3. Peste tot vom intra pe bază de tabel

Ca să-l vadă pe Măritul Ţar, un mujic din Siberia avea nevoie de un an de zile de încercări. De la mersul pe jos de-a lungul întregii Rusii pînă la jefuirea de către Înalţii funcţionari. Noi nu sîntem, Slavă Domnului! mujici din îndepărtata Siberie. Sîntem jurnalişti din apropiata Românie. Şi, totuşi, nici nouă nu ne-a fost prea uşor să ajungem să-l vedem pe noul Ţar al Imperiului de la Răsărit, atotputernicul Vladimir Putin. Am străbătut două zile de încercări. Încercările de a ne obişnui cît de cît cu Maica Rusie. Joi dimineaţa, plecaţi în zori de la Bucureşti, aterizăm pe Vnukovo II, Moscova. Chiar lîngă avion, e tras un microbuz. Nu e unul din fosta URSS. Dar nici unul din viitoarea Rusie capitalistă. E juma-juma. Urcăm în maşină. După zece metri, vehiculul se opreşte drept în uşa sălii de Sosiri. Nu s-ar fi oprit, desigur, dacă nu s-ar fi trezit nas în nas cu amenajarea de sticlă. După avîntul cu care o pornise, am crezut o clipă că a luat-o spre Oceanul Îngheţat de Nord şi nu spre clădirea aeroportului. Citiți tot articolul →

Eugeniu Arthur Buhman, fost şef al Serviciului de poştă, telegraf şi telefon al Casei Principelui Moştenitor Ferdinand, surprinde în memoriile sale o secvenţă care confirmă năravul românilor de a lua totul în băşcălie, inclusiv posibilele cataclisme. Potrivit volumului Patru decenii în serviciul Casei Regale a României. Memorii 1898-1940, Duminică, 11 aprilie 1910, el notează: „În Capitală se vorbeşte de cîtva timp cu mare emoţie de apariţia anunţă pentru 6/10 mai a cometei Haley, care revine o dată la fiece 76 ani. Se spune că orbita Pămîntului va traversa coada cometei care este compusă din gaze înăbuşitoare. O anume categorie de bucureşteni, printre care am mulţi prieteni, încearcă să mă convingă că nu trebuie lăsate nebăute şpriţurile de prin bodegi «că dacă e vorba să murim de cometă, la ce să le mai lăsăm pe pămîntul uscat!» Amicii mei, Chiriţă Ranetti de la «Furnica», Iancu Brezeanu de la Teatrul naţional şi sculptorul Späthe, m-au asigurat că sunt ferm decişi a executa cu sfinţenie programul de mai sus!“ Citiți tot articolul →

Despre Capri, ghidurile vorbesc în termeni de Cult al personalităţii. Altfel spus, cam aşa: „Tot ce este perceptibil prin simţuri găseşte în această insulă cea mai mare satisfacţie; lumina, complement magnific şi paletă rafinată de culori, care permite să citeşti, ca într-o carte deschisă, inepuizabilele minuni ale acestui loc; parfumul florilor, altă bijuterie cu vegetaţie, care amestecă aspectele mediteraniene cu aspectele cele mai proprii tropicale; brizele sălbatice şi sălcii ale unei mări care este însăşi viaţa insulei; derutanta voce a tăcerii, pe care n-o întrerupe decît strigătul sfîşietor al pescăruşilor şi zgomotul valurilor lovindu-se de stîncile abrupte“. Cu toate strădaniile mele în plan olfactiv şi auditiv, n-am simţit nici „parfumul florilor“ şi nici n-am auzit, „derutanta voce a tăcerii“. Posibilă explicaţie: Am ajuns la Capri în extrasezon, la fine de decembrie, cu două zile înainte de Revelion. N-am putut citi, aşadar, „ca într-o carte deschisă, inepuizabilele minuni ale acestui loc“. Citiți tot articolul →

Aglaia Păncescu din Străluminaţii de Jos, a născut la Primărie, în camera Fonduri ale Uniunii Europene. Maternitatea din sat e închisă sîmbăta şi duminica, deoarece medicul e speolog amator şi, la sfîrşit de săptămînă, îşi ia rucsacul în spinare şi pleacă la peşterile din Apuseni. Naşterea a avut loc în bune condiţii. Încăperea e curată, aerisită şi luminoasă. Nu de alta, dar e primul lucru pe care sunt invitaţi să-l vadă cei de la Bruxelles, cînd trec prin localitate, în drumul lor spre munţi, unde se găseşte o cabană de vînătoare a Guvernului, cu circuit închis. Primarul, bucuros nevoie mare, că naşterea a avut loc într-o încăpere dedicată Uniunii Europene, a zis să-i pună fetei (fată era) numele Europeniţa. Citiți tot articolul →

2. Un trofeu numit costum

Cea de-a doua piesă din plin era un soi de Anexă la invitaţia propiu-zisă. Se vedea asta după faptul că era din hîrtie ordinară. Spre deosebire de invitaţie, care era din carton lucios. Pe lîngă multe alte istorisiri din care n-am înţeles nimic, Anexa ţinea să precizeze fără echivoc: Costum închis la culoare. Nu mai era nici o scăpare. Venită de la Cotroceni, indicaţia cu costumul nu putea fi fentată. Venită de la Kremlin, trebuia urmată fără crîcnire. M-am convins astfel încă o dată – dacă mai era nevoie – că în viaţă fericirile cer sacrificii. Pentru că nu e de ici, de colo să mergi de la Hotel Rossia pînă la Kremlin în costum de culoare închisă, spînzurat de o cravată solemnă şi cu pantofi noi, care te strîng al dracului. E cald, o căldură neobişnuită la Moscova. În jur, turişti de toate naţiile, cu acea dezmăţare tipică omului în vacanţă. Şi, printre atîţia inşi în pantaloni scurţi, unii goi pînă la brîu, printre vînzători de Matrioşe şi de insigne cu KGB, printre florărese profesioniste şi fotografi amatori, iată-mă şi pe mine, în costum de gală, lăsînd în jur întrebări în genul: unde o fi mergînd, săracul, la nuntă sau la înmormîntare? Citiți tot articolul →

Cînd spui Washington, spui, desigur, Casa Albă. Dacă ţii să arăţi c-ai învăţat engleza cu profesor și nu singur, se pronunţă White House. A merge la Casa Albă e un lucru destul de uşor pentru un vizitator al Americii. Se ştie că în ierarhia de valori a turistului pe primul loc se situează magazinele. Pe locul doi vin restaurantele. Muzeele sînt mult mai jos, la concurenţă cu parcurile, grădinile publice şi cimitirele de eroi ai neamului. Spre deosebire de New York, Washingtonul n-are magazine care să te dea gata chiar de la vitrină începînd. N-are nici restaurante zurlii, nici cabarete, nici music-halluri ca pe Brodway. Căzînd astfel magazinele şi localurile de petrecere a timpului liber fără efort intelectual deosebit, pe primele locuri vin muzeele. Şi cum la Washington muzeele nu le concurează pe cele de la Paris sau Londra, călătorul în America se trezeşte cu un timp liber la dispoziţie. Acesta poate fi folosit din plin pentru a da o fugă pînă la Casa Albă. Citiți tot articolul →

Printre alte condiţii de Armistiţiu avansate de ruşi României prin oferta din 12 aprilie 1944 se numără şi întoarcerea pe şest a armelor împotriva trupelor germane. Spre deosebire de alţi politicieni ai vremii (Iuliu Maniu, Carol al II-lea, Regele Mihai), gata să accepte aceste condiţii fără să clipească, doar de dragul ajungerii sau supravieţuirii la Putere, Mareşalul Ion Antonescu le-a respins, încercînd, chiar şi cînd Armata Roşie bătea la porţile Moldovei, să le negocieze punct cu punct, în interesul nostru naţional. Despre condiţia pusă de ruşi – a lovirii pe la spate a Wehrmachtului – Mareşalul spunea într-o şedinţă de Consiliu de Miniştri din iulie 1944: „Armata germană poate fi bătută, dar poporul german nu va putea fi distrus. Noi trebuie să menajăm poporul german, pentru că vom avea totdeauna legături cu el şi nevoie de el. Nici o ordine nu poate fi stabilită în Europa de mîine fără ca acest popor să nu joace rolul principal... Pentru că acesta nu este ultimul război... Primul război, cel din 1914-1918, a deschis criza orînduirii sociale, acest al doilea război o adînceşte. Citiți tot articolul →

Sală de aşteptare, clasa a II-a. Muşte mari, verzui, decolează şi aterizează fără a avea nevoie de turn de control. Dincolo de geamul chioşcului de presă – închis! - se prăfuiesc iremediabil cîteva reviste mondene. O jună despuiată continuă să surîdă triumfător, deşi e pe cale să rămînă fără sînul stîng, prost tipărit. În fundul sălii, o familie mănîncă, pe tăcute, pui şi mere. Băieţaşul, cu o pălărie de pînză albă, mai vrea, bunicul i-ar da, dar mămica, o tinerică într-o rochie cu mîneci scurte, din care ies, ca nişte pîini albe, umerii, îl opreşte, lovindu-l peste mînă. Aşezat pe stinghia gărduleţului care înconjoară spaţiul verde al gării, un tînăr cu pantaloni evazaţi ascultă ceva la un tranzistor cu bateriile slăbite, întorcîndu-l, pe o parte şi pe alta şi, de fiecare dată, lipindu-l strîns de ureche. Ţărani cu gîturi vînjoase, arse de soare, cu pălării ponosite şi pantaloni de doc boţiţi, aşteaptă de aseară cursa de Bucacea. Citiți tot articolul →