cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de duminică, 27 mai 2018

Corneliu Coposu despre Ana Pauker: „Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite”

Conferința de presă prin care s-a dat publicității Testamentul politic al lui Corneliu Coposu a readus în prim plan personalitatea unuia dintre cei mai mari oameni politici ai perioadei postdecembriste. A fost pentru mine prilejul de a-mi reaminti că am scris și publicat un eseu despre uriașa forță morală a Seniorului. La vremea respectivă (1999) scena politică și publicistică a României era dominată de ura oarbă față de trecutul comunist. Marin Preda ne-a zis că ura nu înseamnă altceva decît atașarea nefirească față de cel urît. Starea asta de spirit devenise politică la cel mai înalt nivel. CDR, cîștigătoarea alegerilor din 1996, în loc să administreze țara, se ocupa cu anticomunismul. Două interviuri date la de Corneliu Coposu pe vremea cînd mai trăia mi-au atras atenția prin uluitoarea seninătate cu care Seniorul își privea trecutul și, culmea!, chiar dușmanii comuniști. De la apariția eseului meu au trecut 19 ani. Trecutul comunist e abordat în continuare cu ură, deși acest trecut e demult oale și ulcele și alte pericole pîndesc democrația noastră decît revenirea comunismului. În aceste condiții am socotit că n-ar strica dacă aș republica aici eseul din 1999. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 26 mai 2018

De ce nu cooperează SIE cu SRI în chestiunea finanțării terorismului de pe teritoriul României ?

Text&foto: Traian Horia Aviația dă senzația ... când finanțările terorismului zboară din Europa direct spre statele cu jihadism din Africa, Asia sau Orientul Mijlociu. Între Aprilie 2012 și începutul lui 2017, autoritățile din Marea Britanie au efectuat aproape 80 de confiscări de "bani gheață" în valoare de cca 500000 de lire sterline- bani capturați în conexiune cu finanțarea terorismului. În aceeași perioadă, în România, SRI și Direcția Anti-teroristă DIICOT (Parchetul General) nu au obținut nimic. Între 2012- 2016, din aprox. 30 de sesizări transmise de Oficiul pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) au rezultat tot atâtea dosare care au fost închise de procurorii de la București în lipsa informațiilor. Altfel spus, în lupta anti-teroristă, unii rămân cu banii, iar românii, cu experiența. Și eventual, cu un buget mărit de la "tortul național", cum s-a întâmplat în cazul SRI. Este greu de presupus că ... finanțatorii terorismului islamist se simt mai în siguranță trimițând bani grupurilor de jihadiști dintr-o țară super-tehnologizată și cu o grea experiență anti-teroare cum este Regatul Britanic, și că evită să trimită fonduri din state precum România, unde structurile anti-teroriste au început să prindă formă și substanță de relativ puțin timp și care se află situată pe traseul folosit ani de zile de recrutorii jihadismului angajat- cei care au migrat masiv dinspre Europa către califatul din Siria și Irak. Citește mai mult

Gîndul de vineri, 25 mai 2018

Unde sînt reporterii politici de altădată?!

În Memoriile unui gazetar, volum tipărit la „Cartea Românească” în 1989, A.P. Samson se referă la un gen gazetăresc uitat azi: reportajul politic. Bun cunoscător al presei dinaintea comunismului, autorul descoperă pe reporterii politici la poarta Palatului Regal, aduşi aici, în grabă, de zvonul unei crize de guvern: „Reporterii făceau muncă de observaţie: cutare a intrat, cutare a ieşit. Cîteodată li se făcea o declaraţie politică, altădată nu li se spunea nimic. Fizionomia constituia un domeniu ce trebuia cercetat cu cea mai mare atenţie şi ascuţime. Din faptul că cineva ieşea din audienţă bine dispus sau morocănos, reporterul trăgea concluzii de mare importanţă. Toate acestea se transmiteau redacţiilor de la cele două telefoane de peste drum, unul la băcănia Ciobanu, dispărută în concurenţă cu Dragomir Niculescu, şi altul la cofetăria Zamfirescu, plasată aici de providenţă pentru uzul gazetarilor. Marii reporteri politici aveau informaţii «de la sursă», prin relaţiile lor directe cu oamenii politici. Fapte, impresii, speculaţii şi mai ales zvonuri alimentau reportaje pe care secretarii de redacţie le utilizau cu maximum de ingeniozitate în materie de paginaţie, titluri, subtitluri şi caractere tipografice”. De remarcat, mai întîi, că aceşti reporteri politici sînt înaintaşii redactorilor de azi acreditaţi la diferite instituţii ale Puterii: Preşedinţie, Guvern, Parlament. Numărul lor creşte cînd se anunţă un moment de criză. Citește mai mult

Gîndul de joi, 24 mai 2018

Klaus Iohannis le dă zilnic capete în gură PSD-iștilor. Aceștia răspund că sînt triști

Marți, 22 mai 2018, în prime time, Klaus Iohannis a făcut o Declarație de presă despre Scandalul Pilonul II de Pensii. Bîlbîiala PSD în chestiunea Pilonul II de Pensii e un adevăr pe cît de limpede pe atît de stupefiant prin raportare la tradiționalele virtuți ale partidului fondat de Ion Iliescu în materie de administrare a țării. Așa cum am semnalat de numeroase ori pînă acum, cei doi ani de Guvernare au dezvăluit un PSD în stare să provoace în materie de administrare a țării cea mai mare harababură din postdecembrism. Guvernarea CDR – exemplu pînă acum de administrare amatoristică – a fost mult întrecută de Guvernarea PSD. La Guvernarea Tehnocrată n-are rost să facem trimitere. În materie de balamuc, Guvernarea PSD o bate la scor. Scandalul Pilonul II de Pensii izvorăște din cîteva întrebări: Ce i-a apucat pe cei de la PSD ca să umble la un domeniu care părea a fi în regulă? Au vrut într-adevăr să ia ceva parale de la acest Pilon? Au vrut să rezolve probleme reale ale domeniului, străine marelui public, dar dibuite de specialiștii Partidului? Dacă într-adevăr au vrut să facă ceva cu Pilonul II de Pensii de ce n-au mers pînă la capăt? De ce au dat înapoi la prima tulburare a apelor? Și dacă n-au intenționat nimic, dacă totul a fost opera unei diversiuni din interior, de ce n-au luat imediat măsuri împotriva celor responsabili de crearea unor dureri de cap din nimic? Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 23 mai 2018

O cacealma marca Liviu Dragnea: Așa zisa Mutare a Ambasadei la Ierusalim

Cu mai mult de o lună în urmă, mai precis pe 19 aprilie 2018, la Sinteza zilei, într-un dialog cu Mihai Gâdea, Liviu Dragnea, declara în direct: „Ieri, Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a Ambasadei de la Tel Aviv, la Ierusalim. (...) Are o valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru! În primul rînd, o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenit de mare în lume, un stat cu care, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500 de mii de români care trăiesc acolo, /.../ valoare foarte mare pentru Administraţia Americană, suntem practic a doua ţară care facem acest anunţ. Mutarea Ambasadei la Ierusalim poate, şi cred că va aduce nişte beneficii, pe termen şi scurt, şi mediu, dar şi lung, foarte mari pentru România şi trebuie să folosim această şansă uriaşă şi această oportunitate uriaşă. (...) Realizator: În primul rând, din cîte înţeleg, este o chestiune de respect faţă de Israel şi faţă de Statele Unite care au decis în felul acesta? Liviu Dragnea: Da. Domnul Gâdea, aşa cum noi avem dreptul să ne stabilim unde avem capitala... Realizator: Corect! Liviu Dragnea: Aşa are dreptul şi Israelul să îşi stabilească unde e capitala! Acesta e un principiu pe care eu îl respect foarte mult! Cum ne-am simţi noi să ne spună cineva: Băi, da' nu trebuie să aveţi capitala la Bucureşti! Trebuie să aveţi la, nu ştiu, la noi în Teleorman, la Beciu, că acolo vrem noi! Acolo sînt toate instituţiile centrale ale Israelului şi este această decizie luată, pentru care eu am ieşit prima dată, o susţin, Guvernul a acţionat în consecinţă şi încep procedurile! Citește mai mult

Gîndul de marți, 22 mai 2018

Dacă se începe urmărirea penală pentru Înaltă Trădare, SRI se poate autodesființa. Cu Eduard Hellvig cu tot

Anunțul privind plîngerea penală depusă de Ludovic Orban în calitate de cetățean și nu de lider de partid (vi-l mai amintiți pe Nicolae Ceaușescu la Tîrgoviște spunînd Completului din Cazarmă Vă răspund, dar în calitate de cetățean?) a stîrnit între politicieni și jurnaliști hohote de rîs. Cum acuzația e de Înaltă Trădare, o premieră în Istoria României de la fanarioți încoace (nu știu ca vreun lider al Opoziției să denunțe la Procuratură pe premier pentru Înaltă Trădare), dar și în lumea civilizată, Trădarea, fie ea scundă sau Înaltă, ținînd de Coreea de Nord, pare de domeniul halucinațiilor produse de etnobotanice, comentarea inițiativei s-a redus la explicarea psihologică și politică a ceea ce s-a considerat o aberație. S-a spus că e un gest electoral disperat. S-a invocat natura știurlubatică a lui Ludovic Orban, un umplător de pahare la chefuri politice. S-a invocat chiar oportunismul acestui politician dispus în postdecembrism la tot felul de ticăloșii numai să-i fie lui bine. Într-un cuvînt, denunțul n-a fost luat în serios. M-am numărat printre puținii cetățeni care au luat în serios gestul aparent absurd al lui Ludovic Orban. Principalul temei pentru care l-am luat în serios ține de natura mea de ziarist și scriitor care călătoresc prin trecut pentru a mă putea uimi de cîte poate născoci Istoria. Istoria posdecembristă, istoria României și chiar Istoria lumii în general, au fost magiștrii mei de scepticism. Firea omenească e astfel alcătuită încît să secreteze iluzii. Și una dintre iluzii e rezumată de strigătul Așa ceva nu se poate întîmpla! Publicistul Arghezi mă amuză de fiecare dată cînd îl citesc pentru refuzul său de a crede, în anii dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, că ar fi posibil, după primul Mare Măcel, un al Doilea. Citește mai mult

Gîndul de luni, 21 mai 2018

Un nou moment al politicii externe duse de Klaus Iohannis sub semnul lui Nu facem nimic pînă nu întrebăm dacă avem voie s-o facem

Deși în multe rînduri în conflictul dintre arabi și americani, ba chiar și în cel dintre Palestina și Israel, am luat partea arabilor (sub conducerea mea Realitatea Tv in timpul celui de-al doilea Război din Golf a fost de partea arabilor, am luat atitudine față de Diversiunea Primăvara arabă și față de bombardarea Siriei de către Donald Trump), în disputa privind mutarea Ambasadei noastre la Ierusalim am fost categoric de partea inițiativei. Că așa cum se vede din declarațiile recente ale lui Teodor Meleșcanu, Guvernul dă înapoi, (PSD n-a realizat pînă acum un adevăr: prezența lui Teodor Meleșcanu în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere ale Guvernării înseamnă dezastrul politicii externe a Coaliției, o bătaie de joc la adresa votului dat de electorat în decembrie 2016?), e o altă poveste. O poveste despre cea mai proastă guvernare PSD din epoca postdecembristă, la finele căreia, dacă nu se reformează, PSD riscă să se facă țăndări. Mi-am justificat astfel poziția oarecum surprinzătoare într-un comentariu postat pe cristoiublog.ro în 3 aprilie 2018 sub titlul România va rata ocazia de a ieși din politica externă gen Nu îndrăznim nimic pînă nu întrebăm dacă avem voie să îndrăznim: Citește mai mult

Gîndul de duminică, 20 mai 2018

Cum a pornit anti-terorismul „științific” în România: Ambasada SUA la București trimitea procurorilor DIICOT o listă a suspecților de terorism

Lucrul cu radicalismul islamic în închisorile românești este încredințat unei Agenții ONU care în anul 2015 „recomanda” dezincriminarea consumului de droguri. Foto&text: Traian Horia În 2012, procurorii Direcției Anti-Teroriste DIICOT ... nu au avut niciun rechizitoriu pe terorism: a fost un an cuminte, cu mult soare și cu un SRI care oferise „informații nesemnificative cantitativ și dificil de susținut probator”. Menționăm că prin lenea Sistemului mioritic, până în 2016 (la adoptarea OUG 78), românii plecați să se înroleze peste hotare în grupurile teroriste din Siria, nici măcar nu puteau fi pedepsiți fiindcă nu exista Legea (!): toate acestea, în pofida faptului că grupul jihadist Stat Islamic era activ deja de doi ani în deșertul irakian. Mai târziu, în 2018, ca să nu se plictisească, procurorii anti-teroriști de la Unitatea centrală au ajuns să ancheteze o gâlceavă între politicieni: un caz în care Opoziția acuza un Premier al României, Viorica Dăncilă, de Înaltă Trădare. Astfel, în loc să se concentreze pe deplasarea masivă a celor câteva mii de „Luptători Străini”- foști recruți europeni ai Stat Islamic - care în această perioadă încearcă să revină în Europa dinspre Siria, DIICOT își ține procurorii anti-teroriști ocupați cu migrene politice și cu prim-miniștri care prezidează ședințe de guvern având poșeta pe masă. În definitiv, ce i-ar aștepta pe teroriștii sosiți în România? Un DIICOT cu doi procurori anti-terorism la Unitatea centrală și cu un Sistem Penitenciar în care lucrul cu radicalismul islamic este ținut sub “recomandările” UNODC- o Agenție ONU ce “recomanda” în anul 2015 dezincriminarea consumului de droguri. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 19 mai 2018

Plîngerea de Înaltă Trădare – un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis

Joi, 10 mai 2018, într-o intervenție prin Skype de acasă la Sinteza zilei, am susținut că insistența lui Klaus Iohannis pe demiterea premierului face parte dintr-un plan menit a o suspenda pe Viorica Dăncilă în urma unui dosar penal ticluit în stilul tuturor dosarelor prin care procurorii au fost și sînt folosiți la rezolvarea intereselor personale ale Președintelui. Joi, 17 mai 2018, ajuns la Găgești Deal (am trecut mult mai ușor decît mă așteptam prin încercarea numită Podul de la Mărăcineni), am aflat că Ludovic Orban, președintele PNL, depusese ca simplu cetățean o plîngere penală împotriva Vioricăi Dăncilă acuzînd-o de Înaltă Trădare. Mulți comentatori, dar și mulți lideri PSD și ALDE, s-au amuzat la acest gest al știurlubaticului Ludovic Orban, un excelent întreținător de chefuri prin cîntece și glumițe, punînd-o pe seama unei deraieri a unei persoane fizice. Eu însă am luat în serios această inițiativă. Am dibuit în ea de îndată Scenariul Debarcării Premierului, scris de data asta de SIE (spun de data asta de SIE, pentru că în cazul Sevil Șaiddeh și-a vîrît codița SRI), scenariul care cuprinde în chip necesar o plîngere penală. Comentariul de pe cristoiublog.ro și de pe Evz.ro fusese redactat încă de dimineață, înainte de a pleca la drum. În condițiile călătoriei, mi-a fost imposibil să scriu un alt comentariu, dedicat exclusiv Operațiunii Plîngerea Penală. Cum însă pusesem pariu la Sinteza zilei de joi, 10 mai 2018, că se pregătea un dosar pentru Viorica Dăncilă, joi, 17 mai 2018, am răspuns invitației lui Mihai Gâdea de a interveni, din chioșcul din Găgești Deal, prin skype, pentru a comenta evenimentul numărul unu al zilei, Plîgerea penală depusă de Ludovic Orban. Citește mai mult

Gîndul de vineri, 18 mai 2018

Un nărav al politicianului român: Să spună cuvinte mari în împrejurări mici

Pe vremea când făceam o emisiune la B1Tv cu Robert Turcescu, amândoi ajunsesem disperați de obiceiul politicienilor din studio de a o lua razna pe arătura demagogiei în loc dea răspunsuri la întrebări concrete. Noi îl întrebam pe politician dacă afară plouă și el răspundea că Puterea duce țara de râpă, că democrația e în mare primejdie, că interesul național e pus la îndoială, dar mai ales că formațiunea din care făcea parte sau pe care o conducea, ajungînd la Putere, avea să rezolve toate problemele mari și mici ale țării. Printre puținii politicieni care făceau excepție de la regula deraierii se numărau Traian Băsescu, Crin Antonescu, Elena Udrea, și chiar Victor Ponta. În rest, toți ceilalți politicieni băteau câmpii cu grație, încredințați de consilierii lor, de consultanții lor, că indiferent ce sunt întrebați, indiferent de ce se discută, ei trebuie să folosească prilejul apariției în direct pentru a promova programul partidului. La un moment dat, ne-am gândit chiar să instalăm pe masa din studio un clopoțel, pe care unul dintre noi să-l ia și să-l agite, în clipa în care politicianul invitat se abătea de la minima datorie de ființe umane de a nu face demagogie. Obiceiul acesta al cuvintelor mari, a căror folosire în împrejurări mărunte nu face altceva decât să le compromită, a reprezentat și reprezintă una din marile slăbiciuni ale politicii românești. Eram convins că e vorba de un nărav postdecembrist, ivit poate și din menținerea de după căderea comunismului a înclinației comuniste către transformarea fiecărui fapt al vieții, fie el mare sau mărunt, într-un prilej de propagandă și agitație în favoarea Partidului. Recitind publicistica lui I.L. Caragiale, am descoperit însă că năravul e în politica românească de când lumea. Și cum de când lumea înseamnă la noi de la debutul României moderne, altfel spus de la epoca lui Carol I, Caragiale a fost primul jurnalist exasperat de demagogia cuvintelor mari în împrejurări mici. Citește mai mult
1 2 3 250