cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de luni, 16 aprilie 2018

Criza siriană sau cum Cum joacă poker niște personalități de mîna a doua cu soarta omenirii

Ediția de marți, 17 iunie 1914 (stil vechi, pe stil nou, 30 iunie 1914, apărut în după-amiaza zilei de 16/29 iunie 1914, consacră întreaga pagină întîi unui eveniment de Breaking news: Asasinarea la Saraievo, în după-amiaza zilei de 15/28 iunie 1914, a arhiducelui Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar, și a soției sale, prin focuri de pistol de tînărul de nici 20 de ani, Gavrilo Princip. Titluri, pe măsura evenimentului: Chiar în centru, semnalat de poza cu legenda Arhiducele Franz Ferdinand, titlul Atentatul contra arhiducelui Franz Ferdinand. La dreapta, acolo unde se ştie că stau materialele care agaţă privirea, grupajul Cum s-a făptuit atentatul. Bumbi: Declaraţiile atentatorilor. – Victimele bombei. – Atentatul plănuit acum 4 ani. – Ce spune Monitorul austriac. Scris de Constantin Mille, editorialul se intitulează Tragedii împărăteşti. Citez: „Moartea tragică a moştenitorului tronului austriac va avea drept urmare o eră de reacţiune şi de prigoniri, va da putinţa ca forţele reacţionare să se deştepte nu numai în Austro-Ungaria, dar poate chiar în alte multe state...” Peste o lună, la 28 iulie 1914 (stil nou), Austria atacă Serbia. Se declanșează Primul Război Mondial. Deși toată lumea paria că se va încheia în cîteva săptămîni, fiecare dintre puterile angajate crezînd că prin victoria ei, Conflagrația, devenită rapid mondială, a durat patru ani și a făcut 9 milioane de morți numai pe cîmpurile de luptă. La capătul ei, în Rusia s-a instaurat comunismul, Imperiul Austro Ungar s-a destrămat, Germania a devenit republică și ulterior putere fascistă. De ce l-am citat pe Constantin Mille, unul dintre cei mai mari jurnaliști ai noștri, director de ziar într-o țară care nu era implicată în jocurile continentale, și prin asta un analist în stare de a judeca la rece evenimentele? Pentru că marele nostru jurnalist nu era singurul din Europa și din lume căruia să-i treacă prin cap o clipă că de la atentat se va ajunge la un Măcel mondial. Citește mai mult

Gîndul de duminică, 15 aprilie 2018

Din nenorocire, la aproape treizeci de ani de la prăbușirea comunismului, Occidentul continuă să judece Lumea tot în termenii Războiului Rece

Despre Cum era cît pe-aci să ne trezim în al Treilea Război Mondial și ultimul pentru rasa umană, numai și numai pentru că Diliul de la Casa Albă – Donald Trump – are probleme cu o actriță porno care nu mai respectă contractul prin care trebuia să nu spună nimănui, contra-cost, firește, că și-a tras-o cu actualul președinte al Americii, voi scrie în numărul de duminică spre luni. Pînă atunci pot spune că, în cazul Crizei siriene, despre care a scris chiar și Viorica Dăncilă pe Facebook (!!!) după ce Stăpînul ei Liviu Dragnea a scris și el pe Facebook-ul său, de la declanșarea Primului Război Mondial n-am mai văzut atîta iresponsabilitate a unor conducători ai lumii – Donald Trump, Vladmir Putin, Emmanuel Macron, Theresa May – gata să se încaiere și prin asta să distrugă planeta într-o Apocalipsă atomică (orice incident dintre NATO și Rusia poate duce la folosirea armelor nucleare) asemenea unor lelițe de pe maidan. Criza siriană e însă doar un moment din procesul mai mult decît periculos al creșterii tensiunii între Occident și Rusia pe fondul Crizei de autoritate traversată de Donald Trump, strîns de testicule tot mai tare de la o zi la alta. E limpede că nici acum, la aproape trei decenii de la prăbușirea comunismului, Occidentul n-a găsit o politică internațională menită să înlocuiască politica definitorie din timpul Războiului Rece – cea a confruntării cu Dușmanul (Uniunea Sovietică, Rusia) cu o politică adecvată noilor realități planetare, în care noi și noi actori globali (China, de exemplu) se afirmă puternic, în care rasa albă se confruntă cu provocări care cer colaborare și nu confruntare între țările care dau tot mai mult semne de apus în genul celui străbătut de Imperiul Roman în confruntare cu Barbarii. Despre descumpănirea Occidentului după ce s-a trezit, în urmă cu aproape trei decenii, lipsit de dușmanul numit URSS, invocat ca pericol care a justificat ținerea Europei de Vest sub umbrelă americană, am scris sub titlul Criza Occidentului un eseu pe care-l reproduc mai jos. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 14 aprilie 2018

Ce nu spune GRECO atunci când exprimă "îngrijorări" pentru șefa DNA, Laura Codruța Kovesi

În anul 2009, actualul președinte al comisiei GRECO, judecătorul Marin Mrčela, cerea „reducerea imunității” pe investigațiile de corupție dar și o Anti-corupție alături de fundațiile Soros. Același magistrat Mrčela este cel care a „pedepsit” asasinarea a 28 de persoane cu aprox. 5 ani de închisoare. Text și foto: Traian Horia Pe 11 aprilie a.c., grupul GRECO ... al Consiliului Europei se arăta „îngrijorat” de reformele pe Justiție din România și de „controversata” inițiativă de demitere a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Presa „copy-paste” a reluat cuminte un Comunicat care, o dată mai mult, ar fi trebuit să țină România cu genunchii pe coji de nucă. Rădăcinile „îngrijorărilor” organismului internațional GRECO erau, însă, vechi și cultivate: actualul președinte al Grupului, judecătorul Marin Mrčela- cel care cere tuturor „standarde” pe combaterea crimei organizate și a anti-corupției, este același personaj care, în 2009, la un eveniment pregătit împreună cu organizația Transparency International (Soros), avea ca model de campanie globală anti-corupție, unul în parteneriat cu Fundația Soros. Magistratul croat Mrčela este același care, într-un dosar cunoscut de crime de război ("Punga Medak"), pedepsea în anul 2008 torturarea și asasinarea a 29 de civili și militari din Serbia cu ridicola sentință de 5 ani de închisoare. În prezent, atitudinea Grupului GRECO ... privitoare la Justiția din România apare cu atât mai ruptă de realitate cu cât este greu de crezut că Mrčela și echipa sa nu au aflat nimic despre ultimele dezvăluiri din mass-media românească și despre investigații derulate: în numele „anti- corupției”, în Țara Mioriței au fost fabricate dosare, au fost încheiate în secret Protocoale ale unor instituții de forță din Justiție și Servicii speciale, a fost alimentat un Stat Paralel prin celule ale Direcției Naționale Anti-Corupție și prin entități non-guvernamentale finanțate-nerambursabil, eventual prin Soros. Citește mai mult

Gîndul de vineri, 13 aprilie 2018

Lefterpopescianismul în politica românească

Luînd ca exemplu pe nefericitul erou al schiţei Două loturi, Lefter Popescu, Marin Preda crede a descoperi la Caragiale o comedie a cuvîntului. Comportamentul aberant al funcţionarului din finalul schiţei şi-ar avea explicaţia, potrivit eseistului, într-o rătăcire din cauza cuvintelor: „În plină nefericire, eroul o ia razna, dus de cuvinte. Torentul de vorbe scoate la iveală o ţicneală care zăcea în creierul individului, neştiută pînă atunci nici de el însuşi, compusă din expresii şi idei inautentice, dar care dau la iveală viaţa adevărată a conştiinţei lui falsificată de cuvinte”. Cu intuiţia sa genială, autorul Vieţii ca o pradă sesizează însă, chiar dacă fără s-o ştie, un fenomen sufletesc de nebănuite proporţii: lefterpopescianismul. Ce este lefterpopescianismul? O luare razna (nu neapărat din cauza cuvintelor) în plină viaţă sau literatură a unui personaj, o fisură în structura personalităţii (autorului sau cetăţeanului) prin care răzbat (în afară sau în text) tot ce are el mai bine stăpînit în adîncuri. Să ne oprim asupra fondatorului lefterpopescianismului, adică asupra domnului Lefter Popescu din schiţa lui Caragiale. Aflînd că numerele cîştigătoare sînt inverse, eroul e lovit de această izbucnire: „Cum aude cuvîntul vice-versa, d. Lefter se face vînăt ca ficatul şi se ridică izbucnind cu o volubilitate supremă: – Vice-versa! Nu se poate, domnule! peste poate! Vice-versa! Asta-i şarlatanie, mă nţelegi! Vă ’nvăţ eu minte pe d-voastră să umblaţi d’acu ’ncolo cu infamii, şi să vă bateţi joc de oameni, fiindcă este o exploatare şi nu vă mai săturaţi ca vampirii, pierzînd toată sudoarea fiecare om onest, deoarece se ’ncrede orbeşte ’n mofturile d-voastră şi cu tripotajuri ovreieşti de bursă, care sîntem noi proşti şi nu ne ’nvăţăm odată minte ca să venim, mă nţelegi, şi să ne revoltăm... Citește mai mult

Gîndul de joi, 12 aprilie 2018

De ce noi, românii, nu suntem ca ungurii? Pentru că suntem babuini!

Ca istoric al clipei nu puteam să nu fiu interesat de rezultatele alegerilor din Ungaria. Sondajele de opinie îl dădeau cîștigător detașat pe premierul în exercițiu Victor Orban, prezentat românilor de presa TeFeListă drept un dușman al Poporului, prin politica sa rebelă față de Bruxelles, pentru TeFeLism, singura politică fiind cea de spălare pe picioare de un întreg popor a birocraților corupți de la Uniunea Europeană. N-aș fi așteptat cu atîta interes duminică seara rezultatele votului din Ungaria dacă pe parcursul zilei n-aș fi aflat, de la televiziunile străine (ale noastre se luptau din greu cu drobul, cu ouăle roșii și cu morții care vorbesc pe WhatsApp din morminte deși acolo n-au internet) că participarea la vot ia proporțiile unei luări cu asalt a secțiilor de vot. Din 1990 încoace, la noi prezența la vot masivă e asociată cu victoria Opoziției de Dreapta împotriva partidului fondat de Ion Iliescu. De fiecare scrutin liderii partidulețelor de Dreapta și unitățile de comando ale Presei TeFeListe, au stat cu ochii pe buletinul meteo. Timpul frumos a fost totdeauna considerat aliatul PSD, pe motiv că electoratul de Dreapta pleacă în week-end din București, pricopsit cum e, în timp ce electoratul de Stînga merge la vot, pentru că oricum, rămas acasă, altă distracție decît să meargă la vot n-are. Convins că și în Ungaria funcționează regula din România – prezență mare la vot șanse mari pentru Opoziția de Dreapta – m-am gîndit că năvala anunțată de presa străină ar putea fi semnul unei răsturnări de situație în Ungaria. Era greu să cred că electoratul pasiv se grăbește să meargă la vot pentru alte formațiuni decît cele din Opoziție. Tentativele mele de după închiderea urnelor de a afla din presa noastră ceva despre rezultatul votului s-au dovedit zadarnice. La un moment dat știri pe surse, singurul site care nu făcuse indigestie de atîta miel fript, dăduse ca sigură o răsturnare de situație. Curios să văd sursa din care se născuse știrea, am descoperit, mai mult decît amuzat, că era vorba de revista 22. Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 11 aprilie 2018

Ce părere are actuala conducere a SRI? Sunt trădători toți cei care dezvăluie public abuzurile de Poliție politică ale Serviciului?!

De regulă Săptămîna Patimilor e una lipsită de evenimente mediatice ieșite din comun, dintre cele din care înfloresc succesiuni de Breaking news-uri. Cu cît ne apropiem de Paști sau, mai nou, de minivacanța de Paști, ulterioară minivacanței de 24 ianuarie și antecesoare minicavanței de 1 mai, România din ultimii ani trăind într-un lung șir de minivacanțe, cu atît viața publică cade în hibernare, lăsînd locul eternelor buletine meteo, buletine privind starea drumurilor și buletine medicale despre pericolul halirii nemăsurate. Anul acesta, anul Paștelui timpuriu, Săptămîna Patimilor a făcut excepție de la Legea somnolenței în plan mediatic. Joi, 5 aprilie 2018, s-a ivit în spațiul public unul dintre cele mai mediatizate citate postdecembriste dintr-o vorbire a unui om viu. Nu aparține unui politician, nici unui publicist, nici măcar unei starlete, ca să nu ne mire tărăboiul stîrnit. Aparține unui general SRI trecut în rezervă cu un an în urmă, spre surpriza generală: Florian Coldea, fostul prim adjunct al directorului SRI, timp de peste un deceniu, unul dintre cei mai longevivi șefi militari din serviciile noastre secrete. Joi, 5 aprilie 2018, la finele unei noi runde de audieri la Comisia SRI, potrivit unei înțelegeri dubioase cu șeful Comisiei, Florian Coldea a dat citire unui text scris. Din acest text a fost extras și prăjit în tigăile senzaționalului, citatul deja celebru. Înainte de lua în dezbatere citatul provocator de Scandal, se cuvine a menționa, pentru înțelegerea gestului asumat de Florian Coldea, că: Citește mai mult

Gîndul de marți, 10 aprilie 2018

Stenograma interviului dat de Victor Ponta la Știri pe surse la concurență cu Jurnalul Elenei Udrea!

Am invocat într-un editorial anterior interviul acordat de Victor Ponta site-ului Știri pe surse în ziua 18 martie 2018 definindu-l drept „una dintre cele mai puternice documente de dezvăluiri privind trecutul recent, trecut care ne obsedează mai ceva decît pe cei din anii 1965-1971”. Într-adevăr, în contextul acestui fenomen unic în postdecembrism – un val de dezvăluiri, unele produs al unei autodetonări despre ce se întîmpla dincolo de fațada democratică a vieții publice – interviul lui Victor Ponta are enormul avantaj de a fi un fel de Memorii necruțătoare ale unui personaj care a fost făuritor de evenimente și nu simplu martor. N-am spus în comentariul meu, care se referea doar la una dintre dezvăluiri – cea în care Florian Coldea o chema la ordine la SRI pe șefa DNA, Codruța Kovesi și o lua la întrebări mai ceva decît făcea un ofițer din Rusia lui Turgheniev cu ordonanța pe post de slujitor – că interviul are dezavantajul de a fi publicat pe site doar în varianta video. Fiind vorba de un dialog întins în timp, interviul n-a devenit, cum ar fi fost de așteptat, izvorul unei serii de știri, de comentarii, de intervenții pro și contra. Preocupat, așa cum văd cititorii mei, de tot ceea ridică brusc capacul de oala democrației din ultimii ani pentru ca omul simplu să-și dea seama că supa dinăuntru, care părea să miroasă frumos, pute, am făcut rost cu mijloace proprii de Stenograma interviului. Și cum această stenogramă pe care o dețin doar eu are valoarea de dezvăluiri a Jurnalului Elenei Udrea, îmi permit în mai multe numere din cristoiublog.ro să redau pentru cititorii pasionați de a ști ce e dincolo de ceea ce vedem la televizor, în culisele vieții noastre publice, fragmente din interviu considerate de mine de o excepțională importanță pentru înțelegerea a ceea ce s-a întîmplat în ultimii ani. Citește mai mult

Gîndul de luni, 9 aprilie 2018

Din nefericire, Făt-Frumos e român

Cu nouă decenii în urmă, în 1928, Sadoveanu îşi publica, la Cartea Românească, impresiile de călătorie în Olanda. Zicîndu-i simplu Olanda – note de călătorie, scriitorul dă expresie artistică unei vizite în ţara lalelelor. Fireşte, nu în calitate de autor, cum am putea crede noi, cei de azi, obişnuiţi cu trimiterea peste hotare, în documentare turistică, a publicistului, ci în calitate de delegat al CAM, în al cărui Consiliu era membru, să negocieze tutun împreună cu alţi doi ingineri. Ce-a făcut Sadoveanu în această ipostază de tîrguitor de tutun nu vom şti niciodată. Numai dacă nu ne va trece prin cap să răscolim prin arhiva CAM. Ar fi o strădanie inutilă. Întîi, deoarece s-ar putea ca incursiunea delegaţiei române să nu fie consemnată în nici un act oficial. Apoi, chiar dacă ea ar fi descrisă pe o hîrtie, nu văd ce rost ar avea s-o cercetăm. Mult mai important e faptul că în Olanda a fost, alături de Mihail Sadoveanu neguţătorul de tutun, Mihail Sadoveanu scriitorul. Iar acesta din urmă ne-a lăsat, drept mărturie a trecerii sale prin ţara lalelelor, una dintre cele mai plăcute cărţi de călătorie din istoria literaturii române. De ce-am ţinut să precizez că notele de călătorie ale lui Sadoveanu au apărut cu nouă decenii decenii în urmă? Pentru o mirare care-l stăpîneşte pe scriitor de la un capăt la altul al traseului. Cea de-a vedea că totul întîlnit în cale e bine pus la punct, îngrijit, lustruit, spălat, frecat, într-un cuvînt supus unei crîncene atenții a omului. După raita într-o mică localitate, Haarlem, scriitorul trage concluzia: „...marca de căpetenie însă a tuturor acestor aşezări este grija extremă pînă la cel din urmă amănunt, pînă la cel din urmă centimetru. Mă rog, ce fac oamenii aceştia de aici, stăpînii acestor jucării? Cu ce se vor fi îndeletnicind? Stau undeva la pîndă toată vremea – cu anume aparate şi scule. Cum a trecut o pasere, cum s-a arătat un gîndac, cum apare o mîţă străină atingîndu-se de o tufă, cum bate vîntul deranjînd covorul aliniat al frunzelor, cum a sosit cumva din altă ţară un mic roi de pulbere, cum s-a produs cea mai uşoară descumpănire în toată rînduiala – cel care stă la pîndă iese ca să aşeze iar cum a fost: să taie cu foarfecele, să îndrepte cu cleştele, să înlăture cu peria, să spele cu acizi, să frece cu disperare metalul, să ridice şi să îngroape steaua pe care-a lăsat-o paserea să cadă din cer.” Citește mai mult

Duminică, 8 aprilie 2018

Tefelismul din Israel, la oglindă cu tefelismul din România

Text și foto de Traian Horia Comisarul pentru Refugiați al ONU, Fillipo Grandi, tocmai bun să aducă în Europa migranții ilegali africani din Israel pe banii guvernului Canadei și ai Fundațiilor OSF- Soros. Intenția israelienilor de a trimite migranții în țări sigure din Africa, blocată de o fundație sprijinită prin Rețeaua Open Society (Soros). Premierul israelian Netanyahu acuză că Soros a finanțat protestele din Israel. Pe 2 aprilie a.c., premierul Benjamin  Netanyahu...  anunța o înțelegere intervenită între Israel și Organizația Națiunilor Unite (ONU, prin Agenția pentru Refugiați UNHCR) cu privire la preluarea de către Uniunea Europeană a unui număr de cca 17000 migranți africani ilegali aflați pe teritoriul evreiesc. Netanyahu menționa că majoritatea migranților erau "economici" și nu "persecutați politici", fiind proveniți în majoritate din Eritreea- o țară africană săracă, fără război din anul 2000, fără revoluții, acuzată că înarmează miliții islamiste din Somalia și aflată în conflict de mulți ani cu conducerea ONU. Se preciza printre altele că de costuri și de derularea Acordului urma să se preocupe Comisarul ONU pentru Refugiați, iar migranții ar fi urmat să fie transportați spre "țări dezvoltate sigure precum Canada, Italia sau Germania". Ca o bizarerie pentru această combinație politică, era de menționat că și ONU și UE au fost acuzate repetat în ultimul timp de atitudini anti-Israel, cu anti-semitism în creștere pe Agenții ONU sau pe state membre ale UE. O zi mai târziu, presa copy-paste occidentală de stânga anunța simplu și firesc că Netanyahu a revenit asupra deciziei, insistând că Acordul trebuia revăzut. Precipitarea evenimentelor îngropa, însă, o întrebare esențială: de la cine preluase UNHCR, prin reprezentantul său, Filippo Grandi, mandatul de a negocia aducerea de migranți ilegali din Israel în Europa? Fluxul de știri occidental  ... evitase dealtfel și un alt amănunt important: Israel se oferise, alternativ, să susțină o relocare a migranților spre statele africane "sigure" Rwanda și Uganda. Statul Rwanda a declinat, însă, oferta lui Netanyahu, "la presiunile" unui enigmatic ONG. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 7 aprilie 2018

Recurs în anulare la condamnarea lui Isus

Profit de faptul că la ora cînd redactez această ediție din cristoiublog.ro e Vinerea Mare, în amintirea de mii de ani a arestării, condamnării și executării lui Isus, pentru a reproduce un eseu mai vechi al meu, iscat de lectura unei cărți mai mult decît interesante: „Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus Christos” de Haim Cohn, la vremea scrierii cărții Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a statului Israel. Absolvirea Sanhedrinului Potrivit prefeţei semnate de Teşu Solomovici la volumul lui Haim Cohn, Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus Christos, „acesta este a 60.001 carte care s-a scris, numai în ultimele două secole, despre viaţa şi moartea lui Iisus Christos". Istoria volumului? Palpitantă: „Cartea s-a născut în urma unui demers neobişnuit: imediat după înfiinţarea statului Israel, un grup de preoţi creştini s-a adresat înaltei Curţi de Casaţie a Israelului, cerând rejudecarea procesului lui Iisus din Nazaret şi reabilitarea «Fiului lui Dumnezeu». În felul acesta - scriau preoţii - va fi îndreptată grava eroare judiciară comisă de Sanhedrinul evreiesc din urmă cu aproape 2000 de ani. Curioasa cerere a ajuns pe mâna judecătorului Haim Cohn, preşedintele înaltei Curţi de Casaţie a Statului Israel, urmaşul unei ilustre familii de rabini. El a studiat «cazul» de vreo douăzeci de ani şi «verdictul» dat a făcut «senzaţie»”. De ce a produs vâlvă verdictul? Pentru că el absolvă Sanhedrinul şi, prin asta, pe evrei, de arestarea, condamnarea şi executarea lui Isus. Povara responsabilităţii e aruncată pe umerii romanilor, ai lui Pilat din Pont îndeosebi. Valurile publicistice provocate de carte sunt explicabile. Timp de secole, crima, cea mai mare crimă din istoria omenirii, a fost pusă pe seama evreilor. Citește mai mult