cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de miercuri, 10 ianuarie 2018

Cum ședința CExN de luni nu le-a fost de ajuns ca să se ia de păr, liderii PSD au mai convocat una!

Luni, 8 ianuarie 2018, a avut loc la sediul din Kisselef, ședința Comitetului Executiv Național al PSD. Potrivit Statutului, Comitetul Executiv Național „este structură de conducere și de decizie al partidului care coordonează activitatea partidului între Congresele PSD”. Sîntem la finele unui an – 2017 – și la începutul altuia – 2018. Partidul Social Democrat e partid de Guvernămînt. După alegerile din 2016, cîștigate de PSD la un scor zdrobitor, PSD poate fi considerat, ca putere, asemănător PCR de pe vremuri. Chiar dacă Legea Fundamentală n-a fost modificată încă pentru a înscrie rolul conducător al PSD, totuși, condițiile de după ultimele alegeri parlamentare – un președinte de mămăligă, o Opoziție pe cît de slăbănoagă ca forță parlamentară, pe atît de penibilă ca acțiune, o presă în poziție de Drepți - îndreptățesc ipoteza că luni, 8 ianuarie 2018, a avut loc la București reuniunea semnificativă a unui partid de care depinde România lui 2018. Nu sînt nici pro-PSD, nici anti-PSD. Sînt cetățean al acestei țări. Și, în această ipostază, e normal să mă interesez pentru ce teme majore s-a reunit cel mai important organism de conducere colectivă a partidului de Guvernămînt acum, în primele zile ale noului an, și ce decizii s-au luat în legătură cu aceste teme. Spun teme majore, pentru că, e la mintea cocoșului, Comitetul Executiv Național al PSD nu se poate reuni în genul Hai să ne vedem și noi luni dacă n-ai altceva mai bun de făcut, eventual bem și o cafea împreună! Potrivit Statului, CExN al PSD e alcătuit din „membrii Biroului Permanent Național, cu drept de vot; liderii grupurilor parlamentare; liderul PSD din Parlamentul European; președinții organizațiilor județene / de sector ale PSD; președintele organizației municipale PSD București; președinte PSD Diaspora; președinte PSD Republica Moldova;președinți ai TSD, OFSD, OPSD, LAL, PES Activists România”. Citește mai mult

Gîndul de marți, 9 ianuarie 2018

România - țara unde oamenii acceptă bucuroși să fie spionați de Servicii!

Am scris într-un număr anterior despre gravitatea deosebită a faptelor dezvăluite de Daniel Dragomir prin reproducerea a două documente semnate de doi judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție: Corina Jijiie și Horia Valentin Șelaru. Documentele, descrise de mine pe larg, erau două mandate de supraveghere tehnică de către SRI, solicitate și obținute de DNA, prin care 80 de persoane – cele mai multe dintre ele politicieni – erau supravegheate video și audio timp de 30 de zile, între 4 iulie 2014 și 2 august 2014. Respectivele persoane, cărora li s-au adăugat și altele, au fost supravegheate tehnic mai departe de SRI, în cadrul colaborării Binom - ale cu DNA, între 2 octombrie 2014 și 31 octombrie 2014. Simpla privire asupra perioadelor de spionare arăta că Operațiunea a avut loc în plină campanie pentru prezidențialele din 2014. Nu încape vorbă – scriam în textul anterior – că în cazul acestor mandate ne-am întîlnit cu ceea ce eu am denunțat a fi și este încă Folosirea luptei împotriva corupției ca pretext pentru răfuieli politico-mafiote. Supravegherea tehnică a fost reclamată și obținută în dosare de investigare a unor presupuse fapte de corupție. În realitate, mandatele au fost cerute și obținute pentru ca SRI-ul să poată obține, cu acoperire legală, informații prețioase din tabăra adversarului lui Klaus Iohannis în bătălia electorală din 2014. Favorit al Binomului SRI-DNA, candidatul Klaus Iohannis nici măcar nu s-a ostenit să desfășoare o minimă campanie electorală. L-a făcut președinte Sistemul instituțiilor de forță, care aveau nevoie la Cotroceni de o Rață mecanică, după un Traian Băsescu mereu preocupat să călărească Sistemul. Despre folosirea luptei împotriva Corupției pentru a obține, sub acoperire legală, dreptul de a spiona în campania electorală, am mai scris. Citește mai mult

Gîndul de luni, 8 ianuarie 2018

De ce s-a dus Klaus Iohannis la CSM? Ca să se poată gudura pe lîngă magistrați interlopi, precum procurorul DNA Mircea Negulescu, zis Zdreanță!

Vineri, 5 ianuarie 2018, Klaus Iohannis a participat la Ședința CSM de bilanț și alegeri, prilej cu care a ținut un discurs. CSM e potrivit Constițuției organismul care răspunde de viața și activitatea magistraților din România postdecembristă. E mai mult decît interesant că Legea fundamentală din 1991 conținea prin articolul 132 o statuare a CSM fără a-l defini într-un fel: „Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din magistraţi aleşi, pentru o durată de 4 ani, de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.” Constituția Revizuită în 2003 a ținut să precizeze prin articolul 133, aliniatul 1, intitulat Rolul și structura: „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.” Articolul următor, 134, conferă CSM o putere pe care n-o deține nici un organism profesional: „1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii. (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică.” În România democrată, există numeroase categorii profesionale. Nici una nu beneficiază prin Constituție de dreptul de a-și judeca proprii membri și cu atît mai mult de a le făuri destinul profesional. Doctorii, de exemplu, nu se judecă singuri. De ziariști nu mai vorbesc. Constituția nu prevede un organism de tip CSM pentru ziariști care să-i judece pentru știri false. Potrivit articolului 133, aliniatul 6 din Constituție, Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă. Citește mai mult

Gîndul de duminică, 7 ianuarie 2018

Tudor Arghezi le spune românilor care vor să plece în străinătate: Staţi acasă şi biruiţi acasă la voi

Dintre tabletele scrise în fiecare zi de Tudor Arghezi în Adevărul între 14 aprilie 1946 (Ochi îngheţaţi) şi 31 decembrie 1947 (De anul nou) mi-a atras atenția Mirajul, semnată în numărul din 29 mai 1947, prin tema actuală și acum, dacă nu doar acum: Plecarea românilor în străinătate. „De cîtva timp sînt întrebat atît din mahala cît şi din oraş, de către muncitori şi intelectuali, de-a dreptul, prin telefon sau în scris, ce ştiinţă aş avea despre o plecare în... Argentina. Se pare că guvernul argentinian s-a hotărît să-şi populeze ţara, bogată în resurse, dar săracă în oameni, cu străini, şi că imigranţii asiguraţi de cum sosesc cu o proprietate agricolă sînt stipendaţi şi pentru lunga lor călătorie. Condiţiile ar fi mai precise în ceea ce priveşte starea civilă, decît calificarea profesională, republica sud-americană avînd nevoie de tot felul de braţe, de mîini şi de inteligenţe. Candidaţii trebuie să fie căsătoriţi, întrucît argentiniencele fiind brune, frumoase însă puţine, au probabil îndeletnicirea citadină bine fixată de a juca tango la Buenos Aires cu castaniete. Mitică şi Ghiţă ar risca să rămîie flăcăi şi să se lingă pe buze, oricît de simpatici şi oacheşi ar fi şi ei, cu toate că două latinisme împărecheate, din două emisfere opuse, ar putea să dea o descendenţă creolă ispano-românească, de toată frumuseţea. Atracţia e destul de îndreptăţită. Pe o suprafaţă de mai puţin de trei milioane de kilometri pătraţi sînt aşezaţi şapte milioane de oameni (mai mult sau mai puţin căsătoriţi) şi negoţul dintre Anzi şi Atlantic e remunerator: cereale, crescătorii, lînă, piei, un belşug în schimbul aurului din toată lumea. Se spune că un distins reprezentant al Argentinei, extrem de amabil şi îndatoritor, şi care, ca orice spaniol de rasă, dispune pe cartea de vizită de un şir întreg de nume sonore, legate între ele cu mai multe particule aristocratice muzicale, a şi sosit în Bucureşti şi primeşte ca un mare senior. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 6 ianuarie 2017

EXCLUSIV - România, proasta cu Recomandări a ONU La "sfatul" unei Agenții a Națiunilor Unite, radicalii islamiști - suspecții de terorism din sistemul penitenciar românesc - sunt ținuți în aceleași spații comune cu restul deținuților

Text și foto: Traian Horia România își ține deținuții radicalizați islamic la un loc cu ceilalți deținuți, după o "Recomandare" oferită de o Agenție ONU (UNODC), în timp ce țări care au o vastă experiență în lupta cu terorismul, precum Franța sau Marea Britanie, procedează invers și separă jihadiștii în Centre speciale pentru a opri prozelitismul radical islamist, cu tot ceea ce poate decurge de aici: discursurile urii, extremismul, convertirile etc. Într-un articol publicat în Apr. 2017 de Los Angeles Times (SUA), reprezentanții ONU chiar erau citați cu o cugetare mai adâncă decât un puț din Apuseni- "Este imposibil să știm exact câți extremiști violenți sunt închiși în lume, dar în unele țări pot fi câțiva, iar în alte țări pot fi sute sau mii". Ar părea ciudat, dar acești oameni de la ONU (UNODC) editează cărticele despre radicalizare și bâjbâie după soluții, iar România, ca de obicei, este invitată să folosească doar produsele expirate ale multi-culturalismului occidental. Este de reamintit în context că, în Sept. 2017, președintele nord-american Donald Trump cerea public "reformarea" ONU: un tren personal de Găești ar sosi, însă, mult mai rapid la sediul Națiunilor Unite decât ar sosi acolo o reformă. Într-un răspuns adresat publicației cristoiublog.ro ... Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) ne-a transmis că deținuții radicalizați islamic din România sunt cazați în aceleași spații cu ceilalți deținuți. "Măsura cazării în comun facilitează influențarea pozitivă a persoanelor radicalizate, în vederea dezangajării acestora (sic!-n.n.) (detașarea de mediul generator al influenței negative și de convingerile islamice radicale)", menționează reprezentanții instituției în același document. Pentru radicalizatul care devine "un risc" pentru siguranța penitenciarului, o Comisie îl va putea trece într-un regim special, în cadrul căruia va desfășura "în grupuri mici", activități "moral-religioase" sau "educative": altfel spus, radicalizatul islamic schimbă doar grupul unde prezumtiv își desfășoară discursul religios. ANP exclude din condei adevăratul risc al acestor situații și nu menționează agresivitatea prozelitismului islamist la care sunt expuși ceilalți deținuți. Citește mai mult

Gîndul de vineri, 5 ianuarie 2018

SRI în serialul de mare succes Divizia din Berlin: un amărît Serviciu de provincie a Lumii de azi

Interesat de producțiile despre CIA, am urmărit pe HBO Go cele două sezoane din serialul EPIX Berliner Station, tradus la noi impropriu Divizia din Berlin deoarece CIA are Stații și nu Divizii în diferite locuri din lume. Primul sezon din Berlin Station se petrece în 2015. E anul în care CIA a fost prinsă cu mîța-n sac spionînd-o chiar pe Angela Merkel. E anul în care opinia publică mai stă sub impresia de uluială produsă de dezvăluirile lui Edward Snowden în 2013 despre abuzurile NSA. Cele două realități vor fi puse la lucru de producători pentru a țese intriga plină de suspans a primului sezon din Berlin Station. Ca și 24, serial care, deși se ocupă de o unitate de Contraterorism din Los Angeles, abordează realitățile mai puțin de carte poștală din orice Serviciu Secret din lume, inclusiv din CIA, Berlin Station atacă cele două mari slăbiciuni în lupta cu terorismul: Mîncătoria internă. Birocrația paralizantă. Aceste două slăbiciuni explică de ce, cu toate fondurile uriașe acordate de statele occidentale Serviciilor secrete, teroriștii pot declanșa atentate cînd vor și cînd nu vor. Birocrației paralizante și mîncătoriei interne li se adaugă sacrificarea intereselor Agenției de dragul intereselor personale, cele sexuale îndeosebi (Șefa Operațiunilor murdare (COPS) din Berliner Station se culcă cu un proprietar de bar căruia îi mușamalizează dosarul, mizerie avînd drept rezultat atentatul terorist de la Charlie Hebdo, directorul Stației (COS) trăiește cu secretara), miș-mașurile (șeful Stației, în complicitate cu directorul adjunct (DCOS), trece pe statul de plată informatori fictivi, cărora le încasează banii). Mizeria din interiorul Stației face obiectul scurgerilor din presă provocate de insiderul Thomas Shaw. Motivul pentru care ofițerul CIA s-a decis să dea în gît CIA va fi mărturisit de acesta într-un mesaj anonim, deși Daniel Miller, case officer trimis de Centru, îl descoperă în persoana unui alt case officer din Stație – Hector Dejean: Citește mai mult

Gîndul de joi, 4 ianuarie 2018

În locul tradiționalului Mesaj de An Nou al Președintelui Republicii, robotul lui Klaus Iohannis ne-a trimis un SMS!

La cumpăna dintre ani, ca să folosesc un tic al presei audio-vizuale, înfipt în creierul meu după zile întregi petrecute acasă, simplu cetățean se întreabă ce-l așteaptă în anul care vine. Și chiar dacă, potrivit propagandei democratice, cetățeanul și-a luat soarta în mîini după căderea Comunismului, regim în care un Tătuc ne dădea mură-n gură în materie de idealuri și păpică, pentru a afla ce-l așteaptă de la anul care vine, el, cetățeanul, se interesează ce au zis despre anul care a trecut și despre anul care vine Ștabii din fruntea țării – președintele, premierul, președintele partidului de guvernămînt. Așteptarea asta a născut peste tot în lumea civilizată ceea ce se cheamă Mesajul de Anul Nou. Cu o amploare ieșită din comun în Franța, mesajul de Anul Nou e practicat de toți președinții, de toți premierii, ba chiar și de mulți politicieni, pentru a le sugera, ba chiar și pentru a le dezvălui, cetățenilor viziunea lor asupra anului care a trecut, și ce cred ei că va trebui făcut în anul care vine. Simplu cetățean cum sînt, preocupat însă de mai multe decît de starea pensiei în 2018, și prin urmare interesat și de alte voci din politică, decît cea a Olguței Vasilescu, publicitată la România Tv drept cea care ne aduce vești despre creșterea pensiei, am vrut să văd și eu ce conțin Mesajele de Anul Nou ale președintelui României, premierului și președintelui PSD. De ce nu m-am rezumat în cazul Puterii întruchipate de PSD, doar la Mesajul premierului, cum ar fi normal, dacă ne gîndim că de politica Guvernului pentru noul an răspunde primul ministru? Dintr-un motiv știut atît de bine de cititori că nu mai e nevoie să-l explic în detaliu: Puterea întruchipată de partidul care a cîștigat alegerile e împărțită - în proporții ale căror mărimi îmi scapă - între premierul Mihai Tudose și președintele PSD Liviu Dragnea. Ca să afle cîți inși au fost de-adevăratelea la o manifestație, Caragiale ne propunea în Atmosferă tensionată un calcul standard. Se aduna numărul dat de presa Puterii cu numărul dat de presa de Opoziție și se împărțea la doi. Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 3 ianuarie 2018

N-o să înțeleg niciodată ce dracu’ sărbătorim în Noaptea de Revelion

De mai mulți ani, finele de an mă prinde în străinătate. Unul dintre scopurile acestei aventuri ține de preferința mea pentru călătoriile de tip cunoaștere la fața locului. Sub acest semn, de vreo cincisprezece ani încoace, am petrecut Revelionul peste hotare în stradă. Am mai scris că puține sînt ciudățeniile firii umane care să mă nedumerească mai tare decît obiceiul de a sărbători cu larmă încheierea unui an și venirea unuia nou. Pe lîngă că un an scurs din viață înseamnă un pas mai departe pe drumul fatal către plecarea definitivă de pe acest Pămînt, nu văd nici un motiv să petrecem în noaptea Anului Nou. Merită să sărbătorești ceva ivit din munca ta, din eforturile tale sau, cel puțin, ceva care a depins într-un fel de tine. Avem vreo contribuție fiecare dintre noi, pămîntenii, la încheierea Fostului An și ivirea Noului? Vechiul an se încheie indiferent că vrem sau nu noi, muritorii. La fel, Noul An vine și fără a cere acceptul nostru. Nici în plecarea fostului, nici în ivirea noului, nu stă o fărîmă de contribuție omenească. Nici măcar Donald Trump, cel mai puternic om de pe planeta Twitter (pe cea numită Pămînt am serioase îndoieli că deține vreo putere), nu poate face nimic pentru a grăbi plecarea Fostului an și Ivirea noului, cum, dacă ar vrea, nu poate opri plecarea Fostului și ivirea Noului. În aceste condiții, obiceiul omenesc de a petrece, mai ales de a ieși în stradă și a zbiera la cer, mi s-a părut și va continua să mi se pară una dintre cele mai mari ciudățenii ale firii umane, explicabile doar prin faptul că vreun sfert din ADN-ul uman e moștenit de la Omul de Neanderthal. Timp de 300 000 de ani Omul de Neanderthal a ridicat privirile spre cer și a zbierat cît a putut de tare cînd n-a înțeles nimic din ceea ce trăia. Încheierea unui an și ivirea altuia, nou, sinonim cu trecerea unui an din viață, e probabil un mister pe care noi, verișorii Omului de Neanderthal, nu l-am dezlegat și nu-l vom dezlega niciodată. Drept urmare, ieșim în stradă și zbierăm cît putem de tare la cer. Citește mai mult

Gîndul de marți, 2 ianuarie 2018

Fascinanta soluţie mioritică pentru toate problemele: afişul mobilizator!

Trecînd voios pe toate canalele, mă opresc pe unul franțuzesc generalist, care dă un reportaj despre România. Nu scrie nicăieri că-i vorba despre patria noastră de pe malul Dunării. Şi, totuşi, secvenţa pe care mi-a căzut privirea – o căruţă în prim plan şi un poliţist şapcaliu în plan secund – mi-a spus imediat unde şi cînd se petrece acţiunea. Reportajul e dedicat eforturilor depuse de România pentru a-şi face frontiera de Vest impenetrabilă la trecerile ilegale. Eforturi e impropriu spus. Materialul, ancheta mai degrabă reportaj, se axează pe balcanismul românesc. Avînd pe dedesubt, ca un şuvoi de apă rece, ironia franţuzească, imaginile, dialogurile, comentariile conturează o lume unică în Europa, la întîlnirea şmecheriei cu primitivismul. Se face mare haz de o maşină dăruită de Germania moldo-valahilor de la frontieră pentru a depista fiinţele vii pe baza căldurii emanate, o maşină cu care boşimanii noştri se mîndresc şi sînt gata s-o folosească aiurea, cînd trebuie şi cînd nu trebuie. Francezii sînt nespus de îngrijoraţi de invazia de forţă de muncă ieftină dinspre lumea barbară. Patronii sînt satisfăcuţi. Mînă de lucru ieftină şi calificată. Spală WC-urile doctoriţele de specialitate şi dau cu mătura doctorii docenţi. Salariaţii din Vest muncesc doar în anumite condiţii, weekendul e weekend, greva e grevă, se respectă, că nu degeaba au obţinut prin luptă muncitorii repaosul duminical. Ăştia din Est, din România, din Bangladesh şi din Sri Lanka, fac de toate fără să crîcnească, nu pretind salarii mari, n-au revendicări. Citește mai mult

Gîndul de luni, 1 ianuarie 2018

Tocmai pentru că am trăi în comunism sunt un fanatic al libertății de exprimare, al democrație în general

Partea a doua a interviului acordat lui Ionuț Crivăț de la revista și ziarul Omenia Domnule Cristoiu, pe blogul dumneavostră aveți un citat din Tudor Arghezi. Vă asumați și dumneavoastră această poziție de a fi întodeauna contra și de ce? Spre deosebire de foarte mulți tineri formatori de opinie, analiști, jurnaliști, eu am un mare avantaj. Eu am trăit în comunism ca ziarist. Poate mulți vor râde, dar tocmai că am trăit în comunism sunt un fanatic al libertății de exprimare, al democrației. Eram familiarizat cu politica încă de dinainte de 1989, citisem mult, știam despre Gulag chiar din anii `70, citisem „Marea teroare” (cartea britanicului Robert Conquest privind epurările staliniste din anii `30), dar și alte cărți despre stalinism și despre formele monstruoase ale comunismului. Încă de atunci știam că democrația înseamnă posibilitatea de a pune la îndoială orice. Așa se explică și de ce au avansat țările democratice, pentru că, la un moment dat, când toți spuneau că pământul este o plăcintă, a venit unul și a zis că e rotund. În perioada în care lucram în presa antedecembristă aveam întotdeauna o întrebare: Dar de ce nu pot scrie articolul cutare? etc. Acum avem de-a face cu o autocenzură de o mie de ori mai periculoasă decât cenzura de dinainte. De ce? Pentru că cenzura comunistă era una oficială, dar în redacții, între patru ochi la o cafea, se discuta despre ce scriam noi, că articolul ăsta e o aberație, o prostie etc. În sedințele de sumar, de la ora 14.00, și asta nu o să uit niciodată, la Scânteia Tineretului, una dintre întrebările mele era: Ce le mai dăm de citit? Asta pentru că, mai ales în ultimii ani ai lui Ceaușescu, trebuia să publicăm tot felul de documente, cuvântări și rapoarte, texte pe care nu le citea nimeni. Ei, acum avem această blestemată de autocenzură. Dacă ați observat, eu am un tic al vieții. În momentul în care văd că toată lumea o ia razna pe o temă, eu vin și spun dar, de ce? Mulți se întreabă ce l-a apucat pe Cristoiu cu poziția sa, aceea de a fi împotriva curentului propagandei antirusești din România. Dar, chiar mă pricep și sunt un specialist în istoria Rusiei. Știu ce înseamnă Rusia, imperialismul și colonialismul rusesc sub toate aspectele sale. Cum să nu reacționezi când vezi că toți repetă niște clișee? Mă pregăteam să scriu pe această temă absolut inexplicabilă apărută în Occident, pe care văd că o cultivă și ambasadorul SUA, și anume că Rusia promovează știri false și că aceste știri influențează cetățeanul occidental. Citește mai mult