Plătim guverne ca să nu ne plictisim. Vin unii miniștri, pleacă alții, dar rămân pe loc pentru veșnicie garniturile 2 și 3 de funcționari, ei își zic „publici”: printre ei, acrituri, crăcănați, malagambiști, corporatiști, jmecheri, proști, slugi, vânduți, ”rude ale cuiva”, care ruinează zilnic conceptul ”România”. În fiecare zi ... mass-media mai dezvăluie câte o ”personalitate” plătită degeaba de la bugetul public. Politicianul și scriitorul Varujan Vosganian scrie despre un om care toată viața lui a stat prin biblioteci, dar căruia i s-a refuzat Certificatul ORNISS ca să preia un post la Institutul Cultural Român (ICR) Praga.  Citiți tot articolul →

București, noiembrie 2020. Realitatea fiecăruia din noi a rămas suspendată. A rămas ca un stop cadru acea realitate din care am fost extrași și plantați în visul acesta urât. E un vis în care ne mișcăm cu ochii deschiși, un vis care, de acum știm cu toții, că seamănă cu o zi, cu o noapte, fără să fie ziua și noaptea de care aveam habar sau în care, de bine de rău, aveam fiecare rostul nostru. Acestui vis urât îi simțim, mai ales mirosul de respirație scurtă sub masca ce devine rapid reavănă. Îi auzim tic-tacul orologiilor care nu arată ore sau secunde, ci doar statistici. Citiți tot articolul →

De ce ne temem de Resetare? De ce ne agăţăm ca naufragiaţii de bucăţile rupte din Titanicul actualei democraţii? Vapor cu multe nivele, la baza navei înghesuiţi săracii, sus, protejaţi, bogaţii, cei mai selecţi, marile familii cu nume de generaţii, iar printre ei interlopii, gangmasters, mafioţii, îşi fac loc, aruncând de pe bordul Titanicului pe cei care le stau în cale. Vechile familii, aristocraţia financiară, Înţelepţii şi Oculţii îşi dau seama cum pierd teren, îşi simt marea agoniseală ameninţată de noua pătură parvenită, o clasă de-a dreptul revoluţionară în democraţia actuală Citiți tot articolul →

Augustul lui 1974, cu hulubăria lui cu tot, cu lăzile pe care zile în șir am scris FRAGIL, sunt acum departe. A venit toamna. Timpul pentru profesie - de unde înainte de a fi slujbașă, era între opt și zece ore pe zi - s-a redus acum la o oră-două, sau nici atât. Deveneam tot mai mult „creator modele” și doar din când în când, pictor de duminică. Stagiul obligatoriu în producție nu mai lăsa loc pentru profesia de bază. București, Balta Albă, noiembrie 1974. Când totul se uită, ceea ce noi numim memorie e stranie persistență a rațiunii. Ziua de azi nu are o poveste a ei. Nu-mi rămâne decât să-mi amintesc că am fost un fel de instrument de măsurat cele 24 de ore. Citiți tot articolul →

Reporter: Suntem roboței. Încolonați. Frumoși. Cuminți. Dan Puric: Înainte, pe vremea comunismului, eram ”forță de muncă”. Da’ ”oameni” când mai suntem? Știți că în antichitate, apropos de libertate, Cetatea, Cetățeanul și Suveranitatea erau importante. Și Omul era nimic, omul nu avea nicio valoare. Omul a avut valoare când a apărut Hristos pe pământ. Această dimensiune a Omului, poporul român o are fundamentală. De-aici este atacul asupra Credinței, fiindcă ultimele baricade la noi care au fost dintotdeauna? Credința și Familia! Acum, vin din Europa valuri de pandemie ideologică, care cer să-ți smulgă Credința și să ți se smulgă Familia. Citiți tot articolul →

MOTTO: „Amintirile mor mai târziu decât oamenii. Niciun om nu moare dintr-odată, ci câte puțin, treptat. Întâi corpul, pe urmă numele, pe urmă amintirile altora despre el și, la urmă de tot, amintirile lui despre alții.” - Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor. Citesc cu nesaț cartea minunată a lui Varujan Vosganian și dorul de bunicul mă împresoară năprasnic. Ca și cum focul aprins la naștere pe vatra din adâncurile-mi tainice se întețește brusc, mai, mai să mă pârjolească. Mă înăbuș, respir haotic, aerul s-a împuținat... Ce binecuvântare să trăiești în copilărie (și nu numai) cu părinții părinților tăi, iar aceștia să te povățuiască, de pildă, că „dintre toate, cel mai bun e gustul vântului. Citiți tot articolul →

Monica Anisie este unul dintre personajele politice care ne stârnesc râsul. Acolo unde nu stârnește râsul, creează o stare de tristețe. Este susținută în postura de ministru al Educației chiar dacă o țară întreagă o vede, o ascultă și constată că nu este coerentă în exprimare și face greșeli gramaticale chiar din postura de profesor de limba și literatura română. Președintele Iohannis a avut un proiect de țară intitulat „România Educată”, din păcate cu rezultate inexistente, iar la ministerul care are grijă de educația și cultura elevilor a pus-o pe Monica Anisie care, prin toate măsurile adoptate, reprezintă  o dovadă clară a sfidării societății. Citiți tot articolul →

Brad, 1958, decembrie. Filmul s-a terminat. Un film de desene animate - Crăiasa zăpezii. Ne reamintim că afară e frig. Ne căutăm căciulițele, mănușile căzute pe sub scaune, ne scotocim fularele înghesuite în mâneci. Afară e încă lumina aia gri-albăstruie cu miros de zăpadă topită. Nu mai ninge. Podeaua dată cu motorină arată urme de galoși, șoșoni, cizmulițe, bocanci. În oraș se simte miros de cărbune, cetină și portocale. Au adus portocale! Unde, unde? La Cofetărie, la Alimentara! La noi au adus și la cantină! Au pus pe farfurii o portocală, trei bomboane de pom și o crenguță de brad! Citiți tot articolul →

Am comentat, zilele trecute, de data asta în coloanele „jurnalului”, judicioasa analiză pe care europarlamentara Carmen Avram a făcut-o proiectului aflat în dezbaterea înaltelor foruri ale Uniunii Europene prin care accesul statelor membre la fondurile comunitare va fi condiționat de respectarea statului de drept. Analiză în care, evidențiind punctele tari și punctele slabe ale proiectului, autoarea ajunge la concluzia că discutăm despre „o decizie laxă”, care oferă marja de manevră celor care ar putea folosi această condiționalitate ca armă în luptele politice interne. Citiți tot articolul →

„Roboțeii utili ai globalismului” Iohannis și Ciolacu ar putea să prezinte felicitări lui Trump din 2021. Un oficial american dezvăluie că toate buletinele de vot trimise prin poștă de Partidul Democrat sunt marcate printr-un filigran electronic și vor fi urmărite prin calculator. Într-un proces pe corectitudinea alegerilor, Republicanii au majoritatea la Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite. Citiți tot articolul →

Totul în jurul nostru intră în lockdown. Țară după țară. E o chestiune de timp, probabil, până când întreg continentul european va urma aceeași cale, întrucât este singura variantă de a controla situația. Dacă nu ar fi fost presiunea alegerilor, cu siguranță, și România ar fi fost de mult în stare de urgență. Însă, când e vorba de puterea politică totală, restul nu mai contează. Nici măcar sacrificiul uman. Ceva similar am experimentat și în primăvară, când Klaus Iohannis a insistat cu anticipatele până în marginea prăpastiei. Citiți tot articolul →

Cuvânt înainte Știu că veți citi oarecum stânjeniți această stranie și stufoasă poveste-confesiune. Veți simți nevoia să reluați anumite pasaje, care par fragmente din scheciuri cu Stan și Bran. Sau cu Marin Moraru și Marian Hudac. Sau cu Stela Popescu după ce a visat cu Ava-Ava, Eva-Eva etc. Vă veți întreba, la sfârșit, care o fi rostul acestui text. Răspunsul e unul simplu. Trăim vremea statisticilor. Vremea cifrelor. Fiecare din noi are în memorie răbojul în care au rămas însemnate pierderile sau câștigurile din timpul meciului cu viața. Pentru unii, încercările prin care au trecut s-au redus la o simplă luare la trântă. Citiți tot articolul →

Istoria e plină de operațiuni speciale de natură militară cu mai multe niveluri, dintre care cel puțin unul e ascuns cel puțin uneia dintre părțile beligerante. Cu alte cuvinte, conflicte în care cineva acționează în numele unei cauze imaginare. Evenimentele din decembrie 1989 sunt un exemplu „de manual”. Caracteristice unor astfel de operațiuni sunt dezinformarea și deraționarea la scară largă. Oamenii sunt bombardați cu date false, astfel încât își construiesc o realitate proprie (care poate fi și comună), în care acționează absurd: fie se pun la adăpost, fie se implică în acte care încalcă orice regulă a unei minți limpezi. Citiți tot articolul →

Undeva, în Pitești, într-un sat care îmi aminteşte de satul copilărie mele, o femeie se luptă cu mentalităţile şi cu abuzurile emoţionale ale unui fost partener de viață. E singură în faţa unui sistem indiferent, și care nu asigură o protecție eficientă a copilului. Cândva, a avut şi ea vise: îşi dorea să aibă o viaţă mai bună și să-și crească fetița în armonie și iubire. Ce s-a întâmplat? Cu ceva vreme în urmă s-a căsătorit. Din căsătorie a rezultat un copil, o minune de fetiţă. Când fetița a crescut puțin, ea s-a întors la serviciu. Cât timp lucra, soțul ei se ocupa de cea mică. Din păcate, soţul nu vedea cu ochi buni acest lucru, fiind foarte gelos. Așa au început certurile, apoi bătăile sub privirile îngrozite ale fetiţei, care avea atunci cam 4 anișori. Citiți tot articolul →