Astăzi, de la ora 17.00, ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, un nou dialog cu H. D. Hartmann despre alegerile prezidențiale din S.U.A.

Tot astăzi, după conferința de la ora 18.00, a președintelui Iohannis, Ion Cristoiu va comenta ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, declarațiile acestuia

Arhiva Afectivă. Răsfoind anotimpuri

1958, Brad. În drum spre gară plecam dimineața devreme cu trăsura. Caii mergeau încet zgâriind ușor asfaltul când trăsura întorcea în fața casei noastre din centrul Bradului, casă care se afla peste drum de Tribunal. Răcoarea dimineții îmi făcea nasul roșu,  iar genunchii mei păreau a fi două pietre rotunde de râu care se terminau cu niște mici știuleți înveliți în șosete trei sferturi. După ce trăsura era întoarsă, birjarul scutura larg hățurile și cu un pocnet scurt al buzelor îndemna caii să pornească la trap. Asfaltul și copitele alcătuiau o melodie ale cărei cadențe le aud și astăzi - clop-clap, clop-clap, clop-clap, însoțite de rostogolirea silențioasă a roților. Citiți tot articolul

Islazul văzut dinspre… Albania

„Pentru Vasiliqia, Albania era ușor accesibilă, cu câmpiile și colinele ei încremenite de ger, cu loviturile de maiuri, dis-de-dimineață, în putineiul în care se bătea laptele, cu țesutul nesfârșit al pânzelor de zestre, cu ulița bisericii scăldată-n soare și cu cucul, căruia aici i se spune piază rea.”[1] Pun un semn la pagina asta din cartea lui Ismail Kadare și mă retrag înlăuntru-mi. Ce aproape îmi este de suflet, deodată, Albania, țara la care am privit, de când mă știu, cu superioritate nătângă, cu un amestec de dispreț și compasiune. Mi-o imaginez ca pe o soră mai mică a României, a României Islazului meu de odinioară... Da, fiindcă și la noi unele femei se numeau Vasilca sau Vasilica, iar câmpiile și colinele - domoale, desigur - se întindeau cât cuprindeai cu ochii... Citiți tot articolul

Discursul lui Cristi Puiu – un exercițiu de libertate

Discursul „anti-mască” al regizorului Cristi Puiu a fost prilej pentru un nou discurs al urii pentru jurnalistul Cristian Tudor Popescu: el a spus că atitudinea lui Puiu este „o măgărie agitatorică menită să-i promoveze filmul (Malmkrog, n.n.)” și că „dacă nu aș lua în considerare această posibilitate ar trebui să-l consider pe distinsul regizor dl Puiu de-a dreptul idiot”, adăugând despre cei care l-au aplaudat pe regizor că „într-un cuvânt, e vorba de cretini și de ticăloși”. Citiți tot articolul

Cu voia lui Allah, renașterea Sfintei Sofia va fi mesagerul eliberării Al-Aqsa!

Întrebarea care se pune în privința Turciei este ce face Turcia cu NATO sau ce face NATO cu Turcia? De teama asumării unor măsuri îndrăznețe dar juste niciun politician cu influență nu se pronunță pe subiect. Această tăcere crește populismul în Turcia și încurajează islamismul turcesc care a produs deja schimbări greu de calculat în acest moment. Chiar dacă președintele Erdoğan prezintă Turcia ca mare putere și se vrea cel puțin egal cu statele care dețin drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, Ankara are totuși un statut de putere regională. Cum regiunea în care Turcia joacă un rol important poate fi catalogată ca cea mai problematică din prisma apariției conflictelor în istorie, rolul unor lideri politici responsabili ar trebui asumat prin blocarea acestui islamism amestecat cu populism promovat de către turci. Citiți tot articolul

Breaking News! Adrian Sârbu își lansează o televiziune!

Sunt îndrăgostit și nu mă mai fac bine niciodată! Cu toate că aveam acces înainte de 1989 la un video și puteam să văd filmele din occidentul decadent imediat după 1989 fiind copil am fost vrăjit când am avut prima dată cablu. De atunci iubesc televizorul. Oriunde merg în vacanțe, la rude sau în vizită daca nu dau drumul 10 minute la televizor simt că mă îmbolnăvesc. Și astăzi văd toate filmele din epoca de aur a cinematografiei. Seriale, documentare, ba chiar și emisiuni din lumea mondenă din străinătate. Nu trece o zi fără să văd ce se întâmplă în lume și trec de la BBC, la CNN, la TV 5 sau Rai Uno. Apoi revin la televiziunile de știri românești care mă obosesc, dar nu am alternativă. Citiți tot articolul

Covidul în versiunea franceză

Franța a fost una dintre cele mai lovite țări europene de noul coronavirus. A fost, mai ales, una dintre primele în care și-a făcut apariția, în momentul în care nu se știau foarte multe despre acest nou inamic public și deci a existat, probabil, un start ratat din partea autorităților. De asemenea, fiind una dintre porțile de intrare în Europa, s-a confruntat și cu o forma foarte violenta a virusului. Deciziile au fost așadar luate oarecum „în orb”. Dacă stau să mă uit însă la ce s-a întâmplat în Romania, cred că autoritățile franceze au fost extrem de lucide și de eficiente. Mai întâi, că să revin asupra motivelor confinării, Franța nu a renunțat niciodată la ideea de imunizare a populației. Confinarea a fost impusa de faptul că foarte multe cazuri grave ajungeau în același timp în spitale și sistemul risca să se gripeze. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Anul în care am devenit o promisiune

Pe vremea cozilor la gheare, din care se preparau celebrele „supe de pui fără pui”, lumea se îndrepta spre locurile de muncă (culmea, exista așa ceva) ocolind cu grijă grămezile de moloz și dealurile de pământ excavat aflate în preajma unor stații ITB, locuri de încercat nervii, denumite oficial stații de transport în comun. După o vreme, grămezile de pământ au dispărut și o bună parte din grupul „statuile răbdării infinite” s-a animat și a luat-o cătinel spre stațiile de metrou. În decembrie, 1979, mersul prin oraș s-a îmbunătățit substanțial. Dar nu contează ce s-a îmbunătățit și ce nu în perioada supei de pui fără pui. Citiți tot articolul
1 28 29 30 31 32 107