Una dintre legendele cu arcași s-ar fi petrecut în urmă cu 713 ani, pe 18 noiembrie 1307.* ‒ De câți ani trageți cu arcul? ‒ De câți ani...ce ? ‒ De când vă ocupați cu tragerile la țintă? ‒ Niciodată nu am tras. ‒ Lumea spune că sunteți campion, mare arcaș. ‒ Dar de ce spune? ‒ Știu și eu ? Am aflat despre pasiunea dumneavoastră și voiam să vă pun niște întrebări. ‒ Pune! Citiți tot articolul →

Problemele lor nu se intersectează cu ale noastre. Noi, cetățenii, suntem o masă de manevră prin care Ei își legitimează deciziile. Când apare câte o nenorocire, specialiștii lor în comunicare coordonează, împreună cu patronii trusturilor mass-media, direcția pe care să o acopere pentru a se legitima încă o dată. ”Vinovații” promiși apar rareori ”unii”, care sunt, în cele mai fericite cazuri, și ei victime contextuale. Citiți tot articolul →

Vacanța mare se sfârșise mai repede decât îmi dorisem. Și cât mă rugasem să nu se termine, însă Cel de Sus nu s-a milostivit de mine... Treceam în clasa a patra, numai că mă mutasem de la Cernavodă la Turnu Măgurele, aproape de Islazul bunicilor pe care îi iubeam ca pe lumina ochilor mei. Asta însemna despărțirea de orașul dobrogean și, îndeosebi, de prietenii căpătați acolo în cei trei ani de poveste. O stare de tristețe și bucurie deopotrivă mă acaparase în toamna aceea de graniță sufletească, un amestec tulbure și greu de descris. Citiți tot articolul →

„În februarie, 1954, iarna a lovit cel mai puternic țara noastră. Viscolul a bântuit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză-record în București: 126 kilometri la oră. Un alt record consemnat în 3 februarie ’54 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Grivița. Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost măsurat tot atunci, la Călărași: 173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul ţării şi cinci metri.”* Bucureștiul era paralizat. Citiți tot articolul →

„Pasărea s-ar vrea nor. Norul s-ar vrea pasăre” - Rabindranath Tagore În zona centrală a orașului se află Parcul Brâncoveanu, unde acum este și stadionul. În anii trecuți, în spatele stadionului era o groapă. La marele bâlci din mijlocul lui Brumărel, care se ține cu regularitate de 230 de ani, acum s-a anulat din motive pandemice, aici era o zonă foarte aglomerată cu numeroase tarabe care, timp de câteva zile, atrăgeau ca un magnet bunicii, părinții, copiii și tinerii îndrăgostiți. Citiți tot articolul →

Haideți, câte doi de mână, încolonați, poftiți! Vom ieși de pe strada Horia și ne vom îndrepta spre strada Zarand. Fără gălăgie pe coridor, vă rog. Domnul Vârtaci nu și-a pus așa cum se zvonea, treningul albastru, nu. E îmbrăcat tot în costumul lui cafeniu la două rânduri de nasturi. Eram din cale afară de curioși să vedem cum arată domnul Vârtaci în echipament de sport. N-a fost să fie. Zvonul l-a lansat, mai în glumă, mai în serios, nana Cătă îngrijitoarea școlii. Ooo păi dacă mereț la geaseu, sâgur, sâgur, domnu’ învățător o să’ș pună trelingu’. Nana Cătălina pune teul și cârpa de spălat cimentul de-o parte, și ne face loc. Citiți tot articolul →

Imaginați-vă că prin alegerile din 6 decembrie vin la putere comuniștii. Cine nu știe ce sunt comuniștii, să-și imagineze un șef vag alfabetizat, nevricos, lătrător și fără pată de activitate cerebrală, din orice poziție te-ai uita cu aparatele care folosesc rezonanța magnetică. În spatele lui – o ceată de căței și tentative de dulăi (dintre cei picați de multe ori la examen) de toate culorile. Un tablou foarte asemănător cu ce vedem azi când mai iese prim-ministrul să tragă câte-un tril de jalea minții, flancat de o armată de fețe spelbe de ipsos, și ele mascate. Citiți tot articolul →

Nimic nu pare să prevestească intrarea Sibiului în carantină. Poate doar plimbările lungi pe sub soarele cald de noiembrie, prin Valea Aurie - pe unde bunicii îmi povesteau, pe vremuri, că acolo ar fi fost odată peştişori de aur, înainte ca lacul să fi dispărut încet-încet. Munţii au albit şi ei pe ici pe colo, priviţi drept în ochi, din lumina albastră a zilei dinainte de intrarea în carantină. Plimbăreţi, dar mai mult în maşini, sunt şi pe drumul până în Dumbravă şi înapoi. Oameni de toate vârstele, cu măşti regulamentare, fără panică, nici măcar pentru produse alimentare. Citiți tot articolul →

„Sătulul nu crede flămândului”, spunea Creangă preluând expresia din înțelepciunea poporului. În egoismul nostru, atitudinea față de oropsiții sorții așa ne-o manifestăm, însă la cote diferite, deoarece depinde de sensibilitatea, de empatia fiecăruia. Mă doare inima gândindu-mă la ceea ce au simțit și trăit semenii noștri care au murit arși de vii, cei de acum și nu doar de acum. „Dacă nu este cineva de-al meu, pot să trec peste asta”, șoptesc unii. Citiți tot articolul →

Unele povești din viața mea derulează întâmplări pe care destinul mi le-a scos în cale cu un scop precis. Întotdeauna am pledat pentru clădirea vieții pas cu pas și atunci când destinul mi-a scos în cale oameni de la care am avut ce învăța, pentru mine a fost o mare șansă spre cunoaștere, spre dezvoltare, spre formarea mea ca om trecător prin această viață. Am plecat în călătoria mea jurnalistică cu exact un an în urmă. Era o zi frumoasă de toamnă, atunci când l-am cunoscut la Biblioteca Academiei Române pe scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu. Spun și astăzi același lucru, am descoperit un om de o politețe deosebită şi în stilul său jurnalistic a acceptat invitația mea în emisiunea „Povești de viață” la 6TV. Atunci realizam emisiunea la această televiziune. Citiți tot articolul →

De când lumea și pământul obiectivele oricărei propagande sunt întotdeauna aceleași: să asigure și să mențină supremația grupului care o lansează, să influențeze moralul populației și să acționeze într-un mod agresiv față de cei cu conștiința slabă.  În timpul Revoluției Franceze și a Războaielor Napoleoniene, ambele părți au folosit în mod activ propaganda în timpul campaniilor militare. De exemplu, girondinii au distribuit afișe trupelor inamice oferindu-le recompense pentru dezertare. Citiți tot articolul →

Astăzi este vineri, 13 noiembrie 2020, și dacă lucrurile vor merge tot așa, peste patru săptămâni vom avea alegeri parlamentare. De fapt, nu dacă lucrurile vor mai merge tot așa, ci dacă pseudo-președintele nu va primi un telefon sau un e-mail… de unde trebuie și se va întoarce cu 180 de grade. Am zis 180 de grade, fiindcă aceasta este girueta de serviciu a figurinelor întoarse cu cheița spre a da bună dispoziție onor publicului spectator din elitele puterii europene și trans-oceanice. Citiți tot articolul →

10 noiembrie,1975. Mi-a venit adineauri în minte ideea unui imposibil dialog despre relația mult discutată a unui fenomen cultural și efectul acestui fenomen în public. Se produc și multiplică, cu intenție cultural-educativă, o serie de genuri artistice aparținând literaturii, muzicii, artelor plastice, teatrului, artei cinematografice. Aceste producții ar reprezenta - în limbaj economic - cerințe sau oferte ale pieței culturale de desfacere. Atâta doar că publicul, care cumpără tot ceea ce e nou, viu, colorat, șocant are încă o mare lacună: are deseori reacții asemănătoare populațiilor băștinașe uimite la vederea cuceritorilor de teritorii. Citiți tot articolul →

De ce ar vota blândul și molcomul moldovean basarabean un președinte precum „activista” Maia Sandu de la Chișinău? Ca să se trezească într-o zi că s-ar putea încerca închiderea unei biserici sau impunerea prin „recomandări ONU” a educației sexuale în grădinițe, așa cum se observă în prezent în România lui Klaus Iohannis? Pe 8 noiembrie 2020, cristoiublog.ro o întreba public pe Maia Sandu dacă este un candidat „pro-Idee Europeană” sau doar o păpușă a „elitelor” neomarxiste din Bruxelles și New York- de care România nu duce azi lipsă? Întrebarea nu era retorică: pe 15 nov.2020, Maia Sandu va participa (alături de un socialist, Igor Dodon) în turul secund al alegerilor prezidențiale, la o competiție politică: vrea să fie președintele Moldovei. Citiți tot articolul →