cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de miercuri, 23 august 2017

Culmea traseismului în politică: Să treci prin trei partide în trei zile

Pentru presă trecerea de la un partid la altul a fost totdeauna subiect de atac, mergînd de la ironii mai mult sau mai puțin deștepte pînă la pamflete mai mult sau mai puțin realizate. În anii interbelici, saltul de la un partid la altul a primit porecla de aviatorism. Postdecembrismul a născocit porecla de traseism. Eu i-aș spun hop-on, hop-off, după formula de la City Sightseeing. Contracost, pasagerul poate coborî într-o stație pentru a lua orice alt autobuz pînă la finele programului. Traseismul a fost descusut de presa noastră în toate aspectele sale. Principalul motiv al traseismului stă în avantajele mai mari oferite unui membru al unui partid de un alt partid dacă trece în rîndurile sale. De obicei, traseistul, după ofertă, merge la șefii partidului său și se interesează dacă partidul în care se află i-ar putea asigura avantajele promise de partidul adversar. Dacă e refuzat, traseistul sare în partidul ofertant. Cînd vine vorba de un traseist, presa pune accent pe numărul de partide prin care a trecut respectivul și pe răsplata trecerii de la o formațiune la alta. Nici unul dintre traseiștii postdecembriști și nici unul dintre aviatorii interbelici n-au atins performanțele celor trei lideri ai Partidului pentru un Progres Moderat în Limitele Legii, fondat de Hașek în 1911 și descris într-o carte satirică tradusă în franceză sub titlul Histoire du Parti pour un Progres Modere dans les Limites de la Loi, la Fayard. Oricît ar părea de ciudat, cele scrise de Hașek în carte nu sînt născociri. Partidul a existat, a participat la alegerile din 1911 din Cehia aflată în Imperiul Austro Ungar. Au existat și toate trăsnăile relatate în carte, cum ar fi de exemplu punctul trei din Programul partidului, explicat de Hașek într-un Drept la replică reclamat publicației Tendance care apărea la Plzen: Citește mai mult

Gîndul de marți, 22 august 2017

De ce transmit în direct televiziunile spectacolele publicitare de prost gust din debutul ședințelor de Guvern?!

Lansate pe vremea lui Victor Ponta, scenetele din debutul şedinţei de Guvern, transmise în direct de televiziunile de ştiri, au devenit de la parvenirea lui Mihai Tudose la Palatul Victoria veritabile piese de teatru. Transformarea îşi are cauza în campania de publicitate personală angajată de Mihai Tudose cu scopul vădit de a dovedi că stăpînul PSD şi al ţării e El şi nu Liviu Dragnea, pus la murat de Binomul SRI-DNA pentru a face culoar liber spre preluarea Partidului de către Omul Sistemului, impus de Sistem ca premier. Piesele de teatru pot fi bune sau proaste. Depinde de cine le scrie, de cine le regizează şi de cine le interpretează. În cazul celor din debutul şedinţelor de Guvern, ne întîlnim cu una dintre situaţiile în care autorul e şi regizor şi interpret: Mihai Tudose. Dată fiind această triplă ipostază, care-i conferă premierului PSD semnificaţia de Autor total, piesa de teatru de la Guvern reflectă întreaga personalitate a persoanei Mihai Tudose: Un semidoct cu apucături de mîrlan. Despre spectacolul de prost gust, tipic nivelului de inteligenţă al unui partid ca PSD, am mai scris. Am atras atenţia asupra a două note definitorii ale pieselor de teatru publicitare scrise, regizate şi montate de Mihai Tudose: Citește mai mult

Gîndul de luni, 21 august 2017

Cînd devine USR un partid de-adevăratelea?

Referendumul din USR s-a încheiat cu victoria taberei anti-Coaliția pentru Familie. Deoarece Nicușor Dan condiționase rămînerea la șefia USR de un vot prin care partidul să nu fie obligat să opteze Pentru sau Contra, motivînd asta prin ideologia deschisă la toate opțiunile, e limpede că demisia sa e acum irevocabilă. E mai bine? E mai rău? Răspunsul îl va da numele celui care îi va lua locul. Un bilanț al prestației lui Nicușor Dan de pînă acum înscrie la capitolul Pozitiv transformarea unui ONG de tip mediu, cunoscut doar la nivel de Capitală, într-un partid considerat de toți drept steaua în ascensiune a politicii românești. După o victorie răsunătoare la alegerile locale pe București, USR a înregistrat un scor bun la alegerile parlamentare. În ce măsură ascensiunea noului partid a fost înlesnită de Sistemul care continuă să conducă România, chiar dacă acum s-a fardat în fan al statului de drept, e o chestiune care ține nu numai de culisele Istoriei, dar și de viitorul USR pe scena noastră politică. Oricum, sigur e că după victoriile de la locale și de la parlamentare, USR și-a deconspirat grave slăbiciuni. Două dintre cele mai importante pot fi trecute la capitolul Negativ din bilanțul lui Nicușor Dan. Prima și cea mai importantă se referă la absența minimei organizări. Partidul n-are structuri puternice în teritoriu, conduse de personalități sau măcar personalități în ascensiune, capabile să extindă rețeaua de militanți și în orășele şi la sate. La cea mai simplă întrebare gen, care e șeful organizației locale dintr-un județ, chiar și dintr-unul puternic politizat, nici măcar militanții UR n-ar putea răspunde. Citește mai mult

Gîndul de duminică, 20 august 2017

În plin Regim autoritar Ion Antonescu, miniștrii, deși militari, își permit să-l contrazică pe premier, în timp ce azi, în plin regim democratic, miniștrii civili se lasă beșteliți ca niște slugi

Ședința Consiliului de miniștri din 23 octombrie 1941 de sub conducerea lui Mihai Antonescu. Mihai Antonescu lasă brusc deoparte chestiunile de administrare a țării pentru a i se adresa lui Mircea Vulcănescu, subsecretar de Stat la Ministerul de Finanțe, 27 ianuarie 1941 - 23 august 1944: M. Antonescu: (...) Rog pe dl Vulcănescu să rezolve problema tipografiei „Curentul”. Mi s-a plîns tipografia „Curentul” că Ministerul Finanţelor a dat ziarului „Universul” lucrări importante şi acestei tipografii nu i-a dat. G-ral N. Stoenescu (Ministrul Finanțelor în Guvernul Antonescu, din 27 ianuarie 1941 pînă în 1 noiembrie 1942, mort în 1958, în colonia de muncă Culmea n. n.) : Tipografia „Curentul” a ştiut să beneficieze destul de mult deşi nu este în situaţia să facă lucrările cerute. M. Antonescu: Sub regimul politic vechi au profitat toţi. Ceea ce mă preocupă este să nu se creeze un tratament defavorabil unei tipografii. Mi s-a spus, odată, datorită faptului că Romulus Dianu, primul redactor la „Curentul”, fost coleg al meu la „Sf. Sava”, a scris la adresa mea articole de calde aprecieri, că ziarul „Curentul” ar beneficia de anumite avantagii. Dacă dl Pamfil Şeicaru face călătorii în străinătate, nici Ministerul Afacerilor Străine, nici Propaganda nu i-a dat nimic. Eu nu am dat nici un ban ziarului „Curentul”, de cînd sînt în Guvern, şi nici vreodată Guvernul nu a dat cinci bani ziarului „Curentul”, afară de plata pe care a făcut-o Ministerul Afacerilor Interne pentru unele proclamaţii, sau convocarea plebiscitară, care au fost date tuturor ziarelor din Bucureşti în măsură egală şi pe un preţ foarte mic. Iar recent, cu ocazia Împrumutului şi cu ocazia publicaţiilor unui an de înfăptuiri, s-a dat tipografiilor „Universul”, „Curentul” şi „Timpul” costul broşurilor şi publicaţiilor făcute. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 19 august 2017

Corespondentul nostru la Londra Traian George confirmat: Seria atentatelor teroriste în care mașina e folosită pe post de bombă a început cu unul căruia i-au căzut victime români

Joi, 17 august 2017, televiziunile planetare au făcut un nou Breaking news despre un act terorist: La Barcelona, o mașină a intrat în mulțimea trecătorilor de pe Ramblas, una dintre arterele de faimă turistică ale Spaniei, provocând morți, răniți, panică și o nouă dezbatere mondială, inutilă ca toate cele de pînă acum, consacrată luptei împotriva terorismului. Arma crimei a fost mașina, folosită în ultima vreme de teroriști pentru atentate spectaculoase. Traian George, corespondentul nostru de la Londra, și-a făcut un leitmotiv al articolelor sale, publicate de noi pe cristoiublog.ro în fiecare sîmbătă, din cazul românului Claudiu Girdoc, omorît la Londra, pe 26 februarie 2017, în jurul orelor 08.30, de o mașină care a părăsit brusc Bromley Road și a intrat în plin într-un grup de români strânși lângă un garaj, în zona Bellingham- Londra. Alți patru români au fost răniți. Conducătorul Mercedesului a fost eliberat pe cauțiune. Actul n-a fost considerat unul terorist. Traian George a sesizat chiar de la producerea crimei că e vorba de un act terorist, unul însă de tip nou, în care mașina e folosită pe post de bombă. Întîmplarea de la Londra a fost prima dintr-un lung șir de acte teroriste de același tipic. O mașină care părăsește brusc artera de circulație și întră în oamenii pașnici de pe trotuar. Citește mai mult

Gîndul de vineri, 18 august 2017

Ce m-a uluit pe mine în Germania, în 1975: Pisoarul de la Bundestag

Căutînd prin folderul cu Note de călătorie, fragmentele despre Dusseldorf, Bonn, Köln îmi atrag atenția c-am mai fost în partea de Germanie în care am călătorit în vara lui 2017. Cînd am fost? Anul mi-l amintesc cu aproximație. Cred c-a fost 1975, pe vremea Vieții studențești. O fotografie pe care n-am uitat-o, deoarece o am într-una dintre cutii, înfățișîndu-mă într-un grup de jurnaliști din presa de tineret, confirmă ipoteza. Dacă nu mă înșel, fusesem invitați de o Asociație a ziariștilor din RFG. Notele scrise atunci și bătute în anii din urmă, nu însă stilizate, spun asta prin referirile la întîlniri tipice unor astfel de turnee profesionale. Se vorbește în ele de reuniuni cu primari, cu lideri sindicali, de popasuri la redacții, de cunoașterea unor asociații profesionale. Am scris apoi despre vizită ceva în Viața studențească? Nu-mi amintesc. Îmi amintesc doar că la Der Spiegel fiind, în lift, luînd seamă la ecuson, un tip ne-a întrebat Free press? Free press, am răspuns noi în cor și fără să clipim, convinși, totuși, că eram liberi, deoarece nu ne imaginam o altă presă decît cea în care lucram noi. Și-mi mai amintesc ceva. Că la întoarcerea în țară m-am minunat în fața multora de pisoarul de la Bundestag, dotat cu senzori prin care de cum de apropiai se declanșa apa. Doar atît. Puțin, foarte puțin, dacă mă gîndesc la călătoria de acum 42 de ani. Am fost acum la Dusseldorf, la Köln, cu vreo cîțiva ani în urmă am fost la Bonn. Să fiu al dracului dacă-mi amintesc ceva! Acum am bătut în lung și-n lat Königsallee, faimoasa stradă comercială a Dusseldorfului și a Renaniei – Westfalia, am fost pe promenada de pe malul Rinului, am bîntuit prin Orașul Vechi, cel mai mare bar din lume. Nu am recunoscut nimic. Citește mai mult

Gîndul de joi, 17 august 2017

Documente care confirmă un adevăr: În cadrul Binomului, practic, SRI întocmea dosarul de corupție. Procurorii DNA doar îl semnau

De ceva timp asistăm la o serie de dezvăluiri spectaculoase despre abuzurile comise de ceea ce eu am numit Binomul SRI-DNA, poreclă devenită la ora actuală un bun de folosință mediatică pe scară largă. Desigur, cei care au studiat anomalia care a fost folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote, în ultimul deceniu mai ales, au dezvăluit că logodnei dintre SRI și DNA, care a dat posibilitatea Serviciului conceput ca net opus Securității să devină fosta Securitate prin dobîndirea dreptului de a face anchete penale grație DNA, i s-a dat poleiala unei legalități. În realitate, deoarece Protocoalele dintre SRI și DNA au avut drept temei legal decizii CSAT adoptate în secret și păstrate în regim de secret, putem vorbi de o gravă încălcare de către SRI a prevederilor constituționale. Nu știm deocamdată (nu s-a dat drumul încă la informația asta) cine a avut inițiativa implicării SRI în domeniul penal al luptei împotriva corupției. SRI-ul condus de Florian Coldea sau CSAT-ul condus de Traian Băsescu. Sigur e că la temelia acestei abateri de la Constituție a stat proclamarea corupției drept pericol care amenință statul român, un pericol de talia dușmanului de clasă din vremurile Tătucului Stalin. Și ca și pe timpul Tătucului, ilegalitățile, abuzurile, și-au găsit justificarea în interesul național. Călăii regimului stalinist nu numai că n-au regretat crimele comise în numele luptei de clasă, dar, mai mult, ei au fost mîndri de postura lor de sacrificați pe altarul înaltelor țeluri ale socialismului. Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 16 august 2017

Ce-am văzut eu la Aachen, Liege, Dusseldorf, Köln și Mastricht sfidînd Dictatura ghidurilor

Viaţa călătorului în străinătate, cînd n-a poposit undeva ca să stea dimineaţa cu burta la soare, după-amiaza să facă shopping şi seara să înfulece la un restaurant, e guvernată de ghiduri. Ghidurile îţi spun ce să vezi și ce trăiri să încerci la cele văzute, unde și ce să cumperi, unde şi ce să mănînci, unde şi cum să stai, ba chiar şi cum să te fereştri de hoţii de buzunare. O capodoperă în acest sens mi s-a părut, cînd am fost la New York, şi am cumpărat un ghid, volumul New York City din colecţia Oraşul cutare în buzunarul dumneavoastră: Autorul volumului a prevăzut totul. El a luat în calcul, de exemplu, posibilitatea ca un turist să n-aibă prea mult timp la dispoziţie. Acestuia i se oferă un New York în trei zile pline. Pentru vizitatorii care-şi pot permite să piardă vremea, autorii au meşterit cincisprezece jumătăţi de zi de itinerarii: de la unu la opt pentru tururile de dimineaţă, de la nouă la cincisprezece pentru cele de după-amiază. Fiecare zi a celui ce n-are timp e îndrumată cu o minuţiozitate capabilă să stîrnească invidia fostelor partide comuniste, care-şi făcuseră un stindard din îndrumarea individului pînă-n pînzele albe ale celor mai mici gesturi. Noua mea călătorie de documentare şi-a avut baza la Aachen, în Germania. Aachen e un oraş la întretăierea a trei ţări: Germania, Belgia, Olanda. Graţie Spaţiului Schengen (din care noi nu facem parte), trecerea dintr-un stat într-altul nu numai că nu e o problemă, dar mai mult, are loc fără să-ţi dai seama dacă nu citeşti toate indicatoarele ivite în cale. Profitînd de Spaţiul Schengen, mă pot lăuda că-n vara asta am călătorit în trei ţări: Germania (Aachen, Dusseldorf, Köln), Belgia (Liege), Olanda (Vass şi Mastricht). Citește mai mult

Gîndul de marți, 15 august 2017

Cum mă grăbeam eu să trec pe la Corupții din Aachen

Scriam în numărul anterior că obiectivul numărul unu al turiştilor veniţi la Aachen din toată lumea e Catedrala; mai precis, Octogonul construit de Charlemagne. Nu ştiu care e obiectivul numărul doi al turiștilor în vizită la Aachen sau, mă rog, la Aix-la-Chapelle. Poate Town Hall, cu sala în care se ţineau banchetele împăraţilor germani, proaspăt încoronaţi în Catedrală. Poate Elisenbrunnen, construită în 1827 ca loc de spa în centrul Oraşului de Regele Prusac Friedrich Wilhelm III şi numită astfel după prinţesa prusacă Elizabeth Ludovika de Bavaria, o mătuşă a celebrei Sissi. În mijlocul pavilionului curge apa de 52,8 grade C cu miros de sulf a unei fîntîni. E un punct obligatoriu în orice tur al orașului cu ghid. Cîteva inscripţii dezvăluie numele celebre care au venit la Aachen ca să se trateze cu apa termală descoperită încă de pe vremea romanilor. Printre nume îl întîlnim pe cel al lui Petru cel Mare. Pentru mine însă obiectivul numărul doi e o fîntînă, una dintre multele fîntîni şi grupuri statuare cu tîlc, zbenghiuri care fac Aachen-ul cochet şi despre care voi scrie într-un alt număr: Kreislauf des Geldes (Circulaţia banilor sau Fîntîna banilor). Fîntîna se găseşte în colțul de sus al Elisengarten, grădina în pantă dintre Elisenbrunnen şi Ursulinerstrasse. Am fost s-o văd, s-o fotografiez şi s-o filmez de mai multe ori. Citește mai mult

Gîndul de luni, 14 august 2017

Cum scoate bani Catedrala din Aachen (Aix-la-Chapelle) de la vizitatori, deși oficial intrarea e liberă

Aachen pentru nemți, Aix-la-Chapelle pentru francezi, a fost capitala Imperiului condus de Charlemagne între 742-814, încoronat rege al Francilor în 768 și Împărat la Roma în 880. Imperiul, considerat de unii ca precursor al Uniunii Europene, cuprindea un teritoriu care se întindea pe o parte uriașă a Europei Occidentale de azi. Aix-la-Chapelle, în ipostaza de capitală a Imperiului carolingean, devine un puternic centru cultural. Obiectivul turistic numărul unu al Aachen-ului e, neîndoielnic, Catedrala. A fost construită de Charlemagne, între 793-813, ca parte a Palatului său, azi dispărut. A avut norocul de a scăpa de bombardamentele anglo-americane din timpul celui de-al doilea Război Mondial, bombardamente care au distrus o mare parte din oraș, cu toate monumentele sale. În 1978, Catedrala a fost trecută pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial. Ateii, de regulă oameni de cultură, sînt interesaţi de Octogon, nucleul Catedralei, construit de Charlemagne în stil bizantin, de tronul lui Charlemagne, pe care s-au suit din 936 pînă în 1531, în vederea încoronării în Catedrală, 30 de împărați germanici, de mormîntul lui Otto al III-lea, de racla în care se află osemintele lui Charlemagne, de Sarcofagul Proserpina, în care a fost înmormîntat Împăratul, de candelabrul lui Barbarossa, de Crucea lui Lothar, de Mîna lui Charlemagne și de Bustul lui Charlemagne. Citește mai mult
1 2 3 222