cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de joi, 26 aprilie 2018

Operațiunea Conferința de presă a biciclistului Klaus Iohannis

Chestiunea mutării ambasadei noastre de la Tel Aviv la Ierusalim, deocamdată doar anunțată de Guvern, prin Liviu Dragnea, adevăratul premier al regimului PSD, e pentru mine una dintre cele mai importante din postdecembrism. Așa cum am mai scris și am mai zis, ne aflăm, prin această decizie, dacă va fi luată (ceea ce am serioase îndoieli), în debutul unei schimbări fundamentale în politica noastră externă de pînă acum definită prin ceea ce s-ar putea numi Îndrăznim numai dacă ni se dă voie să îndrăznim. Și cum îndrăzneala, inițiativa, sînt, după încheierea Războiului rece, apanajul puterilor din Vest, România a fost condamnată să ducă pînă acum o politică externă de fată cuminte a Europei. Reacția violentă a lui Klaus Iohannis, de după anunțul tv făcut de Liviu Dragnea, luînd forma unui Comunicat, și presupus de mine a fi urmarea unor telefoane dinspre Vest gen Ce v-a apucat? Ați înnebunit? Nu știți că n-aveți voi să înnebuniți decît cînd vă dăm noi voie? m-a nedumerit. Fie și pentru că era conținută într-un text trimis presei, reacția nu m-a convins de ce președintele era atît de categoric împotriva deciziei. Astfel că, luni seara, n-am putut decît să tresar citind pe Rador, agenția de presă a RRA, declarația de astă dată în varianta text scos pe gură a președintelui: „Există numeroase rezoluţii ONU, există rezoluţii ale Consiliului de Securitate care toate spun foarte clar că pînă cînd nu se înţeleg cele două părţi acolo, nu se vor muta ambasade la Ierusalim. (…) Nimeni din UE nu îşi mută ambasada de la Tel Aviv, la Ierusalim, pînă cînd nu se lămuresc părţile de acolo, care este statutul Ierusalimului. Nu poate nimeni să vină din afară să spună statului Israel sau Autorităţii Palestiniene cum să-şi împartă Ierusalimul. (…) Ştiu că a existat argumentul cu Statele Unite. Păi, îmi amintesc de acel banc din vremea comunismului: cum facem să fie mai bine în România? Declarăm război Statelor Unite. Este un banc care, între timp, evident, nu mai are niciun farmec şi cred că nu putem să comparăm situaţia României cu situaţia Statelor Unite. Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 25 aprilie 2018

De ce continuă să se scrie inepții despre noi în documente precum Raportul Departamentului de stat

În numărul anterior am scris despre Raportul Departamentului de Stat privind drepturile omului în România, mai precis despre libertatea presei în România lui 2017. I-am zis Un delir cu ștampilă. Un delir prin raportare la realitățile românești din 2017, pe care pretinde că le surprinde. De regulă nu istorisesc împrejurările în care am scris și publicat ceva. Mai întîi pentru că nu văd în textele mele de Istoric al clipei altceva decît niște producții efemere, uitate în clipa următoare de cei care le-au citit și absente pentru totdeauna din viața celor care nu le-au citit. A vorbi despre cum mi-a venit mie ideea de a scrie despre ceva, mai ales în condițiile trudei zilnice de a rostui un text în vederea publicării, mi s-ar părea dovada unui orgoliu suficient de disproporționat pentru a fi ridicol. În al doilea rînd, așa cum am mai menționat în cîteva rînduri, cred că amănuntele vieții mele personale pot ajunge în spațiul public numai dacă sunt purtătoare de semnificații generale. Am scris deseori despre experiența mea cu ANAF, ca una dintre puținele mele experiențe de contact cu lumea din jur, pentru că ea mi se pare convingătoare pentru disprețul Statului român față de individ. Am scris despre avatarurile mele în calitate de cumpărător pentru a putea semnala că în România posdecembristă nu există capitalism autentic, deoarece de 28 de ani țara e condusă, pe rînd, de partide a căror principală grijă e să ocrotească pe cei care trîndăvesc cît e ziulica de mare. În cazul textului despre Raport, mă văd obligat să fac excepție de la regulă și să mărturisesc în scris că n-aveam de gînd să mă ocup de Document, deși apariția acestuia făcuse oarecare vîlvă mediatică. Anual, România din ultimii ani, membră NATO, membră UE, și furnizoare de carne de tun pentru aventurile americane în diferite zone ale lumii, e subiectul unor Rapoarte în diferite chestiuni. Asemenea unei iepe într-un iarmaroc tradițional, țara e verificată din cap pînă-n picioare, pentru a vedea dacă e bună de trap sau de galop, pusă la trăsura cu care circulă noii Chiaburi ai lumii. Citește mai mult

Gîndul de marți, 24 aprilie 2018

Un delir cu ștampilă: Raportul Departamentului de Stat despre România

Departamentul de Stat al SUA a dat publicității, grație semnăturii lui John J. Sullivan, Acting Secretary of State, Documentul intitulat Country Reports on Human Rights Practices for 2017. Prefața reamintește posibililor consumatori ai textului ceea ce, de regulă, broșurile care însoțesc articolele de consum, de la burgeri pînă la arme de asalt, prezintă drept mod de folosire. Primele rînduri stau sub semnul bombasticismului de tip hollywoodian în pelicule despre intervenția Americii pentru a salva omenirea de la un atac al extratereștrilor. Simți nevoia cînd le citești, și fără a fi o chelneriță proaspăt divorțată, dar mîndră că servește cartofi prăjiți în SUA și nu în Anglia, să iei poziție de drepți și să verifici, discret, dacă e dreaptă dunga de la chiloți: „Sîntem o națiune întemeiată pe credința că fiecare persoană e înzestrată cu drepturi inalienabile. A promova și a apăra aceste drepturi e fundamental pentru ceea ce sîntem noi ca țară”. Chiar din aceste rînduri de început se anunță, fie și în sunete de trîmbițe și cimpoaie, scopul Rapoartelor anuale privind respectarea drepturilor omului în aproape 200 de state și teritorii. Americanii sînt definiți esențial ca luptători pentru drepturile omului. Atît de înrăiți sînt americanii în credința lor în drepturile omului, încît felul în care se respectă aceste drepturi devine criteriul fundamental de apreciere a unei țări de către un american. Cînd am studiat despre fenomenul Jineteras din Cuba, am citit că mulți americani bat drumul pînă la Havana numai pentru a avea o experiență de o noapte cu o creolă. Citind Prefața la Raportul pe 2017, îmi dau seama că respectivilor nu li s-a adus la cunoștință faptul că în Cuba se încalcă drepturile omului. Cum să te culci cu cineva într-o țară unde nu se respectă drepturile omului? Departamentul de Stat al SUA și-a asumat cu de la sine putere misiunea de a-și da cu părerea despre cum se respectă drepturile omului în 200 de țări ale lumii. Firește, printre aceste țări nu se numără America. Așa cum a arătat Bogdan Iacob pe site-ul InPolitics.ro, Rapoartele pe 2017 sînt deosebit de critice nu numai în privința României, țară care, Babuinie fiind, se poate presupune că-i poți striga că mă-sa-i curvă, fără riscul să te trezești cu o oală de zoaie în cap, dar și în privința Franței, a Italiei, a Japoniei. Citește mai mult

Gîndul de luni, 23 aprilie 2018

România va rata ocazia de ieși din politica externă gen Nu îndrăznim nimic pînă nu întrebăm dacă avem voie să îndrăznim

Joi, seara, așteptînd în hol să intru în partea a doua a emisiunii Sinteza zilei, în pauza dinaintea ultimei bucăți a interviului pe care i l-a luat Mihai Gâdea, a apărut Liviu Dragnea. Ieșise și el în pauză, la fumat. Deși relația noastră e de răceală reciprocă – eu îl înjur în scris, el nu m-a înjurat ( încă!), totuși, oameni civilizați, dînd nas în nas, nu ne-am scuipat, nu ne-am înjurat. Ne-am strîns mîinile și ne-am surîs unul altuia în chip electoral american. Am schimbat și cîteva vorbe. Printre ele s-au numărat și cele despre anunțul privind mutarea ambasadei noastre din Israel la Ierusalim. Așa cum s-a văzut dintr-un text publicat de mine anterior, am salutat anunțul în perspectiva transformării sale într-o decizie răsunătoare, una prin care România să abandoneze, după ani întregi de fată cuminte a Europei, de țară care a făcut în politica externă tot ce i-au spus alții să facă, atît de nenorocita prestație de Babuinia a continentului. O prestație care s-a accentuat de la o zi la alta după venirea la Externe a lui Teodor Meleșcanu. Teodor Meleșcanu a cerut funcția asta ca una de trecere către funcția la care visează să se pensioneze politic: Cea de judecător la CCR. Sub acest semn, de doi ani, de cînd e ministru Teodor Meleșcanu, ministerul de Externe n-a existat, politica externă a României fiind predată la cheie cu ambasadori cu tot lui Klaus Iohannis. Care Klaus Iohannis n-a făcut altceva decît s-o închirieze, pe post de fată de pe Șoseaua de centură, cu ora, Marilor Puteri Europene, în funcție de interesul de moment al acestora. Citește mai mult

Gîndul de duminică, 22 aprilie 2018

Protocolul ca „instrument de lucru”, împrumutat fostului Procuror general al PICCJ, Laura Kovesi, pe filiera Consiliul Europei-GRECO

În 2007, Kovesi semna cu Procuratura franceză pentru formarea de „echipe mixte de anchetă” care foloseau „limba de lucru ce li se va părea cea mai înțeleasă de părți„. Text & foto: Traian Horia Bonjour „Echipe de anchetă” În iunie 2007, fostul Procuror general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), Laura Codruța Kovesi, se afla două zile la Paris pentru a semna cu Directorul pentru Grațieri francez, Jean Marie Huet, un controversat Acord privind crearea de „echipe de anchetă” româno-franceze, cu polițiști-procurori. Protocolul pe „Echipele de anchetă” fusese încurajat încă din 2005 prin Consiliul Europei, CoE (cu Grupul GRECO- structură semi-autonomă) și apare azi ca rudă mai săracă a Protocoalelor „interne” gen DNA-alte instituții de forță ale Statului, precum SRI, intens cultivate mai târziu de actuala șefă a Direcției Naționale Anti- Corupție, aceeași Laura Kovesi. La 3000 de afaceri franceze în România, echipele mixte „de anchetă” ale duetului Kovesi- Huet, s-ar fi trezit eventual față în față pentru unele anchete, chiar cu serviciul secret francez pentru exterior DGSE. Ce prevedea Acordul Kovesi-Marie Huet Așa cum creșterea organizațiilor teroriste a făcut „necesară” monitorizarea națiunilor europene pe online sau pe telefon de către Guverne și Agenții speciale, înțelegerea semnată de Laura Kovesi și Jean Marie Huet era justificată prin „creșterea puterii organizațiilor criminale”. Conform documentului, membrii „echipei de anchetă” foloseau „limba de lucru ce li se va părea cea mai înțeleasă de părți”, conduceau mașinile proprii, purtau- foloseau armamentul în limitele legii locale și acționau conform Dreptului din statul-gazdă (o ușă se sparge diferit la descinderi în Franța și România), împărțeau informații, cereau și primeau birouri, telecomunicații sau secretare. Din textul protocolului franco-român ... reieșea un soi de „justiție paralelă” care introducea în România anchetatori sosiți dintr-o altă țară, cu armament, cu cărți de Dreptul local și cu mașini proprii, pentru efectuarea de anchete „comune” cu omologii români: invocând „Democrația” și „Securitatea cetățeanului”, Consiliul Europei care girase astfel de experimente, se îndepărta de Sistemul legal de Justiție și de Comisiile Rogatorii, împingând spre înțelegeri între instituțiile de forță ale unor țări membre- precum România și Franța care puteau ușor scăpa de sub controlul societății. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 21 aprilie 2018

Cele 5 prostii cu tichii care se spun în chestiunea mutării la Ierusalim a ambasadei noastre

Înainte de a intra la Sinteza zilei, am luat cunoștință, urmărindu-l pe Liviu Dragnea la televizorul din holul studioului, de anunțul potrivit căruia România își va muta Ambasada din Israel la Ierusalim. În interviul cu mine, care a fost partea a doua a emisiunii, întrebat de Mihai Gâdea asupra principalelor evenimente ale săptămînii, am spus că pe locul numărul unu în top trebuie așezat acest anunț făcut de Liviu Dragnea. Cunoscînd bine dosarul Controversei planetare iscate de decizia Americii de a-și muta ambasada practic (teoretic s-a decis asta cu ani în urmă) de la Tel Aviv la Ierusalim, decizie recunoscînd pretențiile Israelului că Ierusalimul e capitala istorică a evreilor și scoțînd din minți pe palestieni, care pretind și ei că Ierusalimul e capitala lor istorică, am arătat în emisiune că o astfel de decizie e pentru România, țară care de 30 de ani n-a cutezat un singur gest de îndrăzneală în politica externă, asumîndu-și postura oii din turma condusă de berbecii care sînt Marile Puteri europene, un moment de răscruce. În fine, ieșim și noi din turmă! Și dacă ar fi o trăsnaie, tot ar merita. Evoluția ulterioară a evenimentelor n-a dezmințit acest punct de vedere. Vineri dimineața, a picat Comunicatul furibund al Președinției. Spun, furibund, pentru că dincolo de pretenția că el, Klaus Ioahannis, e proprietarul exclusiv al politicii externe, Comunicatul ajunge să acuze drept încălcare a dreptului internațional decizia de mutare a ambasadei noastre la Ierusalim. Păi nu demult, America a decis mutarea ambasadei sale la Ierusalim. Îi acuză Klaus Iohannis pe aliații americani că au încălcat dreptul internațional? Citește mai mult

Gîndul de vineri, 20 aprilie 2018

Ion Antonescu înmînează Regelui Mihai Spada istorică

Tirania șefilor Despre partidele politice scrie Arghezi în tableta Epistolă către Tit, apărută în ,,Bilete de Papagal”, 1 august 1928, sub titlul Epistolă Literară: „Partidele politice nu sunt şcoli propice unei dezvoltări progresive, şeful exercită tirania omniscienţii şi potenţa lui criticabilă şi limitată exclude veleitatea personalităţii, încurajînd manifestarea în subordine a mediocrităţii.” Rînduri de actualitate, deoarece, așa cum am scris eu în mai multe rînduri, în natura bolșevică a partidelor. Toate sunt structurate după formula Șefi tiranici- subordonați slugarnici. Oare de ce? Răspunsul îl presupun gîndindu-mă la partidele din regimul Carol I. Liderii acestor partide, oameni bogați, făceau politică de dragul politicii, nu pentru a se pricopsi. Prin urmare, liderii acestor partide erau dispuși în orice moment să lase dracului formațiunea, dacă viața de partid cerea supunerea oarbă față de șef. Interbelicul aduce, o dată cu votul universal, o enormă lărgire a bazei de intrare în partide. Partidele interbelice sînt dominate de oameni care n-au altă avere decît funcția în partid. Și atunci, în chip inevitabil, acești oameni sînt oportuniști, slugarnici cu șefii, pînă le iau locul, evident, speriați c-ar putea fi dați afară și prin asta despărțiți de izvorul pricopselii. Postdecembrismul a cultivat o democrație de fațadă. Democrația autentică funcționează doar în condițiile capitalismului autentic. Cu cît sînt mai mulți cetățenii care trăiesc pe cont propriu, care nu depind de stat, cu atît opțiunea prin vot depinde numai și numai de convingerea electoratului. Cum să faci democrație într-o țară în care aspirația oricărui cetățean e să devină bugetar, singura condiție de pe lumea asta de a trăi pe bani statului, de a nu te confrunta cu concurența, ba chiar nici cu împrejurările, dar în care depinde categoric de șef? De aici și în partide, apariția și sporirea celor pentru care politicul e singura lor sursă de pricopsire. Și dacă statutul de elită depinde de apartenența la un partid, cum să nu fie partidele supuse șefilor? Citește mai mult

Gîndul de joi, 19 aprilie 2018

Cum încearcă să aburească Liviu Dragnea cele 3 milioane de semnături care au cerut Referendum

Deși nu împărtășesc multe dintre punctele sale de vedere, sînt – după cum am mai mărturisit și altădată – un cititor consecvent al site-ului ActiveNews. În ce privește o publicație militantă pentru un obiectiv, site-ul mi se pare exemplar. Dacă și alte obiective ar beneficia de astfel de publicații, poate că în România, în fine, o idee ar putea deveni faptă, depășind stadiul talk- show-urilor în genul celor ținute la Fierăria lui Iocan, cel mai cunoscut studio din istoria literaturii române. Din lectura constantă a acestui site, am aflat multe lucruri despre bătălia angajată în chestiunea familiei tradiționale. Din cîte se știe, în tot mai multe țări din Occident, se desfășoară un proces de oficializare a căsătoriilor între persoane de același sex. Nu e vorba de scoaterea din legi a oricărei sancționări a comportamentului gay (un film precum Jocul codurilor, dedicat dramei lui Alan Turing, creatorul Enigma, pentru că era gay, ne oferă o mărturie cutremurătoare despre efectele inumane ale unor astfel de legi), ci de posibilitatea de recunoaștere oficială a familiilor alcătuite altfel decît cea tradițională, dintre bărbat și femeie. La această tendință, tot mai puternică în Occident, în unele țări, creștin ortodoxe, de regulă, s-a ivit și amplificat o campanie menită a contracara, înainte de a se fi lansat în spațiul public, orice tentativă de a recunoaște oficial o familie alta decît cea tradițională. În România, e posibil în orice moment să se legifereze căsătoriile între persoane de acelaşi sex, dat fiind că definirea familiei în Constituție e suficient de echivocă pentru a permite asta. Astfel s-a format în România Coaliția pentru familie, inițiativă menită a contracara constituțional oficializarea unei familii altfel decît în varianta bărbat- femeie. Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 18 aprilie 2018

Degringolada din PSD. Azi: Unde e dezbaterea celor trei luni de guvernare?!

Deși nu mă prea interesează viața internă a partidelor din România – singura chestiune care contează la aceste alcătuiri așa zis democratice fiind cine e Șeful – m-a făcut să tresar știrea dată de Radio România Actualități luni, 16 aprilie 2018, prima din grupajul amplu care constituie Radiojurnalul de la ora 13. Am ținut să mă refer la RRA din simplu, motiv, destăinuit de mine de mai multe ori pînă acum, că în materie de viață politică am încredere doar în informațiile date de Radioul public. Pe alte instituții de presă – televiziunile de știri – nu le-aș lua în serios nici dacă aș fi pe o insulă pustie, condamnat să văd de dimineață pînă seara doar posturi românești. Chiar în dimineața lui 16 aprilie 2018, Realitatea Tv, zisă și Insolvența Tv, cultiva știrea potrivit căreia Viorica Dăncilă amenința cu demisia. Nu era un fake news, un fonfleu, ca să apelez la vocabularul ziariștilor de meserie. Era o jalnică diversiune a acestui post la care ori de cîte ori te uiți simți nevoia să-l votezi pe Liviu Dragnea, atît de iritantă e tendențiozitatea bolșevică în abordarea unui politician. La RRA am auzit așadar următoarea știre transmisă în direct de reporterul aflat la fața locului: „Premierul Viorica Dăncilă prezintă conducerii PSD şi liderilor din teritoriu, bilanţul guvernării pentru prima dată de la învestire. Social-democraţii vor să ştie cum au fost implementate pînă acum măsurile prevăzute în programul de guvernare şi ce ar trebui îmbunătăţit. Ca atare discută punctual pe fiecare minister în parte. Sunt şi nemulţumiri din teritoriu în privinţa ritmului în care unii dintre miniştri îşi desfăşoară activitatea, însă nu se propune problema ca astăzi să existe propuneri de înlocuire. Citește mai mult

Gîndul de marți, 17 aprilie 2018

Un non eveniment: Klaus Iohannis n-a revocat-o pe Codruța Kovesi

Luni, 16 aprilie 2018, seara, Klaus Iohannis a apărut în ferestruica transmisiilor în direct pentru a măcăni un text pe care-l știam nu de azi, de ieri, ci chiar de cînd a ajuns Președinte prin lucrătura Trioului Florian Coldea-Codruța Kovesi-Livia Stanciu: Nu va da curs cererii de revocare a șefei DNA din funcție. Cu excepția unora care mai speră că Rața mecanică le va face și lor un ou, dacă nu aur, măcar de alamă, nu cred să fi existat în suflarea mediatică autohtonă vreo persoană care să se aștepte la un alt verdict. Eu cel puțin nici măcar nu mi-am pus o clipă întrebarea dacă sau nu Klaus Iohannis o va revoca pe Neprețuita. Am motivat la Sinteza zilei, duminică seara, nu profeția, ci axioma că Klaus Iohannis va respinge cererea de revocare. Contrar șoaptelor răspîndite de colaboratorii ocazionali ai Diviziei Presă (Divizia are nu numai angajați permanenți, dar și rezerviști convocați în momentele de alarmă pe Unitate), Klaus Iohannis nu risca nimic din punct de vedere electoral dacă o revoca pe Codruța Kovesi. Nu numai pentru că realegerea sa nu va depinde de minoritatea TeFeListă, care oricum va fi pe Facebook și nu la vot în ziua decisivă, dar și pentru că pînă la finele lui 2019 se vor petrece atîtea lucruri cu valoare de influență asupra scorului final al prezidențialelor încît gestul de a o revoca pe Neprețuita nu va conta nici măcar cît ciorapii din Costa Rica ai refugiatei politic Elena Udrea. Revocarea ar fi presupus, evident, bătăi de cap pentru Klaus Iohannis, ba chiar și unele sacrificii, cum ar fi cel de a nu se mai duce s-o vadă în week-end pe Răvășitoarea, ca să nu mai spun c-ar fi trebuit să vorbească mai mult decît cîteva minute, ceea ce ar fi fost un coșmar pentru cel care a transformat funcția de președinte într-un etern prilej de soileală. Citește mai mult
1 2 3 247