cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Prizonier în închisoarea cărților de Ion Cristoiu (format ebook) este disponibilă pe:

Gîndul de sîmbătă, 3 noiembrie 2018

Protestul procurorilor – de la Marin Nevoe din Vișina până la Ministerul Justiției din București

Text&foto de Traian Horia În Iunie 2018, un număr de procurori (printre care și cunoscuta Alexandra Lăncrănjan, alintată "Veve", de la DNA- unitatea centrală, semnau și dădeau publicității o așa-numită "Declarație de principii" pe independența procurorilor din România asumându-și din titlu prerogativele de reprezentanți ai procurorilor din România și jurându-se că activitatea lor se va desfășura mereu conform Constituției, respectiv că ministrul Justiției nu se va putea "implica" în dosarele civile sau penale. Un an mai târziu, în August 2018, familia Marin Nevoe din comuna Vișina (jud Dâmbovița) era bătută la 3.00 noaptea în propria casă de o bandă de derbedei locali, casa era vandalizată, iar autorii erau lăsați liberi de procurorii de la Găești. Constituția pe care se juraseră procurorii din lista protestatarilor lui Lăncrănjan ar fi trebuit să fie aceeași care îi apără și pe oamenii lui Marin Nevoe (printre care doi adolescenți cu handicap și un bătrân bolnav) dar asta nu i-a împiedicat pe procurori să îi lase în libertate pe atacatori, considerându-se că nu reprezentau un "pericol public". Justiția, o vorbă de dânșii enunțată Citește mai mult

Gîndul de vineri, 2 noiembrie 2018

Ziaristul nu e un profet. E pur și simplu un reporter politic

În mai multe rînduri am zis jurnalistului, evident, jurnalistului adevărat, Istoric al clipei. Meseria asta, de istoric al clipei, e infinit mai grea decît cea de Istoric. Istoricul are în fața sa, pe masa zisă și birou, aproape toate datele cerute de o radiografie corectă sau minim corectă a celor întîmplate. Istoricul are la dispoziție mai ales finalul întîmplărilor, a căror succesiune primește porecla de eveniment istoric. Cînd am scris despre Căderea Constantipolului, ajuns cu lectura pe la jumătatea unei cărți despre Asediu, mă încerca o frustrare la gîndul că știu sfîrșitul. Și nu de puține ori m-am trezit, mai ceva ca un fan al telenovelelor turcești, dorindu-mi ca finalul Asediului să fie altul. Ca de exemplu, asediul să eșueze și Mehmet să se întoarcă la Adrianopol cu coada între picioare. Istoric al clipei, jurnalistul nu beneficiază de aceste avantaje ale Istoricului. Imposibilitatea de a ști sfîrșitul e unul dintre cele mai mari slăbiciuni ale Istoricului clipei. O slăbiciune cu atît mai dureroasă, cu cît cititorii, telespectatorii așteaptă de la el o profeție despre un eveniment în desfășurare și nu o cronică a evenimentului. Se întîmplă asta numai în postdecembrism? Nici vorbă. Într-un editorial din Cuvîntul, 9 februarie 1927, intitulat Incertitudini, Nae Ionescu se plîngea și el de pretenția cititorilor ca el să fie un profet și nu un simplu cronicar al clipei: Citește mai mult

Gîndul de joi, 1 noiembrie 2018

Ca și în anii anteriori, dezbaterii măsurilor ce trebuiau luate după Tragedia de la Colectiv i s-a preferat bocirea ipocrită a victimelor

La intrarea în Biblioteca Academiei Române un geam de o mărime considerabilă găzduiește anunțuri și afișe astfel lipite încît cel care deschide ușa să afle cu acest prilej despre nu știu ce lansare de carte sau despre nu știu ce sindrofie științifică urmată, în stil românesc, de ceva d-ale gurii. De mai mult timp, printre aceste afișe îți atrage privirea și unul conținînd un avertisment: Acest spațiu funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Limbajul administrativ sec dă seamă de o realitate provocatoare de emoții gata să se transforme în leșinuri. Spațiul e Biblioteca Academieii. Cu sala de lectură în care noi, cititorii, plecăm liniștiți în trecut convinși că dinspre prezent, cel puțin în sală, nu ne pîndește nici un pericol. Cu depozitele, birourile, atelierele în care lucrează, potrivit progamului de salariat, sute de persoane. Toate aceste ființe vii sînt avertizate, chiar de la intrarea în clădire, că în orice moment pot fi victimele unei tragedii fatale în cazul unui spațiu care funcționează fără autorizație la incendiu. Cînd am dat ochii întîia oară cu acest afiș mi-am zis că e o glumă. După ce am aflat că nu e glumă, că pompierii, după verificările de rigoare, au obligat instituția să se dea în vileag prin acest afiș ca una lipsită de măsurile cerute de evitarea unei incendiu devastator, am socotit că afișul va fi scos după cîteva zile. Mi-am zis: Pompierii i-au luat pe nepregătite pe cei de la BAR. Cei de la BAR au pus afișul, dar în cîteva zile se vor grăbi să ia măsurile în urma cărora afișul va fi scos ca în conflict cu adevărul. Ei bine, afișul e și azi pe geamul BAR. De fiecare dată cînd intru simt nevoia să-mi fac cruce. Gestul celui care își încredințează soarta în mîna lui Dumnezeu. La o adică, la un incendiu, singurul care mă poate salva e Dumnezeu, managerul celui mai mare SMURD din istoria umanității. Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 31 octombrie 2018

Călin Popescu Tăriceanu – purtătorul de cuvînt al lui Klaus Iohannis?

Luni, 29 octombrie 2018, seara, am fost prezent la emisiunea lui Ionuț Cristache de la TVR, în postura – obișnuită pentru mine – de mîna a doua la un dialog al moderatorului cu Traian Băsescu. Despre această emisiune mă gîndeam să scriu în comentariul din 31 octombrie 2018, mai precis despre momentul în care fostul președinte a explicat pe larg suspiciunea sa de pe facebook privind campania dusă împotriva României de olandezii Mark Rute, premier, Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și Martin Kuijer, raportor în cazul Legilor Justiției din România. Traian Băsescu a afirmat și în emisiune că Filiera olandeză a punerii României pe coji de nucă trimite la contractul uriaș de 1,6 miliarde de euro pe care compania olandeză Damen, acuzată de corupție la nivel european, așteaptă să-l obțină de la noi, în detrimentul altor două companii înscrise la licitație, una din Franța și una din Italia. Ocupat cu interogatoriul gazetăresc luat lui Traian Băsescu, n-am avut cum urmări interviul dat de Călin Popescu Tăriceanu lui Mihai Gâdea în hotarele emisiunii Sinteza zilei. Mișcările din ultimul timp ale lui Călin Popescu Tăriceanu mă preocupă (am scris deja două editoriale despre prăpastia adîncită de președintele Senatului în Coaliție între ALDE și PSD). Dacă aș fi putut, aș fi urmărit în direct dialogul. Citește mai mult

Gîndul de marți, 30 octombrie 2018

Coaliția PSD - ALDE în faza Hăis-Cea

Joi, 25 octombrie 2018, s-a dezbătut în studioul România Tv relația dintre PSD și ALDE în cadrul Coaliției de Guvernare. S-a dezbătut mai precis o informație, dată de post ca fiind din surse, despre un scenariu al ruperii Coaliției majoritare. ALDE ar pleca de la Guvernare, dar ar continua să susțină în Parlament guvernul PSD. Asta în schimbul funcției de președinte al Senatului rămase mai departe la Călin Popescu Tăriceanu. Nu e singurul scenariu din ultima vreme privind viitorul Coaliției de Guvernare, propus opiniei publice. Presa trăiește din confruntări, conflicte, lovituri și mai ales divorțuri de pe scena politică. De aceea, cînd vor să dea hrană ratingurilor tot mai flămînde, televiziunile de știri scot din pălărie divorțuri spectaculoase pe care le prezintă ca sigure, date fiind informațiile lor din surse. Scenariile care se propun și se dezbat în ultima vreme pe televiziunile de știri despre viitorul Coaliției au însă temeiuri puternice în realitate. Relația PSD-ALDE, cea care asigură majoritatea parlamentară, scîrție rău, rău de tot. Deoarece mă număr printre cei care convinși că actuala Coaliție de Guvernare e pe cale de a se destrăma și că doar o minune (care nu e imposibilă în România, spațiu al tranzacționismului fără cusur), o mai poate salva, am fost invitat să intervin telefonic în dezbaterea din studio. Eugen Nicolicea, reprezentantul PSD din studio, m-a contrazis după ce mi-am încheiat intervenția, susținînd că între PSD și ALDE nu există nici o divergență. Pun drept condiție cînd sînt invitat să-mi spun opinia la o televiziune de știri ca prezența mea la talk-show să se rezume la simpla intervenție. Știu dintr-o lungă experiență că reprezentanții partidelor vin în studio cu mesaje impuse de conducerea superioară. Dialogul de idei e imposibil în aceste condiții. Orice s-ar spune în studio, trimisul unui partid va repeta papagalicește mesajul cu care a venit în tăgîrța de supus al conducerii de partid prin consemnul Asta spui, indiferent ce zic alții, altfel nu mai pupi desfătări prin studiourile tv. În aceste condiții intervenția mea, supusă dezbaterii celorlalți din studio, riscă să fie compromisă de trecerea ei prin marmelada clișeelor de partid. Încălcînd această regulă impusă de mine și acceptată de televiziuni, Liliana Ruse i-a dat imediat cuvîntul lui Eugen Nicolicea, reprezentantul PSD. Nu am închis telefonul, cum ar fi trebuit. Am rămas mai departe în direct. Și asta nu numai pentru că despre Eugen Nicolicea am o părere bună, ci și pentru că am ținut să-mi verific o credință. Eram sigur că Eugen Nicolicea, vorbind din partea PSD, va dezminți categoric informația dată de post și va polemiza cu teza prăpastiei tot mai adîncite dintre cele două partide, membre ale Coaliției. Aveam această certitudine dintr-o lungă experiență în materie de divorțuri politice posdecembriste. Citește mai mult

Gîndul de luni, 29 octombrie 2018

De ce a convocat Klaus Iohannis partidele la Cotroceni? Ca să se vadă ivirea unei noi majorități parlamentare: PNL, USR, PMP, ALDE

O informație livrată presei de la Cotroceni sub formă de zvon anunța vineri, 19 octombrie 2018, seara, că președintele Klaus Iohannis „intenționează să cheme partidele la consultări la Palatul Cotroceni pe Legile Justiției.” Legile Justiției au apărut deja în Monitorul oficial. Potrivit Constituției, ele sînt legi care trebuie aplicate, în nici un caz dezbătute. Mulți se vor fi întrebat de ce e nevoie de consultări dacă deja Legile Justiției sînt Legi și nu proiecte de Legi. Consultările au avut loc miercuri, 24 octombrie 2018. Înaintea lor, o declarație de presă a lui Klaus Iohannis a lămurit și misterul care învăluia consultările. Președintele le-a convocat după publicarea Avizului final al Comisiei de la Veneția privind Legile Justiției: „Acele opinii, acele recomandări ale Comisiei de la Veneţia trebuie luate foarte, foarte în serios. Sunt recomandări ale specialiştilor, sunt recomandări gândite pentru a ajuta România şi aceste recomandări sunt gândite pentru a ne ajuta. Este nevoie de citirea cu atenţie şi ele trebuie luate în seamă.” Potrivit președintelui, transpunerea Recomandărilor înseamnă reluarea întregului proces care a dus în cele din urmă la adoptarea celor trei legi ale Justiției. N-are importanță că s-au pierdut doi ani cu dezbaterea lor în public și în Parlament, cu trecerea lor prin toate filtrele cerute de Constituție. Comisia de la Veneția ne impune s-o luăm de la capăt! Cu un proces mult mai complicat și mai dificil. Proces care, evident, amînă pentru secolul următor existența unor noi Legi ale Justiției. Procesul implică și „o înţelegere, un acord între partidele parlamentare, pentru a relua acest ciclu legislativ şi pentru a îmbunătăţi legislaţia.” Așadar, partidele au fost convocate la Cotroceni de președinte pentru a se vedea dacă se poate ajunge la un acord privind reluarea procesului în privința Legilor justiției. Ar fi fost normal în aceste condiții ca, după consultări președintele, cel care a pipăit – ca să zic așa – pozițiile partidelor aflate în conflict, să țină o conferință de presă prin care să prezinte opiniei publice rezultatele consultărilor. Citește mai mult

Gîndul de duminică, 28 octombrie 2018

De ce vin turiștii la Capri ? Ca să facă poze pentru Facebook

Fiecare loc al lumii cu norocul lui turistic. Pompei a fost acoperit cu lavă de un vomitat al Vezuviului în 79 după Christos. Dacă nu era dezastrul, Pompei ar fi fost azi un amărît oraş din Sudul Italiei. Au pierit 20 de mii de oameni. Da, dar de 250 de ani, Pompei e dintre cele mai cunoscute destinaţii turistice din lume: 2,6 milioane de vizitatori anual. Capri a avut un alt noroc. În vremuri imemorabile s-a desprins de peninsula Sorrento şi a devenit insulă. O insulă stîncoasă. Terenul fertil e redus. Sînt mari probleme cu aprovizionarea cu apă. Dificil de croit șosele, drumuri. Dificil de ridicat construcții înalte. Greu de trăit aici altfel decît din turism. Ori la Capri exact din asta se trăiește: din turism. Care turism n-ar fi luat amploare dacă insula n-ar fi fost lăsată de la Dumnezeu ca o stîncă ieșită din mare. O insulă care, potrivit ghidurilor e unică în lume prin „atîtea frumuseți superbe pe trei mile de mare doar”. Așa se explică de ce hărțile turistice au din loc în loc un aparat de fotografiat. Chiar dacă azi telefonul mobil a luat locul aparatului foto și al camerei video (timp de o săptămînă, cît am bătut insula, n-am văzut nici un alt călător cu cameră video, ca mine) semnul desemnează locul numit Belvedere, de unde poți vedea, dar mai ales fotografia un peisaj memorabil. Un astfel de loc se numește Belvedere Cannone, după tunul defensiv instalat aici de francezi în 1808. Tăblițe indicatoare Zilnic insula e vizitată de 100 000 de turiști. Pe insulă găsești cu deosebire locuri în care natura e exploatată turistic în chip sîngeros. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 27 octombrie 2018

O paralelă între Supravegherea globală din România și cea din Marea Britanie

Text & foto: Traian Horia Dacă Big Brother nu e, nimic nu e În Aprilie 2018, Poliția britanică instala în secret, pe motive de “protejarea siguranței publice”, un sistem automat de camere video inteligente (Automatic Facial Recognition- AFR, pentru Recunoaștere Facială) într-unul din cele mai mari și mai aglomerate Centre Comerciale din Marea Britanie- cel din Old Trafford, locația unde se află stadionul clubului de fotbal Manchester United. Supravegherea prin “Live Facial Recognition”, derulată de Poliție împreună cu Administratorul Centrului Comercial (firma INTU) și care, într-un anume context, are similarități incredibile cu cea efectuată de Serviciul Român de Informații (SRI) în România începând din anii 2000, a făcut posibilă scanarea, timp de 6 luni, a unui număr impresionant de figuri ale trecătorilor și clienților Centrului (estimat la 15 milioane), a creat “hărți” ale figurilor umane și le-a depozitat într-o bază de date alături de caracteristicile lor biometrice: altfel spus, a fost creată o arhivă de potențiali “suspecți”, despre care nu știe nimeni cine și cum o gestionează, sau când va fi ștearsă. În Octombrie 2018, Poliția britanică a confirmat programul de Supraveghere și a insistat public că nu au fost transferate către proprietarul “civil” al Complexului nume sau detalii personale ale celor filmați. Supra-realist va rămâne, însă, faptul că Supravegherea de înaltă-tehnologie din Old Trafford, cu milioanele sale de imagini-portret “extrase” din mulțime, s-au concretizat în 6 luni într-o singură arestare - cea a unui bărbat care nu se întorsese la penitenciar. Cazul a provocat în Regat o imensă emulație publică, iar Programul desecretizat a fost suspendat în Septembrie a.c., la sesizarea unei Comisii guvernamentale care are în atribuții protecția datelor personale. Camera video, cel mai bun prieten al omului. Când omul e polițist Sistemul revoluționar Live Facial Recognition scanează în timp real masele mari de oameni și “extrage” portretele unor membri ai publicului comportându-se cvasi-identic unui “controlor de amprente” din anchetele polițienești. Figura persoanei respective este delimitată, scanată, “analizată” și stocată într-o bază de date, împreună cu caracteristicile sale biometrice. Altfel spus, transformă simpli trecători în “suspecți” pe care îi menține într-o arhivă despre care nu știe nimeni cu precizie când va fi ștearsă sau cine și cum o gestionează. Programul de supraveghere din Old Trafford nu a fost singular în Marea Britanie, iar criticii săi au reamintit că Poliția a derulat astfel de Supravegheri în masă la Londra și Cardiff (Țara Galilor). Tendința, adică, a fost de extindere pe orașele mari, a unui experiment “Big Brother” care la început a fost de mici dimensiuni. Vehiculând inclusiv lupta anti-teroristă, Poliția britanică a anunțat, însă, că era vorba doar de programe de prevenire a infracțiunilor (eventual a atacurilor sau furturilor din magazine), în interesul “menținerii siguranței publice”. Citește mai mult

Gîndul de vineri, 26 octombrie 2018

Cu ce se ocupa un istoric român înainte de a veni rușii

Cînd intru în sala de lectură de la BAR închid telefonul. Risc să mă trezesc pe neașteptate cu un apel din partea unei televiziuni de știri: o fătucă mai că nu-mi ordonă să intru în direct imediat. – Pe ce subiect? întreb eu, format la școala veche a presei, care m-a învățat că nu mă pot pronunța asupra unui subiect dacă nu știu despre ce-i vorba. Fătuca, din glasul căreia înțeleg că e nou venită nu numai la postul respectiv, nu numai în presă, dar și în viață în general, îmi răspunde că postul are nu știu ce știre din surse (altfel spus, o născocire), și că trebuie zic ceva despre chestia asta. Îndelunga mea colaborare cu televiziunile mă avertizează că în astfel de cazuri s-a ajuns la mine după regula cărții de telefon. Fătuca avea dispoziție să găsească neapărat pe cineva care să intervină telefonic, i s-a dat o listă cu telefoane, mai mult ca sigur, cei dinaintea mea fie au refuzat, fie n-au fost găsiți, astfel că, în cele din urmă, s-a ajuns la mine. Cum sînt de regulă amabil, prost de amabil, risc să mă întrerup din studiu și să sporovăiesc despre ceva abia atunci aflat că s-a petrecut. Situației de a o răni pe fătucă îi prefer închiderea telefonului. Așa se face că, deschizîndu-l în pauza de la 11, mă pomenesc de regulă cu telefonul unui confrate mai tînăr. Cînd are de comunicat ceva despre bolboroseala fără fierbere care e la noi viața politică, mai tînărul confrate îmi reproșează: Coaliția stă să se rupă, Uniunea Europeană spală cu noi pe jos, pe Tudorel Toader s-ar putea să-l remanieze, într-un cuvînt, prezentul fierbe, și dumneavoastră vă ocupați de Căderea Constantipolului. Mai bine v-ați ocupa de căderea Guvernului Dăncilă. E un punct de vedere. Cel potrivit căruia a te preocupa de o chestie din trecut într-un prezent care-ți cere să-l iei în seamă, e un exemplu de plasare în afara vieții sau, cum ar fi zis proletcultiștii, de izolare în Turnul de fildeș. Numai că eu aș putea aduce exemple după exemple de cercetători, de intelectuali, de scriitori, care punînd între paranteze larma prezentului, și-au văzut de treaba lor, care nu era alta decît cea a iscodirilor în domeniul lor de activitate, acesta fiind, uneori, o întîmplare petrecută cu sute, ba chiar și cu mii de ani în urmă. Voi da un exemplu. Citește mai mult

Gîndul de joi, 25 octombrie 2018

Cazul Lukoil sau cînd lupta împotriva corupției se reduce la un spectacol hollywoodian în variantă moldo-valahă

PSD și ALDE s-au grăbit să meargă la Cotroceni să asculte prin vorbele lui Klaus Iohannis pledoaria SRI și SIE pentru păstrarea tuturor prevederilor legale care au făcut din sergenții majori mesianici și caporalii analfabeți din Servicii principalii actori ai vieții noastre politice. Neghiobia asta a PSD, de a participa la o șmecherie la Cotroceni pentru reluarea Legilor Justiției în Parlament ( după doi ani de efort, cele trei legi sînt în vigoare, și în loc să le aplicăm în practică, le rediscutăm în Parlament)! dictată de fundluntrismul tipic lui Călin Popescu Tăriceanu, care se și vede premierul Guvernul Meu Doi al lui Klaus Iohannis, fără să fi învățat nimic din experiența altora înaintea lui – Gabriel Oprea, Victor Ponta, Liviu Dragnea – a făcut să treacă aproape neobservată una dintre marile, puternicele confirmări ale adevărului că lupta împotriva corupției n-a fost dusă cu instrumente profesioniste, ci cu cele ale fanfarei propagandistice, singurul scop al dosarelor deschise de-a lungul timpului fiind de a arăta că în România, sub conducerea SRI, procurorii, recrutați și prin celebrele Protocoale, se luptă pe viață și pe moarte cu corupția, indiferent de cine ar practica așa ceva Marți 23 octombrie 2018, Tribunalul Ploiești a achitat ceea ce s-a numit Lotul Lukoil, pe motiv că fapta nu există. Dosarul a fost instrumentat din partea Parchetului Ploiești de Mircea Negulescu, promovat la DNA după trimiterea Rechizitoriului în instanță, pe 3 august 2015, nu atît ca răsplată pentru deschiderea dosarului, cît mai ales pentru că SRI avea nevoie de el la DNA, ca să-i spele alți și alți chiloți murdari. Ca de obicei în România se uită de la mînă pîn' la gură. Sentința de la Ploiești a trecut neobservată. Nu numai pentru că presei îi scapă faptele pozitive, dar și pentru că Divizia Presă are ordin de la SRI și SIE să facă ciocul mic cînd e vorba de eșecuri în Justiție ale dosarelor născocite de Noua Poliție Politică. Eu însă mi-am amintit de cazul Lukoil, petrecut în 2 octombrie 2014, în urmă cu patru ani, așadar, pentru că la vremea respectivă mi-am exprimat în scris uluirea față de incredibila desfășurare de forțe de la sediul Lukoil. Sub titlul Justiția în campania electorală: Diversiunea Lukoil, scriam în numărul din 13 octombrie 2014 al Evenimentului zilei: Citește mai mult