cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de sîmbătă, 18 noiembrie 2017

Carte poștală de la Stalingrad: „Se pare că și iarna ce vine ne va apuca tot pe aceste blestemate stepe rusești”

Cineva care a citit c-am fost la Rossoșka, în Rusia, la Ceremonia de reînhumare a militarilor români căzuți la Stalingrad, mi-a dat un document de o importanță deosebită despre prezența Armatei române la cea mai mare Bătălie din al Doilea Război Război Mondial: O carte poștală trimisă de pe Front de un militar român după spargerea Frontului. E vorba de cartea poștală trimisă de sergent major T. R. Mitică Bulumacu din Regimentul 20 Dorobanți, în 17 octombrie 1942, Mariei St. Bulumac, Str. Caransebeș, nr.1, București. Din spusele celui care mi-a dat-o, înțeleg că e vorba de un unchi, mort pe Frontul de Est la 22 decembrie 1942. Dibui c-a fost la Stalingrad, în Stepa Calmucă. Într-adevăr, Regimentul 20 Dorobanți a făcut parte din Divizia a 4-a, Corpul de Armată 6, condus de Generalul Constantin Dragalina. A luptat la Harkov în mai 1942, după care a mers pînă în sudul Stalingradului. Cartea poștală e datată 17 octombrie 1942. La vremea respectivă, din cîte îmi spun cărțile despre Stalingrad, Regimentul se afla, în cadrul Diviziei, în flancul drept al Corpului 6, la Sud de Tudovo, pe un aliniament de 55 de kilometri. Cu puțin timp în urmă, pe 4 octombrie 1942, sprijinită de Divizia 14 blindată germană, Divizia a recucerit această poziție, după ce, pe 28 septembrie 1942, sovieticii o împinseseră înapoi, spre Vest. Pe 20 noiembrie 1942, Regimentul 20 Dorobanți împărtășește soarta tragică a întregului Corp 6 Armată. Sub loviturile sovietice, Regimentul se retrage pînă la aliniamentul Kenkria – V Obilnoe, aflat la o distanță mare de Stalingrad. Expeditorul cărții poștale va fi murit în poziția de apărare luată de Regiment, spartă peste cîteva zile. Conținutul cărții poștale e acesta: Citește mai mult
Lumea văzută de un român rupt în fund

Lumea văzută de un român rupt în fund

Florența sau norocul turistic de a-l fi avut pe Dante

Gîndul de vineri, 16 noiembrie 2017

Marii scriitori despre capriciile vremii. Azi: Tudor Arghezi

Într-un eseu mai vechi, Deraieri de tip Marquez, izvorît din lectura Corespondenţei lui Caragiale, observam că în acest Jurnal intim original, care sînt epistolele trimise de la Berlin celor din ţară, notatul despre starea vremii domină zdrobitor. Cu acest prilej reaminteam că Meteorologia e o preocupare şi pentru alţi autori de Jurnale celebre: „Concentrarea pe meteorologie poate fi întîlnită şi la Regina Maria, în Însemnările sale. Majestatea Sa dă atenţie vremii sub semnul preocupărilor gospodăreşti. Avînd parte de un soţ pierde-vară (Regele Ferdinand pe care-l priveşte cu o duioşie atent dispreţuitoare), Reginei îi cad în grijă şi grădina de la Palatul Cotroceni, şi peluza de la Sinaia şi Castelul Bran. Şi, dacă ar fi s-o credem pe cuvînt, ţara. Minuţioasa relatare a vremii aparţine astfel unui gospodar, dar şi unui autor care se ambiţionează să scrie zilnic, deşi prea multe lucruri n-are ce consemna uneori. La Constantin Argetoianu, un alt cronicar al Timpului probabil, dăm mai ales peste uimiri la ieşirile vremii din ţîţîni: vară în ianuarie, furtuni cu trimiteri la cicloane, îngheţuri timpurii.” S-ar putea alcătui, aşadar, o carte, dacă nu chiar o lucrare de doctorat, postura marilor scriitori de cronicare ai Timpului probabil. Unii se mulţumesc să consemneze în Jurnalele sau în publicistica lor, starea vremii, excelînd în uimiri faţă de cele descrise. Alţii se concentrează pe capriciile vremii. Caragiale, „meteosensibil”, cum îi ziceam în eseu, urmăreşte vremea cu oroarea sa tipică față de „vremea urîtă, producătoare de guturai”. Un atent prin scris la Starea vremii descopăr şi în Tudor Arghezi. Citește mai mult

Gîndul de joi, 16 noiembrie 2017

Prin osîrdia lui Liviu Dragnea, România va fi o Republică în care un rol de prim rang îl va juca o instituție a Monarhiei: Casa Regală!

Mai zilele trecute, pe site-uri și pe televiziuni, a circulat, întocmită după metoda de lucru tipică gazetarului român de școală nouă – copy paste, adică – știrea potrivit căreia, marți 7 noiembrie 2017, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților, au depus la Senat un proiect de lege pentru reglementarea statului juridic al Casei Regale. Deoarece știrea se hrănea prin epuizare dintr-un Comunicat primit de presă prin canalele de comunicare ale Instituției, m-am grăbit să văd ce spunea documentul. Printre altele Documentul glăsuiește: „Propunerea legislativă prevede recunoașterea acesteia ca persoană juridică de drept privat și acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, și cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfășurarea optimă a activităților și funcțiilor de reprezentare ale acesteia. Aceste prevederi vor asigura cadrul pentru o implicare și mai intensă a Casei Regale în cadrul societății românești. Este nevoie, mai mult decât oricînd, de o instituție deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru”. Cum în Constituție rolul de arbitru e conferit președintelui, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu pun pe loc de o nouă Constituție, una prin care Șefa Casei Regale, Margareta, primește ipostaza de Mai mult ca Președintele Republicii. Nu sînt nici republican, nici monarhist. Ca gazetar prin Istorie știu că fiecare dintre cele două formule a depins de oamenii care au umplut-o. Rege a fost și Carol I, dar și Carol al II-lea. Președinte a fost și Emil Constantinescu, dar și Ion Iliescu. Constituția prevede însă clar că Romînia e republică. Așa cum spune chiar Comunicatul, instituția Casei Regale e legată de regimul monarhic. Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 15 noiembrie 2017

SPP-ul lui Lucian Pahonțu - oficina de spionare a demnitarilor de către Klaus Iohannis

Marți, 14 noiembrie 2017, pe la prînz, Mădălina Dobrovolschi, cunoscută înainte de măritiș ca Mădălina Pușcalău (o întrebare de om curios – cînd o divorța de Dobrovolchi și o să se mărite cu un altul, o să-și schimbe iar numele?!), a ținut o conferință de presă. Din tot caltaboșul de vorbe, am reținut mai întîi săritul în ajutorul Guvernului Mihai Tudose, mai bine zis, al premierului Meu, Mihai Tudose, prin denunțarea Moțiunii de cenzură angajate de PNL ca fiind o tentativă de a clătina stabilitatea țării, care țară, vorba FSN-istelor cu poșetă de pe vremuri, are nevoie de liniște. Atacarea Moțiunii de cenzură a fost un răspuns la întrebarea pusă de o duduie din haremul mediatic al Antenei 3: Andreea Popa, Antena 3: Care este opinia preşedintelui Klaus Iohannis asupra a ceea ce se întâmplă acum pe scena politică, în condiţiile în care PNL a anunţat că va depune o moţiune de cenzură şi începe abia acum să caute susţinere pentru aceasta?” Ați remarcat derapajul de la linia de obiectivitate care deosebește presa de chibițăreala la table? Un jurnalist adevărat se mulțumea să se intereseze doar de opinia președintelui față de Moțiunea de cenzură a PNL. Duduia a găsit de cuviință însă să facă nițică propagandă împotriva PNL, partid care vrea să-l dea jos pe Mihai Tudose, unul dintre personajele îndrăgite de Trustul lui Dan Voiculescu, adăugînd în chip pamfletar „și începe abia acum să caute....”. Întrebarea a fost pusă cu tendință, prin înlocuirea curiozității de gazetar cu gîfîiala de activist, și pentru că era aranjată cu Administrația prezidențială să fie pusă astfel încît atît întrebarea, cît și răspunsul să facă să pară hazardată Moțiunea PNL împotriva lui Mihai Tudose: Citește mai mult

Gîndul de marți, 14 noiembrie 2017

Dacă vrea să cîștige Războiul cu Statul Paralel, PSD trebuie să renunțe la Liviu Dragnea

Luni, 13 noiembrie 2017, după convocarea la DNA, prefațată de presa noastră cu trîmbițe mai dihai decît cele folosite la anunțarea tăierii capului pe butuc, la Instanbul, domnitorului ghiaur, s-a dat publicității deschiderea unui dosar penal lui Liviu Dragnea acuzat de o infracțiune de corupție petrecută în 2002, cu 15 ani în urmă, de pe vremea cînd era bunica fată și Codruța Kovesi, fetița dulce a tătucului procuror comunist. Deschiderea unui dosar pentru o infracțiune petrecută în antichitatea post decembrismului e deja un tic al DNA. Așa cum am mai scris, unul dintre instrumentele prin care Binomul SRI-DNA și-a impus dictatura pe șest a fost și practica ținerii dosarelor în sertare, la dospit. Practic, cred că puțini sînt politicienii români, dintre cei pe care nici măcar n-au fost nici măcar concepuți, cărora să nu li se fi pus în sertare documente pe cale de a primi doar o copertă pentru a deveni dosar penal. Cînd interesele politico- mafiote ale Binomului o cer, filele devin dosar și politicianul sau jurnalistul devine pe loc penal. Vestea punerii sub acuzare a lui Liviu Dragnea de către DNA nu m-a luat prin surprindere. Ba chiar, sincer să fiu, mi-a stîrnit o oarecare jubilație: Cea a unuia care vede cum i se îndeplinesc profețiile. La puțin timp după propulsarea lui Mihai Tudose în fruntea Guvernului, mi-am spus că pentru Liviu Dragnea Ceasul a început să ticăie. Nu trebuia cine știe ce agerime a minții, pentru a-ți da seama că Răsturnarea Guvernului Sorin Grindeanu fusese marea, uriașa capcană întinsă lui Liviu Dragnea. Decizia de înlăturare a lui Sorin Grindeanu a stupefiat prin caracteru-i neașteptat. Experiența îmi spunea că atît Liviu Dragnea, cît și Sorin Grindeanu au fost manipulați cu abilitate de Statul paralel prin oameni infiltrați în anturaj. În cazul lui Liviu Dragnea n-a fost prea greu. Orice sergent major din Servicii îi știa, în cadrul profilului, principala slăbiciune: Suspiciunea paranoică. Citește mai mult

Gîndul de luni, 13 noiembrie 2017

Operațiunea Mihai Tudose, acest copil alintat al Serviciilor

Joi seara, în direct fiind la emisiunea România9 de la TVR, am avut prilejul de a urmări secvențe din Piața Victoriei, de la Protestul TeFeList împotriva Modificărilor la Codul fiscal. În dese rînduri mi-am exprimat scepticismul de tip I.L. Caragiale față de nivelul intelectual al Poporului român, dominat de amestecul de sînge din mahalalele marilor orașe și, prin urmare, întruchipare a Prostiei care se crede Deșteptăciune. Demonstrația de miercuri seara m-a clătinat în acest scepticism. Cum adică niște români – români, nu japonezi, nu nemți – demonstrau împotriva modificărilor la Codul fiscal?! Ca să demonstrezi împotriva unor modificări la Codul fiscal înseamnă că ești cel puțin doctor docent în domeniul financiar. Eu, de exemplu, deși absolvent de facultate, deși om de bibliotecă, deși presupus a mai ști cîte ceva măcar din frecventarea cărților, n-am înțeles nimic din modificarea Codului fiscal. Chiar și în emisiune, am întrebat în dreapta și-n stînga ce s-a urmărit prin aceste modificări, dar nimeni nu m-a putut lumina. Din cînd în cînd mă uit seara la talk-showuri despre Revoluția fiscală. Domni distinși stau în fund pe scaune, ca la un depănușat sub formă de clacă, și vorbesc pro și contra Revoluției fiscale. Îi urmăresc pe cei care spun că e o Minune. Nu-i înțeleg. Îi urmăresc pe cei care spun că-i un Dezastru. Nici pe aceștia nu-i înțeleg. Și dacă nu înțeleg nici de ce e bun, nici de ce e rău, cum să ies să protestez pro sau contra? Dacă o mie și ceva de cetățeni, între care am dibuit și persoane fără bacalaureat, ba chiar folosind deștu pe post de semnătură electronică (zilele trecute a trebuit să iscălesc niște hîrtii pe o tabletă și cel care m-a pus să fac asta mi-a zis să fac iscălitura mea cu deștu, vă imaginanți ce ușor mi-ar fi fost dacă mă mulțumeam să pun deștu?!), au ieșit să demonstreze miercuri seara împotriva modificărilor la Codul fiscal, înseamnă că, în materie de cultură financiară, noi, românii sînt superiori nemților, japonezilor, americanilor și altor nații care ni se dau drept exemplu de urmat, așa cum barbarilor li se dădea drept exemplu Luminatul Bizanț. Citește mai mult

Gîndul de duminică, 12 noiembrie 2017

Un Drept la replică primit de la Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne

Urmare a articolului semnat de Traian Horia, „UM „Doi Ș-un Sfert” și stăpânii de sclavi „marginalizați” de la Berevoești, finanțați non-guvernamental din aceleași surse”, apărut pe cristoiublog.ro în data de 6 noiembrie 2017, Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) ne-a trimis un drept la replică prefațat de următorul mail: „Bună ziua ! Stimate domnule Ion Cristoiu, Vă transmitem, anexat, un punct de vedere al unității noastre - Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne. Vă asigurăm de întreaga noastră apreciere pentru activitatea jurnalistică si de deschidere pentru o corectă informare a cetățenilor. Echipa de comunicare a DGPI”. Salutînd încă o dată transparența unui Serviciu secret (pe care, între noi fie vorba, l-am apărat de asalturile DNA), îi asigurăm pe cei de la DGPI de întreaga noastră apreciere pentru activitatea depusă și pentru deschiderea față de opinia publică. Se obișnuiește în astfel de cazuri, în presa noastră de vanități mari și salarii mici, să se publice Dreptul la replică însoțit de un comentariu redacțional țîfnos și nu de puține ori injurios. În activitatea mea de 50 de ani de jurnalist, am detestat o astfel de șmecherie. Adevărul – cred eu – se desprinde din confruntarea punctelor de vedere. Cititorul, căruia publicația îi pune la dispoziție cele două opinii în conflict, poate judeca și singur cine are dreptate. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 11 noiembrie 2017

Un text de excepție al lui Traian Horia: O zi din viaţa lui Velisar la închisoarea Jilava

Text și foto: Traian Horia Când ești Partid și ai program puternic de guvernare pentru România, da' n-ai bani, începi guvernarea cu penitenciarele, după care faci ce mai poți pentru cei aflați în libertate. Ca Guvern, par egzamplu, poți să stai de vorbă cu un biet om, liberat la grațiere. Ce-a făcut el, omul? Tânărul Velisar a intrat în „combinație” cu unii de la Constanța, a primit un buletin de identitate fals în două zile, a mers la Rent-a-Car, a închiriat mașini, le-a adus la Eforie, clanul de țigani le-a tăiat cu sudură, le-a făcut piese de schimb și le-a vândut în Bulgaria. Viața-i simplă chiar și unde e tehnologia înaltă . („Mercedes și Volkswagen”, ține Velisar să precizeze numele tehnologiei). Cum a fost la Jilava pentru Velisar? „La pușcărie e ca-n Facebook”, zice el. „Ai fotografie, profil, scrii pe wall și te discuți cu tot felul de nenorociți pe care nu i-ai întâlnit niciodată. Cu drogurile n-am avut probleme, aveau alții, știi vorba aia - singurul drug-dealer care nu întârzie e polițistul. În rest, noi aveam acolo paznici, iar aici, afară, se numesc directori”. Ce face Velisar acum cu libertatea dăruită de Guvern? „Uite ce-ți zic eu”, oftează liberatul Velisar. „Când văd ce-i pe-afară, parcă îmi vine să zic că era mai bine la Jilava, pricepi? În plus, eu în libertate îmi pierdeam mereu cheile, le uitam prin troleibuze. La Jilava era unul care încuia și descuia pentru mine”. Jilava e ca un somn ... prelungit. La 5.30 e masa de dimineaţă. Te trezeşti când ţi-aduc gardienii micul dejun - ceai îndulcit cu pesmeţi. Mănânci până crăpi, după aia te culci. Pe la 07.00, te trezeşti şi stai cu stomacul plin, la apel: vine un subofiţer gras, cu picioarele strâmbe şi te strigă: „Numărul 13810! Care eşti, mă?” „Prezent!”. Alt subofiţer ciocăneşte gratiile şi planşeele, să vadă dacă a decupat careva din ele. După ce pleacă ăştia, freci la ness şi la cafea, sau stai cocoţat în pat. Dacă e televizorul defect, te uiţi aiurit pe pereţi sau povesteşti ce-ai face tu dacă ai fi în libertate, acasă, lângă copii şi nevastă. Te culci. Dacă ai proces, te duc caraliii la camera de triere, să te îmbarce pentru Tribunal. Dacă e zi de duş, te duci la duş, dacă e zi de chioşc, te duci la chioşc. Pe la 11.00 din zi te trezeşti şi ieși la plimbare, în curte. Cu lingura „topită” de Cola La prânz mănânci, apoi joci poker pe ţigări sau îţi iei de îmbucat de la sacoşa din geam - ceva slănină afumată, denumită uneori de pârnâiaşi „zangală”. Citește mai mult

Gîndul de vineri, 10 noiembrie 2017

Despre cum am descoperit că încă din 1971 eram un „excelent publicist”

O doamnă nespus de binevoitoare cu persoana mea fizică mi-a adus la locul meu de la BAR, trase le xerox și chiar capsate cîteva pagini din volumul La Echinox în atelier. Corespondență Marin Papahagi – Ion Pop. 1969-1981, apărut la Editura Muzeul Literaturii Române în 2015 sub îngrijirea Luciei Papahagi. Prefața e semnată de Ion Pop. Sînt reproduse scrisorile schimbate între ei de Marian Papahagi și Ion Pop pe vremea legendarei reviste Echinox. Motivul înmînării celor cîtorva pagini: Se scrie în ele și despre mine. Împingînd amabilitatea dincolo de granițele politeței, doamna a subliniat cu roșu rîndurile în care scoate capul numele meu. Zicînd, Mulțumesc le voi citi mai tîrziu! pun paginile pe masă. Seara, cînd împachetez cărțile, caietele și cablurile pentru a le căra pînă acasă în cele două valize (cînd apar pe Victoriei cu valizele, taximetriștii opresc pentru a se interesa dacă merg la Gară), le pitesc într-un caiet. Șovăi să le citesc. De ce nu m-am năpustit asupra lor chiar din clipa cînd mi-au fost date? Doamna mi le-a înmînat, zicînd că le-a tras la xerox și le-a capsat dintr-o carte aflată în depozitele BAR, deoarece se vorbește despre mine în ele. Cum se vorbește – nu mi-a zis. Și nu întîmplător precizez asta. Pentru că pot explica astfel șovăiala îndelungă de a le citi. Episodul la care fac vorbire scrisorile celor doi se referă la numirea mea ca adjunct la Echinox în 1971. De atunci, de la perioada șefiei mele la revistă, limitată la un an de zile, cît am fost asistent la Universitatea din Cluj, nu m-am mai întîlnit cu Marian Papahagi și cu Ion Pop. Între timp, Marian Papahagi a murit. Citește mai mult

Gîndul de joi, 9 noiembrie 2017

„Revoluția fiscală” sau Guvernarea lui Nitam-nisam

Un cititor care mă crede un fel de Leonardo da Vinci al postdecembrismului mă roagă să-l luminez în chestiunea Revoluției fiscale, cum li se zic, nu știu dacă elogios sau ironic, Modificărilor făcute la Codul Fiscal prin Ordonanță de Urgență. El a urmărit cu atenție toate opiniile pro și contra și n-a înțeles nimic. Nici de ce ține Guvernul s-o facă prin Ordonanță de Urgență, știut fiind că prin Ordonanță de urgență au loc Lovituri de stat, nu însă și Revoluții, evenimente care presupun mai mult de cîteva minute, cît durează aprobarea unei OUG într-o ședință de Guvern, nici de ce se opun Opoziția, Sindicatele, ONG-urile, toate, de la cele care apără imaginea pisicilor, dorind să fie scoasă dintre zicale, Mîța blîndă zgîrîie rău, pentru că afectează imaginea pisicii prin sugestia de viclenie, pînă la cele dedicate Codruței Kovesi, mai precis apărării șefei DNA de punerea la îndoială a feciorei sale morale. Sincer să fiu, nici eu n-am înțeles nimic din tot datul în clocot numit Revoluția fiscală. N-am înțeles, de exemplu, care-i afacerea dacă se mută contribuțiile de la angajator la angajat. Decizia a stîrnit un scandal uriaș. Nu-i exclus ca ea să ducă la prăbușirea PSD în sondaje. Oricum, concretizarea ei va presupune, într-o țară neașezată precum România, o brambureală de proporții. Dar fie și o brambureală merită suportată dacă ea a fost provocată de o decizie temeinic argumentată. Imaginați-vă soțul venit acasă val vîrtej și zicînd soției, soacrei și celor doi copii: - Gata! Ne mutăm cu mobilă cu tot din trei camere într-una. Celelalte două rămîn goale. Evident, familia întreabă De ce? Soțul răspunde doar atît: E o Revoluție în amenajarea apartamentului. Pentru a evidenția absurditatea crimelor și abuzurilor din timpul Marii Terori staliniste, istoricii obișnuiesc să citeze ultimele cuvinte ale lui Iakov Livșiț, vechi bolșevic, în așteptarea execuției prin împușcare din 30 ianuarie 1937: Za șto? (De ce?) Întrebarea a rămas fără răspuns pînă azi. Păstrînd proporțiile, vom spune că întrebarea Za șto! ridicată de Revoluția fiscală riscă să rămînă fără răspuns mult timp de acum încolo, dacă nu chiar pentru totdeauna. Citește mai mult
1 2 3 231