cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de luni, 23 aprilie 2018

România va rata ocazia de ieși din politica externă gen Nu îndrăznim nimic pînă nu întrebăm dacă avem voie să îndrăznim

Joi, seara, așteptînd în hol să intru în partea a doua a emisiunii Sinteza zilei, în pauza dinaintea ultimei bucăți a interviului pe care i l-a luat Mihai Gâdea, a apărut Liviu Dragnea. Ieșise și el în pauză, la fumat. Deși relația noastră e de răceală reciprocă – eu îl înjur în scris, el nu m-a înjurat ( încă!), totuși, oameni civilizați, dînd nas în nas, nu ne-am scuipat, nu ne-am înjurat. Ne-am strîns mîinile și ne-am surîs unul altuia în chip electoral american. Am schimbat și cîteva vorbe. Printre ele s-au numărat și cele despre anunțul privind mutarea ambasadei noastre din Israel la Ierusalim. Așa cum s-a văzut dintr-un text publicat de mine anterior, am salutat anunțul în perspectiva transformării sale într-o decizie răsunătoare, una prin care România să abandoneze, după ani întregi de fată cuminte a Europei, de țară care a făcut în politica externă tot ce i-au spus alții să facă, atît de nenorocita prestație de Babuinia a continentului. O prestație care s-a accentuat de la o zi la alta după venirea la Externe a lui Teodor Meleșcanu. Teodor Meleșcanu a cerut funcția asta ca una de trecere către funcția la care visează să se pensioneze politic: Cea de judecător la CCR. Sub acest semn, de doi ani, de cînd e ministru Teodor Meleșcanu, ministerul de Externe n-a existat, politica externă a României fiind predată la cheie cu ambasadori cu tot lui Klaus Iohannis. Care Klaus Iohannis n-a făcut altceva decît s-o închirieze, pe post de fată de pe Șoseaua de centură, cu ora, Marilor Puteri Europene, în funcție de interesul de moment al acestora. Citește mai mult

Gîndul de duminică, 22 aprilie 2018

Protocolul ca „instrument de lucru”, împrumutat fostului Procuror general al PICCJ, Laura Kovesi, pe filiera Consiliul Europei-GRECO

În 2007, Kovesi semna cu Procuratura franceză pentru formarea de „echipe mixte de anchetă” care foloseau „limba de lucru ce li se va părea cea mai înțeleasă de părți„. Text & foto: Traian Horia Bonjour „Echipe de anchetă” În iunie 2007, fostul Procuror general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), Laura Codruța Kovesi, se afla două zile la Paris pentru a semna cu Directorul pentru Grațieri francez, Jean Marie Huet, un controversat Acord privind crearea de „echipe de anchetă” româno-franceze, cu polițiști-procurori. Protocolul pe „Echipele de anchetă” fusese încurajat încă din 2005 prin Consiliul Europei, CoE (cu Grupul GRECO- structură semi-autonomă) și apare azi ca rudă mai săracă a Protocoalelor „interne” gen DNA-alte instituții de forță ale Statului, precum SRI, intens cultivate mai târziu de actuala șefă a Direcției Naționale Anti- Corupție, aceeași Laura Kovesi. La 3000 de afaceri franceze în România, echipele mixte „de anchetă” ale duetului Kovesi- Huet, s-ar fi trezit eventual față în față pentru unele anchete, chiar cu serviciul secret francez pentru exterior DGSE. Ce prevedea Acordul Kovesi-Marie Huet Așa cum creșterea organizațiilor teroriste a făcut „necesară” monitorizarea națiunilor europene pe online sau pe telefon de către Guverne și Agenții speciale, înțelegerea semnată de Laura Kovesi și Jean Marie Huet era justificată prin „creșterea puterii organizațiilor criminale”. Conform documentului, membrii „echipei de anchetă” foloseau „limba de lucru ce li se va părea cea mai înțeleasă de părți”, conduceau mașinile proprii, purtau- foloseau armamentul în limitele legii locale și acționau conform Dreptului din statul-gazdă (o ușă se sparge diferit la descinderi în Franța și România), împărțeau informații, cereau și primeau birouri, telecomunicații sau secretare. Din textul protocolului franco-român ... reieșea un soi de „justiție paralelă” care introducea în România anchetatori sosiți dintr-o altă țară, cu armament, cu cărți de Dreptul local și cu mașini proprii, pentru efectuarea de anchete „comune” cu omologii români: invocând „Democrația” și „Securitatea cetățeanului”, Consiliul Europei care girase astfel de experimente, se îndepărta de Sistemul legal de Justiție și de Comisiile Rogatorii, împingând spre înțelegeri între instituțiile de forță ale unor țări membre- precum România și Franța care puteau ușor scăpa de sub controlul societății. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 21 aprilie 2018

Cele 5 prostii cu tichii care se spun în chestiunea mutării la Ierusalim a ambasadei noastre

Înainte de a intra la Sinteza zilei, am luat cunoștință, urmărindu-l pe Liviu Dragnea la televizorul din holul studioului, de anunțul potrivit căruia România își va muta Ambasada din Israel la Ierusalim. În interviul cu mine, care a fost partea a doua a emisiunii, întrebat de Mihai Gâdea asupra principalelor evenimente ale săptămînii, am spus că pe locul numărul unu în top trebuie așezat acest anunț făcut de Liviu Dragnea. Cunoscînd bine dosarul Controversei planetare iscate de decizia Americii de a-și muta ambasada practic (teoretic s-a decis asta cu ani în urmă) de la Tel Aviv la Ierusalim, decizie recunoscînd pretențiile Israelului că Ierusalimul e capitala istorică a evreilor și scoțînd din minți pe palestieni, care pretind și ei că Ierusalimul e capitala lor istorică, am arătat în emisiune că o astfel de decizie e pentru România, țară care de 30 de ani n-a cutezat un singur gest de îndrăzneală în politica externă, asumîndu-și postura oii din turma condusă de berbecii care sînt Marile Puteri europene, un moment de răscruce. În fine, ieșim și noi din turmă! Și dacă ar fi o trăsnaie, tot ar merita. Evoluția ulterioară a evenimentelor n-a dezmințit acest punct de vedere. Vineri dimineața, a picat Comunicatul furibund al Președinției. Spun, furibund, pentru că dincolo de pretenția că el, Klaus Ioahannis, e proprietarul exclusiv al politicii externe, Comunicatul ajunge să acuze drept încălcare a dreptului internațional decizia de mutare a ambasadei noastre la Ierusalim. Păi nu demult, America a decis mutarea ambasadei sale la Ierusalim. Îi acuză Klaus Iohannis pe aliații americani că au încălcat dreptul internațional? Citește mai mult

Gîndul de vineri, 20 aprilie 2018

Ion Antonescu înmînează Regelui Mihai Spada istorică

Tirania șefilor Despre partidele politice scrie Arghezi în tableta Epistolă către Tit, apărută în ,,Bilete de Papagal”, 1 august 1928, sub titlul Epistolă Literară: „Partidele politice nu sunt şcoli propice unei dezvoltări progresive, şeful exercită tirania omniscienţii şi potenţa lui criticabilă şi limitată exclude veleitatea personalităţii, încurajînd manifestarea în subordine a mediocrităţii.” Rînduri de actualitate, deoarece, așa cum am scris eu în mai multe rînduri, în natura bolșevică a partidelor. Toate sunt structurate după formula Șefi tiranici- subordonați slugarnici. Oare de ce? Răspunsul îl presupun gîndindu-mă la partidele din regimul Carol I. Liderii acestor partide, oameni bogați, făceau politică de dragul politicii, nu pentru a se pricopsi. Prin urmare, liderii acestor partide erau dispuși în orice moment să lase dracului formațiunea, dacă viața de partid cerea supunerea oarbă față de șef. Interbelicul aduce, o dată cu votul universal, o enormă lărgire a bazei de intrare în partide. Partidele interbelice sînt dominate de oameni care n-au altă avere decît funcția în partid. Și atunci, în chip inevitabil, acești oameni sînt oportuniști, slugarnici cu șefii, pînă le iau locul, evident, speriați c-ar putea fi dați afară și prin asta despărțiți de izvorul pricopselii. Postdecembrismul a cultivat o democrație de fațadă. Democrația autentică funcționează doar în condițiile capitalismului autentic. Cu cît sînt mai mulți cetățenii care trăiesc pe cont propriu, care nu depind de stat, cu atît opțiunea prin vot depinde numai și numai de convingerea electoratului. Cum să faci democrație într-o țară în care aspirația oricărui cetățean e să devină bugetar, singura condiție de pe lumea asta de a trăi pe bani statului, de a nu te confrunta cu concurența, ba chiar nici cu împrejurările, dar în care depinde categoric de șef? De aici și în partide, apariția și sporirea celor pentru care politicul e singura lor sursă de pricopsire. Și dacă statutul de elită depinde de apartenența la un partid, cum să nu fie partidele supuse șefilor? Citește mai mult

Gîndul de joi, 19 aprilie 2018

Cum încearcă să aburească Liviu Dragnea cele 3 milioane de semnături care au cerut Referendum

Deși nu împărtășesc multe dintre punctele sale de vedere, sînt – după cum am mai mărturisit și altădată – un cititor consecvent al site-ului ActiveNews. În ce privește o publicație militantă pentru un obiectiv, site-ul mi se pare exemplar. Dacă și alte obiective ar beneficia de astfel de publicații, poate că în România, în fine, o idee ar putea deveni faptă, depășind stadiul talk- show-urilor în genul celor ținute la Fierăria lui Iocan, cel mai cunoscut studio din istoria literaturii române. Din lectura constantă a acestui site, am aflat multe lucruri despre bătălia angajată în chestiunea familiei tradiționale. Din cîte se știe, în tot mai multe țări din Occident, se desfășoară un proces de oficializare a căsătoriilor între persoane de același sex. Nu e vorba de scoaterea din legi a oricărei sancționări a comportamentului gay (un film precum Jocul codurilor, dedicat dramei lui Alan Turing, creatorul Enigma, pentru că era gay, ne oferă o mărturie cutremurătoare despre efectele inumane ale unor astfel de legi), ci de posibilitatea de recunoaștere oficială a familiilor alcătuite altfel decît cea tradițională, dintre bărbat și femeie. La această tendință, tot mai puternică în Occident, în unele țări, creștin ortodoxe, de regulă, s-a ivit și amplificat o campanie menită a contracara, înainte de a se fi lansat în spațiul public, orice tentativă de a recunoaște oficial o familie alta decît cea tradițională. În România, e posibil în orice moment să se legifereze căsătoriile între persoane de acelaşi sex, dat fiind că definirea familiei în Constituție e suficient de echivocă pentru a permite asta. Astfel s-a format în România Coaliția pentru familie, inițiativă menită a contracara constituțional oficializarea unei familii altfel decît în varianta bărbat- femeie. Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 18 aprilie 2018

Degringolada din PSD. Azi: Unde e dezbaterea celor trei luni de guvernare?!

Deși nu mă prea interesează viața internă a partidelor din România – singura chestiune care contează la aceste alcătuiri așa zis democratice fiind cine e Șeful – m-a făcut să tresar știrea dată de Radio România Actualități luni, 16 aprilie 2018, prima din grupajul amplu care constituie Radiojurnalul de la ora 13. Am ținut să mă refer la RRA din simplu, motiv, destăinuit de mine de mai multe ori pînă acum, că în materie de viață politică am încredere doar în informațiile date de Radioul public. Pe alte instituții de presă – televiziunile de știri – nu le-aș lua în serios nici dacă aș fi pe o insulă pustie, condamnat să văd de dimineață pînă seara doar posturi românești. Chiar în dimineața lui 16 aprilie 2018, Realitatea Tv, zisă și Insolvența Tv, cultiva știrea potrivit căreia Viorica Dăncilă amenința cu demisia. Nu era un fake news, un fonfleu, ca să apelez la vocabularul ziariștilor de meserie. Era o jalnică diversiune a acestui post la care ori de cîte ori te uiți simți nevoia să-l votezi pe Liviu Dragnea, atît de iritantă e tendențiozitatea bolșevică în abordarea unui politician. La RRA am auzit așadar următoarea știre transmisă în direct de reporterul aflat la fața locului: „Premierul Viorica Dăncilă prezintă conducerii PSD şi liderilor din teritoriu, bilanţul guvernării pentru prima dată de la învestire. Social-democraţii vor să ştie cum au fost implementate pînă acum măsurile prevăzute în programul de guvernare şi ce ar trebui îmbunătăţit. Ca atare discută punctual pe fiecare minister în parte. Sunt şi nemulţumiri din teritoriu în privinţa ritmului în care unii dintre miniştri îşi desfăşoară activitatea, însă nu se propune problema ca astăzi să existe propuneri de înlocuire. Citește mai mult

Gîndul de marți, 17 aprilie 2018

Un non eveniment: Klaus Iohannis n-a revocat-o pe Codruța Kovesi

Luni, 16 aprilie 2018, seara, Klaus Iohannis a apărut în ferestruica transmisiilor în direct pentru a măcăni un text pe care-l știam nu de azi, de ieri, ci chiar de cînd a ajuns Președinte prin lucrătura Trioului Florian Coldea-Codruța Kovesi-Livia Stanciu: Nu va da curs cererii de revocare a șefei DNA din funcție. Cu excepția unora care mai speră că Rața mecanică le va face și lor un ou, dacă nu aur, măcar de alamă, nu cred să fi existat în suflarea mediatică autohtonă vreo persoană care să se aștepte la un alt verdict. Eu cel puțin nici măcar nu mi-am pus o clipă întrebarea dacă sau nu Klaus Iohannis o va revoca pe Neprețuita. Am motivat la Sinteza zilei, duminică seara, nu profeția, ci axioma că Klaus Iohannis va respinge cererea de revocare. Contrar șoaptelor răspîndite de colaboratorii ocazionali ai Diviziei Presă (Divizia are nu numai angajați permanenți, dar și rezerviști convocați în momentele de alarmă pe Unitate), Klaus Iohannis nu risca nimic din punct de vedere electoral dacă o revoca pe Codruța Kovesi. Nu numai pentru că realegerea sa nu va depinde de minoritatea TeFeListă, care oricum va fi pe Facebook și nu la vot în ziua decisivă, dar și pentru că pînă la finele lui 2019 se vor petrece atîtea lucruri cu valoare de influență asupra scorului final al prezidențialelor încît gestul de a o revoca pe Neprețuita nu va conta nici măcar cît ciorapii din Costa Rica ai refugiatei politic Elena Udrea. Revocarea ar fi presupus, evident, bătăi de cap pentru Klaus Iohannis, ba chiar și unele sacrificii, cum ar fi cel de a nu se mai duce s-o vadă în week-end pe Răvășitoarea, ca să nu mai spun c-ar fi trebuit să vorbească mai mult decît cîteva minute, ceea ce ar fi fost un coșmar pentru cel care a transformat funcția de președinte într-un etern prilej de soileală. Citește mai mult

Gîndul de luni, 16 aprilie 2018

Criza siriană sau cum Cum joacă poker niște personalități de mîna a doua cu soarta omenirii

Ediția de marți, 17 iunie 1914 (stil vechi, pe stil nou, 30 iunie 1914, apărut în după-amiaza zilei de 16/29 iunie 1914, consacră întreaga pagină întîi unui eveniment de Breaking news: Asasinarea la Saraievo, în după-amiaza zilei de 15/28 iunie 1914, a arhiducelui Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar, și a soției sale, prin focuri de pistol de tînărul de nici 20 de ani, Gavrilo Princip. Titluri, pe măsura evenimentului: Chiar în centru, semnalat de poza cu legenda Arhiducele Franz Ferdinand, titlul Atentatul contra arhiducelui Franz Ferdinand. La dreapta, acolo unde se ştie că stau materialele care agaţă privirea, grupajul Cum s-a făptuit atentatul. Bumbi: Declaraţiile atentatorilor. – Victimele bombei. – Atentatul plănuit acum 4 ani. – Ce spune Monitorul austriac. Scris de Constantin Mille, editorialul se intitulează Tragedii împărăteşti. Citez: „Moartea tragică a moştenitorului tronului austriac va avea drept urmare o eră de reacţiune şi de prigoniri, va da putinţa ca forţele reacţionare să se deştepte nu numai în Austro-Ungaria, dar poate chiar în alte multe state...” Peste o lună, la 28 iulie 1914 (stil nou), Austria atacă Serbia. Se declanșează Primul Război Mondial. Deși toată lumea paria că se va încheia în cîteva săptămîni, fiecare dintre puterile angajate crezînd că prin victoria ei, Conflagrația, devenită rapid mondială, a durat patru ani și a făcut 9 milioane de morți numai pe cîmpurile de luptă. La capătul ei, în Rusia s-a instaurat comunismul, Imperiul Austro Ungar s-a destrămat, Germania a devenit republică și ulterior putere fascistă. De ce l-am citat pe Constantin Mille, unul dintre cei mai mari jurnaliști ai noștri, director de ziar într-o țară care nu era implicată în jocurile continentale, și prin asta un analist în stare de a judeca la rece evenimentele? Pentru că marele nostru jurnalist nu era singurul din Europa și din lume căruia să-i treacă prin cap o clipă că de la atentat se va ajunge la un Măcel mondial. Citește mai mult

Gîndul de duminică, 15 aprilie 2018

Din nenorocire, la aproape treizeci de ani de la prăbușirea comunismului, Occidentul continuă să judece Lumea tot în termenii Războiului Rece

Despre Cum era cît pe-aci să ne trezim în al Treilea Război Mondial și ultimul pentru rasa umană, numai și numai pentru că Diliul de la Casa Albă – Donald Trump – are probleme cu o actriță porno care nu mai respectă contractul prin care trebuia să nu spună nimănui, contra-cost, firește, că și-a tras-o cu actualul președinte al Americii, voi scrie în numărul de duminică spre luni. Pînă atunci pot spune că, în cazul Crizei siriene, despre care a scris chiar și Viorica Dăncilă pe Facebook (!!!) după ce Stăpînul ei Liviu Dragnea a scris și el pe Facebook-ul său, de la declanșarea Primului Război Mondial n-am mai văzut atîta iresponsabilitate a unor conducători ai lumii – Donald Trump, Vladmir Putin, Emmanuel Macron, Theresa May – gata să se încaiere și prin asta să distrugă planeta într-o Apocalipsă atomică (orice incident dintre NATO și Rusia poate duce la folosirea armelor nucleare) asemenea unor lelițe de pe maidan. Criza siriană e însă doar un moment din procesul mai mult decît periculos al creșterii tensiunii între Occident și Rusia pe fondul Crizei de autoritate traversată de Donald Trump, strîns de testicule tot mai tare de la o zi la alta. E limpede că nici acum, la aproape trei decenii de la prăbușirea comunismului, Occidentul n-a găsit o politică internațională menită să înlocuiască politica definitorie din timpul Războiului Rece – cea a confruntării cu Dușmanul (Uniunea Sovietică, Rusia) cu o politică adecvată noilor realități planetare, în care noi și noi actori globali (China, de exemplu) se afirmă puternic, în care rasa albă se confruntă cu provocări care cer colaborare și nu confruntare între țările care dau tot mai mult semne de apus în genul celui străbătut de Imperiul Roman în confruntare cu Barbarii. Despre descumpănirea Occidentului după ce s-a trezit, în urmă cu aproape trei decenii, lipsit de dușmanul numit URSS, invocat ca pericol care a justificat ținerea Europei de Vest sub umbrelă americană, am scris sub titlul Criza Occidentului un eseu pe care-l reproduc mai jos. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 14 aprilie 2018

Ce nu spune GRECO atunci când exprimă "îngrijorări" pentru șefa DNA, Laura Codruța Kovesi

În anul 2009, actualul președinte al comisiei GRECO, judecătorul Marin Mrčela, cerea „reducerea imunității” pe investigațiile de corupție dar și o Anti-corupție alături de fundațiile Soros. Același magistrat Mrčela este cel care a „pedepsit” asasinarea a 28 de persoane cu aprox. 5 ani de închisoare. Text și foto: Traian Horia Pe 11 aprilie a.c., grupul GRECO ... al Consiliului Europei se arăta „îngrijorat” de reformele pe Justiție din România și de „controversata” inițiativă de demitere a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Presa „copy-paste” a reluat cuminte un Comunicat care, o dată mai mult, ar fi trebuit să țină România cu genunchii pe coji de nucă. Rădăcinile „îngrijorărilor” organismului internațional GRECO erau, însă, vechi și cultivate: actualul președinte al Grupului, judecătorul Marin Mrčela- cel care cere tuturor „standarde” pe combaterea crimei organizate și a anti-corupției, este același personaj care, în 2009, la un eveniment pregătit împreună cu organizația Transparency International (Soros), avea ca model de campanie globală anti-corupție, unul în parteneriat cu Fundația Soros. Magistratul croat Mrčela este același care, într-un dosar cunoscut de crime de război ("Punga Medak"), pedepsea în anul 2008 torturarea și asasinarea a 29 de civili și militari din Serbia cu ridicola sentință de 5 ani de închisoare. În prezent, atitudinea Grupului GRECO ... privitoare la Justiția din România apare cu atât mai ruptă de realitate cu cât este greu de crezut că Mrčela și echipa sa nu au aflat nimic despre ultimele dezvăluiri din mass-media românească și despre investigații derulate: în numele „anti- corupției”, în Țara Mioriței au fost fabricate dosare, au fost încheiate în secret Protocoale ale unor instituții de forță din Justiție și Servicii speciale, a fost alimentat un Stat Paralel prin celule ale Direcției Naționale Anti-Corupție și prin entități non-guvernamentale finanțate-nerambursabil, eventual prin Soros. Citește mai mult
1 2 3 246