cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de la ora 12

Breaking News: Radu Mazăre ne anunță c-a citit o carte!  Nu Capra cu trei iezi!

Ciocoiul de Constanța, Radu Mazăre,  a fost invitatul emisiunii Eu pup poala popii. Popa pupă poala mea, înscrisă la CNA ca emisiunea Sinteza zilei de pe Antena 3. De la un capăt la altul un melanj de suspine pentru PSD-istul Radu Mazăre și de fulgerări din amvon  pentru dușmanii PSD,  emisiunea a avut și un moment cultural, pe post de publicitate la pilulele împotriva diareii. Venit în emisiune ca la carnaval, cu bereta, Radu Mazăre a istorisit cum le-a dat el gata pe judecătoare nu scoțînd limba la ele, ci producîndu-se cultural: "Am avut ultimul cuvânt şi am spus aşa: onorată instanţă, când eram mic am citit «Procesul» lui Kafka. Citește mai mult

Cum a vrut NATO să mă reeduce și n-a reușit (3)

Sîntem într-un avion al Royal Air Force!

1. O întreagă zi dedicată instrucţiunilor de rigoare. Operaţiunea de reeducare a revenit, cum era şi de aşteptat, Ministerului Apărării al Marii Britanii, Defence Information Division. Răspunde de noi Tom Rounds, de pe a cărui carte de vizită pricep că e Squadron Leader. Din întreaga bulibăşeală, nu reţin decît că: a) peste tot unde am fost duşi a trebuit să ne atîrnăm un ecuson şi să semnăm într-un caiet că am trecut pe acolo; b) de fiecare dată a trebuit să ne servim singuri cu cafele; c) am prins ceea ce se cheamă alarmă la Ministerul Apărării; dar nu m-a dat gata, deoarece toată lumea bîntuia prin clădire cu cafele şi cu dosare în mîini; d) noi, cei doisprezece care am speriat NATO, sîntem din diferite ţări europene: Italia, Ungaria, Rusia, şi de la diferite ziare. Deocamdată, nu s-a văzut poziţia noastră împotriva războiului din Iugoslavia. Cu toţii am ascultat sau, mă rog, ne-am făcut că ascultăm şi am notat cu pixul, într-un carneţel. Şi pixul şi carneţelul ne-au fost oferite de gazde. Fiecare dintre noi avea stilouri de sute de lire şi carneţele cu arc şi scoarţe lucioase. Citește mai mult

Muzeul oraşului Paris

Într-o după-amiază de vară, pe o căldură înăbuşitoare, ne pomenim că trebuie să vizităm Muzeul oraşului Paris. Sîntem spre sfîrşitul călătoriei şi la sfîrşitul puterilor fizico-psihice, după atîta nesomn, graţie principiului: ce, ai venit la Paris ca să dormi? Poţi s-o faci şi acasă! În consecinţă, jumătate dintre noi rămîn la hotel, ca să doarmă. Fac asta nu fără strîngere de inimă: Dacă, în timp ce ei trag la aghioase, ceilalţi vor vedea nişte lucruri extraordinare, să crăpi de ciudă că te-a apucat tocmai acum, în plină excursie la Paris, somnul? Nici nu dăm bine colţul străzii că şi vedem, alergînd să ne ajungă din urmă, pe unul dintre cei ce ne anunţaseră că nu vin. Împleticindu-se de oboseală, cu mintea rătăcită de confuzie totală, dar ţinut în viaţă de gîndul că mai sînt cîteva zile şi coşmarul va lua sfîrşit: Va ajunge la Otopeni şi, începînd chiar de la coborîrea din avion, se va putea aşterne pe dormit. Citește mai mult

Condica de sugestii şi reclamaţii

Florică Brîndu se pricopsi cu un dosar penal de toată frumuseţea: Distrugerea avutului obştesc cu violenţă, pagubă de cîteva milioane de lei, vătămare corporală. Lucrurile se petrecură cam aşa. După ce cumpără coasa (cea veche o stricase ăla micu’, retezase cu ea merişorii din grădină, zicînd că sunt boierii, iar el, ţăranul răsculat de la 1907), Florică Brîndu intră la restaurantul Mioriţa ca să bea o bere. Era pe la 5 după-amiaza. Autobuzul de Vintileasa pleca pe la 5 şi 10. Sau, mai precis, ar fi trebuit să plece la ora asta. El însă, la venire, şezuse de vorbă cu şoferul Tache Gurău, călătorind în dreapta acestuia, în picioare, şi aflase că autobuzul va pleca doar pe la şase după-amiaza. În ziua aia Tache Gurău îşi scotea soacra din spital. Formalităţile aveau să dureze – ştia el din experienţă –, astfel că mai devreme de şase n-avea cum să fie la autobuz, cu soacra şi cu plapuma trandafirie, pe care aceasta o adusese de acasă: Spitalului, proaspăt renovat, nu-i funcţiona încălzirea centrală. Citește mai mult

Gîndul de la ora 12

Ce-ar fi făcut Traian Băsescu dacă ar fi fost în locul lui Victor Ponta, în barca de cauciuc

Aflat la Roma (încă), n-am avut fericirea de a urmări la tv vizita de lucru a lui Victor Ponta în Teleormanul inundat. Și nu numai pentru că televiziunile italiene nu dau nici cea mai mică atenție întîmplărilor din Gubernia România, dar și pentru că ele n-au transmisii în direct de la momentele în care politicienii se scarpină, rîgîie, sau se șterg la nas de muci. A fost pentru mine un nou prilej de a-mi da seama că România e singura țară din Uniunea europeană în care, din cauza unei supraproducții de televiziuni de știri într-un spațiu în care nu sunt știri nici pentru o singură televiziune, viața și activitatea politicienilor e nefiresc de mediatizată. Citește mai mult

Gîndul de la ora 12

Peste sute de ani mii de oameni vor plăti bilet ca să viziteze vilele corupților noștri de azi?!

Sincer să fiu, am nimerit la Villa Farnesina din Roma absolut întîmplător. Căutam în Trastevere Casa della Fornarina, unde locuise fiica brutarului, Margherita, iubita lui Rafael. Am găsit-o pînă la urmă sau, mă rog, cred că am găsit-o, dat fiind că nici o placă nu desemnează fosta brutărie de la numărul 20, Via di Santa Dorotea. Mai întîi însă am ajuns la Villa Farnesina, înșelat de indicatoarele care țineau să precizeze: Cu fresce de Rafael. Mă voi fi gîndit, în prostia mea, că Rafael i-a trîntit  brutarului niscaiva fresce de patrimoniu  numai și numai pentru că era amorezat de fiică-sa. Villa Farnesina poartă acest nume de la ultimul proprietar, cardinalul Alessandro Farnese, care a cumpărat-o în 1577. Citește mai mult

Gîndul de la ora 12

Din nenorocire, la Binecuvîntarea de Paști, Urbi et orbi, a Papei Francisc, nu leșina nimeni din fața mea

După experiența de jurnalist care a fost Slujba de Vinerea Mare, ținută de Papa Francisc, la Colosseum, într-un decor mai degrabă de superproducție hollywoodiană decît de moment creștinesc, nu m-ar fi lăsat inima să nu fiu prezent duminică, 20 aprilie 2014, de Paști, în Piața San Pietro de la Vatican, pentru a urmări Binecuvîntarea Urbi et orbi. Mai ales că, după cum am mărturisit, furtuna de sîmbătă noaptea m-a împiedicat să ajung la Slujba de Înviere. De la Revelioanele petrecute în stradă de cîțiva ani, am căpătat o dibăcie ieșită din comun în ce privește strecurarea în față, acolo unde alții – mii- vor și ei același lucru. La ora sosirii mele în Piața San Pietro, cîmpul de luptă arăta astfel. Citește mai mult

Cele două garnituri

În fiecare zi, la patru după-amiaza, pe linia Cinci din gara Păcăleşti, ultima dinspre Combinatul de Cartoane, sunt garate două garnituri cu tăbliţe identice: Păcăleşti–Viforoasa. Ca să ajungă la tren, cei din Ifigeşti, din Bodarcea Vale şi Bodarcea Deal, din Viforoasa de Jos şi Viforoasa Centru, trebuie să aştepte mai întîi, la peronul doi, plecarea rapidului de Iaşi, care întîrzie totdeauna, pentru că mecanicul locomotivei tocmai ia masa. Părinţii săi stau într-o căsuţă de la marginea orăşelului. De cum ajunge la Păcăleşti, mecanicul blochează dispozitivul de pornire, sare din locomotivă, ia autobuzul Gară-Crîng şi, după ce-şi sărută mama pe obraz şi dă mîna cu tatăl, se aşază la masă. La început, staţionarea rapidului în gara Păcăleşti se supunea întîmplării. Uneori întîrzia douăzeci de minute. Alteori, o jumătate de oră. Cu timpul, şederea s-a reglementat strict: Douăzeci şi şase de minute. Citește mai mult

Lege privind numele care se dau haltelor

Căutînd în Culegerea de Legi şi Hotărîri ale Consiliului de Miniştri, întocmită de comunişti, Decretul Lege de predare a cotelor în 1956, dau întîmplător peste: Decretul nr. 257 privind atribuirea sau schimbarea denumirii unităţilor administrativ-teritoriale, aşezărilor omeneşti, staţiilor de cale ferată, străzilor, instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat şi cooperatiste, organizaţiilor obşteşti, gospodăriilor agricole colective şi întovărăşirilor agricole, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naţionale, nr. 17 din 1 iunie 1956. Indiscutabil, Decizia îşi trage rădăcinile din zăpăceala naţională în materie de atribuire de nume. Prin cadrul juridic anterior, atribuirea sau schimbarea de nume revenea în puterea oricărei autorităţi. Numele aşezărilor omeneşti aveau însă o valoare politică deosebită. Statistica unui nume (Stalin, de exemplu) mărturisea multe despre un anume moment istoric. Mult mai important, dinamica halucinantă a proceselor din lagărul comunist impunea controlul riguros al atribuirii sau schimbării de nume. Citește mai mult