cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Prizonier în închisoarea cărților de Ion Cristoiu (format ebook) este disponibilă pe:

Gîndul de vineri, 6 iulie 2018

Nae Ionescu: La noi, opinia publică nu opinia publică nu judecă, nu condamnă, nu selectează, ci se comportă pasiv, înregistrînd numai

Prezent cu ceva timp în urmă la emisiunea Serviciul de noapte, realizată de Maria Țoghină la Radio România Actualități, în hotarele dialogului cu ascultătorii (după miezul nopții, ăștia da insomniaci!), am fost chestionat asupra a ceea ce un clișeu folosit de adversari, dar și de cei care mă simpatizează numește inconsecvența pozițiilor mele de a lungul și de a latul postdecembrismului. Drept răspuns am citat un articol din Nae Ionescu, în care marele nostru gazetar răspundea și el unei astfel de acuzații, formulate printr-o întrebare somație: Cu cine ești? Spațiul emisiunii nu îngăduia o prezentare mai largă a concepției despre presă a lui Nae Ionescu, unul dintre maeștrii mei în materie de presă. Mi-am amintit însă că scrisesem cîndva un eseu despre gazetar. Căutîndu-l prin foldere, l-am găsit și mi s-a părut, după o lectură fugară, bun de a fi reprodus acum și aici. „Editorialul „Pentru mai multă claritate”, semnat de Nae Ionescu în „Cuvîntul” din 16 noiembrie 1929, dă curs unei exasperări: „Meseria de gazetar – mai ales independent – nu e din cele mai uşoare. Lumea e învăţată să te încadreze: al cui eşti – sau, vorba lui Caragiale – cu cine votezi? Că nu eşti al nimănui, decît al lui Dumnezeu şi al conştiinţei tale, asta nu poate înţelege nimeni. Îţi concede, dacă vrei, că ai putea fi al tău însuţi: adică lucrînd în interesul tău propriu. Dar al conştiinţei tale, adică lucrînd pentru sfînta dreptate, cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste dezinteresată pentru treburile publice, – asta, o dată cu capul, nu!” Citește mai mult

Gîndul de joi, 5 iulie 2018

Despre cum am încercat s-o cînt pe Codruța Kovesi și n-am reușit

Întrebarea numărul unu a momentului, cea care domină talk showurile, hrănește intervențiile publice ale Opoziției și îmboldește pe TeFeLiști să strige Noi zbierăm, nu gîndim! se referă la Codruța Kovesi? Va fi ea sau nu revocată de Klaus Iohannis? Cine n-ar ști că de la prăbușirea regimului Nicolae Ceaușescu au trecut aproape trei decenii, că România e membră UE și NATO, că absurditățile comuniste sînt teoretic demult o amintire de arhive, ar rămîne descumpănit luînd seamă la ce se întîmplă în prezent la noi. O persoană, o ființă omenească, supusă, ca toate ființele omenești fiziologiei, o ființă de păr, sînge și sudoare, a fost transformată printr-una dintre cele mai bine plătite Operațiuni de PR din Istoria României în stîlpul de susținere a națiunii, în persoana de a cărei păstrare în funcție depind independența și suveranitatea țării, verdele copacilor, susurul vîntului, virginitatea fecioarelor și ispășirea noastră de toate păcatele. Cultul personalității Codruței Kovesi, în cadrul căruia șefa DNA a fost cîntată cum nici Elena din Troia n-a fost, ba chiar nici Fecioara Maria, drept Slujirea, Nefertititi, Neprețuita, va rămîne – indiferent că președintele o va revoca sau nu – drept dovada zdrobitoare că mentalitățile comuniste pot reînvia în orice clipă, așa cum pot reînvia Ana Pauker, Stalin și Nicolae Ceaușescu. Știu din Istorie ce înseamnă o valoarea pentru națiune. Știu ce a însemnat Regina Maria, Ana Ipătescu, Ecaterina Teodoroiu, Mihai Eminescu, Marta Bibescu. De aceea n-am înțeles niciodată de ce trebuia înainte de 1989 s-o elogiem pe Elena Ceaușescu. La vremea respectivă, mi s-a comandat, pe linie de Comitet de partid Presă și Edituri, să scriu și să semnez un articol despre Elena Ceaușescu în Presa noastră, în publicația de specialitate a Uniunii Ziariștilor. Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 4 iulie 2018

PNL sau disperarea ca program politic

Anca Mireanu a inițiat pe PS News o rubrică pe care e musai s-o salut: Postcriptum la postdecembrism. Ea își propune semnalarea unui adevăr: Mulți sînt convinși că tot ce se întîmplă în prezent e de o noutate absolută De aici excitarea de a trăi în premieră, de a aborda cu patimă întîmplările mari și mici ale prezentului, ca și cum ar fi unice în felul lor, ceva în genul trăirii Apocalipsei transmise în direct. În realitate, nimic din ceea ce se petrece acum nu e nou, nu e în premieră. Întîmplările și personajele de acum sînt repetări de rutină ale întîmplărilor și personajelor din postdecembrism. Multe din cele ce se întîmplă acum și fac pe unii să jubileze și pe alții să se văicărească s-au petrecut în România încă de pe vremea lui Caragiale. Caragiale a scris în chip genial că singura industrie care prosperă la noi e politica. Și tot el a observat, urmărind detașat patimile de o clipă stîrnite de faptele și evenimentele politice ale vremii sale, că românul trăiește cu patimă de chibiț politica. Jupîn Dumitrache o dă pe Zița de nevastă lui Rică Venturiano, pentru că acesta combate bine pe ciocoi. Jupîn Dumitrache e fan al PNL. Rică Venturiano e un gazetăraș de pripas, care pentru o friptură scrie ca în discursurile din Parlament și din Piețe ale Liberalilor. Jupîn Dumitrache e atît de înîrăit în ura sa față de Conservatori, față de Ciocoi încît cade pe spate cînd descoperă în carne și oase pe autorul cufurelii publicistice anticiocoiești din Vocea Patriotului Național. E greu de imaginat că Jupîn Dumitrache ar fi fost de acord cu măritișul Ziței dacă Rică Venturiano ar fi lucrat la un ziar Conservator, la Timpul de exemplu. Mihai Eminescu n-ar fi avut nici o șansă la mîna Ziței! Din perspectiva propusă de Anca Mireanu mă amuză noua campanie de presă pentru ceea ce inițiatorii numesc Stoparea urii. Citește mai mult

Gîndul de Breaking News, marți, 3 iulie 2018

EXCLUSIV: Acuzații tulburătoare: Protocolul SRI – Ministerul Public moare dar nu se predă

Text și foto: Traian Horia În timp ce pentru revocarea Codruței Kovesi, o Decizie CCR nu produce niciun „efect”, iar șefa DNA este menținută în funcție, Parchetul General refuză să facă public un act de anulare a Protocolului SRI-Ministerul Public, susținând că Decizia CCR pe acest caz produce toate „efectele” posibile. Parchetul General refuză să facă public un act de desființare a Protocolului SRI-ICCJ chiar și pentru cei ce au calitatea de inculpați în „campania anti-corupție ofițeri SRI-magistrați”. Foaie verde stat-din-stat, actu' e clasificat Pe 20 aprilie 2018, omul de afaceri constănțean Sorin Strutinsky a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ, Parchetul General) o copie a documentului prin care fusese desființat  celebrul Protocol dintre PICCJ-ICCJ și SRI, încheiat în februarie 2009 și declasificat de SRI la presiunea opiniei publice, denunțat în presă sau în mediile politice ca pilon de Stat Paralel. Din acel moment și până în prezent, PICCJ i-a refuzat accesul la un astfel de document dintr-un motiv cel puțin bizar: actul ar fi „clasificat”, iar Decizia Curții Constituționale ar fi suficientă pentru nevoile procesuale ale petiționarului. Sorin Gabriel Strutinsky este un om de afaceri constănțean care a fost urmărit neîntrerupt de „organe” între aprilie 2009 și august 2017, fără să fi fost implicat în activități teroriste sau dușmănoase țării: un cetățean al unei țări care pretinde că este o Democrație și nu o dictatură bananieră. După ce a fost ținut în malaxorul SRI-ICCJ ani de zile, Parchetul General îi refuză acum cu trufie dreptul la un document esențial pentru apărarea sa procesuală. În plus, prin „clasificare”, Augustin Lazăr îi anula inculpatului Strutinsky posibilitatea de a solicita înscrisul în virtutea Legii Liberului Acces la Informații de Interes Public (544/ 2001). Citește mai mult

Gîndul de marți, 3 iulie 2018

În chestiunea Legii perimetrelor petroliere offsshore, Liviu Dragnea vrea să negocieze cu americanii în numele interesului național sau în numele interesului său propriu?

Despre spectacolul de supuși otomani oferit de politicienii români veniți la sindrofia de la reședința ambasadorului american la București am scris în numărul anterior. Nu sînt naționalist isteric, nu mă dau patriot, nu mă înfășor în drapelul național ca într-un capot de cucoană trecută, nu mănînc unguri pe pîine și nu fac ochi dulci patriei, pentru ca, măgulită, aceasta să nu-și dea seama c-o buzunăresc. În calitate de cetățean al Uniunii Europene mă simt umilit zilnic de temenelele făcute de politicieni și jurnaliști unor ființe din carne și oase, prin nimic deosebite de noi, românii, ba chiar în multe cazuri, sub nivelul nostru de inteligență și onestitate, numai și numai pentru că ele sînt din punct de vedere oficial diplomați ai unor Mari Puteri sau funcționari ai unor organisme internaționale. Prin urmare, voi continua să denunț cum pot și cît pot babuinismul moldo-valah autohton, asumat de nomenclatura politică și intelectuală de la noi în numele milioanelor de români care nu le-au dat mandat să fie slugi pe față ai străinilor cu fes de la București. Ocupat cu spectacolul, am trecut cu vederea cele două discursuri ținute la sindrofie de ambasadorul american la București și de Klaus Iohannis. Trecînd peste măgăria de a ataca Guvernul român de pe terenul ambasadei SUA, altfel spus, de pe un teritoriu străin, Klaus Iohannis mi-a atras atenția printr-o referire în premieră într-un astel de discurs, de regulă dînd în clocot de bla-bla-blauri din noul limbaj de lemn postdecembrist: Citește mai mult

Gîndul de luni, 2 iulie 2018

Un gest de normalitate: A nu merge la sindrofia de la Ambasada americană

Vineri, 29 iunie 2018, aflat în studioul Antenei 3, ca invitat al Sandrei Stoicescu, am fost obligat de viață (ca toate celelalte televiziuni de știri, postul transmitea în direct evenimentul) să urmăresc spectacolul umilitor pentru noi românii al temenelelor de babuini cărora Ambasada SUA le-a oferit prilejul prin sindrofia de 4 iulie, organizată ca de obicei la reședința ambasadorului american la București de pe Bulevardul cu nume rusesc. Spun umilitor, pentru că de mai mulți ani, de cînd recepția cu prilejul zilei naționale a Americii se transmite în direct, prezența la manifestare, dar și alte amănunte de viață, lipsite de importanță în alte împrejurări – cine și cum a strîns mâna, cui și cum i-a surîs portarul ambasadei, ca și cum ar fi dat un bacșiș unui chelner, ce s-a mîncat și ce s-a băut, ce s-a zis și ce s-a tăcut – devin în spațiul mediatic domeniu de vorbe, ipoteze, controverse și date cu presupusul, iar la nivelul opiniei publice găteje din care se iscă un incendiu național. Iată-i la recepție pe Florian Coldea și Codruța Kovesi! exclamă cu amărăciune televiziunile anti-Binom. La fel vor exclama și cînd pe blogul lui Adrian Năstase va fi postat un elogiu adus prestației intelectuale a lui Florian Coldea la Forumul Crans Montana, de-am crezut cu toții că veniseră acolo să țină o conferință nu un general SRI trecut în rezervă, ci însiși Enciclopediștii francezi, reîncarnați într-un român cu epoleți. Prezența celor doi la recepție, urmare a invitației primite de la Ambasadă, trece drept semn că respectivii sînt mai departe în grațiile Înaltei Porți de peste Ocean. Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu lipsesc! observă televiziunile pro-Binom, gata să leșine de fericire, cu fătuce cu tot. Asta înseamnă că cei trei sînt în dizgrație, că nu peste mult timp vor fi dați jos de la de la putere, după ce Donald Trump îi va porcăi pe Twitter. Nu, cei trei au refuzat să participe, intervine un băgător de seamă din studio. Cei trei s-au curățat! proclamă Cozmin Gușă la Realitatea Tv, transmis în direct direct din bucătărie, pentru că, nu-i așa? cînd ai o televiziune a ta, o poți folosi cînd vrei și cînd nu vrei, mai ceva ca o trotinetă cu claxon de Mercedes. Din motive care-mi scapă, cei trei Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Viorica Dăncilă, au decis să nu onoreze invitația de a participa la recepția dată de ambasadorul american. Citește mai mult

Gîndul de duminică, 1 iulie 2018

Breaking news: Contraspionajul românesc are o Istorie oficială!

La editura Academiei Naționale de Informații a apărut zilele acestea, sub semnătura lui Sorin Aparaschivei și Florin-Badea Pintilie, un cărțoi de peste 500 de pagini, format mare, intitulat: Din istoria oficială a Contraspionajului românesc. Perioada 1918- 1945. De cum am făcut rost de ea, mi-a sărit în ochi cuvîntul Oficială din titlu. De ce Istorie oficială? Pentru că – răspunde Prefața – domeniul a fost abordat pînă acum prin scrieri romanțios parfumate (expresia îmi aparține) sau prin memorii mai mult sau mai puțin subiective. Abia acum avem pe masa de lucru un volum bazat pe cercetarea de arhivă, capitală în deslușirea oricărui fragment al trecutului. Semnatarul cuvîntului înainte, prof univ. Adrian-Liviu Ivan, semnalează chiar de la început caracterul de premieră al întreprinderii: „Lucrarea Din istoria oficială a contraspionajului românesc, perioada 1918-1945 constitue o premieră în istoriografia noastră. Ea prezintă din sursă oficială şi consacrată, în lumina documentelor şi a adevărului istoric, de pe o poziţie obiectivă, nepărtinitoare, activitatea acestui domeniu considerat sistemul imunitar al securităţiinationale. Titlul nu este ales întîmplător, autorii fiind preocupaţi să utilizeze la maximum, pe cît posibil sau permis, sursele primare, multe inedite, emise de organele specializate ale statului român în acea perioadă. Din acest motiv, pe alocuri, demersul poate părea criticabil, în sensul că predomină prezentarea descriptivă şi diacronică a evenimentelor, însă autorii îşi iau revanşa prin prezentarea unei cazuistici bogate, în care informaţia de valoare certă, ştiinţifică, se împleteşte cu expunerea romanţată, chiar poetică. Autorii pun în circuitul ştiinţific numeroase documente de arhivă desecretizate de Serviciul Român de Informaţii, ceea ce constituie un adevărat salt cantitativ şi calitativ în acţiunea greu încercată de reconstituire a tabloului istoric şi a revizuirii mai multor probleme de istorie contemporană, viciate de regimul şi ideologia comunistă.” Preambulul din partea autorilor destăinuie dificultățile uriașe ale muncii de cercetare, muncă tot mai pusă între paranteze de așa-zișii noștri istorici, tentați de gloria publicisticii facile: Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 30 iunie 2018

De ce se teme Dragnea, nu scapă. SRI ne-a transmis că tefelismul este „libertate de expresie”

Text & foto: Traian Horia Pe 18 mai 2018, am întrebat Serviciul Român de Informații (SRI) dacă, în opinia sa autorizată, sectorul non-guvernamental poate să furnizeze riscuri pentru securitatea națională și dacă finanțarea din exterior a unor campanii împotriva guvernului României poate reprezenta un risc major pentru țară. Pe 6 iunie, SRI ne-a transmis un răspuns din care se deduce că tefelismul este libertate de expresie și este bătaie cu flori. Toate acestea, cu puțin timp înainte ca liderul PSD, Liviu Dragnea, să afirme public (în 22 iunie) că "nu se teme" de directorul SRI, Eduard Hellvig. Nu știe nimeni dacă Dragnea, prin declarația sa enigmatică, se referea la persoana Hellvig, sau la un anume fenomen. Un Hellvig "îngrijorat" de populiști La urma urmei, în 2014, euro-parlamentarul liberal Eduard Hellvig se declara într-un interviu "de vitrină" pentru Agerpres, "îngrijorat" de ascensiunea partidelor extremiste și populiste în UE. Azi, un Dumnezeu al politicii l-a adus pe "îngrijoratul" Hellvig la conducerea SRI, în gestionarea unei țări alături de un partid (PSD) considerat pur populist de presa neo-liberală și de birocrații UE. Hellvig prelua butoanele SRI în 2015 după ce petrecuse doi ani la Parlamentul European, acolo unde, unul din foștii săi șefi de Grup, Guy Verhofstadt (Alianța Democraților și Liberalilor pentru Europa, ALDE) este unul din cei mai mari suporteri ai controversatului George Soros la Parlamentul European. În plus, Verhofstadt manifestă el însuși un extremism, având renume de "fanatic federalist" ("vizionar" al unei Uniuni Europene federalizate, cu identități naționale eventual șterse). Cât de mult s-a îndepărtat adică independentul Hellvig de azi, de toate aceste clișee de acum 4 ani? Citește mai mult

Gîndul de vineri, 29 iunie 2018

Nimic nou sub soare: De la Ana (Pauker) e Lupta la Codruța ( Kovesi) e Slujirea

Ori de cîte ori se invocă în prezent Cultul personalității ( în cazul Codruța Kovesi, de exemplu, lingușită cu elogii descinse parcă din Homer – Nefertiti, Slujirea, Neprețuita- ) se fac referiri la Carol al II-lea, la Nicolae Ceaușescu și la Elena Ceaușescu. Puțini știu însă că în Istoria României un exemplu de Cult al personalității, Cult grețos prin transformarea în statuie a unei persoane vii, cu întreaga fiziologie în activitate, a fost cel consacrat Anei Pauker. Și nu în anii presei staliniste, controlate de partid, ci în anii imediat postbelici, ani în care se mai putea vorbi cît de cît de o libertate a presei. Creaţia publicistică şi literară a vremii o cîntă pe Ana Pauker. „Scînteia” din 29 octombrie 1944 scria: „Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Vasile Luca apar pe balcon şi pot vedea, încă o dată, că suferinţa lor n-a fost zadarnică, poporul cunoaşte lupta şi suferinţele lor. Dovadă: dragostea cu care sutele de mii de muncitori îi înconjoară astăzi: Ana Pauker, Gheorghiu Dej, Vasile Luca...”. În noiembrie 1944, comuniştii au posibilitatea de a sărbători pentru prima dată, 7 noiembrie în deplină răsfăţare. Deşi la manifestaţiile din 6 şi 7 noiembrie au luat cuvîntul mulţi lideri ai PCR, „Scînteia” se apleacă exclusiv asupra Anei Pauker. 7 noiembrie devine prilej de cult al fruntaşei comuniste. Numărul din 10 noiembrie 1944 găzduieşte, pe prima pagină, poezia lui Dumitru Corbea, „7 noiembrie 1944”. Sărbătorirea revoluţiei bolşevice e un prilej pentru o interminabilă gîdilare a „tovarăşei Ana”: „Drapele de luptă, / Drapele roşii, / Le poartă copiii, / Le poartă şi moşii / Alături de stîlpii / Din stîncă săpaţi; / Sînt muncitorii / Fraţi / Ţărănimei. / Ei sărbătoresc / Şi prea-măresc / Armatele Roşii. / Pe marele Stalin, / Poporul Sovietic. / Ca apa din rîuri, / Umflată de ploi, / Gata de luptă / Şi jertă’n război / Ei vin la unire, / Vin în grămadă, / Aleşii şi-i cheamă / Şi vor ca să-i vadă. / Pe Ana o strigă – / Ana-i popor, / Ana e Lupta, / Ana e-a lor. / O singură inimă bate, / O singură voce s-aude. / Curg lacrimi pe-obraze uscate... / Să tremure fiara! / Poporul unit, / Stăpîn să se ştie / Pe tot ce-a trudit. / Ca apa din rîuri / Umflată de ploi, / Gata de luptă / Şi jertă’n război / Ei vin la unire, / Vin în grămadă, / Aleşii şi-i cheamă / Şi vor ca să-i vadă. / Pe Ana o strigă – / Ana-i popor, / Ana e lupta, / Ana e-a lor.” Citește mai mult

Gîndul de joi, 28 iunie 2018

Un eșec previzibil al PNL: Coborîrea Parlamentului în Stradă

Luni, 25 iunie 2018, la citirea Moțiunii de cenzură, președintele PNL, Ludovic Orban, a adresat românilor mesajul de a ieși în stradă, atît în ziua votului, cît și anterior, pentru a cere căderea Guvernului Viorica Dăncilă. USR, un partid deosebit de ingenios cînd vine vorba de născocit paranghelii extraparlamentare, a lansat inițiativa O zi liberă dată de firmă, pentru ca salariații să poată merge la protest la Palatul Parlamentului. Au răspuns firmele care au primit ordin să răspundă pozitiv. Ce firmă serioasă, angajată în bătălia pentru supraviețuire din capitalism își poate permite să-și plătească salariații fără ca aceștia, în loc să vină la serviciu, să meargă să demonstreze pentru Cosette Chichirău? USR e condus de un anume Dan Barna, care a transformat un partid, în disprețul votului primit sau mai degrabă furat de la PNL, într-un circ ambulant prin Parlament. O minimă luciditate ar fi trebuit să-i șoptească lui Dan Barna două lucruri simple:
  1. Că regimul Nicolae Ceaușescu practica scoaterea oamenilor din producție pentru a merge la manifestații.
  2. Că într-o țară al cărei cancer e căutarea oricărei șmecherii prin care salariatul să nu muncească a îndemna firmele să dea liber pentru ca angajatul să meargă la hăulit TeFeList înseamnă un atentat la sănătatea morală a națiunii.
PNL a depus Moțiunea de cenzură în scopul mai mult decît clar de a da jos Guvernul PSD-ALDE. Pentru ca o Moțiune de cenzură să treacă e musai ca partidul care o depune să beneficieze de majoritatea voturilor din Parlament. Dacă partidul nu deține această majoritate în urma alegerilor sau a mișcărilor postelectorale din Parlament, atunci, în perspectiva Moțiunii trebuie să purceadă la negocieri intense cu alte grupuri parlamentare. Marian Sultănoiu a realizat în Gîndul o excelentă radiografie a procesului prin care PNL putea da jos Guvernul Dăncilă. Dacă Ludovic Orban se consacra negocierilor atente cu diferite partide și chiar cu grupuri din PSD, nu era exclus ca Moțiunea să treacă. Citește mai mult