cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

1916 – intrarea nemților în București

6 decembrie 1916. Nemții intră în București. Peste un an, la aniversare, revista de propagandă nemțească ”Săptămîna ilustrată”, publică în numărul din 17 decembrie 1917, cîteva pagini (text și fotografii) care prezintă Intrarea trupelor germane în București din perspectiva Ocupantului neamț. Le reproducem mai jos convinși că, dincolo de perspectiva propagandistică, șocantă în multe locuri pentru cititorii noștri, care au luat cunoștință pînă acum doar de viziunea românească asupra evenimentului, paginile sunt un document de excepție despre un moment tragic din istoria patriei. Citește mai mult

O aberație: Proclamația Regelui din noaptea de 23 august 1944

Trag la xerox Proclamaţia Regelui din noaptea de 23 august 1944. Asupra unei aberații din acest document mi-a atras atenţia Traian Udrea în cartea sa despre Controversele privind august 1944. Recitind-o acum, mă întreb cum de n-am observat eu, la vremea primelor lecturi, amănuntul funambulesc: Proclamaţia anunţă încheierea Armistiţiului pe baza condiţiilor puse de Aliaţi. Din experienţa finlandeză ştiu însă că încheierea Armistiţiului înseamnă semnarea unui document între două părţi. După operaţiunea asta, cele două părţi purced la îndeplinirea obligaţiilor reciproce. România nu semnase nici un document. E drept, în vara lui 1944, mai precis între 12 aprilie şi 2 iunie 1944, fusese un schimb de păreri între Mareşal şi ruşi prin canalul Stockholm. La 12 aprilie 1944 ruşii ne trimiseseră Condiţiile de Armistiţiu. La 15 mai 1944, guvernul român respinge Condiţiile ruseşti. La 29 mai 1944 Frederic Nanu reia discuţiile, înaintînd doleanţele României. La 31 mai 1944, sovieticii răspund Aide-mémoirelui românesc, îndulcind condiţiile. Negocierile rămîn însă în acest stadiu. Proclamaţia se fundamentează pe condiţiile îndulcite din 31 mai 1944. Citește mai mult

A murit fără să se împace cu vaca

Safta Vîrlan, o băbuţă sfrijită din Vintileasa Deal, se pregăteşte pentru Lumea de Apoi. Şi-a comandat sicriul pe care-l ţine în magazia de lemne, lîngă cada de baie împăienjenită de atîta stat degeaba. Şi-a asigurat banii de înmormîntare, depuşi la un CAR din Mătăsari. Şi-a cumpărat rochia şi pantofii, aşezaţi pe raftul de sus, în dulap, să-i vadă ai ei cînd va fi moartă. Se pune acum problema să se împace cu toţi cei cu care s-a certat. În Rai – după cum zice Părintele Durbacă – nu sînt lăsaţi cei care nu şi-au rezolvat conflictele pe Pămînt. Înainte de Revoluţie, popa Durbacă avusese biserica la Floreşti, în noul cartier de blocuri, ridicat pe lîngă fabrica de scule şi maşini aşchietoare. Cîţiva ani nu cîştigă nimic. Biserica veche, lăsată de campaniile demolării, abia dacă se umplea la un an odată, de Paşti şi de Crăciun, cînd blocurile din cartier îşi dublau populaţia: veneau în vizită cu pui şi damigene, cu desagi de mere şi nuci neamurile de la ţară ale locatarilor. Citește mai mult

Normal ar fi fost să dau la Litere, dar m-a enervat faptul că acolo mergeau prea multe fete

Cum v-aţi obişnuit cu Clujul studenţiei dumneavoastră? Cu moravurile de la oraş? În timpul facultăţii am stat la cămin. Am fost coleg de cameră cu Andrei Marga. Eram 12 studenţi la Filosofie (10 la secţia română şi 2 la secţia maghiară). Am fost coleg şi cu Gustav Molnar, celebrul autor al teoriei autonomiei Ardealului, ulteriro ajuns consilier al lui Viktor Orban , dacă nu mă înșel. Apropo de Cluj, vreau să vă spun că eu nu l-am înţeles niciodată pe Funar! Am o stimă deosebită pentru Ardeal şi pentru Cluj. Pe vremea mea, Clujul era Leningradul României! Noi, studenţii din Cluj, eram consideraţi deosebiţi, cînd mergeam în taberele studenţeşti eram văzuţi ca fiind mai liberali decît bucureştenii, cam aşa cum erau cei din Leningrad faţă de cei din Moscova! Citește mai mult