spre care priveşti cu speranţa că te ia de mână şi te îndreaptă spre poarta lumii care ne aşteaptă. Devenea treptat mai citat decât felurite nume ale con­temporaneităţii. Ştiutor în toate şi capabil să desfacă firul în patru când e vorba de ce stă după colţ în aşteptarea noastră a novicilor de toată ziua. Eclatant ca preocupări, magician în rostirea gândurilor în formula­rea prognozelor. Citiți tot articolul →

Seamănă cu Petru Comarnescu, aşa cum îl ştiam de la Dalles, vorbindu-ne despre gotic şi baroc. Uscăţiv, păr alb, început de calviţie, doar vârsta e alta. Lipsesc, prin urmare, gesturile acelea prin care urma să înţelegi cum catedralele Evului Mediu au fost gândite să spargă cerul. Adolfo Bioy Casares doreşte parcă să te aducă spre el, să-i fii aproa­pe, de aici şi o anume adunare către sine şi în sine, de aici, absenţa a tot ceea ce ţi-ar putea desprinde privirea de chipul său obosit şi de vor­bele sale molatice. Întrebările provoacă o confesiune, divizată în segmente, fiecare cu­sută cu acul de poveste al scriitorului. Citiți tot articolul →

Un român cu baghetă fermecată: Foster Ne-am cunoscut la Helsinki. Îl știam după nume de pe la mijlocul anilor ‘70. Lucram la Radioteleviziune și urmăream cu interes Festivalul Enescu iar cu amicii de la Muzical comentam noutățile. Laurence Foster revenise în țara natală ca dirijor asistent la Filarmonica din Los Angeles al maestrului Zubin Mehta. Avea să revină adesea iar la sfârșitul anilor ‘90 se manifesta ca director artistic al Festivalului International George Enescu. Era născut în 1941 -mai mic decât mine! - la Los Angeles, unde părinții, evrei din Iași, se stabiliseră în atmosfera încărcată a momentului. Citiți tot articolul →

Nepoţica

Un domn prezentabil, care ţine de braţ pe doamna la fel de arătoasă este marcată de un detaliu vestimentar care nu scapă celor din jur: poartă ciorapi roşii... Reporterul „de sală”, care sunt, stă cu ochii deschişi în căutarea virtualilor interlocutori. Mă terorizează ideea şi când mă aflu la mică distanţă de casă. Cum să mă dezbăr la atâta distanţă? Cineva mă avertizează asupra identităţii celor doi. Şi mai ales a ei. Îi scăpasem din vedere, privirile căutau în altă parte. Despre cine vorbeşti? am reacţionat la spusele celui de lângă mine. Citiți tot articolul →

De numele lui se leagă naşterea baletului american. Ştiam asta, când prin şansă am ajuns să-l văd de aproape, să schimbăm cuvinte, cum facem în clipe norocoase, marcaţi de şansa de a-ţi fi ieşit în drum cineva coborât din tabloul de pe perete. Atunci îmi sta în faţă o statuie. Bărbat înalt, uscăţiv, meditativ, exploziv când nu te aştepţi. În complexul muzical „Lincoln Center”, New York City Center îşi are identitate proprie. Mă refer la arondarea geografică. Cum te apropii dinspre Central Park, găseşti clădirea în partea stângă a ansamblului. Aici performează trupa „New York City Ballet”. În unghi drept, înainte deci, ai în faţă scena de la „Metropolitan”. Acolo aştepţi concertele cu Monserrat Caballe şi Placido Domingo. Exact vizavi, sala de concerte unde, la această oră, tronează Leonard Bernstein, conductor emeritus, cum este trecut pe afiş. Citiți tot articolul →

George Emil Palade: Laureatul

Prima oară, de ce să n-o recunosc, nu prea mi-a ieşit. De fapt, nu chiar aşa cum gândisem. Eram în New York, urmăream în desfăşurare o sesiune specială la Naţiunile Unite. În acolada acelor săptămâni mă visam folosindu-mi timpul liber la dispoziţie într-un anume registru de necesar, originalitate şi, evident, de eficienţă. L-am căutat pe George Emil Palade. Profesorul. Lucra la Universitatea Yale, dar un drum până la New Haven nu mi se părea un capăt de ţară. O cunoştinţă comună s-a oferit să sondeze terenul. Dezamăgire: ca în fiecare vară, savantul participa, în Colorado, la o reuniune „de socializare” a premianţilor Nobel. Citiți tot articolul →

Zico

— Esto es Zico do Brasil! Crainicul Mondialelor din 82 îşi făcuse din asta o normă de exprimare. Simţea ce simţeam şi noi la ivirea asului de cursă lungă în axul optic al camerei de luat vederi şi îi puncta existenţa printr-o sintagmă considerată necesară, fiind vorba de unul ca el. Zico strălucea cu înverşunare pe ecranul panoramic al fotbalului planetar. Grea, dar meritată povară! Cu două decenii şi ceva mai devreme, samba se ilustra în carnaval prin Gilmar, D. Santos şi N. Santos, Zito, Zozimo, Didi, Vava, Pele, Amarildo, Zagalo. Ştia ce aşteaptă lumea de la el. Pe Maracana ori în alte părţi ale lumii, i se scanda numele în delir, dar el ştia că are datoria de a arăta şi mai mult. Citiți tot articolul →