Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Eu nu mai vreau să las minciuna să-și facă veacul prin bătătura sufletului meu

Am ajuns la concluzia că este foarte important să ai curajul să spui ce gândești, chiar dacă asta nu este pe placul celorlalți. La urma urmei, nu este foarte importantă împăcarea cu lumea, ci împăcarea cu propria conștiință. Nu o dată am fost contrazisă, chiar violent, deși am avut toate argumentele posibile, prin care mi-am putut susține punctul de vedere. Sigur că bunul simț m-a obligat de multe ori să tac, să abandonez, dar fiind copleșită de revoltă față de lașitatea mea, am îndurat nopți nedormite, arderi inutile. Citiți tot articolul

Trebuie să-i vezi pe Carpaccio și Bellini pentru a înțelege ce înseamnă reprezentarea

Arta venețiană văzută de Boris Pasternak O plimbare prin Veneția cu un muzician al gândului și cu un scenograf al trăirii pare a fi mai degrabă o născocire stilistică și nicidecum o realitate. Numai cu un asemenea ghid vedem altfel tabloul mișcător al lagunei. Cu acordul fin al simțurilor auzim clipocitul apei, pașii copiilor alergând pe pietrele piețelor sau scrâșnetul opintirii vâslelor în stâlpii debarcaderului. Amintind de măreția flotei venețiene, călăuza noastră spune: Citiți tot articolul

ANTI INTERVIU: Călin Georgescu, expert Organizația Națiunilor Unite (partea a 2-a): „Țara trăiește de 30 de ani într-un sens giratoriu” 

Reporter: Globalismul, ca și socialismul, creează joburi multe și prost plătite, mituri economice și profituri exportate spre „zone gri”. Sunt frați? Călin Georgescu: Evident, socialismul este anticamera globalismului și ambele își trag seva din ideile liberalismului pe care l-am venerat atâta amar de vreme. Totul pentru ca oamenii să fie o turmă dresată ca să funcționeze ca „rezervoare de energie” pentru o minoritate care îi conduce. Citiți tot articolul

Avem în această fază un război între cetățean și stat

Nu apucase acest virus să pătrundă bine pe bătrânul continent, că deja am scris într-un articol că avem de-a face cu începutul celui de-al treilea război mondial. Imediat au început toți, de la prieteni și terminând cu ultimii postaci, să glumească la adresa mea și să emită ironii de tot felul. Ba unii pe față mi-au spus că datorită faptului că am studiat istoria trăiesc în trecut. Nu am vrut să joc rolul unei babe care dă în bobi de fasole sau a unuia ca Mudava pe vremuri care le spunea oamenilor la televizor să stea minute în șir cu mâinile ridicate, iar apoi le confirma că simt furnicături. Citiți tot articolul

Mojicia prezidențială și mojicia ministerială

Dacă mai era nevoie de noi dovezi că nu greșesc atunci când scriu „guWERNul” (cu WERN de la Werner) pentru a întări că la Palatul Victoria și în locațiile anexe se află un pseudo executiv chip cioplit cu pseudo-președintele din Dealul Cotrocenilor, iată că ieri și azi le-am primit. Fiindcă așa – și numai așa! – pot să explic faptul că, după ce, la pseudo-conferința de presă de ieri, pseudo-președintele Klaus Iohannis a dat mai multe dovezi de elementară lipsă de respect față de jurnaliștii care (cică!) erau invitații săi, astăzi,a venit rândul pseudo-ministrului de finanțe, Florin Câțu, să le da cu tifla membrilor Comisiei Economice a Senatului care l-au așteptat să vină la audieri. Citiți tot articolul

Mult zgomot pentru nimic, în Cișmigiu

Soarele miezului de octombrie încălzește cu zgârcenie acoperișurile și caldarâmul orașului. Pandemia se lăfăie și ea la soare pe câte un gard, zburând apoi de la o mască la alta, căutând vreun loc nepăzit unde să se aciuiască. Un gură-cască-omul străzii, fluieră, imitând sirenele ambulanțelor. Lumea îl admonestează. Râde mucalit: Hăhăhă...ați vrea să-mi ardeți o scatoalcă, dar vă e frică să mă atingeți. Nuu-i vooie!! Hăhăhă! Nuuu-i voie să puneți mâna pe mine. Vă puteți „contramina”! BAU! Lumea trece ocolindu-l cu grijă fiindcă omul își poartă chipul la vedere, iar râsul său împrăștiind stropi, altă dată doar jalnic, e acum e macabru. Citiți tot articolul

Pentru a stârpi corupția trebuie stopată mafiotizarea societăţii şi tribalizarea ei

Voi poposi puţin asupra articolului, semnat de Maestrul Cristoiu, din data de 18 octombrie 2020, şi anume la iniţiativa USRPLUS de a repune pe picioare şi în drepturi DNA, de a da restartul, cu toate pânzele sus, luptei anticorupţie. În primul rând, pentru a convinge pe alegătorii cu alte viziuni politice, USRPLUS ar trebui să explice, să aducă argumente coerente în favoarea strategiei lor de gândire şi acţiune, în virtutea căreia DNA şi lupta împotriva corupţiei sunt indispensabile. În absenţa acestora, intenţia repornirii DNA va trezi reacţii viscerale, pe toate palierele spectrului politic, unele pro, altele puternic contra. Citiți tot articolul

Belu Zilber, un vizionar

De când m-am maturizat și înțelepțit orișicât, încerc să pricep cum de a fost posibilă instaurarea comunismului în vatra traco-dacilor, cum de un partid cu 1000 de membri, în 1945, a reușit să-și subordoneze abuziv o țară de aproape 20 de milioane de suflete. Belu Zilber m-a ajutat să dezleg misterul, iar cartea sa - Actor în procesul Pătrășcanu - ar trebui să fie lectură obligatorie pentru fiecare concetățean de-al meu. Așadar... Citiți tot articolul

Cele două Românii

Când dialogul nu mai există, când grupurile politice au discursuri paralele iar preocupările reale sunt lipsă, rezultă un haos din care fiecare caută să profite. Iar România alunecă pe zi ce trece către autoritarism. Tuturor li se pare normal să critice orice, oricum și pe oricine. Nu mai contează respectul, demnitatea sau poziția în sistemul democratic de funcționare al statului. Majoritatea se îngrămădește să dea bine, să fie bine sub sintagma Political Correctness. Citiți tot articolul

Aventura autorului necunoscut și lupta sa cu rafturile din librării

„Eu nu am nicio putere să decid, vorbiţi cu Șeful”, zise vânzătoarea celei de a treia librării. Într-un interval de o săptămână, trei librării. Mă întreb ce ar fi spus dacă erau bărbaţi? Şi-ar fi declarat cu aceeaşi râvnă convingătoare incapacitatea decizională? Ţine de atuurile, apanajul feminităţii, o scuză bună, acceptată în cultura autohtonă, pentru o femeie? Să fii în banca ta, la locul tău, să nu sari vreo barieră profesională impusă de mentalul colectiv? De data asta nu am mai plecat cu cartea de vizită între degete, ci am apăsat pe butoane, calm, dar cu vădita intenţie de a merge până la capăt: Citiți tot articolul

Democrația este acel sistem politic în care presa este 90% împotriva puterii și 10% împotriva opoziției

După ce s-au isprăvit cele patru părți ale unui mic jurnal personal cu întâmplări expuse pe larg despre viața mea petrecută în județul Prahova până la 18 ani revin de această dată la lucruri cu adevărat serioase. Tot ce se întâmplă astăzi în țară este din cauza, în mare măsură, slăbirii democrației noastre și transformarea în fiecare zi a presei într-o damă de consum de la Crucea de Piatră. O doamnă elevată în trecut și cu o personalitate puternică, rămasă acum pe drumuri, astăzi presa se aruncă în patul primului venit doar să poată supraviețui. Eu cred că a fost un plan și nicidecum o întâmplare. Citiți tot articolul

Prin tribunale ca prin viață | Povestea din spatele deciziei de adopție a unui copil

Venirea unui copil într-o familie este unul dintre cele mai frumoase momente din viață. Nu este nimic mai plăcut decât să aduci acasă un copil, al cărui vis este acela de a avea o familie. Da, este o decizie foarte importantă și trebuie să fii pregătit pentru a face față rolului de părinte adoptiv și să fii sigur de decizia ta.  De-a lungul profesiei de avocat am întâlnit oameni hotărâți să adopte un copil, care ar fi mutat și munții din loc pentru a izbuti în acest proces lung și plin de obstacole, însă am întâlnit și oameni care nu erau pregătiți emoțional să facă fată rolului de părinte adoptiv. Citiți tot articolul

Breaza în colți de argint. Covid, pestă porcină, rabie și sălbăticiuni care intră peste tot

Motto: „Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse / mistreţul cu colţi de argint, fioros/ ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse / copita şi blana şi ochiul sticlos” - Ștefan Augustin Doinaș Am scris săptămâni de-a rândul despre calitățile orașului Breaza. Dar, în afară de divinitate, totul este relativ, deci și urbea noastră. Pentru a păstra o notă de realism acestei antologii brezene, care capătă pe zi ce trece o consistență tot mai mare, voi nota azi câteva realități ce trebuie estompate, iar la final, eliminate. Citiți tot articolul

Porunci și interdicții – polii pandemiei

„Crede și nu cerceta”, un lucru cât se poate de firesc pentru toți cei care descoperă și urmează apoi cu smerenie și sfințenie drumul spre lăcașurile de cult de tot felul. La polul opus se situează aceia care, dorind la rândul lor să creadă, vor ca mai întâi să cerceteze. Între cele două „tabere” se interpun o mulțime de alte convingeri, presupuneri, temeri și scepticisme, a căror manifestare ia amploare ori de câte ori se prefigurează un eveniment inedit, unul care amenință să perturbe echilibrul și așa precar al colectivității. Citiți tot articolul

A nimerit orbul Brăila: cel mai slab ministru de Externe post-decembrist l-a primit pe cel mai inutil reprezentant special al UE

În septembrie 2020, cel mai slab ministru ...de Externe post-decembrist al României, Bogdan Aurescu, îl primea pe cel mai inutil reprezentant special al UE pentru „Dialogul Belgrad-Priştina” (sic!, n.n.), Miroslav Lajčák. A fost o „întâlnire de familie” globalistă, plăcută, în care cei doi au discutat politețuri și au concluzionat nimicuri. Infiltrată de umili ai cluburilor neo-liberale din Bruxelles și New York, diplomația UE mai are azi o influență nesemnificativă pe conflictul între sârbi și kosovari, așa cum nu mai are control și influență pe multe alte subiecte fierbinți și internaționale. Citiți tot articolul
1 148 149 150 151 152 205