Fiecare dintre noi este suma experiențelor asimilate de la mentorii întâlniți pe drumul vieții. Azi vă oferim un interviu cu scriitorul Dan Iacob, din Piatra Neamț, despre această temă interesantă. Reporter: În destinul unui om apar suflete care-l îmbogățesc, care-i oferă experiența, grija lor. Care au fost, în cazul dumneavoastră, aceste suflete? Dan Pavel: Primele două suflete care mi-au marcat existența au fost mama și tata. Dincolo de luminata grijă cu care m-au crescut, n-au înțeles, din nefericire, chemarea mea pentru teatru, și, nelăsându-mă să urmez această cale, m-au deturnat pe un drum ce nu era, pentru mine, un unul cu suflet. În clasa a cincea, a apărut în viața mea actorul Corneliu-Dan Borcia, cel care, timp de patru ani, m-a inițiat în tainele artei actorului și alături de care am obținut primele premii, la nivel național, pentru recitare, interpretarea unui rol, dar și premiul I, cu echipa, pentru spectacolul „Al șaptelea continent”, de Eduard Covali. Citiți tot articolul →

Îmi era dor să respir. Și e vorba de mirosul acela al scândurii de la teatru. Este aproape inegalabil. Oricât de nouă ar fi clădirea, există un miros și un gust acolo, aproape dumnezeiesc. Este un drog sau doar un pansament aplicat de către doctorii sufletelor noastre? De când eram mic mergeam la teatru, mai des, din păcate, ca la biserică. Acolo era templul meu în care vedeam viața așa cum este ea. De poftă de teatru, profitând de existența YouTube, mi-am pus a nu știu câta oară, „Unchiul Vania” din 1968. Doamne ce dantelărie cu Cozorici, Rauțchi, Pogonat și marele Ion Marinescu cu vocea lui inegalabilă pe care o recunoști imediat. Citiți tot articolul →

Sunt clipe în viața mea pe care le trăiesc intens întotdeauna toamna. Iubesc toamna, iubesc frunzele uscate care desenează un curcubeu, parcă asemănător unei povești din copilărie. Însă, iubirea părinților mei rămâne nemuritoare! Nu pot descrie în cuvinte dragostea și respectul pentru ei. Este seară, cam târziu pentru a-mi așterne gândurile pe hârtie, însă gândul meu zboară către ziua de mâine 25 octombrie, ziua de naștere a tăticului meu! Citiți tot articolul →

Nu am de unde să știu ce motive aparte de bucurie ar putea să aibă, acum, la sfârșit de săptămână, președintele Klaus Iohannis, dar, cu siguranță, că documentul pe care l-a publicat azi Adrian Năstase numai o stare de profundă satisfacție și beatitudine sufletească nu îi va aduce! Sincer vorbind, eu i-aș dori să fie una de eliberare de sub povara grijilor țării, una parcă anume desprinsă din versul lui Goethe: „Când uit, sunt voios de uitare”. Cât privește documentul la care m-am referit, precizez că este vorba despre Protocolul de colaborare între Partidul Social Democrat și Forumul Democrat al Germanilor din România, semnat și parafat la 13 iunie 2002 de către președintele PSDR, Adrian Năstase, la acea dată și prim ministru al României și Klaus Iohannis, președintele FDGR și, tot la acea dată, primar al municipiului Sibiu. Citiți tot articolul →

Reporter: Raportorii europeni au ajuns să încurajeze folosirea serviciilor secrete în înfăptuirea actului de Justiție din România, vezi ultimul raport MCV („Mecanismul de  Cooperare și Verificare” pe Justiție, n.n.). Mă întreb: ar fi făcut asta și pentru state ca Polonia, Cehia sau Ungaria?  Maria Grapini:  Da, au încercat și în Polonia, Cehia, Ungaria, numai că aceste țări sunt reprezentate de patrioți în Consiliul European.  Reporter: Care sunt previziunile dvs.: ne așteaptă, ca europeni, supraveghere globală instaurată dinspre Bruxelles? Maria Grapini:  Nu cred că se va reuși o supraveghere globală, o federalizare (a Europei, n.n.), mai ales cu dubla criză- sanitară și economică și după Brexit. Acordul de ieșire cu Marea Britanie merge greu și presiunea excesivă a instituțiilor europene asupra statelor de a ceda din suveranitate ar duce la posibile alte exit-uri. Citiți tot articolul →

Vă veți întreba ce m-a apucat să postez iarăși un text despre pictură. Și aveți dreptate, ba chiar puteți să fiți nedumeriți. Dar, cu ”puțintică răbdare” veți observa ce anume m-a grăbit și astăzi spre un subiect în care viața și arta își dispută întâietatea. Din întâmplările petrecute în familia Holbein, doar una a uluit (oficial) lumea de azi: realizarea lui Hans Holbein cel Tânăr, tabloul Ambasadorii. S-a realizat și un film pe marginea acestui subiect, al cărui link îl găsiți în finalul paginii. Citiți tot articolul →

Când emoția devine spaimă În volumul Sub înaltă protecție, apărut la editura Polirom în 2003, Boris Pasternak (1890-1960) vorbește despre întâlnirea cu arta italiană într-un chip cu totul aparte. Ce anume îl aducea pe scriitor în pragul atâtor mărturisiri încărcate de emoții și înțelesuri? Citind cu atenție câteva date din biografia sa îi vom înțelege mai bine universul perceptiv și felul în care citește arta autorul romanului Doctor Jivago. Citiți tot articolul →

Reporter: Credeți că, în acest moment, la nivelul UE se urmărește federalizarea Europei și transformarea într-un supra-stat golit de identitate națională? Maria Grapini: Răspunsul este „Da”, fără ezitare. Am fost membru în Comisia AFCO (Afaceri Constituționale) și anul trecut s-a dezbătut excesiv de mult despre obiectivul federalizării inițiat cu mulți ani în urmă și spus în mod deschis de la tribuna Parlamentului European de la Verhofstadt (Guy, europarlamentar Belgia, n.n.), fostul lider al fostului grup politic ALDE, redenumit Renew Europe la inițiativa lui Macron (Emmanuel, președintele Franței, n.n.).  Citiți tot articolul →

Bine ați venit în Tennesse! Pe 16 martie 1974 din Mid-South Coliseum, după celebrul intro cu tobe, se auzea o voce inegalabilă care spunea: „Hello, Memphis!”. A fost un concert fabulos a lui Elvis Presley… Citiți tot articolul →

Acest articol nu are ca scop amplificarea panicii în fața germenilor – care ne însoțesc la tot pasul și fără de care nu am putea exista –, ci dimpotrivă, încearcă prin explicații și exemplificări să reducă teama și să facă posibil un comportament rațional, bazat pe înțelegere. Fiindcă numai cine își cunoaște bine „dușmanii” poate să se apere și să acționeze corect. De câte ori vom fi auzit, din februarie și până acum, aceste îndemnuri? Să ne spălăm – bine – pe mâini, să purtăm masca de protecție și să păstrăm distanța… Aici unii o recomandă pe cea socială, alții pe cea fizică, se înțelege, însă, ce se dorește de la noi. Oare așa să fie? Citiți tot articolul →

Patria democraţiei de tip liberal, cea pe care o avem acum, este Anglia. Această insulă a dat mai departe bătrânului continent, Europa, ideile de tip liberal, în forma lor pură. Apoi Anglia a cerut, cu jumătate de gură şi măsură, să intre în Uniunea Europeană. A fost acceptată cu înţeleaptă reticenţă. Liberalismul englez i-a făcut pe englezii intraţi în Uniune să fie constant nemulţumiţi, cârcotaşi, observând cum UE devine şi se manifestă ca un Imperiu pe care nu îl conduc ei. A urmat Brexitul, iar acum Regatul Unit se pregăteşte de No Deal. Citiți tot articolul →

Foamea de claritate Întâlnirea cu imaginea, în adevăratul sens al cuvântului, s-a produs abia după ce am învățat nu doar să privesc ceea ce văd, ci să citesc - asemenea notelor unei partituri - fiecare semn existent în câmpul compozițional. De mare folos mi-au fost scrierile pictorilor teoreticieni. Din acele însemnări am aflat unde și cum se poziționau unii sau alții în funcție de utilizarea elementelor de limbaj. După acest important exercițiu al lecturii imaginii, revenind la reproducerile în alb- negru am înțeles ce mă fascinase în adolescență. Citiți tot articolul →

Reporter: Jó napot kívánok, draga la mine Stepanescu! Au returnat ungurii Ardealul pe care-l vânduse PSD? Codrin Ștefănescu: Nu au avut ce să returneze, pentru că nu l-au luat niciodată. Însă gafa din Camera Deputaților ar fi trebuit să-l coste capul pe Ciolacu (Marcel, președintele PSD, n.n.). Dar Ciolacu nu este de capul lui. Citiți tot articolul →

Am ajuns la concluzia că este foarte important să ai curajul să spui ce gândești, chiar dacă asta nu este pe placul celorlalți. La urma urmei, nu este foarte importantă împăcarea cu lumea, ci împăcarea cu propria conștiință. Nu o dată am fost contrazisă, chiar violent, deși am avut toate argumentele posibile, prin care mi-am putut susține punctul de vedere. Sigur că bunul simț m-a obligat de multe ori să tac, să abandonez, dar fiind copleșită de revoltă față de lașitatea mea, am îndurat nopți nedormite, arderi inutile. Citiți tot articolul →

Arta venețiană văzută de Boris Pasternak O plimbare prin Veneția cu un muzician al gândului și cu un scenograf al trăirii pare a fi mai degrabă o născocire stilistică și nicidecum o realitate. Numai cu un asemenea ghid vedem altfel tabloul mișcător al lagunei. Cu acordul fin al simțurilor auzim clipocitul apei, pașii copiilor alergând pe pietrele piețelor sau scrâșnetul opintirii vâslelor în stâlpii debarcaderului. Amintind de măreția flotei venețiene, călăuza noastră spune: Citiți tot articolul →