Klaus Iohannis a creat spaima în rândul oamenilor că România va fi dată afară din U.E. dacă nu îl votăm pentru al doilea mandat

Cea mai bună comedie, pe care am văzut-o vreodată, a fost filmul dezbaterilor Iohannis - Ponta, din noiembrie 2014. Înainte de prima confruntare, pentru că îmi era foarte foame și nu vroiam să pierd niciun cuvânt, niciun gest al candidaților, mi-am făcut rapid un sandwich gigant cu tot ce am găsit prin frigider. N-am vrut ca nimic să-mi distragă atenția, de la cei doi politicieni, așa că am aruncat telefonul printre pernele de pe canapea și am dat sonorul televizorului la maxim să acopere muzica rusească a vecinelor din Basarabia. Ce a urmat știe toată lumea. Eu, unul, am râs cu lacrimi. Era cât pe-aci să mă înec cu pâinea prea tare pentru sandwich-ul meu cu de toate. După parodia celor două dezbateri televizate, nu credeam că Iohannis este un om competent sau potrivit în vreun fel pentru funcția de președinte. Cu toate acestea, l-am votat. Pur și simplu, nu am putut să trec peste ceea ce s-a întâmplat cu votul românilor din diaspora. Mi-am pierdut rațiunea și am acționat pe baza emoțiilor primare: furie, ură, durere și altele de felul ăsta. Apoi, aproape pe durata întregului mandat, președintele nu a făcut absolut nimic să aflăm ce s-a întâmplat cu votul din diaspora. Chiar dimpotrivă, de fapt, din acțiunile DNA-ului în această privință se poate înțelege că s-a preocupat mai mult să îngroape adevărul despre alegerile din 2014. Pentru un președinte ales în acele condiții, în mod normal, moral, din orice punct de vedere, descoperirea adevărului ar fi trebuit să-i fie preocuparea de căpătâi. De aceea, pentru mine, Klaus Iohannis este un președinte ilegitim cu toate milioanele lui de voturi primite în turul al doilea. Ajungând în zilele noastre observăm că ceea ce a făcut atunci încearcă să repete și acum, prin amplificarea instinctelor bolnăvicioase ale oamenilor. În ultima vreme, poate că mai mult decât oricând, Iohannis creează subiecte și dispute artificiale în societate, deoarece nu are ceva de spus care să conteze cu adevărat pentru viața românilor. Face orice să păstreze câmpul tactic electoral ocupat cât mai mult timp cu non-idei și cu vasta sa personalitate. Conform manualelor de marketing politic știe că nu trebuie să piardă inițiativa.

Citiți tot articolul

Boema – Cronica unor întâlniri memorabile

Ce însemnau trei minute pentru Hermann Oberth

Sincer să fiu, atunci când Ion Cristoiu, prietenul și colegul meu de meserie (inclusiv de promoție și de repartiție în presă, în 1971, cu numai trei săptămâni înainte de edictarea „Tezelor din iulie”) mi-a propus să reiau în spațiul ospitalier al acestui blog o seamă de amintiri din vremurile de bohemă studențească și apoi de presă din anii de dinaintea lui decembrie 1989, am avut o oareșce reținere. Mai ales pentru că Jack (nume de cod pentru Ion Cristoiu încă din perioada când, fiecare uceniceam la reviste studențești, el la „Echinox” și subsemnatul la „Universitas”, ca și la „Viața Studențească”) mi-a recomandat să evoc personalități ale vieții culturale, științifice, jurnalistice și chiar politice pe care le-am cunoscut în exercitarea meseriei. Brusc, mi-am adus,atunci, aminte de o notiță, firește nesemnată, pe care am publicat-o prin 1967 în revista „Luceafărul”, seria Eugen Barbu, în care luam cam în derâdere un anumit fel de memorialistică în care autorii dădeau confirmare amarei a ziceri a lui Eminescu: „Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el”. Adică nu ne povesteau nouă, cititorilor, mai ale celor tineri, cine erau personalitățile marcante cu care s-au intersectat pe cărările vieții și ale gazetăriei, ci doreau cu orice preț – inclusiv cu prețul ridicolului! – să se ridice în slăvi, adică, vezi Doamne, cum îi mai prețăluiau clasicii în viață. De unde mi-am și zis ca nu care cumva mai tinerii cititori să creadă că îmi pun sub tălpi un postament din amintirile despre personalități de referință pe care le-am cunoscut în acești aproape 54 de ani de când trebăluiesc întru ale meseriei. Mai pe urmă, cugetând mai la rece asupra invitației, mi-am zis că, totuși, nu ar strica să dau mărturie despre asemenea întâlniri memorabile de care am avut parte într-o zi sau în alta, cu atât mai mult cu cât bag seama cu îngrijorare că, încă, oameni de bună credință dar care nu au trăit în lumea acelor ani, dau crezare prea repede scornelilor unor agit-propiști (de la sovieticul „agit-prop”) adepți, de data asta, ai unui „bolșevism întors pe dos”, cum bine le-a zis Ion Cristoiu în prefața la substanțialul volum de memorii al profesorului Ion Traian Ștefănescu.

Citiți tot articolul

De facto, modificarea Constituției va însemna preluarea puterii executive de către președinte și serviciile de informații. Partea de putere care contează

În 25 aprilie 2019, purtătorul de cuvânt al președintelui a anunțat întrebările la referendumul din 26 mai. Și eu, ca mulți alții, de atunci și până acum, tindeam să cred că întrebările sunt prost formulate. Cu toate acestea, nu m-am împăcat cu ideea propagată în neștire că aceste întrebări sunt prost puse. Până la urmă, de ce ar iniția Iohannis o ditamai acțiunea electorală pe baza unor interogații stupide? Până acum știam pe dinafară doar rugăciunea Tatăl Nostru și legea lui Arhimede, însă, de astăzi, pot să recit ca pe-o poezie și întrebările referendumului. Mi-am dat seama că, de fapt, sunt niște întrebări geniale. Merită să le citim din nou, pentru că nici nu știm cât de tare ne vor schimba viața. Mă refer în special la cea de-a doua întrebare considerată aberantă, bizară etc: „1 – Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție? 2 – Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?” Biroul Electoral Central ne-a informat că 7.538.443 de persoane au votat la referendum. Astfel putem să presupunem că milioane de români nu sunt de acord cu faptul că toate Guvernele României au emis nejustificat ordonanțe de urgență. Prin acest mecanism Guvernul, puterea executivă, este acuzat că se substituie Parlamentului, puterea legislativă. Însă Parlamentul, prin lege, poate să aprobe sau să respingă orice ordonanță de urgență adoptată de Guvern. Nu știu care sunt motivele, dar cei mai mulți uită să amintească acest lucru. Dacă Guvernul rămâne fără dreptul de a emite ordonanțe de urgență “în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare” înseamnă că va avea mai puțină putere decât până acum, iar altcineva mai multă. Prin menționarea expresă a interzicerii ordonanțelor de urgență doar în acest domeniu se deduce răspunsul la enigma: de ce a fost atât de prost formulată cea de-a doua întrebare la referendum. Citiți tot articolul

Între ură și iubire cu gândul la schimbarea Constituției

Din 1990 și până astăzi niciun partid nu a adunat mai multă emoție negativă ca PSD. Ura (nejustificată în orice împrejurare) împotriva lui Iliescu, a lui Adrian Năstase sau a lui Dragnea au atins în preajma alegerilor tensiuni inexplicabile. De prisos să amintim că ura nu ajută la nimic, că cei ponegriți au și ei dreptul la explicații sau că a vota cu x să nu iasă y ar trebui să nu mai existe în mentalul românilor ci convingerea că un anumit partid merită încrederea în detrimentul celuilalt. Atacul la persoane în detrimentul ideilor este apanajul oamenilor fără cunoaștere. Liviu Dragnea este deja în închisoare iar PSD a căzut în opțiunile de vot cel mai mult de la revoluție până azi. Profită opoziția? Poate profita? Știe să profite? Sau poate și din cauza Opoziției a ajuns PSD la un maxim de ură în rândul alegătorilor? Alegerile europarlamentare plus referendumul inițiat de președinte au arătat încă o dată că românii sunt nehotărâți iar votul și-l exprimă pe baza emoției, amplificate în preajma campaniilor electorale de mass-media și servicii, după caz. Chiar și PRO TV s-a mobilizat și au transmis un mesaj prin care au îndemnat la vot, la cele mai urmărite emisiuni ale postului. Cum principala regulă într-o democrație este că alegătorul are întotdeauna dreptate, rezultatele de săptămâna trecută oferă posibilitatea opoziției să se pretindă la guvernare precum și guvernanților să le aducă aminte celor care le contestă guvernul, că sunt expresia majorității, că dețin încă majoritatea în Parlamentul României. Cum cei de la PSD nu au citit despre Ion I.C. Brătianu, nu au luat în calcul ieșirea de la guvernare acum pentru a reveni ulterior, după ce tinerii frumoși și liberi ar prelua guvernarea după un mod total inelegant precum demersul cerut de unul dintre europarlamentarii USR/PLUS, Clotilde-Marie-Brigitte Armand: „Totuși, dacă doamna Dăncilă vrea să ne convingă eu îi propun următoarele: desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților; demiterea lui Carmen Dan și a conducerii Jandarmeriei Române; să urgenteze Dosarul 10 august”. Faptul că cei de la USR și PLUS nu au o minimă educație civică ne va aduce, în următorii ani prejudicii de imagine și mai multă tensiune socială. Această declarație dovedește încă o dată derapajele antidemocratice ale acestui grup politic. Pe parcursul acestei săptămâni, s-au putut observa multe dintre strategiile partidelor pentru viitorul apropiat cât și cristalizarea unor scenarii pentru prezidențiale.

Citiți tot articolul

Dan Barna, întreabă-l pe Iohannis de ce a așteptat 2 ani și 4 luni să convoace referendumul!

Cotroceniul muncește machiavelic pe nervii și pe timpul românilor, de 2 ani și 4 luni, să transforme justiția în planul prezidențial de câștigare a alegerilor printr-un proiect electoral de  modificare a Constituției. „România Educată” sau orice alt pseudo-proiect lansat de Iohannis, în 5 ani de mandat, sunt doar niște detalii care nu contează în imaginea de ansamblu. Președintele a solicitat consultări cu partidele pentru stabilirea direcțiilor de acțiune necesare punerii în aplicare a referendumului. Până în acest moment practic toată lumea, că știe sau nu, contribuie la obținerea celui de-al doilea mandat al d-lui Iohannis. Este de la sine înțeles că Președintele știe ce urmeză să facă mai departe, dar joacă aceeași scenetă ca la consultarea,  din 26 martie 2019, cu reprezentanţii societăţii civile. Atunci a discutat banalități, cu oameni aleși pe sprânceană, de parcă avea nevoie să-i propună cineva întrebările referendumului. La fel a procedat și a doua zi când s-a întâlnit cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor să afle care este starea sistemului judiciar. Praf în ochi, nimic mai mult! De fapt, consultările au rolul de a păstra controlul asupra subiectului la Cotroceni. Acum cunoscând întregul istoric al evenimentului, de la 24 ianuarie 2017, când Președintele a trimis o scrisoare Parlamentului prin care a solicitat consultarea deputaților și senatorilor, în privința organizării unui referendum referitor la “continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice” conștientizăm că există un fir roșu al poveștii. Vezi, Doamne, cum luptă Iohannis de ani de zile pentru independența justiției. Chiar ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns! Inspidele consultări de la Cotroceni programate pentru marți, 4 iunie 2019, se pot schimba într-o primă dezbatere neoficială Iohannis - Barna. Acest lucru se poate întâmpla dacă președintele USR  își asumă că a venit vremea pentru adevărata luptă. Oricum, de câteva zile, propagandiștii SRI au dezlănțuit primele atacuri catalogând USR drept un partid josnic, pentru că nu dorește să intre la guvernare cu PNL. Așa că doar USR-ul va avea de pierdut dacă nu își arată colții de corporatiști pentru prima dată, în fața lui Iohannis.

Citiți tot articolul

Incredibil: Inspectoratul Școlar Iași presează școlile să trimită câte 50 de „voluntari” pentru vizita în România a primului papă „political correctness” din istoria Vaticanului

Cine trece-n Valea Seacă, Papa bun în blugi și geacă
Nu s-a gândit nimeni în administrația PSD-ALDE să explice copiilor că Papa Francisc nu vine în România cu chitara de gât pentru un concert rock, ci pentru că, prin această vizită, el devine deja „parte activă” în prezidențialele României din 2019, la rugămintea prietenilor săi, nesfânta treime Jean Juncker (CE) - Frans Timmermnans (CE) - Antonio Tajani (PE), care au nevoie de România pentru împlinirea agendei lor globaliste.
Mii de „voluntari” în zare, să-i vadă Ștefan cel Mare
Pentru un discurs încărcat de clișee, la București se închid școlile și grădinițele, iar la Iași, Inspectoratul Școlar, după un schimb de „adrese” cu Primăria, cere directorilor de licee și colegii, într-un limbaj de lemn adecvat, „să contribuie la buna desfășurare a evenimentului prin implicare sub formă de voluntariat”: să aducă adică, fiecare, câte 50 de elevi și profesori ca „voluntari”, la vizita pe care Papa Francisc o va face pe 1 iunie a.c. Documentul sinistru, publicat de Edupedu.ro, ne reamintește că epoca în care activul de partid vopsea în verde iarba uscată de la Primării la vizitele fostului președinte comunist Nicolae Ceaușescu, nu sunt departe, iar Ministerul Educației susținut de Coaliția PSD-ALDE nu a însemnat doar dezastre ci și foarte mult grotesc. Penibilul exces de zel al Inspectoratului (care nu lămurește de ce inițiativa nu a plecat de la școli), dar și tonul de aflare în treabă al Circularei (se dau vârste, condiții, număr de persoane, tabele, ca la un spectacol de stadion) fac ca elevii și profesorii solicitați să apară ca simplă masă de manevră pentru Inspectorat: așadar, când nu sunt purtați la București de grupurile „haștag rezist” pe la proteste tarifate „anti-corupție”, avem elevi în România împinși spre „voluntariat” pentru papa, la Iași. Un ieșean cocoțat pe avion „chilotează”, iar unul cocoțat într-un copac la miting cu papa, „voluntariază”.

Citiți tot articolul

Sacrificarea Ralucăi Turcan – între prostie și strategie politică pentru 2020

Nimeni nu se îndoiește de teoria lansată de către experimentatul jurnalist Ion Cristoiu, primul care a spus ca alegerile europarlamentare au avut rol de turul I pentru alegerile parlamentare. Cei sceptici vor accepta că a fost un tur 1 psihologic în comportamentul electoral, cei mai aproape de realitate vor recunoaște în europarlamentare testarea unor comportamente explicite de vor pentru 2020. Dar care a fost end-game-ul? Care este scopul final al acestui proces complex? Până acum câteva zile răspunsul era limpede și direct: schimbarea guvernării la scurt timp după începerea alegerilor europarlamentare. Iar pentru asta s-au folosit toate rețetele aplicate de către partide și media în mai toate alegerile trecute. A fost nevoie de demonizarea adversarului – s-a bifat înșurubarea cu succes a conceptului „PSD – Ciuma Roșie”. Era nevoie de personificarea răului – Liviu Dragnea a fost perfect în rolul acestui personaj.  A fost nevoie de vot negativ și pentru asta partidele și presa au generat o agenda emoțională versus una tehnică, specifică unor astfel de alegeri. Rețeta s-a aplicat simetric: la fel a fost atunci când Băsescu l-a bătut pe Năstase, la fel a fost atunci când Klaus Iohannis l-a învins pe Ponta. Valul de emoție a fost de natură să genereze un vot masiv anti PSD și anti Dragnea. Suplimentar, decizia instanței în cazul Dragnea, la doar 24 de ore după încheierea votului a dis emoția populară la apogeu. Și asta, pentru că, pentru orice fel de studiu sociologic nu a contat justiția, cât dreptatea socială care s-a înfăptuit. Chiar între cele două concepte este o diferență uriașă: justiția presupune înregistrarea la rece și fără tresăriri a unei încălcări de normă juridică în urma căreia un individ suportă consecințele, pe când dreptatea socială are rol de execuție publică, de ovații și emoții în pedepsirea indezirabilului. Că Dragnea este un corupt, un infractor ajuns la vârful politicii este un adevăr acceptat chiar și de către susținătorii săi, dar evenimentele de luni l-au transformat dintr-un supus al legii într-un supus al mulțimii care îl voia legat de stâlpul infamiei, cu pelerinaje dedicate scuipatului.

Citiți tot articolul

Boema – Cronica unor întâlniri memorabile

Lecţia lui N. Carandino

Era moda, cu cincizeci de ani în urmă, ca, imediat ce îţi încasai primele drepturi de autor pentru niscai două-trei notiţe iscălite la reviste cu renume şi ştaif – la „Contemporanul”, la „Viaţa Românească”, la „Luceafărul”, la „Amfiteatru” sau la „Gazeta literară” – să te îmbraci la țol festiv şi să te înfiinţezi seara, după orele 7 fix trecute, „la Scriitori”. Adică la restaurantul Casei Scriitorilor, din Calea Victoriei, acolo unde puteau fi văzuţi mai marii literelor româneşti. Fireşte, nu chiar toţi, dar, orişicât, un Eugen Jebeleanu, un Geo Bogza , un Marin Preda ori un Geo Dumitrescu, nu erau de ici de acolo. Să te apropii de masa unuia dintre ei, nici vorbă de aşa ceva! Nu ne rămânea, nouă, novicilor, altceva de făcut decât să privim cu jind şi cu nesaţ la autorii pe care, cu doar un an-doi în urmă, îi tocisem cu zor, după slova şi buchia manualelor de liceu şi pentru care luasem note, mai mari sau mai mici, la examenul de maturitate – după cum se numea, pe atunci, examenul de bacalaureat. Se mai numărau printre clienţii serviţi cu maximă curtoazie de către Doamna Candrea şi ajutoarele sale, câteva personaje de o cu totul altă factură. Erau, ne şopteau mai bine ştiutorii, cei din categoria „foştilor”, adică a scriitorilor şi gazetarilor care cu puţină vreme în urmă ieşiseră de sub embragou sau, mulţi dintre ei, din temniţele regimului de sorginte bolşevică. Dintre aceștia, ne-a atras atenția, în mod deosebit, atenţia un domn mai degrabă scund, cu o privire vioaie, deschisă, răspunzând, fără ifose şi preţiozităţi , la fiecare salut. De cele mai multe ori, venea însoţit de un domn înalt şi slăbuţ, o prezenţă foarte discretă, dar, poate tocmai de aceea, imposibil să treacă neobservată. De la Victor Ivanovici , de felul său din Tulcea, aveam să aflăm că cel dintâi se numeşte „D-l Nicu Carandino” şi că este un mare gazetar „de dreapta”, în vreme ce tovarăşul său nedespărţit, Silvan Ionescu, este un caricaturist de rasă rară.

Citiți tot articolul

Referendumul lui Iohannis pe justiție a avut rolul să arunce în derizoriu Inițiativa USR „Fără Penali în funcții publice”

Pe data de 26 mai, am refuzat să primesc buletinele de vot, de la Referendumul lui Iohannis pe justiție, aferente celor două întrebări prezidențiale atât de greu de reținut: „1 - Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție? 2 - Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?” Însă, în condițiile în care domnișoara operator, care atingea neîntrerupt tableta STS-ului, m-ar fi întrebat dacă vreau să votez la Referendumul “Fără Penali în funcții publice” atunci se schimba treaba și acceptam buletinul. Cine nu ar fi de acord cu următoarea propunere: "Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării." Între Referendumul lui Iohannis pe justiție și Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice” nu există termen de comparație. În primul rând pentru că, după cum bine știe toată lumea, în afară de Ludovic Orban, Referendumul lui Iohannis pe justiție nu are nicio finalitate practică, nu contează în arhitectura constituțională a statului român pentru că nu schimbă absolut nimic. Adică, în raport cu nimicul lui Iohannis, Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice” poate să modifice pentru prima dată, în 30 de ani de democrație, Constituția României. Revin la subiectul acestui text, pentru că trebuie să recunoaștem evidența: prin convocarea Referendumului pe justiție, Iohannis a reușit să arunce în derizoriu Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice”.

Citiți tot articolul

Dan Barna se pregătește să devină Traian Băsescu, învingătorul din 2004

De-a lungul timpului, aproape de fiecare dată când am depășit o etapă din viața mea, am avut momente când amintirile din trecut se contopeau cu întâmplările din prezent. De exemplu, uneori strigam persoane aflate lângă mine pe numele celor pe care i-am părăsit sau întâlneam oameni asemănători cu aceia care, la rândul lor, plecaseră în alte direcții decât mine. Realizam, în clipele acelea, că experimentam senzația de déjà vu, vedeam cu ochii minții drumul devenirii, de la cine am fost cândva la cel ce sunt acum... În fine, așa se face că rezultatul alegerilor europarlamentare mi-a readus impresia că am mai văzut cândva, într-o altă formă, ceea ce s-a întâmplat duminica trecută. Pe de altă parte, m-a încercat sentimentul unor previziuni pentru rămășițele anului 2019. Astfel: Dan Barna aduce mult cu Traian Băsescu, învingătorul alegerilor prezidențiale din anul 2004. În acest scenariu, rezultă că Dacian Cioloș este noul Stolojan. Asta înseamnă că, după ce va fi nominalizat de USR-PLUS drept candidat pentru scaunul de la Cotroceni, Cioloș se va retrage la Brussels aidoma d-lui Stolojan, iar Dan Barna devine noul președinte al României, la sfârșitul anului. Nu vreau să mai intru în prea multe detalii devenite caduce, însă, de la Alianța 2020 care imită Alianța D.A., imaginea usr-iștilor îmbrățișați la balcon dublată de discursurile susținute pe treptele sediului precum pdl-iștii pe vremuri adunați pe scările palatului din Modrogan, înfrânarea dorinței de a accede rapid la putere după europarlamentare, determinarea arătată,  în lupta cu PSD, comportamentul unor lideri de felul nemuritorului Don Quixote, politicieni care deși, aparent, fără prea multe șanse,  luptă până la capăt și câștigă. Speranța apărută în rândul tinerilor că USR a declanșat renașterea țării și că omul simplu contează, totul și multe altele în plus reeditează filmul din 2004, dar sigur, într-o altă formă și cu alți actori, adaptat tinerilor din ziua de azi. Partidul Paralel din PSD și-a făcut încă o dată treaba. Partidul este conectat la aparate, iar moroii trecutului se ridică din cimitire și organizează conferințe de presă. Viorica Dăncilă, desigur păstrând proporțiile, este Tăriceanu din anul 2007. Aceasta doamnă va mai rămâne premier o vreme doar să-i ajute pe alții, să mai smulgă câteva pene din găina psd-istă. Îmi aduc aminte că, în prima jumătate a anului 2017, când îl vedeam pe Sorin Grindeanu credeam că „Renfield”, sluga lui Dracula, a apărut la televizor.

Citiți tot articolul
1 4 5 6 7 8 11
Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: