Din 1990 și până astăzi niciun partid nu a adunat mai multă emoție negativă ca PSD. Ura (nejustificată în orice împrejurare) împotriva lui Iliescu, a lui Adrian Năstase sau a lui Dragnea au atins în preajma alegerilor tensiuni inexplicabile. De prisos să amintim că ura nu ajută la nimic, că cei ponegriți au și ei dreptul la explicații sau că a vota cu x să nu iasă y ar trebui să nu mai existe în mentalul românilor ci convingerea că un anumit partid merită încrederea în detrimentul celuilalt. Atacul la persoane în detrimentul ideilor este apanajul oamenilor fără cunoaștere. Liviu Dragnea este deja în închisoare iar PSD a căzut în opțiunile de vot cel mai mult de la revoluție până azi. Profită opoziția? Poate profita? Știe să profite? Sau poate și din cauza Opoziției a ajuns PSD la un maxim de ură în rândul alegătorilor? Alegerile europarlamentare plus referendumul inițiat de președinte au arătat încă o dată că românii sunt nehotărâți iar votul și-l exprimă pe baza emoției, amplificate în preajma campaniilor electorale de mass-media și servicii, după caz. Chiar și PRO TV s-a mobilizat și au transmis un mesaj prin care au îndemnat la vot, la cele mai urmărite emisiuni ale postului. Cum principala regulă într-o democrație este că alegătorul are întotdeauna dreptate, rezultatele de săptămâna trecută oferă posibilitatea opoziției să se pretindă la guvernare precum și guvernanților să le aducă aminte celor care le contestă guvernul, că sunt expresia majorității, că dețin încă majoritatea în Parlamentul României. Cum cei de la PSD nu au citit despre Ion I.C. Brătianu, nu au luat în calcul ieșirea de la guvernare acum pentru a reveni ulterior, după ce tinerii frumoși și liberi ar prelua guvernarea după un mod total inelegant precum demersul cerut de unul dintre europarlamentarii USR/PLUS, Clotilde-Marie-Brigitte Armand: „Totuși, dacă doamna Dăncilă vrea să ne convingă eu îi propun următoarele: desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților; demiterea lui Carmen Dan și a conducerii Jandarmeriei Române; să urgenteze Dosarul 10 august”. Faptul că cei de la USR și PLUS nu au o minimă educație civică ne va aduce, în următorii ani prejudicii de imagine și mai multă tensiune socială. Această declarație dovedește încă o dată derapajele antidemocratice ale acestui grup politic. Pe parcursul acestei săptămâni, s-au putut observa multe dintre strategiile partidelor pentru viitorul apropiat cât și cristalizarea unor scenarii pentru prezidențiale.

Citiți tot articolul →

Cotroceniul muncește machiavelic pe nervii și pe timpul românilor, de 2 ani și 4 luni, să transforme justiția în planul prezidențial de câștigare a alegerilor printr-un proiect electoral de  modificare a Constituției. „România Educată” sau orice alt pseudo-proiect lansat de Iohannis, în 5 ani de mandat, sunt doar niște detalii care nu contează în imaginea de ansamblu. Președintele a solicitat consultări cu partidele pentru stabilirea direcțiilor de acțiune necesare punerii în aplicare a referendumului. Până în acest moment practic toată lumea, că știe sau nu, contribuie la obținerea celui de-al doilea mandat al d-lui Iohannis. Este de la sine înțeles că Președintele știe ce urmeză să facă mai departe, dar joacă aceeași scenetă ca la consultarea,  din 26 martie 2019, cu reprezentanţii societăţii civile. Atunci a discutat banalități, cu oameni aleși pe sprânceană, de parcă avea nevoie să-i propună cineva întrebările referendumului. La fel a procedat și a doua zi când s-a întâlnit cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor să afle care este starea sistemului judiciar. Praf în ochi, nimic mai mult! De fapt, consultările au rolul de a păstra controlul asupra subiectului la Cotroceni. Acum cunoscând întregul istoric al evenimentului, de la 24 ianuarie 2017, când Președintele a trimis o scrisoare Parlamentului prin care a solicitat consultarea deputaților și senatorilor, în privința organizării unui referendum referitor la “continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice” conștientizăm că există un fir roșu al poveștii. Vezi, Doamne, cum luptă Iohannis de ani de zile pentru independența justiției. Chiar ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns! Inspidele consultări de la Cotroceni programate pentru marți, 4 iunie 2019, se pot schimba într-o primă dezbatere neoficială Iohannis - Barna. Acest lucru se poate întâmpla dacă președintele USR  își asumă că a venit vremea pentru adevărata luptă. Oricum, de câteva zile, propagandiștii SRI au dezlănțuit primele atacuri catalogând USR drept un partid josnic, pentru că nu dorește să intre la guvernare cu PNL. Așa că doar USR-ul va avea de pierdut dacă nu își arată colții de corporatiști pentru prima dată, în fața lui Iohannis.

Citiți tot articolul →

Cine trece-n Valea Seacă, Papa bun în blugi și geacă
Nu s-a gândit nimeni în administrația PSD-ALDE să explice copiilor că Papa Francisc nu vine în România cu chitara de gât pentru un concert rock, ci pentru că, prin această vizită, el devine deja „parte activă” în prezidențialele României din 2019, la rugămintea prietenilor săi, nesfânta treime Jean Juncker (CE) - Frans Timmermnans (CE) - Antonio Tajani (PE), care au nevoie de România pentru împlinirea agendei lor globaliste.
Mii de „voluntari” în zare, să-i vadă Ștefan cel Mare
Pentru un discurs încărcat de clișee, la București se închid școlile și grădinițele, iar la Iași, Inspectoratul Școlar, după un schimb de „adrese” cu Primăria, cere directorilor de licee și colegii, într-un limbaj de lemn adecvat, „să contribuie la buna desfășurare a evenimentului prin implicare sub formă de voluntariat”: să aducă adică, fiecare, câte 50 de elevi și profesori ca „voluntari”, la vizita pe care Papa Francisc o va face pe 1 iunie a.c. Documentul sinistru, publicat de Edupedu.ro, ne reamintește că epoca în care activul de partid vopsea în verde iarba uscată de la Primării la vizitele fostului președinte comunist Nicolae Ceaușescu, nu sunt departe, iar Ministerul Educației susținut de Coaliția PSD-ALDE nu a însemnat doar dezastre ci și foarte mult grotesc. Penibilul exces de zel al Inspectoratului (care nu lămurește de ce inițiativa nu a plecat de la școli), dar și tonul de aflare în treabă al Circularei (se dau vârste, condiții, număr de persoane, tabele, ca la un spectacol de stadion) fac ca elevii și profesorii solicitați să apară ca simplă masă de manevră pentru Inspectorat: așadar, când nu sunt purtați la București de grupurile „haștag rezist” pe la proteste tarifate „anti-corupție”, avem elevi în România împinși spre „voluntariat” pentru papa, la Iași. Un ieșean cocoțat pe avion „chilotează”, iar unul cocoțat într-un copac la miting cu papa, „voluntariază”.

Citiți tot articolul →

Nimeni nu se îndoiește de teoria lansată de către experimentatul jurnalist Ion Cristoiu, primul care a spus ca alegerile europarlamentare au avut rol de turul I pentru alegerile parlamentare. Cei sceptici vor accepta că a fost un tur 1 psihologic în comportamentul electoral, cei mai aproape de realitate vor recunoaște în europarlamentare testarea unor comportamente explicite de vor pentru 2020. Dar care a fost end-game-ul? Care este scopul final al acestui proces complex? Până acum câteva zile răspunsul era limpede și direct: schimbarea guvernării la scurt timp după începerea alegerilor europarlamentare. Iar pentru asta s-au folosit toate rețetele aplicate de către partide și media în mai toate alegerile trecute. A fost nevoie de demonizarea adversarului – s-a bifat înșurubarea cu succes a conceptului „PSD – Ciuma Roșie”. Era nevoie de personificarea răului – Liviu Dragnea a fost perfect în rolul acestui personaj.  A fost nevoie de vot negativ și pentru asta partidele și presa au generat o agenda emoțională versus una tehnică, specifică unor astfel de alegeri. Rețeta s-a aplicat simetric: la fel a fost atunci când Băsescu l-a bătut pe Năstase, la fel a fost atunci când Klaus Iohannis l-a învins pe Ponta. Valul de emoție a fost de natură să genereze un vot masiv anti PSD și anti Dragnea. Suplimentar, decizia instanței în cazul Dragnea, la doar 24 de ore după încheierea votului a dis emoția populară la apogeu. Și asta, pentru că, pentru orice fel de studiu sociologic nu a contat justiția, cât dreptatea socială care s-a înfăptuit. Chiar între cele două concepte este o diferență uriașă: justiția presupune înregistrarea la rece și fără tresăriri a unei încălcări de normă juridică în urma căreia un individ suportă consecințele, pe când dreptatea socială are rol de execuție publică, de ovații și emoții în pedepsirea indezirabilului. Că Dragnea este un corupt, un infractor ajuns la vârful politicii este un adevăr acceptat chiar și de către susținătorii săi, dar evenimentele de luni l-au transformat dintr-un supus al legii într-un supus al mulțimii care îl voia legat de stâlpul infamiei, cu pelerinaje dedicate scuipatului.

Citiți tot articolul →

Lecţia lui N. Carandino

Era moda, cu cincizeci de ani în urmă, ca, imediat ce îţi încasai primele drepturi de autor pentru niscai două-trei notiţe iscălite la reviste cu renume şi ştaif – la „Contemporanul”, la „Viaţa Românească”, la „Luceafărul”, la „Amfiteatru” sau la „Gazeta literară” – să te îmbraci la țol festiv şi să te înfiinţezi seara, după orele 7 fix trecute, „la Scriitori”. Adică la restaurantul Casei Scriitorilor, din Calea Victoriei, acolo unde puteau fi văzuţi mai marii literelor româneşti. Fireşte, nu chiar toţi, dar, orişicât, un Eugen Jebeleanu, un Geo Bogza , un Marin Preda ori un Geo Dumitrescu, nu erau de ici de acolo. Să te apropii de masa unuia dintre ei, nici vorbă de aşa ceva! Nu ne rămânea, nouă, novicilor, altceva de făcut decât să privim cu jind şi cu nesaţ la autorii pe care, cu doar un an-doi în urmă, îi tocisem cu zor, după slova şi buchia manualelor de liceu şi pentru care luasem note, mai mari sau mai mici, la examenul de maturitate – după cum se numea, pe atunci, examenul de bacalaureat. Se mai numărau printre clienţii serviţi cu maximă curtoazie de către Doamna Candrea şi ajutoarele sale, câteva personaje de o cu totul altă factură. Erau, ne şopteau mai bine ştiutorii, cei din categoria „foştilor”, adică a scriitorilor şi gazetarilor care cu puţină vreme în urmă ieşiseră de sub embragou sau, mulţi dintre ei, din temniţele regimului de sorginte bolşevică. Dintre aceștia, ne-a atras atenția, în mod deosebit, atenţia un domn mai degrabă scund, cu o privire vioaie, deschisă, răspunzând, fără ifose şi preţiozităţi , la fiecare salut. De cele mai multe ori, venea însoţit de un domn înalt şi slăbuţ, o prezenţă foarte discretă, dar, poate tocmai de aceea, imposibil să treacă neobservată. De la Victor Ivanovici , de felul său din Tulcea, aveam să aflăm că cel dintâi se numeşte „D-l Nicu Carandino” şi că este un mare gazetar „de dreapta”, în vreme ce tovarăşul său nedespărţit, Silvan Ionescu, este un caricaturist de rasă rară.

Citiți tot articolul →

Pe data de 26 mai, am refuzat să primesc buletinele de vot, de la Referendumul lui Iohannis pe justiție, aferente celor două întrebări prezidențiale atât de greu de reținut: „1 - Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție? 2 - Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?” Însă, în condițiile în care domnișoara operator, care atingea neîntrerupt tableta STS-ului, m-ar fi întrebat dacă vreau să votez la Referendumul “Fără Penali în funcții publice” atunci se schimba treaba și acceptam buletinul. Cine nu ar fi de acord cu următoarea propunere: "Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării." Între Referendumul lui Iohannis pe justiție și Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice” nu există termen de comparație. În primul rând pentru că, după cum bine știe toată lumea, în afară de Ludovic Orban, Referendumul lui Iohannis pe justiție nu are nicio finalitate practică, nu contează în arhitectura constituțională a statului român pentru că nu schimbă absolut nimic. Adică, în raport cu nimicul lui Iohannis, Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice” poate să modifice pentru prima dată, în 30 de ani de democrație, Constituția României. Revin la subiectul acestui text, pentru că trebuie să recunoaștem evidența: prin convocarea Referendumului pe justiție, Iohannis a reușit să arunce în derizoriu Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice”.

Citiți tot articolul →

De-a lungul timpului, aproape de fiecare dată când am depășit o etapă din viața mea, am avut momente când amintirile din trecut se contopeau cu întâmplările din prezent. De exemplu, uneori strigam persoane aflate lângă mine pe numele celor pe care i-am părăsit sau întâlneam oameni asemănători cu aceia care, la rândul lor, plecaseră în alte direcții decât mine. Realizam, în clipele acelea, că experimentam senzația de déjà vu, vedeam cu ochii minții drumul devenirii, de la cine am fost cândva la cel ce sunt acum... În fine, așa se face că rezultatul alegerilor europarlamentare mi-a readus impresia că am mai văzut cândva, într-o altă formă, ceea ce s-a întâmplat duminica trecută. Pe de altă parte, m-a încercat sentimentul unor previziuni pentru rămășițele anului 2019. Astfel: Dan Barna aduce mult cu Traian Băsescu, învingătorul alegerilor prezidențiale din anul 2004. În acest scenariu, rezultă că Dacian Cioloș este noul Stolojan. Asta înseamnă că, după ce va fi nominalizat de USR-PLUS drept candidat pentru scaunul de la Cotroceni, Cioloș se va retrage la Brussels aidoma d-lui Stolojan, iar Dan Barna devine noul președinte al României, la sfârșitul anului. Nu vreau să mai intru în prea multe detalii devenite caduce, însă, de la Alianța 2020 care imită Alianța D.A., imaginea usr-iștilor îmbrățișați la balcon dublată de discursurile susținute pe treptele sediului precum pdl-iștii pe vremuri adunați pe scările palatului din Modrogan, înfrânarea dorinței de a accede rapid la putere după europarlamentare, determinarea arătată,  în lupta cu PSD, comportamentul unor lideri de felul nemuritorului Don Quixote, politicieni care deși, aparent, fără prea multe șanse,  luptă până la capăt și câștigă. Speranța apărută în rândul tinerilor că USR a declanșat renașterea țării și că omul simplu contează, totul și multe altele în plus reeditează filmul din 2004, dar sigur, într-o altă formă și cu alți actori, adaptat tinerilor din ziua de azi. Partidul Paralel din PSD și-a făcut încă o dată treaba. Partidul este conectat la aparate, iar moroii trecutului se ridică din cimitire și organizează conferințe de presă. Viorica Dăncilă, desigur păstrând proporțiile, este Tăriceanu din anul 2007. Aceasta doamnă va mai rămâne premier o vreme doar să-i ajute pe alții, să mai smulgă câteva pene din găina psd-istă. Îmi aduc aminte că, în prima jumătate a anului 2017, când îl vedeam pe Sorin Grindeanu credeam că „Renfield”, sluga lui Dracula, a apărut la televizor.

Citiți tot articolul →

Dacă vrei să înțelegi viața, asta să-ți fie învățătură de la început și temelia tuturor raționamentelor și dorințelor tale: nu ai drept la nimic și nimeni nu-ți este dator cu nimic, nici societatea, nici natura. Dacă le ceri fericirea, ești un prost; iar dacă te crezi nedreptățit pentru ca nu ți-o dau, ești încă și mai prost. Hippolyte Adolphe Taine Am pierdut alegerile din cauza strategiei adoptate de PSD! Am primit o lecție! Trebuie să facem schimbări majore! Am pierdut contactul cu alegătorii! Cam așa ar fi trebuit să înceapă președintele PSD discursul de aseară și nu cu anunțul privind prezidențialele, într-o seară neagră pentru socialiști. Românii sunt euforici după fiecare scrutin. De fiecare dată, emoția emanată din campania electorală se transformă într-un entuziasm greu de priceput pentru un om normal. La alegerile din 2016, euforia câștigării de către PSD, era însoțită de românii care visau la salarii și beneficii greu e imaginat într-un stat. Azi, emoția populară are un raționament greu de înțeles pentru cei care cunosc istorie și anume, scăparea de ciuma roșie. În fond, ciclic, românii se bucură la fiecare rând de alegeri și se întristează după câteva săptămâni când își dau seama că schimbarea visată nu este chiar așa cum au crezut ei. De ce a pierdut PSD alegerile? Comunicarea! Nu au reușit să comunice societății ideile principale. Acea sută de lei în plus la salariu, motivată de Lia Olguța Vasilescu sau Codrin Ștefănescu, puși parcă cu scopul de a crea antipatie, a arătat că PSD nu are comunicatori de meserie. Spre exemplu, energia partizanului Moise Guran se pare că a fost mai eficientă decât partizanatul liniștitor al lui Bogdan Chirieac. Justiția! Românii nu au înțeles de ce trebuie schimbate legile Justiției, de ce a fost nevoie de OUG pe Justiție și de ce sunt capitale aceste legi. Chiar dacă sunt necesare unele schimbări, PSD nu a putut avea mai mult de un Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea sau Florin Iordache, toți mai degrabă mediocri în domeniul juridic. Selecția reprezentanților guvernamentali. PSD a mizat pe un altfel de a face politică! Oameni necunoscuți și fără un bagaj de cunoștințe în domeniul respectiv au ajuns să conducă ministere. De aici, gafe, bâlbâieli în comunicare și minimalizarea realizărilor promise. Guvernul! A fost locomotiva dreptei. 3 schimbări de premieri într-un timp atât de scurt nu putea rămâne fără urmări. Sorin Grindeanu, Mihai Tudose sau Viorica Dăncilă nu cred că se așteptau să ajungă premieri.

Citiți tot articolul →

Ia-ți un Tolo, dă-i și luptă, unde-i țara mai coruptă
Postul TV Al Jazeera din Qatar , un “investigator media” care a amplificat în ultimii ani imaginea de stat corupt a României (în solidar cu cozi de topor din Divizia Presă din România) este el însuși implicat într-un scandal de corupție de 300 de milioane de lire streline: în speță, postul qatariot este acuzat că a fost instrumentul prin care familia care conduce Qatar, Al Thani, a produs o șpagă uriașă către FIFA pentru a obține dreptul de a organiza Campionatul Mondial de fotbal din 2022. În  martie 2019, șeful Comisiei pentru Cultură, Media și Sport, Damian Collins cerea în Parlamentul britanic ca FIFA să procedeze la înghețarea plăților Al Jazeera și investigarea detaliilor acestei controversate și cvasi-necunoscute înțelegeri FIFA (președinte Sepp Blatter)- Qatar (TV Al Jazeera). În Oct 2017, jurnalistul rezistent Cătălin Tolontan nu înțelegea “ce legătură are Soros cu canalul de televiziune Al jazeera”, finanțat de familia- dictator, bin Hamad al Thani care este și șeic-dictator al Emiratului Qatar. Tolontan, care știe atât de multe despre copiii minori ai premierului român Viorica Dăncilă dar nu are habar de circuitul șpăgilor sau legăturilor în natura din Qatar, are nevoie de sprijin.
Un sprijin pentru Tolontan
Dacă în 2017 ar fi citit cristoiublog.ro la timp, Cătălin Tolontan ar fi aflat că și pe nedumeririle sale există răspunsuri simple: televiziunea Al Jazeera este controlată de familia Al- Thani care conduce Qatar, iar George Soros are afaceri și ramificații economice vechi cu familia de emiri qatarioți, cea mai cunoscută fiind o așa-zisă “Inițiativă pentru transparență” în industriile extractive (organizația EITI, pentru petrol, gaz și resurse minerale), acolo unde banii vin mulți, rapid și de multe ori slab-impozitați. Depășind emoțiuni firești, Soros a făcut EITI “pentru popoare” împreună cu Qatar- țară acuzată de corupție în obținerea Cupei din 2022 și unde, oficial, au murit după 2011, la construcția stadioanelor, mai mult de 1000 de muncitori străini, sosiți din India și Nepal. Să depășim acest moment fiindcă Al-Jazeera așteaptă la colț, în Doha.

Citiți tot articolul →

Anunțul mult trâmbițat de către Liviu Dragnea de săptămâna viitoare îi este adresat în principal activului propriu de partid, dar și lui Călin Popescu Tăriceanu: așa cum a fost evident faptul că timp de trei ani președintele ALDE a crescut spectaculos în sondajele de opinie, la fel de adevărat este faptul că Liviu Dragnea nu a reușit să găsească o soluție alternativă, contrapondere la cota de încredere în creștere a lui Tăriceanu. Deși Liviu Dragnea l-a atacat în valuri atât pe Președintele Iohannis, statul de drept și pe exponenții lui, Călin Popescu Tăriceanu este văzut drept principala alternativă a coaliției de guvernare pentru candidatura actualului Președinte. În aceste condiții, ceasul a început să ticăie pentru președintele PSD care vede pericolul de a fi scos din joc în curând, miza luptei politice mutându-se între Iohannis și Tăriceanu, dacă acesta din urmă va obține candidatura unică din partea coaliției PSD - ALDE. Un astfel de scenariu are note extrem de sumbre pentru președintele PSD, echivalând, de altfel, cu moartea sa politică. Altfel spus, ce nu a reușit statul de drept, justiția sau opoziția poate să facă aliatul său fidel, Călin Popescu Tăriceanu: să îl arunce pe Liviu Dragnea în irelevanță, la periferia jocului politic. Și asta pentru că, pe de o parte adversarii politici se vor raporta la Tăriceanu și nu va mai conta ce spune Liviu Dragnea, iar pe de altă parte – și cel mai important – PSD nu este un partid care să accepte că este condus de către lideri secundari, lideri ce nu reușesc să își câștige propriile bătălii. Dacă PSD va abandona ideea unui candidat propriu în favoarea lui Tăriceanu, acest fapt va fi considerat drept o înfrângere categorică a lui Liviu Dragnea de către un candidat din partea unui partid fără istorie și fără ideologie, intrat de câțiva ani pe scena politică.

Citiți tot articolul →

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Dilema lui Al. Philippide

„Şi când din lungi peregrinări Te-ntorci pe căi de raze şi de unde În lumea dinăuntru a inimii profunde, Tot mai găseşti acolo intrebări.” Al.Philippide - „Căutătorul”
Prin 1976, şeful meu de la „Scânteia tineretului”, poetul A.I.Zăinescu (binecuvântată fie-i amintirea!), imi cere, pe nepusă masă, să aduc o colaborare de la Al.Philippide. De fapt, „pe nepusă masă” nu a venit cererea asta, de vreme ce, în atâtea rânduri, cetisem şi răscitisem, în biroul de redactor şef-adjunct al lui „Conu* Alecu”, volumul de poeme „Monolog în Babilon”, socotit pe drept cuvânt a fi o carte de referinţă a autorului şi a poeziei româneşti. În mod cu totul aparte ne–am oprit asupra poemei „Căutătorul”:”Ai socotit că soarele mai arde/Abia vreo cincisprezece miliarde/De ani… Numai atât?De azi pe mâine?/ Şi-atunci , cu veşnicia cum rămâne?(…)Ai dat cu tifla ticăloasei sorţi,/De-ameninţarea ei nu-ţi pasă/ Şi-n timp ce spargi absurde porţi/Nici-o sfială nu te mai apasă.” Ce-i drept, nici pe-atunci, iar azi cu atât mai puţin, Al.Philippide nu era socotit un scriitor <<in vogă>>. Era, mai degrabă, aşa după cum bine socotea G. Călinescu, un scriitor menit să reziste peste ruinele altora. Publica rar, cu o nobilă distincţie, dar, intotdeauna, scrisul său ne subjuga şi ne fascina. „Ce-ar fi- mi-a zis „Conu* Alecu”- să ii ceri o colaborare?” După care, el a rămas cu întrebarea, iar eu cu … solicitarea colaborării. Sarcină de serviciu, ce mai la deal-la vale… Uşor de zis, dar greu de făcut! De unde să –l iau pe Al. Philippide şi, mai ales, cum să-l conving să scrie . Chiar dacă nu putea fi vorba despre nici-un fel despre o temă anume, cu atât mai puțin despre una la comandă politică Singura mea salvare era lingvistul Iorgu Iordan, despre care mai ştiam că este legat de poet printr-o veche prietenie. Pe profesorul Iorgu Iordan îl cunoscusem cu câtăva vreme în urmă, tot cu ocazia unei colaborări.

Citiți tot articolul →

De ce votez cu PSD la alegerile europarlamentare

„Campanie electorală cu pumni și picioare”
Polițistul îmi întinde o coală de hârtie și îmi spune să scriu ce s-a întâmplat. Din punct de vedere medical, cred că sunt în stare de șoc. Mai mult din instinct, într-un automatism al supraviețuirii, apuc un pix de pe biroul agentului, dar nu prea reușesc să-mi adun gândurile și să le trec pe curat. Sunt salvat de apariția fulgerătoare a unui individ cu limbariță. Noul venit trântește ușa de perete, în timp ce vorbește întruna la telefon, mă împinge violent încercând să ridice declarația nescrisă din fața mea încât aproape că pic de pe scaun. Pare că discută cu cineva de la presă. Atunci îmi dau seama de ce este atât de agitat. Purtătorul de cuvânt se află în direct la o televiziune și trebuie să spună ce mi s-a întamplat. Aruncă cuvintele cu stropi de salivă și sunete crescute, ca atunci când se deschid boabele de porumb în tigaie, de îmi țiuie urechile învinețite. - Unul dintre membrii PNL afirmă că a fost scuipat, bătut cu pumni şi picioare şi lovit cu capul de gard de membrii PD-L. Practic, este vorba de o infracţiune de lovire. Au trecut 11 ani de la întâmplarea aceasta petrecută în apropiere de alegerile locale, din mai 2008. Dacă vrei să cauți, încă mai găsești articole pe internet care descriu succint și chiar în batjocură modul în care am fost la un pas să fiu linșat, în fața casei d-lui Băsescu, din Mihăileanu.
Mai 2019 – Cu ce am rămas după mitingurile partidelor din campania pentru alegerile europarlamentare Mi-am amintit povestea de mai sus când am văzut la televizor luptătorii pentru libertate și democrație, cinste și moralitate, bla-bla și bla-bla, că dădeau cu pumnii într-un autobuz în care se aflau niște cetățeni. Într-adevăr, oamenii aceia erau pesediști!

Citiți tot articolul →

Succese vremelnice

Campania pentru europarlamentare nu cadrează cu preocupările românilor. Aceștia își văd, cum este și firesc,  de viața lor. Simt doar cum ritmul promisiunilor crește progresiv,  iar încrederea acestora în viața înmiit mai bună promisă de toți candidații, dacă merg pe mâna după promisiunile lor, nu le mai trezește după 30 de ani, nici măcar o tresărire. Poate doar celor sentimentali, care nu se pot lecui de gândurile încropite în creierul lor de strategii politicienilor, care-i îndeamnă să promită tot felul de lucruri, în mare parte, promisiuni devenite banalități: autostrăzi, infrastructură, investiții străine și,  evident,  aderarea la spațiul Schengen plus alte câteva idei la fel de banale pentru cei de dreapta care promit să răpună ciuma roșie sau să interzică pentru totdeauna comunismul. Cei care ar trebui să vegheze la necesitățile României, nu au timp să răspundă cu celeritate situațiilor ivite de genul celei din cimitirul eroilor de pe Valea Uzului. De multă vreme, așteptăm reacții în loc să fim informați despre cum autoritățile au prevenit situații de genul acesta. Președintele României, prins între lansări de carte și mitinguri, nu și-a găsit timp nici de data aceasta să aibă un punct de vedere fată de învelirea crucilor eroilor români cu saci de gunoi. Aceeași tăcere și la Palatul Victoria sau la MAE. Un gest mai teribil nici că se putea. Scurt istoric: Între împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire și 100 de ani de la Trianon, care se împlinesc pe 4 iunie 2020, România a fost prezentă la Tratatele de Pace de la Paris cu demnitate, cu hotărâre, cu determinare și mai cu seamă cu politicieni de marcă conduși de Ionel Brătianu. Nu mă aștept ca politicienii de azi să cunoască activitatea Reginei Maria la Tratatele de Pace, coordonată de Ionel Brătianu sau a Comitetului Național Român de la Paris, compus din Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Traian Vuia, Octavian Goga, Ioan C. Cantacuzino, Nicolae Petrescu Comnen, Vasile Lucaci și mulți alții (delegația României era compusă din 38 de persoane) nici lupta cu președintele american Woodrow Wilson care la început dorea o autonomie a statelor în imperiul Austro-Ungar sau poate lecția Marilor Puteri din Tratatul de Alianță a României cu Antanta (însoțit și de o convenție militară) prin care România se angaja să intre în război împotriva Puterilor Centrale iar Antanta să recunoască drepturile României în teritoriile locuite de români: Transilvania, Crișana, Banat, Maramureș, Bucovina și Banat, după încheierea primului război mondial. La Tratatele de Pace, Marile Puteri nu-și mai țin promisiunea față de România.

Citiți tot articolul →

Șeful Comisiei SRI, Claudiu Manda, nu „dă” nimic presei din Informarea despre grupul „rezist” pe care o solicitase Serviciului Român de Informații: pe acest vid de comunicare, vine și se așează Comunicatul Parchetului General, care „extinde cercetările” pentru capii Jandarmeriei în dosarul “Protest 10 August”, dar care nu suflă nimic despre violențele „rezistenței haștag”

Cazul tău sub clar de lună e ca țuica fără prună
În mai 2019, Parchetul General anunța “extinderea cercetărilor” asupra Jandarmeriei în dosarul “Mitingul Diasporei din 10 August” și sublinia “drepturile legitime” ale “majorității protestatarilor” din Piață. Se ghicea astfel că procurorii militari continuaseră ancheta (începută pe mandatul lui Augustin Lazăr și la cererea neconstituțională a președintelui Klaus Iohannis) pe același “modus operandi”: jandarmii erau sub acuzare, respectiv era căutată “libertatea de întrunire” la un miting neautorizat, unde organizatorii dispăruseră, dar și “libertatea de expresie” la o adunare unde un nucleu de “activiști” atacase jandarmii și forțase intrarea în Guvern. Sintagma “majoritatea protestatarilor” din Comunicat devenea o “regină” de exprimare pentru un document de Procuratură, scris chinuit și lunecos- bun de înrămat pentru fătucile Diviziei Presă: aceasta deoarece sintagma sugera practic prezența în Piața Victoriei și a unei “minorități” (în fapt, un nucleul dur gen “rezist” care a atacat careul de jandarmi de la Guvern) despre care procurorii militari, însă, nu suflau niciun cuvânt: posibil, fiindcă era dificil să fie pronunțat cuvântul “haștag rezist” atunci când ești funcționar al Justiției, îmbraci haina statului, iar președintele tău, Klaus Werner Iohannis, participă direct la mitinguri neautorizate “rezist”, cum se întâmplase în ianuarie 2017.
Licu, blestemul Comunicatului, blestemul uimirii
Pe 3 mai 2019, procurorul general interimar Bogdan Licu, un clarvăzător în mitinguri de tipul “10 August”, cel care a preluat hățurile Parchetului General de la fostul re-educator comunist din ocna Aiud, Augustin Lazăr, anunța “extinderea urmăririi penale în dosarul Protestului din 10 august 2018” în ceea ce privește acțiunea jandarmilor de a evacua Piața Victoriei și făcea referiri la drepturile “legitime la întrunire și expresie” ale “majorităţii protestatarilor” de la așa-numitul Miting al Diasporei. Pe bună dreptate, pentru că drepturile și libertățile pot fi multiple, dar adevărul este unul singur, ascultătorii lui Licu ar fi dorit, însă, de la Justiție, o acoperire cât mai completă pentru evenimentele respective, dar le va trebui răbdare. Să reamintim aici că în Iunie 2018, într-un răspuns pentru cristoiublog.ro, SRI sugerase că tefelismul-rezist este “libertate de expresie”. Acum, în 2019, făcând trimitere la Mitingul 10 August din piața Victoriei (cu organizare pe Facebook, cu celule “rezist”, organizatori neștiuți și 500 de persoane rănite), sosea Comunicatul Parchetului General și invoca din nou “libertatea de expresie”.

Citiți tot articolul →

Ruptura Dragnea – Dăncilă: evoluția unui scenariu cu două tăișuri

Că alegerile europarlamentare reprezintă doar o așezare în tranșee pentru adevărata luptă politică ce va urma, este un adevăr general acceptat. Dar în acest început de vară începem să întrezărim mișcările strategice pe care le pregătesc principalii jucători de pe scena politică. Un prim semnal a fost transmis de către PSD prin mutarea Ancăi Alexandrescu de la Guvern la sediul PSD – locul de unde va fi coordonată cea mai importantă bătălie: cea pentru funcția de Președinte al României. Greșit interpretat de către majoritatea analiștilor politici (intenționat sau din comoditatea raționamentului), mutarea Ancăi Alexandrescu are rol de mișcare strategică: este cea mai credibilă variantă prin care poți induce ideea unui conflict între premier și Liviu Dragnea, adică partid. De fapt, gestul poate avea o dublă semnificație: Introducerea unei dezbateri pe tema rupturii dintre guvern și partid poate disocia convenabil acțiunea guvernamentală de comunicarea politică. Militanții politici ai PSD din teritoriu vor putea invoca faptul că orice eșec sau neîmplinire a Guvernului Dăncilă nu este rezultatul unei strategii de partid, că PSD nu controlează și deci nu poate răspunde pentru ce se întâmplă în Guvern, cu alte cuvinte că Dăncilă este de capul ei. În felul asta se va putea promite de către militant o nouă proiecție, un nou deziderat, un nou guvern. Se ridică în acest fel presiunea performanței de pe partid, PSD rămânând să gestioneze doar comunicarea politică, nu și cea guvernamentală. Cu alte cuvinte, teritoriul poate să o înjure pe Dăncilă cot la cot cu PNL și USR. PSD a avut pierderi serioase în plan strategic atunci când au fost dezvăluite rând pe rând rețelele de bani direcționate către presă sau grupurile de influență. Acțiunea Antifraudei care a declanșat controale ce au vizat unele instituții de presă și case de sondare apropiate PSD, dinamitarea unei rețele de distribuire a finanțărilor care funcționa (Bușcu - Mihalcescu) sau cazul Drăghici (omul de bani din internul PSD) – toate acestea au dus la nevoia de securizare a viitoarelor acțiuni.

Citiți tot articolul →

Cum a pierdut Erdoğan alegerile din Istanbul

Știrea politică a acestei săptămâni cred că este decizia Comisiei Electorale din Turcia care a anulat alegerile locale din Istanbul. Summitul de la Sibiu, de o formalitate protocolară, a ieșit în evidență doar prin mustrarea primită de la premierul olandez care a ținut să ne arate că vine într-o țară nedemnă de o personalitate ca a sa. Cum spuneam în articolul trecut, Klaus Iohannis a zâmbit pe toată perioada summitului, iar a doua zi a ținut să facă împreună cu Angela Merkel o vizită la sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, o instituție, probabil de o ”importanță colosală pentru coeziunea unității românilor”. Mitingurile de campanie ne-au arătat încă o dată discursurile eliptice ale politicienilor care doresc să prindă un mandat de europarlamentar. Printre aceștia Rovana Plumb sau Carmen Avram, care cer un vot fără a convinge, fără a propune proiecte, ci doar prin a ne arată ceea ce știm. Și de a ne arătă că sunt cu intenții de bine! De partea cealaltă, partidele vin cu discursuri anti PSD, nu cu ceea ce vor face, în caz că vor ajunge la Bruxelles. De aceea cred că este important să ne oprim și asupra situației din Turcia. Anularea unor alegeri reprezintă un moment de reflecție și o atentă analiză asupra liderilor care se vor apropia de Turcia și de modelul său politic de acum încolo. Dincolo de scandalurile de corupție, de desele alegeri, de atentatele cu bombă, terminate ca prin minune după consolidarea puterii partidului de guvernământ, de referendumul prin care Turcia a devenit, legal, la dispoziția președintelui, avem o decizie pe care niciun lider din Turcia nu și-a permis să o facă, și anume să anuleze alegerile și să le reorganizeze în așa fel încât să le recâștige la următorul scrutin din 23 iunie 2019.

Citiți tot articolul →