Gîndul de marți, 6 decembrie 2016

Un atentat la Siguranța națională - folosirea Anticorupției pentru răfuieli politico-mafiote

Sub titlul Cum l-a executat pe Gabriel Berca Mafia transpartinică din DNA, am consacrat un spațiu uriaș Groaznicei făcături prin care Gabriel Berca, unul dintre politicienii noştri profesionişti, a stat în arest preventiv două luni şi s-a pricopsit cu trei ani închisoare, sentinţă dată de un judecător de la Curtea de Apel Bacău, definit de presa independentă drept controversat. Despre cazul Berca nu e doar acest articol. Sunt şi intervenţiile pe care le-am avut pînă acum la tv în chestiuni de stat de drept, toate incluzînd invocarea cazului Gabriel Berca. Ce m-a apucat? Mă vreau un nou Zola dispus să mă bat pînă-n pînzele albe pentru acest caz Dreyfus al României postdecembriste? Dincolo de sensibilitatea mea ieşită din comun în faţa lucrăturilor politice mafiote (le-am denunţat chiar şi cînd victimele îmi erau adversare), sunt două explicații ale preocupării mele neobișnuite față de Dosarul Gabriel Berca. Țin să invoc în primul rînd neliniștea care m-a cuprins după ce-am terminat de redactat articolul. Ca istoric al comunismului știam încă dinainte de 1989 abuzurile comise în stalinism atît în URSS, cît și la noi. De cîte ori am scris despre aceste abuzuri am evidențiat de îndată esența Marelui mecanism stalinist. În numele luptei împotriva dușmanului de clasă s-a creat o atmosferă care a favorizat folosirea acestei lupte pentru răfuieli politico- mafiote. Voiai să pui mîna pe apartamentul vecinului de la parter? Îl denunțai la Securitate că e dușman al Poporului! L-au auzit tu înjurînd măreața Uniune Sovietică! Repet, tragedia consta, ca în Cel mai iubit dintre pămînteni în trimiterea la pușcărie a unor oameni nevinovați. mai mult

Gîndul de luni, 5 decembrie 2016

Cum l-a executat pe Gabriel Berca Mafia transpartinică din DNA

Decizia CEDO în cazul lui Mircia Gutău a stîrnit mare vîlvă în opinia publică. Primarul de Râmnicu Vâlcea a făcut puşcărie în urma unei anchete DNA şi a unui proces la ICCJ care n-au respectat o clipă normele elementare cerute de o Justiție corectă și echitabilă. Cum în 2007 am consacrat apărării lui Mircia Gutău o emisiune Tv şi un editorial, venind vorba despre asta, la un dialog TV, pe B1Tv cu Silviu Mănăstire, am afirmat că după mine semnul că un om e nevinovat stă în curajul de a mă contacta şi a-mi da dosarul să-l studiez. La cîteva zile după această afirmaţie, m-am trezit cu un telefon de la Gabriel Berca. Nu ţin minte să-l fi întîlnit vreodată pe Gabriel Berca în carne şi oase. Ştiam c-a fost unul dintre politicienii noştri de forţă: prefect, secretar general al Guvernului, ministru de Interne (în timpul Guvernului MRU), consilier prezidenţial, senator, specializat în administraţie la INA, Paris. Auzisem despre o condamnare nedreaptă a sa la 3 luni cu executare la Curtea de Apel Bacău, de un judecător care respinsese, dintr-un foc, toate probele în favoarea sa. Cei cu care vorbisem despre asta îmi dăduseră sentinţa drept exemplu de abuz unic chiar și în postdecembrism. Nu mă aplecasem cu atenție asupra cazului, fie și pentru faptul că asta ar fi însemnat pentru mine o prea mare paranteză la studiul din bibliotecă. La telefon Gabriel Berca mi-a spus c-ar vrea să-mi prezinte dosarul, pentru a mă convinge că-i nevinovat. După ce-am stabilit cu el o întîlnire la Bucureşti, în vecinătatea BAR, am început să mă interesez de caz. Am descoperit astfel că despre sentinţa aberantă scriseră Evenimentul zilei, Academia Caţavencu, Lumea Justiţiei, Adevărul.ro, Ziarul de Gardă. mai mult

Gîndul de duminică, 4 decembrie 2016

Diversiunea prin care Sistemul instituţiilor de forţă vrea să înfrîngă voinţa populară

Decizia lui Klaus Iohannis de a privatiza Ziua Naţională a României, eventual, pentru a o închiria, cum a făcut cu casa din Sibiu, unui sediu de bancă, a descumpănit pe multă lume. A descumpănit din perspectiva a ce s-a întîmplat după ce a interzis accesul la tribuna Paradei şi la Recepţia de la Cotroceni liderilor PSD şi ALDE sub pretextul că sunt urmăriţi penali. Înainte de 1 decembrie 2016, presa vuia de zvonurile devenite ştiri potrivit cărora PSD şi ALDE pregătesc o contratribună. SPP-ul, trecut prin Lucian Pahonţu, ca şi alte instituţii de forţă, în slujba diversionistă a noului Stăpîn (încă o instituţie de tip Noua Securitate scăpată de sub control democratic!), a şi lansat zvonul cu miile de bătăuşi convocaţi de Florian Pandele în Piaţa Arcului de Triumf pentru a se bate cu fiarele vechi cumpărate de România la ordinul SUA pe post de avioane de vînătoare. În Ziua de 1 decembrie 2016, nu s-a întîmplat nimic altceva decît că liderii PSD şi ALDE au stat liniştiţi printre oamenii muncii. Nici Klaus Iohannis n-a fost huiduit la nivelul cerut de poziţia sa de chiabur faţă de Ziua Naţională care e, totuşi, a României, şi nu a Lui. Întrebarea Ce l-a apucat pe Klaus Iohannis? a devenit şi mai acută cînd s-a văzut că la Recepţie au fost invitaţi doi politicieni urmăriţi penal – Ion Iliescu şi Traian Băsescu – şi un fost şef SIE, MRU, la ora demisiei dat fie mort, fie fugit din ţară. mai mult

Gîndul de sîmbătă, 3 decembrie 2016

Cînd George Călinescu îl denunța pe Corneliu Coposu ca fascist Ambasadei URSS la București

Pe vremea cînd se lupta - de pe poziții democratice, în numele unui partid care dădea mari speranțe celor interesați de o Românie modernă, europeană - cu FSN-ismul atotputernic, un soi de PCR-ism în variantă perestroikistă, Corneliu Coposu a fost acuzat de propaganda oficială că s-ar fi remarcat în anii 1944-1947 doar ca un soi aghiotant de-al lui Iuliu Maniu, un fel de ține-cal al liderilor istorici ai PNȚ. În presa vremii de instaurare a comunismului, am găsit însă recunoașterea publică a adevărului că în anii imediat postbelici Corneliu Coposu era deja o personalitate a partidului și prin asta a scenei politice. În plină campanie pentru alegerile cruciale din 19 noiembrie 1946, George Călinescu polemizează în două numere din Națiunea (14 octombrie 1946 și 16 octombrie 1946) cu Corneliu Coposu identificîndu-l drept ideologul PNȚ. Națiunea era oficiosul unui partiduleț satelit al PCR – Partidul Național Popular - înființat de comuniști în ianuarie 1946 pentru a crea în Occident imaginea unei largi coaliții de Centru-Stînga - BPD - conduse de PCR angajate în bătălia electorală împotriva partidelor istorice PNȚ, PNL și PSD (Titel Petrescu). George Călinescu era doar membru în Biroul Executiv al PNP. Cu toate acestea, prin Națiunea, cotidian creat și condus de geniul de arhitect de gazete, dar mai ales prin editorialul publicat zilnic pe prima pagină, George Călinescu a făcut pentru comuniști, în bătălia publicistică înverșunată din campania electorală, mai mult decît toți membrii PNP la un loc. mai mult

Gîndul de vineri, 2 decembrie 2016

Ion Iliescu - 1990, Klaus Iohannis - 2016 sau Rînjetul dezbinării

1 decembrie a fost declarată Zi Naţională, în 1990, nu numai pentru a da seama de ruperea de trecutul comunist (înainte de 1990, Ziua Naţională era 23 august), dar şi pentru a semnifica actualitatea permanentă a momentului din 1918: Unitatea românilor, indiferent de politică, profesie, vîrstă şi sex, în lupta pentru păstrarea unităţii teritoriale. La vremea respectivă au fost luate în dezbatere şi alte date pentru a deveni Zile Naţionale: 10 mai, de exemplu, a fost propusă, pentru dubla semnificaţie: 1) De dobîndire a independenţei; 2) De proclamare a Regalităţii. De ce a biruit pînă la urmă Aniversarea Marii Uniri? Un răspuns posibil ar trimite la realitatea scenei politice din 1990: Între Puterea întruchipată de FSN-ul condus de Ion Iliescu şi Opoziţia întruchipată de PNŢCD şi PNL (pe stil vechi), alegerile din 20 mai 1990, Mineriadele, demonstraţiile şi contrademonstraţiile săpaseră o prăpastie de netrecut. Cinstirea lui 1 decembrie 1918 avea drept principală trăsătură şansa de a fi acceptată şi de Putere şi de Opoziţie, spre deosebire de 10 mai, în jurul căruia forţele politice erau dezbinate. Un alt răspuns – şi cred cel mai important – trimite la situţia României în anul de graţie 1990. mai mult

Gîndul de joi, 1 decembrie 2016

L-am văzut pe Fidel Castro!

Cine se întoarce de la Londra e întrebat dacă a văzut-o pe regină şi dacă a vizitat turnul Londrei. Cine se întoarce de la Paris trebuie să dea seamă dacă l-a văzut pe Balzac (mort, desigur) şi dacă a fost la Luvru. Cine se întoarce de la Havana e întrebat de două lucruri: dacă l-a văzut pe Castro şi dacă a băut un Mojito la Bodeguita del Medio. Chestiunea cu Mojito e uşor de rezolvat. Dacă ai dolari, fireşte. Mai greu e cu Fidel Castro. Mai ales dacă ai prea mulţi dolari şi, în consecinţă, aparţii imperialiştilor americani. În cazul Castro, ai şansa unui răspuns cu înlocuitori: l-am văzut la televizor! Eu însă mă pot mîndri că l-am văzut şi la televizor şi în carne şi oase. La televizor l-am văzut în 31 martie 2001. Seara, pe 30 martie 2001, m-am pomenit, vîrît pe sub uşa camerei de la hotel Habana Libre, cu un soi de bileţel. Secretariatul Grupului 12 Plus mă informa că din cauza manifestării Tribuna Abierta de la Revolucion, care avea loc a doua zi, dimineaţa, la Stadionul „Eduardo Saborit”, Bulevardul 5 şi Strada 146 vor fi închise. Mi se recomanda astfel să plec mai devreme de la hotel şi să intru pe Strada 146 prin Strada 25. Cu litere negre, să-mi sară în ochi, mi se atrăgea atenţia: „Vă rugăm să nu vă uitaţi badgeul!” mai mult

Gîndul de miercuri, 30 noiembrie 2016

De ce a meritat o ceremonie încheierea lucrărilor de consolidare a Arcului de Triumf

Luni, 28 noiembrie 2016, televiziunile de știri au difuzat un reportaj de la ceremonia prilejuită de inaugurarea Arcului de Triumf. La un astfel de titlu, pînă și istoricii amatori au tresărit. Potrivit tuturor manualelor, Arcul de Triumf a fost inaugurat pe 1 decembrie 1936, printr-o ceremonie la care au fost prezenți Carol al II-lea, Regina Maria, prințul moștenitor, Mihai, membri ai Guvernului. A urmat știrea. Și istoricii, inclusiv cei amatori, au răsuflat ușurați: Nu, nu era vorba de inaugurarea din 1936, printr-un miracol de înviere a lui Carol al II-lea și a Reginei Maria, ci de inaugurarea Arcului de Triumf în varianta consolidată. Într-o altă țară decît România, România reală, cum îi zic eu, încheierea lucrărilor de consolidare n-ar fi presupus nici o ceremonie. Ba mai mult, excepție făcînd presa specializată în chestiuni culturale, încheierea lucrărilor la Arcul de Triumf n-ar fi constituit nici măcar o știre. Nu de alta, dar Arcul de Triumf e tot cel din 1936, cunoscut celor care trec cu mașina pe acolo în forma de acum încă de pe vremea comunismului. Singura deosebire dintre Arcul de Triumf de după ceremonie și cel dinainte de ceremonie constă în faptul că alcătuirea nu mai e vîrîtă în schele. Și, totuși, încheierea lucrărilor a meritat ceremonia pusă la cale de Gabriela Firea, primarul PSD al Bucureștilor. mai mult

Gîndul de marți, 29 noiembrie 2016

Un sughiț electoral pur și simplu: Scandalul Dacian Cioloș - cenzurat de TVR

Duminică, 27 noiembrie 2016, seara tîrziu. Fac o pauză în truda mea inutilă la o nouă carte, pe care – sînt sigur – n-o voi publica niciodată, deoarece, în regie proprie, cum sînt forțat s-o fac, mă costă al dracului de mult. Cum pot umple această pauză decît zgîindu-mă la tv?! La un film n-am curaj să mă uit. Există riscul să-mi placă și, prin urmare, să stau la televizor pînă la capăt. Aș pierde astfel vreo oră și ceva din viață. Singura soluție e să mă uit la ceva doar în treacăt. Și ce altceva mai bun pentru uitatul în treacăt poate fi decît dezbaterile electorale de la televiziunile de știri? Și dacă te-ar lega cineva de fotoliu ca să stai la una dintre ele mai mult de cîteva minute și tot n-ai sta. Butonînd de la o televiziune de știri la alta m-am trezit față-n față cu mai tînărul meu coleg Rareș Bogdan. Era începutul emisiunii sale Jocuri de putere de pe Realitatea tv. mai mult

Gîndul de luni, 28 noiembrie 2016

Preocupați exclusiv de imaginea lor pe Facebook, miniștrii tehnocrați au lăsat baltă administrarea României reale

Știre cu fotografie în România Liberă din 24 noiembrie 2016: Ministrul Muncii şi-a scos echipa, la plimbare, cu RATB-ul. Dragoş Pîslaru a plecat de la serviciu cu mijlocul de transport în comun. Ministerul Muncii, Dragoş Pîslaru, a plecat, miercuri seara de la serviciu cu un autobuz RATB. Ministrul Pîslaru nu a fost singur, ci şi-a chemat şi colegii de echipă. «Excursia» echipei de la conducerea Muncii a fost surprinsă printr-un selfie în mijlocul de transport, imaginea fiind publicată pe pagina de Facebook a Iolandei Stăniloiu, consilier în cadrul ministerului. Şi premierul Dacian Cioloş a fost surprins, în nenumărate rînduri, circulînd cu avionul la clasa economy, iar exemplul său a fost urmat şi de alţi membri ai cabinetului”. Textul şi fotografia invocate de presă au apărut pe pagina de Facebook a Iolandei Stălinoiu, consiliera ministrului. De aici plecînd toate site-urile şi televiziunile de ştiri s-au grăbit să le publice şi să le comenteze. Aşa cum lasă să se înţeleagă România liberă, publicitatea făcută unui moment de viaţă omenesc– altminteri banal – ţine de o întreagă strategie de imagine a Guvernului Dacian Cioloş. Premierul însuşi s-a complăcut în a fi surprins, în poze însoţite de uimiri în scris aplaudace, mergînd cu avionul la clasa la clasa economy, stînd la stop, strîngînd gunoaie pe post de lucrător la salubritate. Celebra Raluca Prună a făcut mare caz din refuzul de a sări la Metrou peste bară, deoarece găsise Casa închisă. Miniştrii, preşedinţii, premierii, savanţii şi chiar schivnicii sînt şi ei oameni. În această ipostază, fiecare dintre muritori, și cei atotputernici sau cei putrezi de bogaţi, pot face gestul firesc de a merge pe jos, stînd, desigur, la stop, echivalentul la fel de omenescului dus la privată de unul singur sau la fel de omenescului rîgîit. mai mult

Gîndul de duminică, 27 noiembrie 2016

Fidel Castro a scăpat din 638 de atentate puse la cale de CIA. N-a scăpat însă din cel pus la cale de Viață

Sîmbătă, 26 noiembrie 2016. Un Breaking News a făcut înconjurul Planetei: A murit Fidel Castro. La 90 de ani, de moarte bună, cum ar spune românii. Și cînd te gîndești că o timp de o jumătate de secol, CIA a încercat să-l elimine pe Fidel Castro. Nu numai politic, dar și fizic. Pe 28 noiembrie 2006, postul de televiziune britanic, Channel 4, difuza un documentar de senzaţie. Durînd 75 de minute, el avea un titlu şocant: 638 Ways to Kill Castro (638 de feluri de a-l ucide pe Fidel Castro). Bazat pe documente desecretizate chiar de americani, pe mărturii din cărţi, a fost invocată, printre altele, cartea lui Fabian Escalante, fostul şef al G2 cubanez, omul care l-a păzit timp de 49 de ani pe Fidel Castro, publicată sub titlul „CIA Targhets Fidel. The Secret Assassination Report” 1996, dar şi date obţinute exclusiv pentru film (cum e, de exemplu, declaraţia lui Felix Rodriguez, operatorul CIA prezent la execuţia lui Che Guevara), filmul trece în revistă tentativele de asasinare a Fidel Castro, iniţiate şi regizate de CIA sau de exilaţi antrenaţi de CIA. mai mult
1 2 3 132

Paris, cea mai vizitată capitală din lume – partea a II-a


Misteriosul tovarăş Raul Castro | 6. Stăpînul Cubei a fost cuplul Fidel-Raul
1946. Un eveniment cu vădite conotații electorale: Vizita Patriarhului Nicodim la Moscova
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 20. Mineriadele au fost evenimentele pe care eu, ca jurnalist, le-am urmărit de la un capăt la altul
Dialog între grăjdarul Hălășag și copii săi: „– Cine ne-a învăţat să facem colectiv? – Tovarăşul Stalin!”
Streaptease în compartiment