Arhiva Afectivă. Cronica de la Salcâmu Mic

Casa lui Simion și a Leontinei nu era departe de cea a cuscrilor. Cam jumătate de ceas, dacă veneai dinspre câmp, sau un sfert de oră, dacă treceai prin râu. Înainte să rupă viitura podul, puteai să ajungi la Simion, plecând de la casa lui Remus, în doar zece minute. Ș-apoi, drumu îi lung sau scurt când știi unde meri, când știi cin te-așteaptă și, mai ales, când ți-i drag să ajungi.

Rafailă intră pe poartă, sprijini bicicleta de gardul fântânii și urcă spre bucătărie. Leontina rădea de zor o bucată mare de brânză, Simion strecura macaroane. Tranzistorul de pe masă transmitea cotele apelor Dunării.
― N-am ce zice, nu ne văzurăm de mult! Da ne bucurăm de oaspeți, mai ales la așa o mâncare specială, zise Simion râzând.
― Tată, mamă, am venit pe grabă, fiindcă îi musai să vorbesc cu voi, nu mai pot să țân in mine, iar ieri mi-o fost absolut imposibil.
― Bine, bine, da șezi întâi și mâncă aci cu noi. Așe o brânză dhe oi bună, adusă de la stâna lu unchi-to, bună tare, cum n-ai mai pomenit. Hai, șăzi și mâncă. No, și ce te arde așe de tare, de veniși tu aici, să te vezi cu mumă-ta și cu tată-to de care te despărțâși cu ceva ceasuri în urmă?
― Az îi az șî ieri îi ieri, Simioane dragă. Filă al nost s-o despărțât de noi ieri, nu ”cu ceva ceasuri în urmă”, zise ușor indignată Leontina.
― Șî io ce-am zâs rău? Ieri nu însamnă ”ceva ceasuri în urmă”?
― Lăsați, nu-i asta problema acum. Și nici timp prea mult nu am, că trăbă să prind rata de doișpe. Da, spune-mi, tată, cum ți-o plăcut acritura heia ce-o adusă Remus ieri din beci? Ai avut oarece năcaz dup-aia?
― O fost bună. Ce năcaz să am? Di ce? Era veche? Gogoșar ca ăla n-am mai mâncatu de când trăia, fi-iertată, Iustina Miheț, bună -sa.

Leontina ținea într-o mână castronul cu brânză, în cealaltă trei farfurii curate.
― Copile, fii bun și ajută-mă.

În timp ce Rafailă așeza brânza în mijlocul mesei, Leontina împărțea fiecăruia câte o farfurie, tot ridicând din sprâncene.
― Are ea ceva-n cap, maică-ta, spuse Simion amestecând macaroanele, dar neluându-și ochii de la nevastă-sa. Se așeză și ea la masă. Rezemată de spătarul scaunului, privind cum cei doi bărbați înfulecau de zor, arăta ca o ministreasă urmând să-și anunțe colaboratorii asupra unui nou program de măsuri.
― Spune, care era graba ta? Nu de alta, da ai zâs că vrei să prinzi rata de doișpe.
― Da mai nainte nu ar trăbui să vorbiască ăi mai în vrîstă? Adică io, bunăoară, zise Simion.
― Da ce? Șî tu pleci cu rata? Și io aflu abe acu?
― Nu, io nu mărg nicări. Tomna fiindcă nu mărg nicări, o venit nicăirea la mine. Da lasă, îți spun după ce pleacă Rafailă. Zi, mă băiatule, ce ai de zâs. Dă-ne o țâră de vinars, mamă.

Rafailă și Simion vedeau în țuică izvorul puterii și nemuririi. Băură amândoi închizând pleoapele. Filă așeză cu venerație păhărelul pe masă și spuse:
― Dragii mei, în casa lu Miheț să întâmplă grozăvii.
― Mai pune-i băiatului unu, că nu dai la străini.
― Cum spusăi, gro-ză-vii să întâmplă…
― Cum ar fi care? întrebă Simion.
― Nu numa că am auzât, cu urechile mele, cânele, vaca, mâța, cloța, vorbind așe ca oamenii, da păstă tăte estea, socră-miu o avut întâlnire în pimniță cu moș Valer Miheț, cu Miheț ăl bătrân pă care-l io-l știu numa din tablău, șî care o vint dă pă lumea ailaltă să-i spună care o fost treaba cu alde Faur, care-i neam cu Talion, din care să traje Raveca, mama lu Vetuța, muierea me…

După ce spuse tot dintr-o suflare Rafailă își privi androidul. Nu avea nici un mesaj.
― No, ce-i? Di ce tăcuși? Dă-l în nevoie mobilu acu!
― Mai dă-mi unu, mamă, rogu-te.
― Ai beut tri păhare. O să ponciorăști rata, care ș-așa să hîțăne la tăte hârtoapele. Nu-ț mai dau. Zî năinte cu Valer care o vint di pă lumea heilantă.
― Numa de Valer te-nteresează ? Nu știu în amănunt ce-or vorbit. Remus mi-o zâs tăte estea în mare taină și așe de încet că numa jumate am țânut minte. Da nu te miri că vorbesc tăte hoarăle, vaca, cânele?
― Și cum o vint Valer în pimniță? Cu copîrșău cu tăt sau numa pă picere?
― Ave căbatu curatu, ori era rupt șî zdrențuit?
― Batăr era piele șî os sau arăta fain? Dacă zâci că era ca-n tablău, însamnă că era chiar fain!
― Voi nu vreți să înțălejeț că nu io l-am văzut! Cu socru-mio o vorbit, nu cu mine. Și i-o dat acritură făcută de Iustina care murisă c-on an doi năintea lui. Și tu, tată, mîncași gogoșari di pă lumea eilantă! Și nu vă miră că glăsuiește vaca, da vă nteresază dacă moș Valer era bărberit ori ba? Nu mai stau, plec. Nimica nu vă scoate din feliu vost…
― Șezi mereuț. Șezi, Rafailă, alduit să fii! Că dacă nu vineai tu, n-aveam coraju să-i spun lu Leontina ce-am pâțât ia, astă noapte.
― Ce-ai pățât azi noapte, Simioane? îl întrebă curioasă nevasta.
― O venit buna în vis șî mi-o spus că-i tare supărată că Rafailă o lăsat-o pe Raveca să scoată din jamu ușii cipca cu porumbei făcută de mânurile ei. Și c-am avut ocazîa ieri să lămurim treaba asta și plecarăm uitând de ea, de cipca ei. Rău eră năcăjâtă.
― Piiii tiri-tiri-tiri, piiii― tiri-tiri-tiri!

Prin ferestra deschisă cloțele și cocoșii lui Sofronie erau chemați la masă.
Cu glas domol, Leontina spuse:
― Az noapte după ce Persida Cloambă i s-o arătat în somn lu Simion și după ce o văzut că el numa s-o spăriat, făr să priceapă mare lucru, o vinit la mine în somnu. Mi-o  zîs așe : – ui la iel bărbatu-to cum șăde pă-ntunerec și să uită la tine cum sufli. O să vreie să-ț zâcă ceva mâne dimineță, da n-o să poată lega doauă vorbe. Noi, femeile, avem altă înțălejere la treburi d-eștea, o mai zâs ea. Acu ascultă aci. Salcâmu Mic nu-i on sat vrăjitu, ori blăstămatu, nicidecum. Cu satu nost, îi altă poveste. Să spune că după ce Noe o scăpat de potop or agiuns în sat, pân nu să știe ce întâmplare, câteva păsări, oi, capre, cățăi, mâțe, vaci care știau vorbi ca oamenii. Da nu numa că știau vorbi, da este făpturi i-or învățat pă unii mai iuți la minte să să întâlnească în gându cu neamurile care nu mai erau pântre ei. Nu pot io să lămuresc ce-o vrut să spună cu asta da ce zâce Rafailă de năluca din beci îi dovadă clară, ca roua pă frunză.
― Api, dragă nevastă, io înțăleg că șî tu șî buna fi-iertată nu prea ascultați de părerea altora, ca să nu zâc a me. Îi drept, am visat on pic ceva vorbe de-a lu buna, da nu numa cipca cu porumbei o fost ca să zâc așa subectu ăl mai tare. Mi-o mai zâs ceva! Și ca să videți că nu vă mint, haideț cu mine în gradină.

Ușa bucătăriei rămase deschisă. Unul după altul cei trei pășeau încet prin iarba înaltă. Unde se termina grădina, era un gard împletit de nuiele și, tot acolo, un teasc vechi, ruginit și mâncat de ploi. Crescuseră peste el pipirig, rugi de mure și smeură. Sub teasc găsiră o cutioară de cupru. Puțin coclită, dar grea. Cântărea cam la vreo două kile.

N-o putură deschide. Pe capac era gravat numele satului Salcâmu Mic scris cu litere gotice: ”Die kleine Akazie”. Cu litere latinești era scris pe un cant „A kis akác” și pe celălat cant Le village des animaux qui parlent”. O mai întoarseră odată, și, Rafailă silabisind, citi cu glas tare : деревня говорящих животных ― derevnia govoreașcih jivotnîh ― sat de animale vorbitoare.
― Cutia asta trăbă distrusă! spuse îngrozit Rafailă.
― Di ce mă, di ce s-o distrujem? Îi on obect istoric.
― O fi, nu zîc nu, dar nici buna, nici moș Valer Miheț, nici Cheți nici Suzi, nici măcar Zeicu nu știau, nu aveau de unde să știe, că asta poate fi o dovadă care dacă în trecut să referea numa la animale, acu să poate referi numa la oameni! Voi nu înțălejeți?

Leontina se uită grav la fiu-so și zise:
― Rafailă are dreptate. Păi, mă Simioane, dacă vine, ferescă sfântu, vo urgie prăstă sat șî mai râmân numa vo două-tri căși șî careva din altă parte, care nu știe nimicuța de satu nost, găsăște șcătulca* asta, poate să facă moarte de om dacă citește ce scrie pă ea! Că io-te, nu scrie numa Salcâmu Mic. După cum o tradus Rafailă însamnă mai mult decât atăt!

Simon, în timp ce sucea cutia pe toate părțile îl întrebă pe Rafailă:
― De ce ai vrut tu să dai examăn la aseu?

Rafailă nu răspunse, era departe, pornise spre șopron.
― Ce coată băiatu nost în șopru?
― Cred că sapa hei mare, că numa cu săpăliga n-are spor.

șcătulca* cutie (regionalism)

Celelalte episoade le puteți găsi aici:

• Arhiva Afectivă. Îngerelul din ștergar
• Arhiva Afectivă. Cheți și Esmeralda, reclamate la unu unu doi
• Arhiva Afectivă. Povestea cailor vânduți
• Arhiva Afectivă. Familiile Cloambă și Miheț reunite
• Arhiva Afectivă. De-ale lui Honoriu
• Arhiva Afectivă. Scrisoarea recomandată
• Arhiva Afectivă. Raveca privind spre viitor
  
• Arhiva Afectivă. Un binoclu, ca amintire
• Arhiva Afectivă. Esmeralda
• Arhiva Afectivă. Întâlnire la drum de seară
• Arhiva Afectivă. Rafailă iluminat
• Arhiva Afectivă. Fișa personală și pâinea cu magiun
  
• Arhiva Afectivă. Foaia lu Raveca
• Arhiva Afectivă. Drumuri spre Pădurea Covaciului
• Arhiva Afectivă. Trandafirii mici și trandafirii mari
• Arhiva Afectivă. Destinul lui Chiflă
• Arhiva Afectivă. Nu departe de Salzburg
• Arhiva Afectivă. La blouse roumaine (înregistrarea de la clacă)
• Arhiva Afectivă. Cheți în misiune
• Arhiva Afectivă. Perdeluța cu porumbei
• Arhiva Afectivă. Zeicu și Suzi or devenit glăsuitoare
• Arhiva Afectivă. Da meri pă uliță
• Arhiva Afectivă. Zeicu și cursul istoriei